Dolomiți 2019

DOLOMIȚI 2019

Trei albune foto la: https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/dolomiti/

Ne era dor de Dolomiți, munți fascinanți prin care mai hălăduiserăm zeci de zile din 2005 încoace.

Vineri 27 sept. la ora 4.00 ”decolam” din Cluj cu ALP , în care era și Ioana, colegă de club. Din aeroportul Vienei am cules-o și pe Mara- care lucrează acum în Olanda. După 1.250 km , la 19.30 intram în campingul Olympia din Cortina d’Ampezzo, singurul dintre cele 4 care mai era deschis încă 3 zile.

Sâmbătă 28 sept. Ne deplasăm cu ALP în pasul Falzarego de unde facem per pedes un circuit prin Averau-Nuvolau- Cinque Torri, inclusiv traseul ușor de via ferrata spre vf.Averau și muzeul în aer liber ”La Nostra Grande Guerra” de lângă Cinque Torri. Ioana și Mara sunt pentru prima dată în Dolomiți, aveau ceva emoții, dar s-au convins că via ferrata e o ”joacă de-a alpinismul”, dar în deplină siguranță. Vremea a fost ”bună”, deși multe din marile vârfuri aveau căciuli de nori.

Duminică 29 sept. Conform planului detaliat făcut cu luni înainte, parcurgem două trasee de via ferrata din masivul Pomagagnon din vecinătate, pe care încă nu le făcuserăm. Prima este ”Ferrata Strobel”, spre debutul căreia urcăm o oră prin pădure. Urmează o succesiune de zone cvasi-verticale asigurate cu cabluri și cu unele scoabe și poteci pe brâne sau în urcare ! La 11.30 suntem pe vârful Punta Fiames – 2.240 m, de unde avem o faină priveliște; unele vârfuri sunt în nori, dar Cortina se vede ca din parapantă. Coborâm pe poteca marcată cu momâi (ometto) până în șaua ”Forcella Pomagagnon”, apoi la dreapta pe un lung culoar cu grohotiș. În apropierea pădurii, cotim la stânga în urcuș spre al 2-lea traseu al zilei- mai ușor doar foarte fain: Via ferrata Terza Cengia , o ”sentiero atrezzata”= potecă asigurată, o superbă brână îngustă ce urcă oblic pe sub pereții din stânga. Suntem mereu în extaz, ne place tuturor ”la nebunie” ! Ne amintește de ”bochetele” din Dolomiti di Brenta. Soare și nori, priveliști superbe, senzație de zbor. Nu prea avem nevoie de cabluri, deși la intrare era anunțul ”solo per experti” ! Da, pentru așa ceva suntem experți ! Din Forcella Zumles, aflată la 2.075 m, coborâm abrupt, apoi pe poteca din pădure. Ne prinde noaptea- bănuisem asta de dimineață- ultima oră o facem la frontale și ajungem la asfalt la 50 m de intrarea în camping cum ne arătase excelenta hartă 1:25.000. Au fost 13 h și 20 minute de neuitat.

Luni 30 sept. A fost ultima noapte când campingul Olympia mai era deschis. Știam asta cu luni înainte și ne căutasem cabane; din fericire găsisem câteva câteva deschise și în prima decadă a lunii octombrie, ne adaptasem planul după ele. Așa că ne strângem corturile , bucuroși că ziua de azi se anunță superbă și plecăm cu credinciosul ALP spre Brunnico, pe unde veniserăm dinspre Austria, dar cotim curând la dreapta spre celebrele Tre Cime. Trecem pe lângă Misurina, la barieră plătim taxa de 30 Euro și ne oprim în marea parcarea de lângă cabana Auronzo, lângă alte multe mașini. Ne facem check-in-ul, bem câte o cafea și pornim pe aglometata potecă spre Drei Zinnen Hütte. Din Forcella Lavaredo cotim la dreapta pe o altă variantă -nouă pentru noi- de a ajunge la baza ferratei De Luca – Innerkofler ce urcă pe Al Paterno, vârf de 2.746 m pe care noi doi mai fuseserăm de două ori. Se trece prin câteva scurte tuneluri și se înaintează cvasi-orizontal pe o ”sentiero atrezzata”, deci brână îngustă cu cabluri pentru asigurare. Priveliști ”de vis” spre Tre Cime și cabana Drei Zinnen Hütte/Rifugio Locatelli și crestele din spatele cabanei, de după care deseară vom aștepta Spectacolul Apusului de Soare.

Trecem apoi pe versantul opus pe care poteca ne duce la baza ferratei, care de câțiva ani are o variantă de urcare și una de coborâre, pentru a evita ”ambuteiajul” ce-l găsisem în 2005. Pauză lungă pe vârf, priveliști superbe ”până dincolo de zări” ! Reveniți la bază, în Forcella dei Camosci, pornim toți patru pe o faină ”sentiero atrezzata”, spre cabana Pian di Cengia/ Büllelejoch Hütte, dar după o vreme Marlene se întoarce la Forcella dei Camosci, să coboare pe unde e traseul normal, prin tunelurile rămase din primul război mondial, pe unde urcaserăm în alte dăți. Motivul: să nu cumva să piardă Spectacolul Apusului. Dar – chiar pe calea mai ocolită pentru ca Ioana și Mara să vadă alte locuri faine- ajungem și noi la ”debutul” spectacolului. Stăm lângă acea foarte îndrăgită cabană aflată cu fața la Tre Cime și admirăm jocul culorilor din zona apusului, dar și cum se modică lumina și culorile marilor pereți ai ”surorilor” Tre Cime ! După ”căderea cortinei” parcurgem la frontale -poteca pe care acum nu mai e nimeni- spre Rifugio Auronzo, facem duș, cinăm și… la somn !

Marți 1 oct. Trezire la 6.20 pentru răsărit, dar… dezamăgire: afară e doar ceață. Noi doi facem o plimbare până la Capelă și Monumentul In Memoriam, timp în care ceața se ridică treptat. Coborâm apoi cu ALP la Misurina, unde ne luăm micul dejun la una din mesele de pe malul lacului. Trecând apoi prin Passo Tre Crocci, ajungem în Cortina d, Ampezzo- Regina Dolomiților prin care ne plimbăm vreo două ore, după care iar cu ALP prin Pasul Giau-Arraba- pasul Pordoi, care se află la o altitudine de 2.239 m-cel mai ”înalt” din Dolomiți- de unde era în plan să urcăm și să dormim în ”camera de iarnă” a cabanei Boe de pe Sella. (Puține cabane din Dolomiți au și ”camere de iarnă”, cum au mai toate cele din Alpi ! ). Dar prognozele ne determină să resetăm planul, așa că ne mutăm mai repede cu o zi prin Passo Sella în Val Gardena/Groden, să cunoaștem și ceva frumuseți din masivul Odle, în care nu am fost. Din Santa Cristina urcăm cu ALP în sătucul Daumei, de unde în 1 h și 10 min ( pe indicator scria 2 ore !) ajungem la Rifugio Firenze/Regensburgerhütte, o faină cabană, unde după planul de acasă ar fi trebui să urcăm doar mâine. Așa că vom râmâne aici două nopți !

Mierc. 2 oct. Zi anunțată ”cumplită” în prognoze. Din fericire nu va fi chiar așa ! Dar în primele ore ale dimineții plouă și e ceață. Nu ne grăbim cu micul dejun și ne savurăm pe îndelete cafeluța. Ploaia e ”mocănească”, așa că decidem să facem o plimbare prin ploaie, măcar până la Seceda, unde e stația de debarcare din telecabină. Pornim pe burniță și ceață, apoi prin ploaie enervantă. Dar muntele e munte pe orice vreme. Pe măsură ce urcăm, ploaia devine lapoviță, iar după ce intrăm în Ristorante Seceda, devine ninsoare. Înăuntru e cald și bine, sunt oameni de munte ca și noi, dar și ”pantofari” urcați cu telecabina, care ies afară doar pentru câte un selfie cu care să se laude cât de curajoși au fost. După vreo oră decidem ca înainte de a porni înapoi, să mai urcăm puțin, până în vf./ vetta Seceda- 2.519 m. Trăim plăcuta surpriză ca ninsoarea să se oprească, cețurile să se împrăștie, să apară petice tot mai mari de cer albastru ! Iuhuuu ! Ce bine că n-am rămas în cabana Firenze , ”fortuna îi ajută pe cei curajoși” ! Facem fotografii, admirăm peisajul și jocul soarelui cu norii, identificăm vârfurile înconjurătoare după indicatorul circular de pe vârf.

În coborâre, vom parcurge un traseu mai ocolit, prin Forcella Pana. Totul devine mereu mai clar. Spre Col Reiser e vizibilitate foarte bună, deși e înnorat. Coborâm pe poteca 2B ce urmează curba de nivel pe sub abrupturi ca pe un balcon. Vremea devine tot mai ”prietenoasă”. Trecem pe lângă cochetul rifugio Piera Longa, de fapt o fostă stână și continuăm pe sub abrupturi până într-o altă căldare glaciară. Decidem că e prea faină vremea pentru a merge spre ”casă”. Nu mai e timp pentru Via Ferrata Sass Rigais care era înplan și de fapt vârful pe care ne-ar duce e în ceață. Așa că pornim în urcare spre stânga, către Forcella Mesdi- 2.597 m, timpul indicat pe o săgeată este 1 oră. Se urcă pe un larg și abrupt vâlcel cu mult grohotiș, aflat în stânga față de Sass Rigais. Ne minunăm încă o dată de grija față de poteci, de a preveni deteriorarea lor, de a ușura efortul celor care le folosesc. Și ne miră din nou și timpul ”larg” indicat: fără a ne grăbi, facem până sus 35 de minute. De sus, din șa vedem frumosul sat Santa Maddalena din valea Funes/Villnöss, unde se află și St. Peter -satul natal al lui Reinhold Messner, unde vom ajunge mâine. Facem poze spre mult dorita vale -din fericire în soare- , unde știm că în mijlocul unei mari pajiști se află bisericuța ”St. Johann”, binecunoscută din multe albume și postări. Dar vântul rece dinspre Villnösstal, ne obligă s-o luăm din loc. Pe la ora 18 suntem la cabană, mulțumți că am avut o tură nesperată !

Joi 3 oct. Zi frumoasă, dar foarte rece. Ne trezim la 5.50, la 7.15 părăsim cabana Firenze, dar nu la vale ”pe scurtătura” pe unde am venit, ci ”pe lungitură”: Urcăm spre Forcella Piza și din nou suntem uimiți de felul în care este construită poteca, cum este stabilizat grohotișul. În culme, ne ia în primire un vânt rece, dar ne bucurăm că e soare și avem vizibilitate, atmosfera e mai clară după ploaia de ieri. Rifugio/cabana Ștevia pe lângă care trecem nu mai este deschis. Coborârea spre Daumei unde e ALP, e abruptă, dar ne oferă peisaje faine spre satele din valea verde și spre culmile din jur. Și de aici, cum văzuserăm și de la Seceda, vedem la orizont culmi înzăpezite. Niște italieni care urcă, ne confirmă că unul e grupul Adamello, celălalt Ötztaler Alpen, care au vârfuri între 3.000-3.500 m. La ora 11 suntem în parcare, la ALP. Cu el pornim la vale, părăsim Val Gardena, vom parcurge la un moment dat o bucată din șoseaua Bolzano-Brenner- Innsbruck ( nu pe autostradă), apoi, unde GPS-ul ne indică gura văii Funes/Villnöss, intrăm pe ea.

Parcăm în cătunul St. Maddalena și megem să pozăm celebra Capelă St. Johann, una dintre cele mai căutate și fotografiate bisericuțe din Dolomiți. Sunt mulți turiști, mulți japonezi. Dar suntem mâhniți că acea verde poiană-fânaț e îngrădită și trebuie s-o pozăm peste gard. Iar dincolo de poarta care se deschide doar cu 4 Euro, e un culoar care permite doar să mergi să vizitezi Kapella, nu și să-ți cauți un anumit unghi pentru fotografie. Forcella Mesdi în care urcasem ieri se vede fain, dar e în ”contre-jour”. Asta e ! La un birou de informații ni se confirmă că satul cu casa natală a lui Messner este St.Peter, aflat mai aval (și pe vale, pe unde veniserăm, ci mai ales pe versantul drept al acesteia). Dar funcționara nu e localnică și nu știe dacă acea casă mai este cum era sau a fost modernizată, reconstruită. Apoi urcăm cu ALP în marea parcare Malga Zannes, unde cu mare greu găsim un loc ! E ca la noi la Bâlea ! La 13.30 pornim per pedes spre Rifugio Genova/Schlüterhütte,aflată la 2.306 m. Citisem că spre ea se urcă pe una dintre cele mai pitorești poteci din Dolomiți și așa este. La 16.10 suntem la cabană, care e plină ! Primim patru paturi în ”camera de iarnă” (de fapt un hol și două încăperi. Scurtă plimbare pentru asfințit pe un vârfuleț aflat cam la 30 minute de cabană, cu priveliști fantastice spre crestele din jur. Noapte senină, dar din nou rece:-1 gr.C.

Vineri 4 oct. Din păcate ultima zi de munte din această scurtă vacanță. O plimbare matinală până la crucea de pe vârfulețul de aseară. Așteptând să apară soarele, admirăm culmea de calcar pe care știm că există o ușoară dar frumoasă via ferrata ”In Memoriam Günther Messner”, decedat în Himalaya, în Nanga Parbat. Care probabil n-a fost amenajată de celebrul său frate Reinhold, nu e stilul său ! Răsăritul e ”banal”, așa că, înainte de a coborî la cabană, parcurgem spre stânga, dus-întors, o frumoasă bucată din Alta Via 2, până la o belvedere, traseu ce duce în 6 ore la cabana Firenze unde dormiserăm două nopți. Apoi coborâm pe unde urcaserăm ieri. La 11 suntem în parcarea unde ne aștepta ALP. Decidem să facem o „scurtătură” pe drumuri secundare, bănuite a fi foarte înguste. Și vreo 30 km până în Passo Erbe așa va fi ! Urcăm pe străzi în pantă mare și cam înguste prin St.Peter- satul natal al lui Reinhold Messner. Nu găsim un loc de oprire unde să fie cineva pe care să-l întrebăm -dacă va dori să ne spună !- unde și care este acea casă, care știm că nu e muzeu de vizitat, dar ne-am fi bucurat s-o vedem și s-o pozăm. Am mari emoții pe acest drum, acum pe curbă de nivel, asfaltat desigur, dar foarte îngust. Am însă noroc ca toate mașinile întâlnite -nu multe- să meargă ele în marșarier până la un loc de depășire, locuri nu prea rare, dar nici prea dese. Răsuflu ușurat în Pasul Erbe, de unde, mai departe șoseaua e ”normală”. Trecem prin locuri pitorești, admirăm vârfurile pe care am fost ieri, culmea cu ferrata Günther Messner și pe sub abrupturile vf. Saas Putia , mai impresionant de aici ca din șaua de lângă cabana Genova. O felicităm pe Marlene pentru idea de a urma acest traseu superb de ”alpinism pe patru roți” (Walter Kargel dixit !). Ajungem în San Martin de pe Val Badia. Mai apoi, din păcate nu mai putem vizita frumosul Lago di Braies care era în plan. Continuăm prin Brunico, apoi pe autostradă: Pasul Brenner-Innsbruck- Salzburg- Viena. Unde ne cazăm în Camping Viena Vest și unde ne despărțim de Mara.

Sâmbătă 5 oct. Prin Budapesta- M0,M3- Debrecen- Berettyóújfalu – Oradea, ajungem la Cluj la 19.30. A fost o vacanță minunată, fetele au fost încântate de Dolomiții în care nu mai fuseseră, au gustat ”via ferrate”, noi doi am văzut și zone noi. Vom reveni acolo în octombrie 2020, dar în a 3-a săptămână a lunii octombrie, să prindem și înnebunitoarele culori de toamnă, mai ales ”zadele geloase pe celelalte conifere” ! Notă ulterioară: Din păcate a venit Pandemia….

*******