Dolomiti 3: Catinaccio, Sella, Sasso L

Marti 25 iulie dimineata plecam cu masina inapoi pana in Vigo di Fassa, de unde urcam cu telecabina de la 1.350 m pana la Ciampedie -2.000 m. Pret: 7 Eu/persoana.

9. CATINACCIO / ROSENGARTEN

Puteam ajunge aici si din Pera, cu 3 tronsoane de telescaun – 8 Eu toate trei. E ora 10.10. Pornim agale spre tinta: Turnurile Vajolet- probabil cele vizibile in zare. Dar nu asa arata in pozele ce le stiu, poze in care sunt „din profil”, dupa cum ne vom convinge peste cateva ore. Multe cabane pe traseu (poteca 540): Nigritella 1986 m, Catinaccio 1946 m , Gardeccia si Stella Alpina la 1.950 m. Pana aici se putea candva urca cu autoturismele, dar noile harti indica faptul ca e interzis. Privelisti minunate si pe firul vaii si spre peretii din jur. In fatza si sus, troneaza pe o stanca „Rifugio Paul Preuss”- ce pare Cetatea lui Tepes de la Poenari sau o manastire de la Meteora. Langa e cabana Vajolet- 2.243 m. In jur e un furnicar uman. Dar toti sunt echipati de munte. Pe peretii din fatza, cativa alpinisti dau un spectacol penduland ritmic in corzi si avand atarnate de ei lungi esarfe colorate. Dupa o pauza (12-12.30) urcam in 45 de minute pe poteca 542 la cabana Re Alberto I -2.621 m . ( Albert I a fost rege al Belgiei, pasionat alpinist. Si o cabana din Alpii francezi ii poarta numele !). Nu-i prea aspectuoasa in exterior, dar , ca si la altele, interiorul … e alta poveste. Sa vezi si sa nu crezi ! Pana cand ceilalti din echipa isi aplica stampilele in Dolomiti Passaporto, eu urc inca 5 minute si descopar locul de unde Torri del Vajolet arata cum le stiu de decenii din ilustrate si albume.

 Poze, poze… Se misca norii: alte poze ! Pe unul din turnuri sunt cativa cataratori. Mai jos altii, care au facut deja primele rapeluri. Ii urmarim si invidiem o vreme pe confratii intru pasiune. Urcam apoi spre Sentnerpass, unde cabana e in refacere. 14.20. Mai departe ne-ar trebui kit-urile de via ferrata, dar azi nu le-am mai luat, stiam ca traseul asta nu pune probleme. E „sentiero attrezzato S”, de „media difficolta” (++), nu traseu de via ferrata propriu zis ca de ex.Punta Anna din Tofana -„molto difficile” (++++), care ni se paruse dificil, dar nu „molto”. Asa ca la zonele cu cabluri suntem atenti sa nu dam si sa nu incasam pietre in scafarlii. Doar uneori ne folosim „romaneste” de acele „funi metalliche”. Nu mai coboram la Kolnerhutte (Rif.A Fronza) 2.389 m, ci urcam pe 550 pe un valcel larg cu mult grohotis instabil pana in Pas da le Coronele- 2.630 m. Ora 16.30. Coboram spre stanga, avand mereu privelisti cunoscute de asta dimineata. Apoi cotim la dreapta pe „poteca de sus”- 541- idee stralucita a lui Cezar, sa vedem peisajul din alte unghiuri. O superbie !Nu mai mergem si la cabana Roda di Vael, ci cotim la stanga pe 545 care ne duce la Ciampedie unde inchidem cercul. E ora 18.45 si acum e cam pustiu in zona. De aici coboram per pedes pe 544, cam pe sub linia telecabinei. La 19. 20 suntem in Vigo di Fassa, de unde ne imbarcam in Tom.

10.SELLA

Suna putin ciudat ca pentru masivul Sella nu urcam in pasul cu acelasi nume (vom urca maine pentru Sasso Lungo !), ci in Pasul Pordoi -2.239 m. unde ajungem la ora 9. Pentru 7 Eu/persoana, telecabina ne urca la „Rifugio Maria” la 2.950 m. unde ajungem la 9.20. Banuisem de departe – de unde Sella apare ca o cetate- ca ea se individualizeaza si impresioneaza prin „arhitectura” peretilor sai, pe cand platoul e mai monoton, mai putin interesant si fotogenic.Dar il parcurgem. Trecem pe la cabana Forcella Pordoi – 2.829 m, apoi pe poteca 627 ajungem la cabana Boe – 2.871 m la ora 11. Pe 638 urcam pe Piz Boe- 3.162 m -top-ul Sellei- unde e si cabana Fassa (12-12.30). Coborarea am gandit-o pe o cale ocolita: 672 pana la cabana Franz Kostner 2.500m. (14-15.30). Pe 638 si apoi pe 626 vom defila pe sub peretii estici ai Sellei, pe marea brana a acestui munte inconfundabil, brana ce o vazusem de atatea ori de departe. Vizavi sclipeste inca in soare ghetarul Marmolada. Mereu pauze. Una mai lunga la intrarea in „Via Ferrata Cesare Piazzetta” , se pare una din cele mai tari din Dolomiti (++++). Pe placa de la baza exista in 3 limbi avertismentul ca sunt zone in care e nevoie si de coarda… Aviz amatorilor.

Admiram apoi si o capra neagra (mai vazusem 1-2 in alte zile, nu si ciopoare). Mai jos identificam dupa harta „Ossario del Pordoi” (spre el coboara o poteca nemarcata)- un monument-muzeu de genul celui al nostru de la Marasesti. Ajungem in poteca 627 ce coboara pe sub telecabina si o urmam imbracati cu pelerinele. In parcare unde sosim la ora 18 pe o ploaie torentiala, ne abordeaza un roman din Cluj. Sunt 6 clujeni care lucreaza la motelurile din pas. Eu fotografiez de sub umbrela luata din masina un mic si interesant monument dedicat unui fost mare ciclist italian: Fausto Coppi -„Il Campionissimo”, fost cetatean al orasului Canazei din vecinatate. Imi amintesc de o stire din ziarele anilor ’60: hotii care ii pradasera casa si ii furasera medaliile, ii lasasera un bilet in care ii propuneau ” o cursa de urmarire”!. Ajungem in camping ingrijorati de cum arata cerul. Nu puteam crede ca si maine, in Sassolungo vom avea soare ! Cum sa nu te indragostesti de asa munti ? In care ploua doar seara ca sa se curete atmosfera pentru ziua urmatoare….

11. SASSO LUNGO

E bonusul turei, caci am ajuns in Cortina in aceasi zi in care am plecat din Cluj (16 ore si 30 minute). Mihai Pupeza ne indemnase ca macar sa urcam pana in Forcella Sassolungo.

Joi 27 iulie. Dimineata, vremea pe care ne-o doream. Strangem tabara, caci dupa Sassolungo plecam spre casa- cu un lung ocol prin Austria si un colt mirific de Germanie- de mult dorit. Mai facem cumparaturi din Canazei. Stefan si Marlene isi iau bete telescopice cu 13 Eu perechea ! Timpul va arata daca au facut o afacere buna sau nu…

La 10 suntem in Pasul Sella- 2.180 m, aflat intre muntii Sella si Sassolungo ( sella =sa; sasso= piatra). Cu 10 Eu de persoana ( ni s-a parut mult ) urcam iarasi cu „tomberoane” pana la 2.6 81 m la cabana Demetz. Foarte multa lume si aici (lungi cozi la toaleta) si pe poteca 525 pe care in 40 de minute ajungem la cabana Vicenza 2.253 m. Ora 11.20-11.40. De aici cotim la stanga pe o poteca fara numar , indicata „solo per alpinisti esperti” ! – ca si altele similare sunt marcate cu momai si pete de vopsea si au scoabe, cabluri in zone mai expuse, dar au si zone de catarare elementara „libera”. E traseul „Oskar Schuster „, realizat de acesta si Hans Lorenz in 1895 !! Dar e curios ca in ghidul feratelor e notat cu +++ ca si Lipella din Tofana, pe care il consideram mult mai dificil !

Dupa 10 zile de Dolomiti ne dam „esperti”, asa ca nu stam pe ganduri ! Poteca e r clara, urca in serpentine pe grohotis. La 12.25 ajungem la baza peretelui unde apar primele cabluri (doar cateva). Suntem doar noi patru. Asa ca nu ne echipam. E o catarare superba ! Dar la ora 13, intr-o mica sa, zarim pe perete deasupra si mai spre stanga un ciorchine uman care se misca cumplit de incet. Ne echipam, mai stam o vreme pana dispar dupa colt si pornim nu prea repede. Acela era de fapt singurul punct mai tare din traseu si chiar acolo acel grup de englezi cu ghizi se intalnisera cu doi care coborau. A urmat iarasi o superba zona de catarare fara cabluri , am depasit cativa „melci” si la ora 14 eram sus pe Sasso Piatto la 2.958 m. Stam aici 45 de minute. Intre timp gloata plecase. Coboram apoi la cabana Sasso Piatto la 2.300 m,(ora 15.30) unde vedem ca suntem „la marginea Dolomitilor”.

 Caci nu mai suntem inconjurati pe 360 grade de munti. Spre vest se vad dealuri inverzite, in iarba de langa cabana e un camp de barba mosului ca in Poiana Pelegii si la Taul dintre Brazi. Mereu sosesc ciclisti si aici, ciclisti care misuna pe sosele si pe poteci. Pe poteca 557 trecem apoi pe curba de nivel pe sub pereti ca si ieri. Parca mergem de la Umerii Piatrei Craiului spre Ceardacul Stanciului sub calda lumina a dupa amiezii. Trecem pe la cabana Sandro Pertini. Apoi ajungem la cabana Friedrich August , langa care exista o interesanta sculptura in lemn a unui alpinist cu palarie si kniekers-i (pantaloni 3/4), cu coarda pe umar, cu o carabiniera si pitoane la brau si piolet in mana. Pe soclul statuii e scris: „Friedrich August III- Konig und Bergsteiger 1865-1932”. Deci inca un rege alpinist ! Aici o cunoastem pe exuberanta chelnarita Rodica , studenta la Univ. de Stiinte Agricole din Cluj ! Ea ne spune ca la urmatoarea cabana- Valentini- o vom gasi pe Ioana din Turda , care ne spune ca e studenta la…Tg Jiu !! 

La 18.15 inchidem cercul. Plecam spre nord cu Odle si Puez- cei mai nord- vestici masivi al Dolomitilor in fatza. In stanga admiram un perete al lui Sasso Lungo. In dreapta pereti ai Sellei. Parasim apoi Val Gardena, cotind la dreapta si urcam in pasul Gardena. Superbe locuri. Coboram in Colfosco prima localitate din Val Badia -unde campingul ni se pare prea scump.. Ne ducem la cel din San Cassiano, pe soseaua spre pasurile Valparola si Falzarego. Ultima noapte in Italia…

12. Epilog: DRUMUL spre ACASA

„Partir, c’est un peu mourir”.

Vineri 28 iulie dimineata urcam iarasi prin Corvara, pana in Colfosco sa ne luam ramas bun de la fascinantii Dolomiti. Sa le multumim pentru vremea minunata si peisajele mult visate pe care ni le-au daruit. Apoi Brunicco-Dobiacco-granita I-A- Lienz. Urcand pe Grossglocknerstrasse trecand prin sate pitoresti , cu biserici cu turle de o sveltete atat de fotogenica. De retinut ca acest drum transalpin e cu taxa: 26 de Eu/ autovehicol. La Franz Josef-hutte suntem deceptionati, asa cum fusesem avertizati. Dar asta e: si aici ca si in alte locuri din natura- Muntele e pus sa faca bani. Si face ! Dar acum, aici, e mai mult afacere decat munte. Desigur nu asa arata cand tanarul monarh si iubita/sotia sa Sisi isi faceau „mini-concedii” pe acolo. Ca sa fie deceptia si mai mare, nici varful Grossglockner nu ni se arata din cetzuri. Dar drumul pana acolo si mai departe, peisajul ne-a placut. Interesant si instructiv muzeul mineralogic dintr-o parcare. Cumparaturi in Zell am See. Intram in prag de seara in mult doritul colt sud-estic al Germaniei. Ne cazam la campingul din Ramsau, total 30 Eu. ne-am simtit bine, dar si aici alte obiceiuri: ex. dushul e cu fisa de 50 centi.

Dimineata, strangem tabara in graba, caci incepe ploaia. La Berchtesgaden si Konigsee ajungem pe ploaie torentiala. Uriasele parcari cam goale ( taxa de intrare in parcare si spre lac= 3,5 Eu) . Aflam in fine in ce directie e lacul. Cateva poze le facem de sub umbrela sau stresini. Admiram hangarele vaporaselor care arata ca in filme de epoca, cam ca podurile de lemn din Tara Nasaudului (am vazut cateva astfel de poduri si prin Dolomiti si Alpi !). Asa ca ramane pe alta data sa mergem cu vaporasul pana la insula pe care e fotogenica biserica Sf.Bartolomeu (o stim din poze), sa urcam la Ober See. Sa vedem Watzmann-ul al carui urias perete estic fenomenalul Hermann Buhl l-a urcat in1953 singur, iarna, noaptea ca antrenament pentru Nanga Parbat pe al carui varf a ajuns in acelasi an tot singur…

Curand – langa Salzburg- intram pe autostrada ce tine pana la Ullo (dupa ocolul Budapestei pe M0). N-am oprit pana la Cluj decat pentru benzina si la granite: 1 ora la A-Hu si aproape 2 ore la Hu-Ro. Duminica la ora 3 Tom intra in parcarea din fata blocului..

Punct si….candva de la capat ! Caci mai avem ce vedea in Dolomiti…

Nota din 2012: Am revenit in Dolomiti in grup de 22 colegi de club. Relatare si foto tot in acest capitol sub titlul „Vacanta in Dolomiti” !