Drumeţie

 Despre definiţii şi despre pasiunea mersului pe munte

Se mai obişnuieşte ca pentru mersul pe munte să fie folosit termenul de „turism”, care ştim însă că are o noţiune mult mai largă. Iar „turism montan” este de fapt şi cel făcut cu maşina pe şosele alpine, cu trenuri cu cremalieră, cu telecabine etc. Ar fi mai exact spus „turism montan pedestru”, dar denumirea asta e cam lungă. „Drumeţie ” e mai potrivit, indică mersul pe jos, iar cel care face drumeţie e drumeţ.

În DEX: drumeţ = persoana care călătoreşte pe jos. Aşadar, montaniarzii fac drumeţie, sunt drumeţi. Desigur, drumeţie se poate face şi la şes şi pe dealuri. În Wikipedia: Drumeţie=o activitate în aer liber care constă în mersul pe jos, în medii naturale, de multe ori în zone muntoase sau alte zone pitoreşti. Francezii folosesc termenul prescurtat „randonnée”, deşi corect ar fi «randonnée pedestre en montagne». Germanii au „wandern”, dar pentru drumeţii în munţi folosesc (e mai adecvat) cuvântul compus „Bergwandern” (berg = munte, wandern = a colinda, a drumeţi). Anglo-saxonii folosesc termeni diferiţi, în funcţie de înclinarea pantei (deal, munte) şi de mărimea rucsacilor: hill walking, trekking, hiking, bagpacking.

Este drumeţia pe munte un sport? Dacă ţinem seama că e o mişcare în aer liber care ne solicită, ne fortifică trupul şi ne oferă satisfacţii spirituale, am putea răspunde afirmativ. Dacă ţinem seama de faptul că şi în privinţa alpinismului (vezi articolul „Alpinism”) sunt opinii diferite privitor la faptul că dacă e sau nu sport, atunci răspunsul e negativ. Dar nu asta e important; important e ca un număr mare de oameni de toate vârstele, dar mai ales tineri, practică drumeţia. În România, mai puţin decât în țări montane din vestul Europei. Exista în fiecare ţară cluburi şi asociaţii ale celor care merg pe munte. În cluburile alpine ale diferitelor țări (în unele sunt sute de mii!) cei mai mulţi membri nu practica alpinismul, ci doar drumeţia. Fie drumeţia propriu-zisă, fie drumeţii pe schiuri!

Am avut ocazia să mă conving în Tatra şi în Alpi că oamenii se duc în weekend-uri şi concedii PE munte, nu LA munte. Acolo, cei sosiţi cu autoturismele, le parchează, îşi iau rucsacii de tură şi, cu echipament adecvat, pornesc pe potecile muntelui. Nu-şi scot păturile să le întindă pe iarbă ca majoritatea conaţionalilor noştri, nu deschid casetofoanele, nu lasă acolo gunoaiele. Și pe potecile pe care le parcurg acorda muntelui respectul cuvenit. Nu-i alterează liniştea şi curăţenia, frumuseţea, nu merg pe „scurtături”. Iar cabanelor le respectă statutul: sunt locuri de odihnă, nu locuri pentru „audiţii muzicale şi chefuri. Acolo se asculta melodia vântului sau liniştea „melodia” de care ne e aşa de dor în oraşele în care trăim.

Și membrii Clubului Alpin Roman, aşa cum scrie şi în Statut, nu se rezumă doar la aspecte particulare ale alpinismului – căţărare pe stânca sau gheaţă – ci sunt, în primul rând, montaniarzi. De exemplu, membrii Secţiei Universitare Cluj a CAR din care fac eu parte, efectuează şi ture de drumeţie în munţi; în cei mai cunoscuţi: Făgăraşi, Retezat, Bucegi, Ceahlău, Călimani, Piatra Craiului, Bihor-Vlădeasa dar şi în alte masive montane: Trascău, Munţii Gilăului, Bârgăului, Suhard, Igniş, Gutâi, Obcinele Bucovinei, Rarău-Giumalău, Vâlcan, Godeanu, Țarcu, Leaota, Cindrel, Lotrului şi alţii.

Se merge şi bazându-se pe cazare la cabane şi refugii din munţi sau pensiuni de la poale, dar mai ales se efectuează ture cu cortul, inclusiv iarna. Se fac şi ture pe bocanci, dar şi pe schiuri (vezi articolul „Schiul de tură”). Cei care nu au experienţă sau au mai puţină pot învăţa cum să abordeze muntele de la cei cu experienţă. Căci, nu doar căţărarea are „secrete” ce trebuie aflate de la cei care le cunosc, ci şi drumeţia. E mai bine să le învăţaţi de la cei cu experienţă, decât „pe propria piele”.

În asociaţii şi cluburi, dar şi pe munte, va puteţi face prieteni de la care să învăţaţi. Și întrebând, ascultând, împrumutând cărţi, dar mai ales mergând pe munte cu oameni cu experienta în acest domeniu. Sunt atâtea necazuri pe care le puteţi evita în acest fel! Alegerea şi achiziţionarea echipamentului, utilizarea lui, planificarea unei ture, umplerea rucsacului şi reglarea lui pentru protecţia coloanei vertebrale, mersul cu menajarea genunchilor, orientarea pe munte, alimentaţia pe munte, montarea cortului, evitarea pericolelor, noţiuni de prim ajutor etc., nu se învaţă din prima ieşire pe munte. Multe sfaturi găsiţi în capitolul „Şcoala muntelui” al site-ului acesta. Dar, atragem atentia că unele ture de iarnă relatate in capitolele 8 şi 9 nu se mai încadrează la „drumeţie” ci la „alpinism”! Multe puteţi afla din discuţiile şi răspunsurile la întrebările ce le puneţi sau le pun alţii pe forumurile virtuale ale montaniarzilor: Alpinet, CAR-List, de pe site-urile alpinet.org sau carpati.org.

Puteţi solicita/ afla informaţii despre traseu, despre hărţile necesare, mijloace de transport, cabane, locuri de cort, surse de apa, salvamont etc.

O tură bine pregătită e o premisă ca ea să fie reuşită, să nu producă necazuri sau disconfort, ci dimpotrivă, să aducă numai bucurii, multe bucuri.