Despre locul accidentului aviatic din Apuseni

O mică lecţie de geografia locurilor, o lămurire a unor termeni geografici și rezumatul unor discuții cu localnicii care au ajuns primii la locul tragediei.

Duminică, 2 febr. 2014, la prânz, noi doi am păstrat un moment de reculegere lângă crucea de pe muntele Frânturile, ridicată de moţii din Horea pe locul tragicului accident aviatic din Apuseni din după amiaza  de 20 ianuarie. Am ajuns acolo per pedes, parcurgând dus-întors 30,4 km. Alţii ajunseseră mai comod, cu jeep-uri.

După 60 km de la Cluj, pe valea Someşului Cald cu ale sale lacuri de acumulare şi prin Mărişel, l-am parcat pe ALP lânga Crucea Iancului de la Fântânele. (a nu se confunda cu staţiunea Fântânele de lângă lacul de acumulare Beliş !) . Poiana Fântânele e  acel loc în care în 5-6 iulie 1849, femeile din Mărişel, devenite oşteni pe cai, conduse de Pelaghia Roşu, „au pus pumnul în pieptul furtunii”.

Speram ca drumul de culme de 15 km de la Fântânele până în şaua Petreasa să-l  parcurgem pe schiuri. Dar nu s-a putut. Era zăpadă puţină. Le-am lăsat în box, clăparii în port-bagaj. Culmea de la Fântânele până în Şaua Petreasa desparte văile Răcătău de Beliş şi  care are pe ea  ca repere vârfurile Stânei -Chicera Negrului- Struieru- poieniţa Şeştina- Şaua Petreasa (nu Pietroasa, nu Pietreasa !) o mai parcursesem de câteva ori, chiar și iarna pe schiuri Am inaintat rapid căci drumul fusese parcurs recent   de maşini de teren. In  sâmbăta Floriilor, când în cătunul Petreasa am avut şansa să-i strâng mâna lui Nea Trif, el mi-a spus că  acel drum urmat de noi în 2 febr. drum direct de la Crucea lui  Iancu  în Şaua  Petreasa, a fost folosit în seara accidentului  de către cei de la „Off Road”. 

Nu ştim dacă şi cei de la Smurd şi Salvamont (cu toţii trimişi iniţial aiurea la Fântânele  şi în pasul Ursoaia, din cauza   localizării jenant şi revoltător  de imprecise) au folosit acest drum, ori  s-au mutat în Şaua Petreasa  pe alt drum mult mai lung: Poiana Horea- şaua Ursoaia-Mătişeşti-Horea-Zânzeşti.  ( As fi putut  întreba amici din Salvamont, dar nu vreau să devin ziarist, iar Salvamontul a raportat doar şefilor ce şi cum au făcut !) . Apropo: e adevărat doar parţial ce e scris pe Wikipedia: „au ajuns la locul accidentului după mai multe ore, locul fiind greu accesibil, cu zăpadă înaltă și ceață densă” . Dar nu  scrie că  unii au ajuns târziu mai ales din cauză că au fost  trimişi  la Fântânele (Mărişel)  sau Poiana Horea-Ursoaia din cauza bramburelii. 

 La ramificaţia unde spre inainte se merge la Ciurtuci-Poiana Horea , de unde ştiam că trebuie  să cotim la stânga spre Struieru, era o maşina cu moţi din cătune ale comunei Horea. Unul era chiar Gheorghe Giurgiu, omul care a ajutat-o pe fosta noastra colegă de club , acum medic la SMURD- inimoasa Raluca Zăgănescu – să facă injecţii Aurei Ion, adusă până în şaua Petreasa în pătură, pe braţe de către Gheorghe Trif, primul ajuns la accidentaţi ( poza lui alături). Ei ne-au explicat unde a fost accidentul, cum ajungem la Crucea In Memorian pusă recent de săteni. (ulterior au ridicat acolo o troiță). La ora 14 am ajuns în Şaua Petreasa, după 4,5 ore de la plecarea de la Fântânele (la intoarcere pe acelaşi traseu, am făcut 3,5 ore). Erau acolo două maşini de teren echipate cu lanţuri. 

Bănuiam că veniseră tot pentru pelerinaj la locul tragediei. Chiar atunci a mai sosit una cu trei bărbaţi : unul era cameraman, unul localnic-ghid din Zânzeşti,  cel mai apropiat cătun şi o reporteriţă blondă. Au filmat  peisajul, au înregistrat ceva acolo, în şaua Petreasa, dar ne-au spus că nu au de gând să meargă prin pădure la crucea  spre care noi tocmai plecam.  Am mers pe liziera pădurii cca 100 m spre est, spre Frânturile, apoi de la primele colibe am cotit la stânga şi am intrat în pădure  pe acel drum îngust pe care un tractor cărase  epava avionului şi pe care în ziua de marţi (dacă am reţinut bine) s-a dus Crucea ! Erau şi urme de paşi prin zăpadă. Dupa 1,6 km  de urcuş lin prin acea pădure rărită (deci cu şanse de a se reîmpădurii pe cale naturală !) , nu tăiată cu lăcomie „la ras”, am ajuns la locul tragediei, aflat mai in dreapta faţă de drum, unde erau cinci oameni (clujeni). Se incălzeau la un foc. La Cruce ardea o candelă (probabil dusă de ei) şi se vedeau lumânări arse ale sătenilor.

Locul se află pe versantul nordic al Vârfului FRÂNTURILE -1.653 m (deci în judeţul Cluj), versant opus celui pe care se află acele multe „crânguri” ale comunei Horea, care sunt în judeţul Alba. Acelui versant de către poieniţa Şeştina i se mai spune şi Dealul Bumbului ! Frânturile e primul vârf după şaua Petreasa în sensul de mers pe traseul turistic Gheţarul de la Scărişoara – Muntele Băişorii (16-18 ore), re-marcat  de mine şi fiul meu cu bandă roşie în 1986-87; prin anii 50 se folosise triunghi albastru.  Deci accidentul NU a fost pe muntele Petreasa (1564 m),  iar localitatea cea mai apropiată nu este satul  Petreasa (cum apare şi în Wikipedia), ci satul Zânzești !

Dar nici satul Petreasa nu e departe, e şi el situat cel mai sus, dar pe altă culme-„creangă” : Dârleşti-Trifeşti-Petreasa. Muntele Petreasa ( şi pe el a fost căutat avionul căzut ! )  e în direcţie opusă faţă de şaua Petreasa şi de locul accidentului,  spre Pasul Ursoaia (pas aflat la vreo două ore de mers, dincolo de locurile numite Smida Mălaiului, Dealul Coachii ( care are două ”vârfuri”), Oşorhei şi Dealul Stăuin). Ursoaia e pas, o  şa, nu sat, cum au scris unele ziare, dar sunt acolo câteva construcţii silvice ! Şi  nu e Ursoaica ! Nici Fântânele, de unde plecasem nu e sat , cum au scris unii care „informeaza”, ci locul unei bătălii celebre pentru ardeleni!  Satul Petreasa e cel mai apropiat de vf.Petreasa., dar nu de Șaua Petreasa și de locul accidentului. De acestea mai apropiat e cătunul Zânzești, iar ulterior s-a asfaltat drumul Horea-Butești-Giurgiuți-Zânzeși-Șaua Petreasa – căci locul și Troița de la locul accidentului au dvenit ”obiectiv turistic” !  Si intr-un ziar, Gheorghe Giurgiu din Petreasa a declarat:

„Am auzit de la televizor de avionul prăbuşit în Munţii Apuseni şi am plecat cu doi consăteni de-ai mei din satul Petreasa să îi căutăm pe răniţi. Noi trei am ajuns primii, nu a fost niciun pădurar. Ne-am dus că noi suntem de-aici şi cunoaştem zona, iar când am ajuns sus pe munte am tot strigat, că era beznă de nu se vedea la un metru”. 

Nenea Trif, ne-a explicat că pădurarul Gheorge Lazăr din Horea, ( pe care eu l-am cunoscut in 2 ian. 2002,  „un munte de om”) , care fusese în ziua tragediei  la casa lui „de vărat” de la Dealu Coachii, auzise un zgomot mare, ciudat, iar apoi, ajuns acasă şi aflând de la radio sau TV de accident, l-a sunat pe el, aflat mai aproape de culme, de pădure şi stiind că are un jeep, să mai ia doi oameni şi sa plece în căutare. I-a luat pe vecinii săi Gheorghe Giurgiu si Argentin Todea. Din cătunul Petreasa nu se poate merge direct spre şaua Petreasa şi Frânturile (unde deduseseră că a fost accidentul)  căci nu e drum peste pârâul Ploştina. Aşa că au mers pe drum mai ocolit, au urcat până în culme la colibele Smida Mălaiului ( nu găsiţi acest nume pe hărţi !)  şi când nu s-a mai putut înainta din cauza troienelor de zăpadă, au continuat pe jos până la locul tragediei, strigând mereu spre pădurea din stânga. 

 Căci nenea Trif ceruse la 112 să i se facă legatura cu dr. Zamfir şi din discuţia cu acesta (zăpadă, pădure rară…) a dedus că trebuie să caute pe versantul nordic al muntelui, căci pe cel sudic   unde ziua bate soarele nu era zăpadă. Acolo -pe „faţă”- e păşune şi  sunt „colibele” , acele case modeste folosite doar vara , unde sătenii urcă şi stau cam trei-patru  luni  cu animalele la „vărat” spus şi „la muntărit” !  Tot pe versantu sudic, însorit sunt acele multe sate mici ce aparţin de comuna Horea, înşirate pe dealuri ca merele pe creanga unui pom !  Apropo de acele „colibe”, dacă doriţi sa-i cunoaşteţi mai bine pe oamenii acelor locuri si să înţelegeţi „spiritul” locurilor, citiţi şi articolul   http://www.dinumititeanu.ro/Farmecul%20Apusenilor .   Puteţi vedea acolo (dând clic pe poza din dreapta) 40  de imagini făcute de noi,  „martori”  că ştim bine locurile, deci deşi suntem  amatori în ale scrisului, nu scriem „din burtă” ca unii „profesionişti”, care  probabil  se gândesc  că cititorii ” e proşti maică  şi înghit tot ce le oferim”.

E adevărat că în şaua Petreasa au urcat cele mai multe maşini ale  acelei acţiuni haotice, venind pe valea Arieşului până in Albac , apoi încă 7 km până in  centrul comunei Horea, fostă Arada, de unde începe urcuşul  de 12 km prin Buteşti-Giurgiuţi- Zânzeşti. (din 2017 este asfalt)  Dar în interviurile cu primii localnici ajunşi la locul tragediei, nu am prea auzit denumiri  ale locurilor.  Cei/cele ce puneau intrebări nu se uitaseră pe o hartă, măcar rutieră ! Nu ştiau ce să intrebe despre asta: din ce punct al comunei  au plecat,  unde au abandonat maşina şi au pornit pe jos, cum se numeşte locul-dealul-vârful unde au găsit accidentaţii, pe care versant, etc .Iar invitaţii îşi dădeau seama că celor din studio le-ar fi spus degeaba nişte denumiri. De fapt nici nu prea erau lasaţi să povestească, erau mereu întrerupţi, vorbeau mai mult angajaţii ”docți” ai acelor televiziuni !!  Li s-a pus penibila întrebare: „Nu v-a fost frică  de animale sălbatice ?”. Doar unul dintre cei tre localnici a rostit cuvântul „Vârful” la care l-a dus gândul, aflând de la radio că în zona Mărişel se auzise o bubuitură.  Şi asta, plus informaţia  de la dr. Zamfir că pe panta respectivă e pădure rară şi zăpadă, i-au ajutat pe moţi să deducă locul tragediei: pe versantul nordic al culmii Vârful-Frânturile. 

 Track-ul si WP-ul le putem da (le-am şi dat deja unora ) celor care ne solicită. Sau alte informaţii sau  schiţa mai detaliată a zonei, cu denumirile reale, căci pe hărţi sunt trecute greşit: patru vârfuri (Silha, Vârful, Frânturile, Petreasa) sunt deplasate spre vest, unul în locul  vecinului !  Nu apare  pe hărţi şi vârful estic de de 1435 al Dealului Coachii, ci numai cel vestic,  ce are  1415 m, între ele existând o şa de sub care izvorăşte pârâul Mesteacăn  ce curge spre Apa Caldă-Poiana Horea. Dacă nu ne credeţi, întrebaţi-i pe localnici.Cei 15 colegi ce ne-au însoţit de Florii pe acolo s-au  convins, auzind cum localnicii ne confirmau, mirându-se că ştim aşa de bine acele locuri şi nume. de locuri și de oameni.  Nu cred că harta zonei cu accidentul  e ceva secret ! 

Desi pe vremuri (poate şi acum) s-ar fi găsit tovarăşi care să mă ia la rost ca mă bag în „probleme de stat” ! Imi amintesc de accidentul similar din 4 febr.1970  de sub vf.Vlădeasa,  cu 29 de morţi (nu e greseală de tastare, da 29 de morţi,  !!!  din cursa TAROM Bucuresti-Oradea), a fost doar un singur supravietuitor !  Un grup de alpinişti clujeni (incă nu exista Salvamont în jud.Cluj) am avut rucsacii pregătiţi să participăm la căutare/salvare. Am fost mai apoi refuzaţi pe motiv că „nu e treabă pentru civili şi amatori” !  Mai sunt şi acum acolo două cruci (nu departe de drum, pentru cine ştie unde să le caute !), pentru trei persoane, puse de familii. Desi   TAROM-ul  trebuia sa facă asta pentru toţi, un mic monument sau  o placă In Memoriam, măcar  după decembrie 1989 !  Atunci, „autorităţile competente” au ajuns la locul accidentului abia in ziua următoare !!!. In mod sigur mulţi muriseră prin hipotermie. 

Cunosc foarte bine locurile de peste patru decenii. Uitaţi-va pe o hartă, chiar rutieră. Şi imaginaţi-vă un copac cu rădăcini în satul Albac, cu trunchi de 7 km până în satul Horea, iar de acolo cu câteva crengi viguroase spre înatul cerului/muntelui. Pe fiecare „creangă” sunt 2-3 sătuce, zise şi crânguri. Cele aflate la altitudine mai mare, mai spre „vârful crengilor”, fiind în sensul acelor de ceasornic, Petreasa, Zânzeşti şi Pătruşeşti. In 1984 a fost Bicentenarul Răscoalei lui Horea. Un moţ de la „colibele” (case folosite doar vara) de la Petreasa, mi-a arătat o „casă albă” în Fericet, sătucul în care se născuse Horea; se reconstruia din bârne noi, încă albe, „casa lui Horea”. Discutând atunci cu acel moţ , am aflat că pe schiţa din mâna mea erau câteva  greşeli: „Petreasa e pe ailaltă  creangă, ăla e Zânzeşti… !” mi-a spus moşul şi m-a ajutat sa imi corectez schiţa ce-o copiasem de pe o hartă. Apoi, din discuţiile cu localnicii, am constatat la fiecare trecere pe acolo , că denumirile vârfurilor (care nu-s clare, ascuţite ca in Retezat sau Făgăraşi !) sunt plasate greşit. Am sesizat asta unora de la Facultatea de Geografie, dar fără succes. Deh, orgoliul profesioniştilor ! Se copiază în continuare greşelile pe hărţi „recente”, actualizate după imagini satelitare cu drumuri, starea pădurilor, dar sateliţii nu indică  denumirile corecte  iar şezând comod la birou nu le poţi afla … 

 Acele crengi-dealuri, sunt despărţite de nişte văi: Albac (Mătişeşti), Bulz, Ploştina, Arada, dar există desigur  drumuri înguste sau poteci (nu şosele !) de legătură între  satele de pe „crengi”….  Muzeul „Horea” se află lângă „Frasinul lui Horea”- vizibil de departe, din centrul de comuna sau din cătunele de vizavi. FRASINUL  lui Horea, căci e frasin (Fraxinus excelsior), l-am văzut de aproape şi ştiu cum arată un frasin, căci am copilărit lângă o pădure ! Şi de fapt  pe micul panou fixat pe acel frasin, ce l-am pozat din nou in duminica de Florii- 13 aprilie 2014, e scris „Frasinul lui Horea”!  Dar, cineva care lucra la hărţi oficiale şi avea nişte amintiri vagi din anii de şcoală l-a rebotezat  „Gorunul lui Horea”  ! Şi aşa apare pe cele mai multe hărţi ! „Gorunul lui Horea”  intrat în istorie e cel de  la Ţebea:  

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gorunul_lui_Horea  

lângă el se află Mormântul lui Avram Iancu! Gorunul  (Quercus petraea), numit şi „stejar de deal”, e rudă cu stejarul ( Quercus robur). Mai există şi  „Bradul lui Horea”, în locul unde acesta şi fârtaţii săi au fost prinşi  prin trădare,  în pădurea Scoruşet, pe culmea dintre satele Poiana Horea (altul decât satul Horea ! ) şi Giurcuţa de Sus. Încă o paranteză: tot un „deştept” , într-un mai  vechi atlas rutier al României, celebrul Platou Padiş din Apuseni îl rebotezase Padeş,  confundând Apusenii lui Iancu cu Oltenia lui Tudor, cu a sa „Proclamaţie de la Padeş” !!  „Bravos naţiune” -spunea Caragiale ! .

 In acea casă din Fericet s-a organizat un mic muzeu. L-am vizitat de trei ori până acum. La prima vizită, ghid ne-a fost…. o elevă din clasa a 4-a, fiica vecinului care avea cheia ! Ne-a impresionat cât de cursiv şi-a debitat „lecţia de zi „. Din păcate, în duminica de Florii 2014, când am ajuns iarăşi acolo cu încă şapte colegi de club,  n-am putut vizita muzeul;  în uşa  „casei cu cheia”  era pusă în diagonală mătura, semn care arată că gazda nu e acasă. 

Apopo de roata pe care au fost frânţi Horea şi Cloşca: eu mai compar acel peisaj-copac cu trei sferturi  de roată, pe fiecare „spiţă” sunt 2-3 sătuce., le puteţi vedea şi pe un atlas rutier. Ceva mai sus de Pătruşeşti, în culme,  e un loc „mai altfel”: şaua „Apa Cumpănită”.zis şi Cumpăna.  Acolo, pârâul care e izvor al văii Arada ce curgea spre Arieş până  nu de mult,  stătea  încă „în cumpănă”, dacă  să curgă mai departe înainte, spre Arieş-Mureş sau  să cotească la stânga,  prin pârâul Broscaru  spre valea Răcătău şi Someş ! Când Radu al meu avea vreo 12 ani, s-a jucat, impărţind apa să fie „juma-juma”.. Un clujean, inginer silvic care copilărise în Albac, îmi spunea că locul se numea cândva „La Bătăi”, din cauza certurilor pentru apa necesară joagărelor din aval. Până la urmă, împricinaţii se înţeleseseră să aibă toată apa prin rotaţie… Dar acum, în 2014, am constatat că pârâul Arada şi-a adâncit  albia  spre stânga, s-a decis să-şi trimită toată apa spre Someş- Cluj. Poate în amintirea vremurilor când delegaţii ale moţilor luat „drumul Clujului”  sau al Vienei, cu speranţe deşarte, cum după Horea, va constata  şi Avram Iancu, cel care a refuzat în 1852 să-l întâlnească   pe Împăratul de la Viena,  la vizita acestuia în Tara Moţior declarând: „Un nebun nu are ce discuta cu un mincinos” ! (a se vedea:

 http://vestea.wordpress.com/about/opinii/ioan-ciamanebunia-lui-iancu-int…  ).

Iar vârful dintre şaua Apa Cumpănită şi muntele Frânturile, e cel mai inalt din zonă, cu formă de ceaun răsturnat, singurul cu „chelie” pe vârf -1.670 m. Şi se numeşte doar „Vârful” sau „Coltăul Vârfului”, nu Silha, cum greşit apare pe unele hărţi sau Frânturile pe alte hărţi. Frânturile are 1653 m si e la vest de Vârful, iar  Silha are doar 1.492 m și e la est de Vârful, e  un fel de „umăr” al culmii ce porneşte din Vârful spre Poiana Lungă -Pleşu -dealul Găinii- Dobruş. (Pe acolo ne-am fi întors in 2 febr. dacă ziua ar fi avut mai multe ore de lumină., fără teamă de sălbăticiuni ! ).  Din acel „vârf” Silha,  pleacă spre valea Răcătău o altă culme secundară, aflată între pâraiele Broscaru (amonte) şi Silha (aval).  Şi pe acea cupolă a Vârfului, cel mai înalt al zonei,  impunător dacă e văzut dinspre valea Somesului şi culmile din flancurile ei, în sâmbăta Floriilor, însoţiţi de încă 15 colegi de club, am făcut tradiţionalul ritual „sărutul de vârf” al clubului nostru şi – în micuţa „colibă” de pe vârf am mâncat slănină cu ceapă, primite de la draga noastră Tanti Maria Toader ) din Preluca („Maria de la poştă”- aşa o ştiu sătenii.) Urcasem din Horea prin Niculeşti, Preluca, Pătruşeşti, Apa Cumpanită. Apoi, de pe Coltăul Vârfului  am coborât în şaua ce-l desparte de Frânturile ( care are  1.653 m  ), am urcat lin pe liziera pădurii din dreapta, până ce GPS-ul Marlenei ne-a indicat să cotim la dreapta, să intrăm în pădure unde era zăpada ( dar pe versantul sudic nu, la fel ca în ziua tragediei !) şi să ajungem în 10 minute la Crucea In Memoriam. 

Aprindem lumânări,  păstrăm moment de reculegere, strângem şi vom căra la vale pet-uri şi multe  candele şi două sticle goale de vin ce au fost lăsate (candelele să ardă, sticlele goale…”ca la români”) de la parastasul de 6 săptămâni la care ştim că au participat cca 300 de oameni, cei mai mulţi au fost localnici.  Apoi am mers cei 1,6 km pe drumul prin pădure pe care a fost cărată ( pe braţe de nea Trif !)  Aura care încă respira şi după câteva zile epava avionului. Din şaua Petreasa am continuat pe culme pe traseul pe care ajunseseră la locul tragediei cei trei moţi din cătunul Petreasa: pe culme în directia vest (Dl. Coachii-Ursoaia-Gheţar) până la colibele Smida Mălaiului, apoi am cotit la stânga spre cătunul Petreasa unde am avut norocul sa-l cunoaştem pe Gheorghe Trif . Şi uite aşa, eu ştiind denumirile ” ca un localnic”, am putut vorbi cu el „în  aceeaşi limbă”, confirmându-mi ipotezele. Eram sigur că  primii la locul accidentului au ajuns fie oameni din Zânzeşti, fie din Petreasa. Centrul satului Horea e jos, în vale. Şi am aflat abia acum (nu se spusese la TV) de unde au plecat, pe unde, etc. De fapt reporterilor  si majorităţii  telespectatorilor denumirile nu le-ar fi spus nimic… Curioşi ca mine  de amănunte toponimice cred că au fost în acele zile doar puţinii orăşeni care au umblat pe acolo de dragul acelor locuri încărcate de frumos şi de istorie, cu ochii deschişi şi sufletele asemenea, nu doar cu picioarele şi „cu capul în traistă!”  

Am umblat de zeci de ori şi vara şi iarna pe acele dealuri-crengi-„spiţe de roată”. Mi-a plăcut şi îmi place să stau de vorbă cu localnicii, mai ales cu cei în vârstă, care ne mai relatau întâmplari din vremuri de demult, din care înţelegeam încă o dată  de ce moţii au încercat de câteva ori  să scuture jugul devenit insuportabil. Prin anii ‘ 70-‘ 80, pe păşunea muntelui Petreasa se mai vedea amplasarea „Şantului lui Urmanczy,” o altă „istorie orală” …  Îmi povesteau şi de viaţa lor actuală, de greutăţile vieţii, miraţi şi bucuroşi că nişte domni îşi apleacă urechea la necazurile lor. Erau miraţi că ştiam atâtea denumiri de locuri, că doream să mai aflăm altele.  De neuitat rămane pentru mine şi Marlene o coborâre pe schiuri pe una din acele „crengi”, chiar cea pe care au umblat maşinile în noaptea tragediei . Asta a fost în 2 ianuarie 2002, în retragere neplanificată iniţial. Căci planul fusese sămergem în 3-4 zile pe schiuri şi cu dormit în cort pe traseul Gheţarul de la Scărişoara- staţiunea Muntele Băişorii. Dar nămeţii uriaşi nu ne-au lăsat. O portiune pe care vara o faceam in 2 ore, ne-a luat prin acele zăpezi 6 ore ! Citiţi dacă vreţi, măcar partea dinspre final :

http://www.dinumititeanu.ro/Simfonie-in-alb

şi poate veţi dori să vedeţi acele locuri încărcate de istorie şi de frumos, acum şi de tristeţe…

In sutele de comentarii despre tragicul accident aviatic din după amiaza de luni 20 ianuarie  s-au scris multe aberaţii de toate genurile, inclusiv geografice, unele amintite mai sus ! Undeva s-a scris că accidentul a fost la graniţa judeţelor Cluj, Alba şi…Mureş ! Incredibil ! S-a scris că printre cei alertaţi a fost şi Salvamontul Braşov  !!! Afirmaţie care desigur „i-a băgat în ceaţă” pe cei mai mulţi cititori. Normal trebuia spus „Dispeceratul Salvamont”, acela e in Braşov , acela anunţă pe cei din zonă !

Nota din 7 martie: OK, in cazul accidentului din Apuseni, primul alertat de către 112 trebuia sa fie ISU. Dar in caz de accidente in munţi, părerea mea  de fost şef de echipă Salvamont e că primul alertat ar trebui sa fie Dispeceratul Salvamont. Sau ambele, imediat ! Relatând accidentul de pe Muchia Albotei din Munţii Făgăraşului, în care în 2 martie 2014 a murit timişoreanul Tavi Radu Topai, Robert,  supravieţuitorul scrie:

„Pe la orele 22.30, după nenumarate incercări de a deschide telefonul, reuşesc să  sun la 112. Rog centralista să-mi fac imediat legătura la Salvamont, deoarece mi se descarcă telefonul. Mi s-a făcut legatura cu ISU, nu direct cu Salvamontul… ”  !!  Un salvamontist ar fi inţeles mai repede şi mai exact despre ce e vorba, locul accidentului, inainte  ca  lui Robert  să i se  descarce iarăşi bateria telefonului…

Revenim la accidentul din Apuseni : Se tot repeta la TV şi radio cuvântul „pădurari”. Intr-o comună nu pot fi zeci de oameni cu meseria de pădurar, cu uniforme şi salariu de pădurari ! Mulţimea de vreo 200 de săteni, care se împărţiseră pentru  a căuta în acea noapte „acul în carul cu fân” prin acele păduri,  era formată din săteni  umblaţi de mici prin păduri . Ceea ce nu e argument să li se spună „pădurari”. ! Au participat la căutări mai ales oameni din  satele aflate mai aproape de culmea unde a fost tragedia ! Oameni de mare Omenie, aşa cum sunt mai toţi oamenii simpli, oamenii săraci !. „Umblăm noaptea după câte o vită, cum să nu umblăm după oameni răniţi ?”- cam aşa a spus unul dintre ei. Ce bine ar fi dacă şi politicienii ar avea o asemnea omenie, dacă ar acţiona şi  pentru Ţară, pentru cei mulţi, nu doar pentru ei şi clanul sau partidul lor… 

Ştiţi că  vinovaţii  tot încearcă să se disculpe, afirmând că ei au respectat instrucţiunile, că alţii sunt vinovaţii… Un fel de „noi muncim, nu gândim” .Unii salvamontişti, au gândit ! De ex.Codrin Roman. Unii aţi citit sau auzit explicaţiile lui. Le găsiţi cu Google !  Daca faceau şi „specialiştii” ce a făcut el şi mai devreme, aria de căutare s-ar fi restrâns de la un uriaş patrulater, la o bandă mai îngusă şi mai scurtă, pe graniţa dintre judeţe, cam între Apa Cumpănită şi Smida Mălaiului . Dar câţi ne-localnici ştiu unde sunt acestea ?  Şi cum să colaboreze localnicii cu oficialii, dacă pe hărţi denumirile sunt greşite ? Localizarea putea fi mult mai aproape de realitate, deşi  montaniarzii ştim cu toţii că pe GPS/smartphone/ googlemaps limita dintre judeţe nu e plasată riguros. N-au gândit  şi cei care îi trimiseseră departe de locul în cauză,( a se vedea nota de la final ! ) au acţionat ca nişte roboţi prost programaţi ! Iar dacă  aşa cum susţin ei, „specialiştii” au respectat protocoalele, e dovadă ca acele „protocoale” sau cum le numesc, sunt proaste ! !  Ca naiv ce sunt, sper ca măcar justiţia să afle adevărul. La noi ştim că va ajunge „cosmetizat” din raţiuni politice.

 Ştim că in domeniul accidentelor e ca  în medicină:  „E mai eficient si mai ieftin sa previi, decât să tratezi !” Aşa că mă  întreb : „Oare au făcut cândva autoritaţile  nişte simulări pentru a se vedea dacă si cum pot fi depistaţi accidentații care au  telefon mobil dar se află departe de antenele GSM ? ” Şi cine ar putea fi  cel mai competent  coordonator  ?  După cum au acţionat se pare ca nu ! Trist !

Ca montaniard veteran, şi bun cunoscător al acelor locuri  am dorit doar să lămuresc nişte probleme de geografie, deşi nu m-am putut abţine să fiu şi critic. Despre celelalte s-a scris mult, ştiţi asta bine şi aţi remarcat şi cum !. Unele „informaţii” *** pentru marele public, au fost  scrise parcă la ordin: „scrieţi orice, numai să fim şi noi în miezul evenimentelor, să facem rating” ! Oare unde e principiul verificării unei informaţii din trei surse ?”. Unde e cultura generală a unor reporteri şi respectul pentru public ? ( Am scris „unor”, căci în fiecare domeniu există elite şi există mediocrităţi). Unde e bunul simţ care ar trebui să-l îndemne pe fiecare  reporter a se pregăti pentru un interviu ? Sunt întrebări ce  le-a aşternut cândva cu mirare şi amărăciune pe hârtie  Andrei Pleşu, consternat de unele tinere-reporter care doreau a sta de vorbă cu Domnia Sa.  Intrebări  pe care desigur vi le puneţi deseori fiecare…

Notă din nov. 2018: Acum e asfalt din Horea până în Șaua Petreasa. Și în locul tragicului accident moții au construit o capelă !  E asfalt din Horea și până în Fericet  !

Notă din iulie 2019: În cartea ”Cronică Salvamont”ediția a 2-a a lui Mihai Sârbu, la pag.250 unde e relatată brambureala ISU de la accidentul aviatic din Munții Bârgăului din 23.12.2006 e scris de către Marcel Berbecar- fost șef al Salvamont Bistrița-Năsăud :

”După multe analize ce au urmat accidentului aviatic din Apuseni, am dezlegat misterul greșelii de localizare: că există mai multe moduri în care pot fi exprimate coordonatele geografice, care trebuie convertite  cu o formulă matematică  pentru ca localizarea pe hartă să fie corectă. Deși sunt comunicate corect datele de pe un GPS, cel care le primește trebuie să să le interpreteze. Dacă nu știe în ce sistem de coordonate lucrează GPS-ul  de pe care s-a făcut citirea, se poate greși localizarea cu eroare de până la zeci de km”.   Deci cam după 8 ani s-a aflat cauza erorii !!! ???

Altă notă: Când l-am cunoscut și fotografiat acasă la el pe Nea Trif, erau și doi copii. Frumoasa lui fată era elevă în clsa a 11-a la Câmpeni. După vreo 3-4 ani am aflat pe internet că fiica lui Nea Trif s-a căsătorit și că naș a fost… dr. Zamfir, cel care îl ajutase prin telefon  pe Nea Trif să-și dea seama unde să-i caute  ! 

*** Redau doua reactii la acest articol:

1.Primul preluat de pe un grup de discutii despre munte. Nu-s de acord cu tonul, nu e genul meu, dar o înţeleg pe semnatară. Sunt însă întru totul de acord cu conţinutul:

„…nu pot sa nu-mi manifest din nou o URIASA greață, față de hienele din presa care, de dragul de a „da bine”, i-au harțuit pe acccidentați si pe salvamontiști cu telefoane, ca niste JIGODII  ce sunt, descarcandu-le bateriile, ținandu-le telefoanele ocupate, chinuindu-i cu intrebări idioate – si scăzandu-le, astfel, considerabil sansele de a fi localizatț si salvatț !! >:( 

2.Un  fragment de mesaj primit pe privat: „După ce am citit articolul Dvs.  mi-am dat seama şi mai mult ce balamuc s-a produs în jurul chestiunii, mai ales că o mulţime de repere geografie nici măcar nu au fost pomenite vreodată. Aveai impresia că eşti în „ţara lui nime’n vânt”, în pustie, nu prin munţii noştri, care au nume pentru vârfuri, văi, şei şi toate cele.”

                                                                                      ******