Despre cuvântul montaniard

Opinii personale dar și din literatura montană despre noua semnificatie a acestui neologism. 

                Am participat la mai multe discuții verbale sau în scris despre cuvântul „montaniard”. Există o mai veche dispută. Unii oameni, mai ales vârstnicii susțin ca să spunem „turist montan” sau „om de munte”.  Dar  e mai clar și mai concis ca cei pe care îî întâlnim pe poteci de munte sunt  montaniarzi sau drumeți („potecari” e mai glumeț), nu „turiști”, căci prin turism se înțelege mai ales  cel făcut, organizat sau nu, pe patru roți sau cu autocarul și alte mijloace de transport. Eu nu mai sunt tânăr, umblu pe munte de peste șase decenii, în medie 100 zile pe an: drumeție, cățărare, schi de tură, salvamont. Dar sunt de părere că putem adopta și scrie românește (este de fapt adoptat!) cuvântul „montaniard”.

           Cândva, într-un jurnal al unui refugiu montan, unde eu folosisem (și folosesc curent când scriu despre Munte) cuvântul „montaniard”, cineva, „om de munte”, îmi replica: „Deschide Dinule un dicționar și nu mai folosi anapoda acest termen”. Da, in dictionarele Larousse mai vechi explica: (scuze că citez din memorie) „locuitor de la munte, muntean”. Într-un dictionar French-English din ’90 pe care il am in faţă, „montagnard” e tradus prin „mountain dweller, highlander”, adică „locuitor de la munte”.  Dar la noi, oamenii de la munte sunt și își zic munteni, nu montaniarzi!  Nu știu dacă în edițiile recente nu apare cuvantul scris românește precum și sensul nou al lui. În toate domeniile, dicționarele rămân în urma realității. Credeți că în dicționarele noastre mai vechi (sau și franceze) la cuvantul „piton” era trecut si sensul „alpinistic”? Sau la „surplombă”, la „colţari”  și la „rapel”? Dar acum există în dicționarele noastre si sensurile alpinistice ale acestor cuvinte. Și poate că încă nu ar exista, dacă în colectivul de redacție, printre colaboratori nu ar fi fost și Marcian Bleahu – geolog si Al. Beldie- inginer silvic, care au fost și alpiniști. 

              E normal ca un sens nou al unui cuvânt îl iau din limbi străine și îl folosesc mai întăi cei din domeniul respectiv și apoi îl află și eventual îl adoptă și lingviștii. Poate așa au procedat sau vor proceda lingviștii francezi și ai noștri, citind scrierile despre munte. Să nu-mi spună mie cineva că Lionel TERRAY nu știa ce sens are cuvântul montaniard. Sunt un fericit posesor al editiei franceze din 1965 a fascinantei sale cărți „Cuceritorii Inutilului”, cadou de la bunul meu prieten Ghiţă, nepotul direct al lui Emil Racoviţă.(Pe care,în toamna 2023 la AFF de la Brașov, Nicolas Terray, fiul lui Lionel, mi-a oferit o de.dicație!)  Prima frază a primului capitol „Decouverte de la montagne” (Descoperirea muntelui) sună așa: ” Născut la poalele Alpilor (nota mea: în Grenoble, deci nu într-un sat sau cătun din Alpi!), fost campion de schi, ghid profesionist, alpinist de mari ture, membru în opt expediții în Anzi și Himalaya, mi-am consacrat toată viața mea muntelui și dacă acest cuvânt are un sens, JE SUIS UN MONTAGNARD ( sublinierea mea) adica „EU SUNT UN MONTANIARD”. E adevarat ca în prima ediție în limba româna (1972) pe care o datorăm speologului clujean Corneliu Plesa, el a tradus „sunt un om de munte”, căci asa era scris în dicționarele românești de atunci. Chiar și în ediția recentă a editurii Polirom, e folosit similar „sunt un om la muntelui”. Iar „Mic Dictionar Enciclopedic” (mic… de 1010 pagini!),- editia 1986, dar şi în DEX-ul consultat pe net,sunt și mai „înapoiați”, cu secole în urmă: La „montagniarzi” scrie doar atât: „denumire dată deputaților revoluționari democrați din Adunarea Legislativă din timpul revoluției franceze, care ocupau locurile cele mai de sus din sala Adunării”! În acel Dicționar, cuvântul „montaniard”, nu apare nici măcar scris românește, nici sensul lui de „om de la munte”, darmite cel de „om care iubește și frecventează muntele”.

           După părerea mea, noul sens al cuvântului „montaniard” este: „ un om care iubește muntele, care îl abordează cu echipament și cunoștinte adecvate evitării accidentelor și care are un comportament ecologic”. Așadar nu trebuie să ai palmaresul lui Lionel Terray ca sa fii montaniard. MONTANIARD, în sensul nou al cuvântului – sens care dacă încă nu a intrat, sigur va intra în toate dicționarele – poate fi și un orașean, care nici măcar nu s-a născut la munte, dar CARE IUBEȘTE MUNTELE, care îl abordează adecvat, care cunoaște și respectă legile scrise și nescrise ale muntelui, legi care așa cum cred că am mai spus, o parte din ele sunt de fapt legile bunului simț! Montaniard e un Om care intră în munte ca într-o catedrală, cu smerenie și iese de acolo mai sănătos, mai tânăr, mai bun, mai OM.