Drumeții pe schiuri de tură

Dacă iubim muntele e firesc să dorim a-l urca şi a-l străbate în toate anotimpurile. Schiurile de tură ne ajută să ne îndeplinim această dorinţă.

Ne ajută căci schiurile de tură au legături speciale, care:

1. Pentru mers şi urcare permit ridicarea călcâiului clăparului, iar „focile” nu permit alunecarea spre înapoi a schiurilor. Au şi o „scăriţă/ înălţător” care permite ca la urcare clăparul să nu stea pe schi paralel cu el, cu panta, ci orizontal. În plus, clăparii au „o clapetă” la spate cu două poziţii: „walk/ mers” şi „schi.” În poziţia ”walk” se permite flexarea gleznelor când mergem pe schiuri iar în poziţia „schi”, se rigidizează clăparul, devine clăpar de pârtie!

2. Pentru coborâri şi viraje se blochează legătura, se reglează securitul, se trece clapeta clăparului în poziția „schi”, devenind „schiuri de pârtie”!

Înţelesul noţiunii de „schi de tură” diferă:

– montaniarzii înţelegem prin el posibilitatea de „a face munte şi iarna” (nu creste dificile, nu pante abrupte!) mai comod şi mai plăcut decât pe bocanci sau pe rachete, ci „plimbări pe schiuri”. Francezii îi spun «ski de randonnée»! Deci, folosim schiurile pentru „a merge pe munte” şi iarna.

– schiorii înţeleg „a schia”/ a coborî ca pe pârtie, dar în zăpadă mare şi pe pante mai abrupte, un ”free ride”, „schi sălbatic”! Ei folosesc focile pentru urcare în zone unde nu sunt mijloace mecanice de urcare, dar cu gândul la coborâre, la „să se dea”! Ei caută „linii”, pante favorabile şi fac apoi 3-5 urcări cu focile şi coborâri „ca-n filme”!

Aşa că, spre deosebire de ce v-ar spune un schior, eu , montaniard, vă spun că dacă nu aţi pus până acum schiuri pe picioare, puteţi începe cu oricare:

– schiul de pârtie vă va ajuta apoi la debutul în a schia în afara pârtiilor cu schiuri de tură;

– drumeţii pe schiuri de tură (plimbări pe schiuri pe pante blânde cu întoarceri de pe loc, nu în viraje) vă vor ajuta mai apoi la iniţierea şi învăţarea mai rapidă a schiului de pârtie și apoi, când îl veţi stăpâni bine pe acesta, să începeţi treptat a învăţa să schiaţi şi în zăpadă mare, pe lângă pârtii (sky off piste) sau cu schiuri de tură departe de pârtii!

PARANTEZĂ: Am fost întrebat de unii părinţi dacă există clăpari şi legături de tură pentru copii, să se poată face plimbări pe schiuri în familie.

– La noi ,mi-a spus Sorinel de la Alpin Expe, se găsesc doar de la nr. 34. Sper că există şi legături „de tură” care să se poată regla pe o aşa mărime mică.

– Amicul meu, Florin, din Lausanne a dat telefoane la câteva magazine cu echipament de munte și mi-a spus că doar firma Movement face clăpari de tură mai mici, de la mărimea 23. Dar n-a înţeles dacă numerele mici au cele două poziţii: ski/walk. Însă copiii pot face doar ture scurte, deci pot folosi clăpari de pârtie, dar cu clapele superioare închise lejer sau deschise. Problema ar fi legăturile, ele să fie „de tură”, să permită ridicarea călcâiului şi să se poată regla pe clăpari aşa de mici.

Schiuri se pot folosi cele de pârtie, acum şi acelea sunt mai late şi ”carve”. Foci se găsesc şi „la metru”. Dar legăturile şi clăparii trebuie să fie „de tură”!

Ştim că „iarna nu-i ca vara”, mai ales pe munte. Ştim că pantele mai abrupte şi crestele mai semeţe nu se pot parcurge oricând, chiar dacă avem pioleţi, colţari şi toate celelalte echipamente necesare. Ştim că acolo pericolele sunt mai mari, perioadele cu zăpadă favorabilă şi condiţii meteo acceptabile mai scurte. În acele perioade nefavorabile ne putem mulţumi cu munţi mai „blânzi”, mai mici, dar care ne produc totuşi mari bucurii. Însă şi în astfel de munţi, stratul mare de zăpadă ne poate pune probleme la înaintarea pe bocanci şi chiar cu rachete. Schiurile de tură sunt însă o invenţie minunată, o afirm în cunoştinţă de cauză. Căci, din 1999 încoace am petrecut în medie 25-30 de zile pe an pe schiuri de tură. De când le avem, eu şi Marlene cam ocolim pârtiile de schi, statul la cozi, muzica ce urlă din boxe. Banii necheltuiţi pe telecabine şi telescaune, îi folosim pentru apropierea de munţii de care ne e mereu dor. Și deoarece cele mai multe ture, mai ales de 3-5 zile şi cu bagaje mari le facem doar „în doi”, prudenţa trebuie a fi maximă. Nu schiem, nu coborâm în viteză, nu facem viraje şi avem legăturile reglate pentru a se deschide mai uşor la căderi din viteză mică! Schiem lent, în diagonale lungi cu întoarceri pe loc prin păşire („evantai”) cu vârfurile schiurilor spre deal sau – mai ales pe creste – cu schiurile pe rucsaci, uneori cu pioletul într-o mână şi eventual cu colţarii aplicaţi pe clăpari. Deci, devenim alpinişti!

Aşadar, schiurile de tură combină în mod fericit avantajele schiurilor de pârtie. Lăţimea şi rezistenţa mai mare ca a schiurilor de fond, legături securit, posibilitatea de a coborî în viraje, cu avantajele schiurilor de fond: putem „mărşălui” cu ele datorită legăturilor speciale care permit ridicarea călcâiului bocancilor la mers şi la urcare, putem urca pante mici şi medii cu schiurile paralele datorita „pieilor de foca” (acum sintetice) care împiedică alunecarea înapoi, dar permit alunecarea înainte. Scăriţele (înălţătoarele) cu 1-2 trepte pe care le ridicăm sub călcâiele bocancilor când urcăm pante, permit ca şi la urcare aceştia să stea la orizontală. Dar, începătorii nu vor aborda pante care să necesite scăriţe! Desigur, la coborâri mai lungi demontăm (dezlipim) „focile” de pe tălpile schiurilor şi blocăm spatele legăturilor, mai ales pentru viraje, transformându-le în „schiuri de pârtie”. Iar la clăparii de tură moderni, modificăm poziţia „walk” în poziţia „schi”. La coborâri e recomandabil şi să scoatem mâinile din dragoanele (chingile) beţelor de schi, pentru a nu risca o entorsă sau o luxaţie a articulaţiilor braţului în caz de cădere. Pe straturi de zăpadă mare şi proaspătă se scufunda şi schiurile de tură. Mai ales când avem şi rucsaci grei în spinare. Dar nu se compara cu efortul ce ni l-ar cere mersul fără ele!

Să nu credeţi că parcurgerea unor trasee pe schiuri de tură se face mai repede ca vara! În funcţie de starea şi grosimea zăpezii şi de greutatea rucsacilor, de experienţă în schi pe zăpadă mare, timpii, mai ales la urcare, sunt mai mari cu 30-50% sau chiar se dublează. Doar în caz de coborâri lungi realizam timpi mai mici decât vara. Am parcurs multe culmi pe schiuri de tura: zeci de trasee în Apuseni, câteva în Obcine, creasta şi alte culmi din Munţii Rodnei, Suhard, Ţibleş, Bârgăului, Baiului, Munceii Predealului, Făgăraşi (de la Sâmbăta la Rudariţa), Cindrel, Lotrului, Şureanu, Platoul Bucegilor şi creasta Omu-Leaota, Vâlcanul, căldări şi văi din Retezat, Călimanii, Păpuşa-Iezer… Unele dintre aceste ture sunt descrise şi ilustrate cu poze în capitolele 8 şi 9 ale site-ului nostru: https://dinumititeanu.ro/

Schiurile de tură sunt cu ceva mai late decât cele de pârtie, acum toate sunt ”carve” şi se aleg cu lungime egală (mai ales dacă mergem deseori cu bagaje mari) sau – cele clasice – de lungime cu 5-10 cm mai mică decât înălţimea schiorului. Cele moderne, cu ”rocker” – vârf mai ridicat şi mai elastic – pot fi egale cu înălţimea schiorului. Cele mai lungi oferă o mai bună stabilitate la coborâri în viteză, dar cu ele întoarcerile în urcare şi virajele în coborâre se fac mai dificil. Însa, începători în ale schiului nu veţi face întoarceri în viraje, aşadar la nevoie puteţi folosi şi schiuri mai lungi. E bine ca „foca” să nu acopere toată lăţimea tălpii schiului, să rămână liberă o zona de 2-4 mm lângă canturi. Legăturile să fie metalice, deşi majoritatea modelelor sunt mai grele, căci cele de plastic se pot rupe; am păţit-o şi eu şi alţii. Există şi legături mai uşoare, dar desigur mai scumpe, iar unele dintre ele – cele cu bolţuri de fixare a vârfului clăparului – se pot folosi doar cu clăpari construiţi special pentru aceste legături. La legăturile „cu bolţuri”, atenţie la cele două poziţii ale piesei din faţă: ”walk”/mers şi „schi”!

ATENȚIE: Coborând cu schiuri de tură în zăpadă relativ mare cu viteză mică există riscul ca la o căzătură securitul să nu se deschidă DACĂ e reglat după greutatea corporală, cum ştiu şi fac cei mai mulți schiori şi chiar instructori de schi! Căci, un începător coboară cu viteză mică, deci în caz de cădere şocul nu e destul de puternic pentru a reuşi să deschidă securitul. Aşa că dacă nu sunteţi buni schiori, reglaţi legăturile să sară la şocuri mai mici, reglaţi-le la jumătatea greutăţii corporale şi le mai strângeţi progresiv dacă vă sar şi în viraje! Vă spun asta căci am fost şef şi medic al unei echipe Salvamont şi am constatat că multe fracturi pe pârtii sau lângă ele au fost produse din cauza sistemelor securit prost reglate, reglate ca pentru buni schiori, nu ca pentru începători!

Pentru început mai ales, nu e cazul să cumpăraţi schiuri noi. „Focile”, dacă „părul” nu e uzat ci doar adezivul nu mai e eficient, se pot recondiţiona cu adeziv existent în magazinele cu echipament de munte. De asemenea, exista soluţii, spray-uri, ceara de dat pe „foci” ca să împiedice lipirea zăpezii moi de ele. Incomodele şi chiar periculoasele „copite” care se pun şi pe bocanci şi mai ales pe colţarii modele vechi, neprevăzuţi cu sistem anti-snow.

Bocancii. Sunt recomandaţi clăparii de tură, clăpari cu talpă tip vibram. Pentru schiul de tură – turism pe schiuri, ski-randonée, Skitouring, Tourenschifahren) se alegeau nu prea înalţi şi nu prea rigizi , căci aceştia făceau răni. Dar clăparii moderni, „termoformabili” şi „gândiţi” mai inteligent, evită mult rănile şi pot fi reglaţi pentru „walk” sau „ski”. Apropo, se încalţă şi descalţă mult mai comod pe poziţia ”walk”! Cei mai înalţi şi mai rigizi sunt preferaţi de cei care practica schi-alpinism şi schi extrem. Dacă tura nu presupune coborâri lungi, putem folosi chiar bocanci de iarna (eu am început cu Kayland), mult mai comozi la urcuşuri şi în zone cvasi-orizontale. Dar la coborâri nu putem controla bine schiurile şi cădem deseori, cum am recunoscut în relatări.

Despre echipament, de fapt despre schiul de tură şi schi-alpinism, găsiţi sfaturi utile pe blogul lui Adi Vălean – http://snow-trace.blogspot.com/. Deşi se referă mai ales la schi-alpinism, multe dintre cele scrise de el şi ilustrate cu fotografii, vă vor fi de folos.

Chiar şi pantalonii folosiţi iarna la schi de pârtie sau de tură ar trebui să fie adecvaţi: să fie atât de largi jos, încât să treacă peste clăpar. E jenant şi inestetic a schia cu pantalonii „suflecaţi” deasupra clăparilor!

În drumeţii pe schiuri, de căzături „în cap” nu poate fi vorba, de aceea nu purtăm căşti! Cele aflate de la schiori despre schiul de tură de către începători, au dus la situaţii hazlii: M-a mirat de unii care vin la drumeţii pe schiuri cu cască! Dar, o justificare ar fi nu „protecţia capului” la o cădere, ci că poate le ţine mai cald ca un fes şi că „dă mai bine” în poze!

Însă, am rămas cu gura căscată când unii m-au întrebat dacă le trebuie colţari de schiuri şi kit de avalanşă! Pe drumuri din pădure de pe lângă staţiunea Muntele Băișorii!!! Bine că nu au întrebat de ABS/ Airbag!

Începeţi cu ture mai scurte, fără bagaj mare. Trebuie să mergeţi cu „paşi alunecaţi”, schiurile să rămână mereu pe zăpadă, nu păşiţi, nu ridicai schiul! În primele zile veţi face febră musculară căci, alţi muşchi şi în alt fel sunt ei solicitaţi faţă de mersul cu bocanci. Începători, lăsaţi focile pe schiuri şi la coborâri, să nu prindeţi viteză. Iar întoarcerile pe loc, prin păşire, să le faceţi cu vârfurile schiurilor spre amonte, nu spre aval când riscaţi „să fugă schiurile” de sub voi!

În zăpada mare şi „grea”, cei mai neexperimentaţi e bine să evitaţi virajele, mai ales dacă aveţi rucsaci mari şi sunteţi departe de civilizaţie. Securitul nu se deschide întotdeauna, nu se deschide la „căderi blânde” ci doar la zmucituri şi o entorsă sau fractură nu e de dorit. În astfel de situaţii sunt de preferat întoarcerile de pe loc, deci coborârea în zigzag. Când exista o succesiune de urcări şi coborâri, nu dăm jos focile. Unii practicanţi ai schiului de tură fac şi coborâri mai lungi şi chiar viraje cu pieile pe schiuri, ceea ce duce la uzura lor, mai ales pe zăpadă îngheţată. Dar altii nu-s de acord cu asta, preferând să-şi menajeze „focile”. În urcare pe drumuri forestiere, mai ales când zăpada nu e uniformă, când e bătătorită de maşini, când are zone cu gheaţă, cu zgrunţuri, e recomandabil să nu mergem pe schiuri pentru că uzam pieile şi nici să nu le transportam pe rucsaci dacă aceştia sunt grei. E mai comod să le remorcăm după noi, legate de rucsac, de chinga pentru piolet, cu o cordelină trecuta prin orificiile pe care mai toate schiurile de tură le au la vârf. Două mici carabiniere sunt foarte practice pentru asta. E bine, dar nu neapărat necesar, să fixăm cu un şnur şi legăturile celor două schiuri între ele.

În ture pe munte, nu pe dealuri, la traversări de pante îngheţate, dar uneori şi la urcare, să „ajutăm” focile să nu derapeze, e bine să avem cu noi şi să-i montam „colţari de schiuri”. Francezii le spun «couteaux de glace» – cuţite. Tot la traversări pe pante îngheţate şi cu înclinaţie mai mare, fie punem schiurile pe rucsaci şi ne montăm colţarii de alpinism pe bocanci, fie în locul băţului din mâna dinspre amonte luăm pioletul, cu care avem mai multe şanse să frânăm dacă ne-am însuşit tehnica asta prin exerciţii şi să ne oprim dacă vom cădea prin „fuga” bruscă a schiurilor de sub noi!

În ture mai lungi lăsaţi-vă timp de rezerva ca să terminaţi tura pe lumină. Iarna zilele sunt scurte, nopţile foarte lungi. Nu riscaţi să vă prindă noaptea pe munte fără cort sau/ şi echipament de bivuac în zăpadă. Foarte important e ca la opriri mai lungi şi seara când montaţi cortul/ pregătiţi bivuacul, să vă schimbaţi tricoul ud sau umed şi să vă îmbrăcaţi bine. Și nu uitaţi că, mai ales iarna, organismul are nevoie de multe lichide: 3-4 litri/zi! Nu apă! Nu lichide reci! Se recomandă ceai dulce şi cald, păstrat în termosuri metalice sau improvizate din pet-uri ambalate în folii de staniol – ziare-staniol – şi împachetate în haine de rezervă şi în rucsac, nu în buzunare, ca vara! Lichidele reci consuma energie ca să fie încălzite în stomac, energie de care avem nevoie la mers. Cu lichidele calde evităm şi o neplăcută faringită/ bronşită.

În ture de mai multe zile nu uitaţi celelalte accesorii necesare iarna: primus/ arzător care să funcţioneze, ţăruşi „de iarnă” pentru cort, o lopată de echipă, pioleţi, colţari (sunt zone unde din schiori redevenim alpinişti, cu schiurile pe rucsac), ochelari de zăpadă şi de soare, hartă, busolă sau… GPS cu traseul luat vară de pe o harta topo sau Google Earth. Citiți: https://dinumititeanu.ro/cu-cortul-iarna/. Și nu uitaţi că unele pante/ zone nu se parcurg iarna pe traseul de vara. Nu uitaţi „să citiţi” zăpada şi să vă conformaţi sfaturilor pe care vi le dă. Și nu vă luaţi după povesti vânătoreşti şi muiereşti cu oameni atacaţi şi mâncaţi iarna de lupi. Pentru schi de tura prin zone mai blânde nu trebuie să fiţi excelenţi schiori. Nici eu nu sunt. Așa că pentru unii, schiul de tura e o alternativă la schiul de pârtie, la ice climbing şi dry tooling. O alternativă la schi-alpinism care e mult mai pretenţios şi mai periculos. Schiul de tură este exact ce se potriveşte amatorilor de „ture cuminţi”, de culmi montane şi orizonturi largi, de zăpezi imaculate şi de melodia numita Linişte. Dacă sunteţi sau aţi devenit mai mult poeţi decât sportivi încercaţi schiul de tură. Și nu cred că veţi regreta.