Despre Maratonul marilor pereţi din Alpi

Gânduri despre această realizare de excepţie a lui Zsolt şi Jo

În urmă cu câţiva ani, m-a uimit un film despre o realizare de excepţie a fenomenalului alpinist francez Patrick Berhault: o succesiune de 22 de trasee lungi şi dificile urcate în marii pereţi ai Alpilor pe parcursul a câtorva luni.

În vara lui 2011, m-au uimit prietenii noştri Zsolt Török din Arad şi Janos Török (alias Joe Indianu”) din Cluj, care au realizat ceva similar: 16 trasee, dintre care 13 împreună. Zsolt a mai urcat apoi încă 3: unul cu Minerva, soţia sa, şi două cu Cristi Ţecu. Detalii, printre multe alte locuri, aici și aici.

Lângă acele multe comentarii ale celor care urmăreau cu emoţie şi admiraţie succesiunea acelor ascensiuni, la ultima relatare a lor am adăugat şi eu unul:

„V-am urmărit şi cu bucurie şi cu emoţii. Recunosc faptul că mi-a fost şi teamă pentru voi, căci de data asta nu aţi urcat doar un Walker sau un Eiger ca în alte dăţi, ci aţi dus de 16 ori „ulciorul la apă”! Dragă Zsolt, te admirăm mult pentru partea sportivă, pentru ce a dat fizicul tău. Dar te admir la fel de mult pentru ce ai avut şi ai în suflet, în gânduri. Și pentru faptul că şi de data asta, şi în relatările de pe parcurs, dar mai ales acum, la final, ne-ai dăruit comori din sufletul tău. Desigur, mulţi alţii gândim despre munte şi natură ca şi tine; dar tu ai în plus meritul de a reuşi atât de fain, de sincer, de emoţionat, simplu şi în acelaşi timp parcă şi patetic să rosteşti şi gândurile noastre. E minunată această armonie perfectă dintre fizicul şi sufletul tău!”

Am avut apoi ocazia de a asista de doua ori, la Buşteni şi la Cluj, la proiecţii de imagini ale lor din acele trasee mari şi istorice. Am ascultat relatarea lor, detalii, bucurii şi suferinţe. Apoi, într-o altă seara la Cluj, am avut plăcerea ca la una dintre proiecţiile de imagini din munţi pe care le organizează săptămânal Secţia Universitara Cluj a Clubului Alpin Român să fie prezent în sală şi Jo. Ne-am bucurat mult şi l-am rugat la final să ne mai spună câte ceva.

Îţi mulţumim mult Jo! Te admirăm pentru ce ai făcut şi pentru ce ne-ai spus. Pentru cum gândeşti. Pentru inţelepciunea cu care ai abordat acele trasee legendare din marii pereţi ai Alpilor! Te admirăm şi pentru hotărârea de după ele: de a renunţa la „marele alpinism” de dragul familiei tale! Păstrând însă contactul cu stânca prin trasee de escalada, adică fără riscurile existente în marii pereţi şi pe marile vârfuri himalayene.

Asta îmi aminteşte de marele Walter Bonatti, care în plină glorie (1965), după ascensiunea solitară efectuată în cinci zile de iarnă, a Peretelui Nordic al Matterhornului, urcat şi de voi, a renunţat la marele alpinism. Un articol despre acest gest al lui era intitulat: „Finalul magnific al unui mare alpinist”. Și ţie ţi se potriveşte acest titlu! 13 trasee legendare, extrem de dificile, unele şi în condiţii extrem de dificile, în coardă cu impetuosul Zsolt Török, fără a folosi pentru înaintare nici un singur piton, e un final magnific! Am avut multe emoţii pentru voi! Desigur nu de intensitatea emoţiilor soţiilor voastre Anamaria de acasă şi Minerva de la baza acelor pereţi. Ne bucurăm ca v-aţi întors „vii şi întregi” cum promisese un alpinist francez soţiei şi celor trei copii ai lor. Bonatti, care nu avea soţie şi copii, a scris după retragerea din celebrul Eigernordwand, urcat şi de fiecare dintre voi: „Nici un munte nu valorează cât viaţa”! Şi din cauză că acolo prea multe depindeau de natură, nu de el, nu a mai revenit, tocmai el, care era supranumit „omul care se întoarce întotdeauna”!

Jo a practicat la înalt nivel toate tipurile de alpinism, escalada şi schi. Și a excelat în toate! Excelează şi prin faptul că ştie a păstra echilibrul cuvenit între curaj şi prudenţă. Că a reţinut ce a spus marele Reinhold Messner: „Cei mai buni alpinişti sunt cei în viaţă”. Și ce a spus Luis Trenker: „Cel mai important în alpinism este să trăieşti mult”. Eu adaug: el a făcut-o, a trăit 97 de ani!

Ați fost și sunteţi extraordinari! Prin tenacitatea cu care tu Zsolt împreună cu draga ta Mini aţi clădit proiectul. Prin faptul că tu şi Jo aţi fost o echipa de înaltă clasă, reuşind aşa de multe ascensiuni succesive de mare dificultate, unele dintre ele în condiţii meteo dure. E uimitor că în atâtea sute de lungimi dificile de coarda, niciunul dintre voi nu a căzut! Asta e încă o dovadă a talentului şi a seriozităţii cu care v-aţi pregătit.

Să aveţi în continuare de la Munte şi de la Viaţă numai bucurii!