Dor de Munte – a treia carte a mea

Dor de Munte

Motto: Dorul de munte și pasiunea pentru munte, nu au explicații logice; la fel ca orice dragoste, ele există în individ atâta vreme cât corespund unei nevoi a sufletului.
Ionel Coman

Cuprins

Prefață de Radu Stoian

I. Dor de Munte

II. Rătăcite prin sertare
1. Chemările Retezatului
2. Misterioșii Călimani
3. Frumusețea smârdarului
4. Fascinația crestelor făgărășene
5. Gânduri despre o cabană
6. Amintiri albe
7. Zile cu soare în Suhard
8. Șapte munți în șapte zile
9. Comori din jungla Bihariei

III. Sub soarele nopții
1. Tură pe lună plină
2. Schiori sub lună
3. Ascensiune pe lună… plină
4. Echinocțiu în Parâng
5. Sub lumina farului ceresc
6. Munte, mai altfel

IV. Iarna pe creste
1. Potcoava de zăpadă
2. Prin ”Făgărașii nordului”
3. De Crăciun, prin Obcine
4. Vacanță cu Erik
5. Revelion cu Frumoasa
6. Prin ținutul zmeilor
7. Singuri pe creste
8. Traversarea masivului Vlădeasa

V. Noi și pandemia
1. Muntele din casă
2. Mult dorita evadare
3. Circuitul Frumoasei
4. Prin chei dâmbovițene
5. Vacanță în raiul Cernei
6. Delta Dunării
7. Biciclind prin trecut

VI. Via Transilvanica

VII. Prin munți mai îndepărtați
1. Impresionanții Dolomiți
2. Pe țărmul Mării de Gheață
3. Prin Alpii helvetici
4. Drumeți prin Vanoise
5. Fascinanta Patagonia
6. Prin Alpii italieni

VIII. Dispute cu Cronos
1. Muntele și bunul simț
2. Arhaic și modern
3. Prin munți până la infinit

Postfață de Cosmin Dumitrache

1. Dor de munte

Dor! Un cuvânt specific numai poporului român, care, la fel ca și doina, e practic intraductibil, așa cum afirma chiar Lucian Blaga! În nicio altă limbă nu are semnificația, profunzimea, cuprinsul din limba strămoșilor noștri. În franceză nu se spune „mi-e dor de tine”, ci „tu me manques”, ceea ce s-ar traduce prin tu lipsești din mine/tu îmi lipsești. Se pare, dar nu redă exact „conținutul”! Lingviștii și filosofii – și români și unii străini – au spus multe despre aceste două cuvinte atât de simple în aparență, dar de fapt atât de profunde. Într-un articol întitulat „Ador cuvântul „dor” – eseista Voichița Lung afirmă: „Istoria limbii ne învață că termenul „dor” provine din latinescul „dolus, dolorem” și reprezintă miezul cuvântului „dorință”. Pentru Emil Cioran, dorul se conturează pe un fundal de suferință, de tristețe existențială care s-a cuibărit în sufletul românesc atât de statornic, încât ne definește ca entitate. Departe de ceea ce înseamnă fericirea, dorul este generatorul confesiunilor poetice nostalgice ale unui suflet tulburat, care se caută pe sine. Constantin Noica sintetizează termenul „dor” într-o explozie de antinomii: „o alcătuire nealcătuită, un întreg fără părți, plăcere de durere, căutare de negăsire”. Tot Constantin Noica în „Introducere la dor” scrie: „cultura română se traduce prin existența unei spiritualități extraordinare, cizelate în forme deosebite prin cuvintele noastre, invocarea cuvântului „dor” fiind una dintre aceste dovezi. Dar cuvântul odată invocat, omul este cuprins de o sfială de dincolo de lume, ca în fața unui act hierofanic. Pentru că acest cuvânt cuprinde esența fără de seamăn a unei grandori sfinte…”. Doar cuvântul portughez „saudades” se pare că se apropie de „dor”-ul nostru, el fiind cel care a generat muzica „fado”!
În DEX cuvântul „dor” este definit ca: „un sentiment care exprimă o dorință puternică de a revedea pe cineva sau ceva drag sau de a reveni la o stare emoțională preferată”. Toți oamenii – indiferent de școlile absolvite, de profesii – au doruri: dor de ceva, de cineva, de anii, oamenii și locurile copilăriei, de anii tinereții, de zilele fericite ale vieții… Noi, montaniarzii, fără pregătire filosofică, dar cu sufletele îmbibate de frumusețile din munți, din natură, simțim mereu în suflete acea stare și plăcută și puțin tristă și dureroasă de dor. Ne este mereu dor de anumite locuri, de anumite poiene, izvoare, lacuri, văi, cascade, vârfuri, de flori, de fluturi, de triluri de păsări, de salturi elegante ale veverițelor sau căprioarelor, de curiozitatea vulpilor, de șuieratul marmotelor. Ne e mereu dor de muzica naturii sau de cea mai dorită melodie: Liniștea. Ne e dor de zile frumoase, senine, de căldura soarelui, dar și de răcoarea pădurii sau de briza de pe creste. De dormit în cort. Ne e dor de a mângâia stânca, de a aluneca pe „minunatele tălpici”. Ne e dor chiar și de ploi, de geruri, de viscole… De oameni care ne-au însoțit atunci, acolo. Ne e dor de primele noastre ture pe munte, cu toate „stângăciile” lor, cu echipamentele neadecvate, cu lipsa de experiență. De camarazii, dar mai ales de fetele de atunci. Din dor de munte retrăim mereu în gând întâmplări, „aventuri”, bucurii culese din munți. Ne e dor de creste semețe, dar și de dealuri blânde. Ne e dor de ture grele și lungi, dar și de scurte și tihnite plimbări „departe de lumea dezlănțuită”. Și cu cât am „bătut” mai mulți ani munții, cu atât avem mai multe doruri! Aceste doruri și multe, multe altele, le simțim și ca pe niște „gol”-uri în suflete, ca pe o foame de ceva, ca pe niște lipsuri, cum ați citit mai sus că spune și Noica. Dar, dacă ne gândim bine, ele sunt și ceva concret. Sunt asemenea unor valori materiale, sunt ca niște bijuterii! Gândind la ele, ne dăm seama că am trăit, nu doar am vegetat. Ne dăm seama că suntem bogați! Că deținem bogății pe care nu ni le poate fura nimeni, care nu se pot devaloriza, deoarece sunt depuse în cea mai sigură bancă – în suflet! Pentru mine ca persoană, este o ciudată coincidență că „Ziua internațională a Dorului” se sărbătorește în ziua de 13 Mai! Poate unii știți la ce mă refer. Deși cineva se întreba de ce „internațională”, dacă dorul există doar în limba română. Dar poate este așa deoarece în Diaspora trăiesc milioane de români și multora dintre ei – deși unii nu recunosc asta – le este Dor de România mai mult decât celor de acasă. Desigur, prin amintirile frumoase, nu prin cele care i-au alungat din patria lor. Căci patria în care te-ai născut, în care ai copilărit, în care ai părinţi şi bunici și morminte, în care ai cules atâtea amintiri frumoase, în care ai mulţi prieteni, în care ai bătut sute de kilometri pe munte, în care ai făcut mii de fotografii, în care… ar trebuie sa fie acea patrie care să te ţină aici! Să îţi aprecieze competenţele, să îți răsplătească eforturile. Să îți dea o speranţă că aici va fi mai bine, că mergem spre mai bine. Să vezi că bogăţiile ei sunt folosite și pentru tine și ai tăi, că apele, pădurile, aerul, solul şi subsolul nu sunt agresate, batjocorite, mutilate, distruse de către o minoritate de hrăpăreţi fără scrupule, care se gândesc doar la binele lor și la prezent; după ei deşertul, nu doar potopul. Cred că și din primele două cărți ale mele ați înțeles cât de dor îmi este (și vă este!) mereu de munte, cel care nu ne dezamăgește niciodată! Acum, când apare a treia mea carte cu același subiect ca și primele – MUNTELE – eu, fiind bine intrat în deceniul nouă al Vieții, acest Dor de Munte – de toți munții prin care am hoinărit – îl simt și mai puternic! Acesta este motivul principal pentru care l-am ales ca titlu. Un altul este acela că acest cuvânt, într-un fel magic pentru mine – MUNTE – am dorit să existe în toate cele trei titluri ale cărților scrise de mine: Chemarea muntelui – 2016, Hoinari prin munți – 2019 și Dor de munte – 2022.
Dor de Munte cu M – permiteți vă rog această licență poetică! Deoarece pentru mine Munte nu e substantiv comun, ci propriu, e o persoană, e un prieten, un frate mai mare, un bunic înțelept, un veteran cu multă experiență, e Măria Sa Muntele. Îl vizităm cât de des ne permite Viața, ne apropiem de el cu sfială, cu drag, cu dor, cu respect, îl admirăm. Suferim când îl vedem agresat de firme, de autorități și de indivizi fără bun simț. Îl apărăm pe măsura puterilor noastre prin ce vorbim și scriem și prin fapte individuale sau colective: adunăm gunoaie aruncate de ”porcus turisticus” și de alți agresori. Și e clar că nu mergem ”să cucerim Muntele”- termen cât de drag ziariștilor- el nu e un dușman de învins. Mergem pe munte cum mergem spre acasă sau spre un prieten. Și vă doresc nu numai celor care mi-ați citit cărțile, ci tuturor celor care iubesc și ocrotesc munții- să vă astâmpărați cât mai des posibil Dorul de Munte.

Dacă doriți această carte : http://www.dinumititeanu.ro/Cartile%20mele