Făgăraşii * , mai altfel (2008)

Relatarea unei ture de 7 zile  pe culmi fagarasene sudice si nordice

Motto” : Masivul fagarașean- un urias animal preistoric adormit, avand  mai multe capete spre Defileul Oltului,  coada spre Piatra Craiului,  picioare miriapodice, asimetrice, mai scurte, dar mai viclene spre nord si mai lungi, mai blande spre sud…

                                     Dinu Mititeanu

    Parcurgerea crestei fagarasene e un țel al tuturor montaniarzilor din Romania. Si al multor straini ce vin in muntii nostri. Dar dupa  ce eu am parcurs creasta principala  (am parcurs-o, nu am traversat-o !) de mai multe ori in ambele sensuri – toata sau pe tronsoane- de cateva ori si iarna,  am simtit dorinta de a-i parcurge si culmi secundare. „Custurile” nordice- mai scurte dar mai salbatice, mai semete, mai dificile. Dificil de ajuns pe unele din ele, dificil de iesit din ele in creasta principala sau de a te retrage intr-o vale invecinata. Le-am parcurs cam pe toate.  Dar dintre culmile sudice, mult mai domoale, dar mult mai lungi,  parcursesem vara doar legatura Bratila (din Fagarasi)  – Vf. Rosu (din masivul Iezer-Papusa), iar  pe zapada, de Pasti 2008,  una din  lungile culmi  ce „conflueaza”  spre si duc pe Moldoveanu .

 In saptamana 2-8 august 2008 planuisem inca doua culmi sudice si o muchie/custura nordica. De data asta am fost 7 colegi de Club si am avut noroc de 7 zile superbe. Omogenitatea grupului, entuziasmul coechipierilor,  ineditul unghiurilor din care admiram maretia crestei principale si a culmilor secundare („picioare de munte”) – ne-a ajutat sa ne ducem la indeplinire planul facut acasa si chiar sa terminam mai repede, sa ne oferim la final si doua zile de „concediu de odihna”- acasa, descarcand track-ul din GPS, descarcand si admirand fotografiile, rememorand traseul parcurs,  facand deja planuri pentru similare ture viitoare.

    Sambata dimineata, opt  prieteni parasim  Alma Mater Napocensis cu doua autoturisme.  Le parcam  la Balea , cat mai aproape de Salvamont, cu teama ca vetrele de foc de langa ele sa nu fie re-activate de grataragii  in urmatoarele zile si parasim cat mai repede viermuiala de acolo. Scurte opriri in saua Capra si momente de reculegere la Monumentul  Alpinistilor si la Monumentul Speologilor.  Seara, insa  mai devreme ca de obicei,  ne montam   corturile  pe terasa superioara a caldarii Vartopului (Arpasului Mare), sub panta finala ce duce la monumentul Nerlinger.  Fiind august, nu mai gasim   sursa de apa care exista aici in alte dati in lunile iunie-iulie. Dar  o coborare- urcare de 10-15 minute    pentru 2-3 voluntari  dintre noi este o tura de relaxare -seara si una de incalzire dimineata. Langa noi isi mai monteaza corturile cativa tineri care s-au convins ca planul lor de acasa le depasea posibilitatile fizice. Surpriza este  trecerea unei tinere perechi care plecasera in acea dimineatza de la…Negoiu si aveau ca tinta…. cabana Sambata !!! Unde, chiar si „la frontale” banuim ca au ajuns. Bravo lor ! Erau desigur dintre cei care se  antrenau  pentru „Carpathian Adventure”.  Nu erau timisorenii Alin Tanase si Gianina, dar ar fi putut fi, le stiam asfel de antrenamente in week-end-uri  anterioare.

   Duminica:  Stiam ca  pe lunga culme ce pleaca spre sud din  Arpasu Mic nu vom mai gasi apa. De aceeea ne si opriseram aseara aici. Asa ca  dimineata ne umplem  toate recipientele. Doar unul din grup caruia i-am atras atentia ca  are cam prea multa mancare si prea multe haine isi ia (ii ramasese de seara)  mai putin de 1 litru  de apa , fara ca eu sa aflu asta la timp ! Si o va bea toata  in prim ora !  Prima tinta este desigur  Arpasu Mic ( nu urcam  cu bagajele pana pe varf). Panorama de vis in toate directiile si cerul fara pic de nor ne prilejuiesc prima lectie de geografie ! Desigur   facem  o pauza mai lunga ,  e atat de greu sa  ne urnim.  La urcusul din Spintecatura Buda spre varful omonim , ne dam seama ca greselile facute de  amicul S. se razbuna pe el, ca a dori nu este pentru el egal cu a putea. Asa ca de pe creasta ce ne duce spre Raiosu si Museteica, ii arat Transfagarasanul si cabana Capra si ii explic ca e si in interesul celor 7 care vom continua , dar si al lui sa ne despartim amiabil.  Nu  imi e  usor sa iau aceasta hotarare, dar  ratiunea si experiente anterioare similare mi-au dictat-o.  Ne-a povestit ulterior (mândru, dar  evaziv !) ca si-a „reparat ” tura, ca a facut ture,(  probabil cu bagaje de o zi), a ajuns pana pe Negoiu. Ne spusese la telefon ca va merge la Podragu, poate si pe Moldoveanu….

Stiam de calcarele de pe Raiosu si Museteica,  dar acele straturi  au fost totusi o surpriza.  Vremea buna, harta  si GPS-ul ne ajuta sa nu ne abatem pe piciorul Raiosului sau pe culmea Robita ce se desprind spre stanga. Culmea devine apoi mai blanda, seara se apropie, apa/limonada ne e pe terminate, asa ca din saua dintre varfurile Piscu Negru si Jorzea cotim la stanga prin pasune si ne montam corturile la obarsia paraului Cornea. O turma de oi  trece pe langa noi  si se duce spre stana Jorzea. Seara faina, mai ales dupa ce ne spalam , mancam si bem lichide pe saturate.

Luni: Dimineata faina, dar cu emotii: oare cum vom ajunge in culmea de vizavi ? Caci pe harti (BelAlpin si Dimap) nu figureaza nicio poteca din valea Buda spre stanele Oticu si Tzuica. Oare padurea ne va permite sa urcam ?  Ne linisteste baciul Bumbes de la stana Naneasa la care ajugem in curand. Stana faina, cum n-am mai vazut de multa vreme. Pauza, poze, povesti, explicatii despre meseria de baci si cioban si despre cum sa ajungem jos in vale si apoi la Oticu. Un drum forestier la care ajungem si de care nu ne-a zis nimic (si nu e pe harti) ne induce in eroare o vreme. Vazand ca merge tot pe curba de nivel si ca pe o borna scrie 9,8 km ne intoarcem , cautam, gasim unul  din putinele semne de marcaj cruce albastra , coboram abrupt pe un bot de deal si ajungem in valea Buda la varsarea paraielor unite deja Museteica si Cornea, langa o casuta.

 Traversam pe o punte, urcam pe drum vreo 200-300 m si dintr-o lunca cu o constructie  vedem pe rapa din dreapta potecuta de care ne vorbise baciul. Mai sus e mai clara, apoi iarasi firava, dar ne duce pana in culme la stana Oticu, mare, dar parasita si trista . Gasesc insa ciurgaul izvorului, ne umplem iarasi bidoanele si…. la drum. La drum pe lunga culme pe care ar fi trebuit sa coboram pe schiuri dupa ce il vizitasem in miezul zilei de Paste  pe Maria sa Moldoveanu. Lunga culme pe care, intr-o vara inepuizabilul Catalin Pobega  a urcat pe si „pe sub” bicicleta pana pe Moldoveanu !!  Dar ceatza si viscolul ne-au indemnat atunci sa coboram pe valea Valsanului- o lunga, blanda si faina vale, o alunecare de neuitat pe schiuri !  Seara se apropie,  asa ca ne montam corturile inainte de vf. Pe Custura . Eu , ca sef al turei,  am datoria sa gasesc apa, mai ales pentru maine, caci pentru seara mai avem. Il iau pe Serghei  sa ma ajute la umplut cu canile in caz ca nu gasim vreun ciurgau natural. O luam la vale spre panglica de argint  ce sclipeste  undeva la vreo 30 minute mai jos, dar avem  norocul sa dam de apa buna intr-o ravena, mult mai aproape decat parea la prima inspectie a zonei.  Seara faina, suntem inconjurati de valuri de munti in spre toate zarile. Niciun semn de civilizatie nu ne deranjeaza. Doar in intunericul noptii, o zona dinspre  sud  cu multe lumini o identificam a fi orasul cu minunea arhitectonica a Mesterului Manole.

Marti. Lunga culme Picuiata. Eu si Marlene ne tot uitam dincolo de valea Valsanului, la Scarisoarele intre care am pus cortul in seara de Inviere.  Din saua Valsanului  intram pe teren cunoscut: Muntele si lacul Galbena, turma de oi cu ai sai ciobani si caini. Caini pe care Marlene ii lamureste repede ca suntem oameni buni. Coboram apoi in adanca sa Curmatura Moldoveanu si urcam pe Vf.Rosu, de unde vedem deja o multime de omuleti la cota 2544 m- „Everestul” romanesc. Acolo ne intalnim si cu o pereche de  buni prieteni clujeni. Vistea, Saua Orzanelei. Ocolim apoi prin sud  Ucisoara, Ucea, Corabia, Podu Giurgiului, Tarata  si coboram la Podragu, loc ce ne era candva atat de drag.  N-o vazusem de mult pe Corina, dar multimea de gunoaie de pe sol + cele pe care vantul le transformase in zmee, ne determina  sa nu stam mult in caldarea aceasta tot mai pangarita de „porcus turisticus”.  Pornim spre Fereastra Rasaritului din care coboram la obarsia frumoasei vai Ucea. In fine- ne simtim iarasi bine: atata liniste, atata frumusete nepangarita,  o plaja inierbata prin care serpuieste in meandre   firul argintiu de apa care se pravaleste in permanenta din vreo trei cascade, mesageri ai caldaruselor de mai sus.  Muchia  Gardomanului , ce vrem sa devina „sarea si piperul turei noastre”, rade in soarele care -asociat cu vantul- sparge din cand in cand norii. Nori din care la un moment dat cad stropi ce ne pun pe ganduri.. Un SMS de la Razvan Samoila ne anunta ca Romeo Chira a reusit ca in duminica de 3 august sa ajunga pe Vf.Khan Tengri din Tian San ! Urlu de bucurie ca sa auda ci cei din corturile vecine ! Bravo Romeo !  Hai si voi Mihnea, Cristina, Alin si ceilalti !

Miercuri:  Hotarasem aseara o  trezire mai putin matinala ca cele trecute. Nimeni nu a protestat ! Vreme incerta: si nori si soare. Pe la ora 10 plecam in sus, urcam in caldarea Hartopu Corabiei si iesim in creasta principala in saua Podu Giurgiului, pe unde am fi coborat ieri daca nu ar fi fost ceatza in caldarile nordice . Poze spre lacul  cu acelasi nume cuibarit sub Vf.Mircii si Arpasu Mare, spre vf.Podragu. De pe culmea sudica Podu Giurgiului admiram si pozam spectacolul ce-l dau norii jucausi pe fundalul Vistea-Moldoveanu-Acoperisul Romaniei. Urcam apoi pe Vf.Tarata, de unde coboram pe si pe langa custura sa dinspre nord, pe care  eu si Marlene, o mai urcaseram. De pe ultimul turn nu mai coboram in adanca Fereastra, ci pe pantele ierboase ce ne duc inapoi la corturi. Facem o vizita la stana de sterpe aflata putin mai jos si ne amuzam de exuberanta ciobanului Stefan Stanciu din Feldioara fagarasana.  Se bucura de a avea  parteneri de discutii, ocazie cam rara pe aici. Ne spune ca mai vede uneori cate 2-3 nebuni ca noi pe Muchia Gardomanului.

Joi. Ziua cea mare: vom parcurge Gardomanu – si partea sa mai primitoare, numita de mine „Bunatatile”, dar si renumita zona numita in carti „Rautatile Gardomanului”. Desi e aproape descarcat, telefonul isi face datoria, desi eu ma trezisem deja inaintea alarmei lui, fixata la 5.25. Doua bucurii ne fac sa ne sara somnul: prima , faptul  ca cerul e senin. A 2-a:  imi intra  un SMS de la Liana Dragos care  ne anunta ca Mihnea- prietenul ei (si al nostru), Cristina Pogacean- colegi de club CAR univ cluj,  brasoveanca Felicia Enache- o veterana a alpinismului romanesc si fiica ei Catrinel – au ajuns si ei pe varful Khan Tengri in ziua de miercuri 6 aug! Uraaa ! Doar cu rucsaci usori ca si ieri, urcam spre caldarea  Hartopu Ucii si cotim apoi spre Portita de Sus. Filele  din cartile prietenului Andrei Beleaua si schimbul de mesaje e-mail cu el pe care le avem xeroxate, ne-au ajutat   la orientare si ne vor ajuta in continuare. Doar varfurile de pe creasta principala au caciuli de nori. Muchia „noastra” e in soare.  Succesiune de tzancuri. Ne cataram si ne descataram din placere, din dorul mainilor de contactul cu stanca, desi unele le-am putea ocoli. Poze, pauze, urcusuri, coborasuri, mici ocoluri… Priviri inainte, priviri inapoi. Norii albi ne cearta ca nu avem filtre adecvate lor,  suparati ca ei vor iesi arsi in poze.! Ioana, Ibi, Andrei, Serghei, dar mai ales Catalina sunt ca in transa ! De fapt asa sunt si eu si Marlene. Cum sa nu-ti exprimi -daca nu prin vorbe ca volubila Catalina- macar prin priviri  si mimica acea imensa bucurie de a fi spectator la o astfel de punere in scena a Mamei Natura ?

Valuri de culmi spre est si spre vest, care fiecare are un corespondent in Mareata Creasta.  Asa ca mereu- ca si in zilele anterioare- eu si Marlene  incercam sa-i ajutam pe insotitorii nostri sa memoreze denumiri si ordinea lor „in spatiu”.  Fie muchie-vale-muchie-vale… fie varf-sa-varf-sa…. Cand de la noi spre est sau vest, cand de la valea Oltului spre Piatra Craiului sau invers. Ii avertizasem dinaintea plecarii ca nu va fi  doar tura de munte, ci si lectie de geografie, cu „seminar”. De fapt cam asa procedez de fiecare data.

    Ajungem si la Răutăți ! Ne convingem curand ca isi merita numele si renumele !  Varfuri si țancuri semetze inconjurate de armate de jnepeni, tufisuri, „holde” de iarba din care vedem doar capetele coechipierilor. Micuța Ibi nu se vede mai deloc ! Unele varfuri nu sunt  doar inconjurate, ci chiar invadate pana sus. Este datoria mea sa merg primul, sa urc pe acele „metereze” ca sa dirijez „soldatii” sa ma urmeze pe calea cea mai usoara. Usoara ? Hmm ! Viteza de inaintare s-a  redus mult. Asa ca de la varful ce banuiam a fi „Din Sus de Seninuri”, cotim  la stanga fara sa mai revenim in muchie, pe care nu mai era de fapt mult pana la limita padurii, la fosta cabana de vanatoare de unde sa coboram „pe varteje” in valea Ucii. Coboram direct, ca prin zapada mare. Cu destul spor, dar cu atentie caci nu prea vedem unde calcam.   Afine din ce in ce mai multe si mai mari ne indeamna la pauze. Langa padure devoram si bem ce mai avem prin rucsaci.  Apoi, desi panta e abrupta si nu exista poteca, putem face slalom printre brazi, avand tot timpul in stanga un parau vijelios ce strabate printre bolovani,  trunchiuri si crengi tarate de torente si avalanse.  In fine….poteca din vale. Cu vreo 200-300 m mai sus, dam de cabana de vanatoare „Valea Ucii” unde padurarii din ocolul silvic Ucea si invitatii lor  se aduna desigur periodic si organizeaza actiuni  de „selectie si recoltare” a exemplarelor batrane si bolnave de capra neagra !!! 🙂

    Ultima surpriza placuta a turei:  Succesiunea de superbe cascade ! Andrei, urmat de mine, renuntam la poteca si urcam pe langa ele, admirand cat sunt de frumoase si regretand ca umbrele Taratei si ale serii nu ne permit a le imortalizam cum ar merita.  La stana , un nou episod cu povesti cu Nea Stefan. Dar scurt caci are treburi si noi avem foame ! In corturile ce ne asteptau cu stoicism, dupa ce ne-am urat reciproc „noapte buna”, eu,  probabil si ceilalti,  inainte de rapida sosire  a lui „Mos Ene pe la gene”, mai parcurg inca o data cu ochii mintii fragmente din Bunatatile si Rautatile Gardomanului…

Vineri. Nu e usor sa parasim  acest cuib de frumusete ! Plecam  agale spre Balea „prin caldari”.  O scurta pauza la Podragu unde depunem cate o floare la placa „In Memoriam Szalma Mihaly si Halmagyi Laszlo”- 22 ian .1974″.   https://dinumititeanu.ro/misi-szalma/    Corina ne face o mare bucurie: cate o harta „in relief” a Fagarasilor, reeditare in 2006  a uneia realizate in urma cu vreo 2-3 decenii de sibianul Al.Constantinescu.  Le va prinde bine coechipierilor mei sa memoreze acele zeci de denumiri de culmi, vai, varfuri, sei cu care „le-am facut capul mare” in zilele trecute. Denumirile, dar mai ales ordinea lor, ordine cu care si eu si Marlene aveam dubii pana ce le-am parcurs pe rand pe mai toate… Podragel, caldarea mare a Arpasului (Vartopului), caldarea Pietroasa, Portita Arpasului (Fereastra Zmeilor), Fundu Caprei, Capra, Balea…. Cluj. In miez de noapte ajungem acasa. Ne simtim  ca de obicei: obositi dar fericiti si mai „bogati”.    

* Explicatia motivului pt. care eu folosesc aceasta denumire incorecta o gasiti in cap.Opinii

                                                                                                             ******