Final de Cale Bună

Motto: România trebuie să o străbați la pas, în lung și în lat. România adevărată -cu mulți oameni care ”te ung la rană”- o descoperi încet, cu inima și cu simțurile, o descoperi mergând pe jos, pe schiuri sau pe bicicletă…

Lucian Clinciu

           Drumeților care pornesc pe Via Transilvanica, li se urează ”Cale Bună” ! Și așa cum ne îndeamnă inimoșii creatori ai acestui minunat traseu, mai toți doritorii  ”de a gusta” să vadă cum este, încep  de la Putna, din ”Dulcea Bucoviă, veselă grădină”, așa cum am făcut și noi. Atâtea faine impresii strânseserăm în primele două tronsoane, încât n-am putut aștepta finalul. Ca atare am scris un articol în  revista Rp.1/2022 despre acest ”El Camino de România”. Dar atunci  nu parcurseserăm decât 585 km din cei 1400 km cât are această Cale Bună  tot mai cunoscută și tot mai călcată.  Primul tronson de 365 km l-am parcurs în 18  zile din octombrie 2021 prin Bucovina și Ținutul de Sus, dintre Putna și Sovata. Din raționamente tactice , nu am continuat Via în ordine, ”am sărit”peste Terra Siculorum, parcurgând în 13 zile din Vacanța de Crăciun-An Nou prin Terra Saxonum între Archita și Blaj.  Și apoi, în Vacanța de Paști 2022 am revenit prin Ținutul Secuiesc dintre Sovata și Archita, căci așa cum constatasem după câteva zile de fapt, ”Via Transilvanica creează dependență”.   Deja ajunseserăm la jumătatea acestei traseu de lung parcurs  și era clar că ne doream ca în alte trei vacanțe să-l parcurgem până la final, până la Drobeta Turnu- Severin. Adică după ce la Putna am sărutat pe frunte  această Fată Frumoasă, să dorim s-o vedem și cum Dunărea îi sărută gleznele.

     În vara anului 2022 ”părinții acestei fete frumoase numită Via”- frații Alin și Tibi Ușeriu de la Tășuleasa Social -împreună cu pasionații din jurul lor,   cu sute, poate mii de voluntari și cu sprijinul autorităților județene și comunale, au reușit să monteze bornele și să efectueze marcajele prin județele Alba și Hunedoara, singurele în care lipseau.  Ca o încununare a acestui final,  au organizat la Alba Iulia în sâmbăta de 8 octombrie 2022 o impresionantă festivitate:„Via Transilvanica Day”   de inaugurare oficială a Căii care Unește.  Am avut și Noi Doi onoarea de a fi invitați !  Argumentul organizatorilor: parcurseserăm în trei mini-vacanțe, jumătate din Via: Putna- Blaj 727 km, dar cu cortul, inclusiv iarna, cu noaptea de Revelion în cort, ca mai toate revelioanele noastre din ultimii 20 de ani. Alt argument: eu eram bine intrat în deceniul 9 al vieții ! La Alba Iulia – în afară de vechi prieteni montaniarzi am avut întâlniri surpriză cu oameni dragi cunoscuți de noi pe Via: Petru Ariciuc din Vatra Dornei, Radu Moldovan de la Șapartoc, Anca de la Saschiz,  Gh. Șilian din Archita, Dan Aldea din Valea Lungă- primul sat de pe Via din jud. Alba,. Și să cunoaștem pe ”dacii din Cugir” -Dumitru Vasile și Adrian Frățilă pe la care vom trece și pe unii care au făcut lungi bucăți din Via: Razvan Sprivac (toată Via ”dintr-un șut” ca și nemțoaica Christine Thürmer -prezentă și ea la Alba Iulia-”steaua zilei”), Anca Iosif, Ionuț Cocoloș și alții care parcurseseră măcar jumătate din traseu.

       În acea noapte am dormit într-un apartament din centru, iar duminică dimineața pe la ora 11 am plecat per pedes 2 km spre autogara Alba Iulia de unde, cu cu un autobuz până la Hațeg și de acolo cu un taxi până la Pensiunea Sarmis din Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Acolo ne-am aplicat prima ștampilă din tura asta (tronsonul 4 al nostru) în  care  am parcurs 372 km în 18 zile cu dormit 14 nopți în cort și 4 în pensiuni. După cam șase km de la plecare, prin Poarta de Fier a Transilvaniei am întrat Terra Banatica. În a 10-a zi, în  Crușovăț, pentru Terra Romana ni s-a alăturat prietenul Eugen Roman, montaniard veteran și salvamontist din Hunedoara. La Drobeta, am ajuns după 17 zile de mers. Având ”pensiunile” în spinare, n-am fost nevoiți să urmăm etapele din Ghidul Drumețului pe Via -când mai scurte, când mai lungi- ci etape cvasi-egale de cam 21-22 km pe zi, cu dormit în cort lângă o localitate sau între două localități.

    Nu vom  scrie aici un ”ghid turistic”, el există scris de ”părinții traseului”. N-am făcut asta nici pe blogul nostru, dar acolo am  punctat secvențe mai deosebite și mai ales impresii despre oamenii întâlniți, oameni care ne și admirau, dar ne și compătimeau privindu-ne ”dulapurile din spinare”. Ne-am bucurat că mulți știau de Via, mai văzuseră drumeți pe Via, chiar și străini. Altora – adulți sau elevi- le vorbeam noi de Via, le arătam T-urile de pe ulița lor, carnetul cu ștampile… Unii încercau să ne ”ajute”- trimițându-ne spre următorul sat pe scurtătură și se mirau când Marlene le spunea că noi vrem ”pe lungitură”, pe unde ne poartă acele semne. Ne trimiteau pe asfalt,  unde să avem șanse la ”ocazii”, chiar au oprit câteva mașini să ne invite și se mirau că-i refuzam politicos.

    Mai ales în primele două zile ne-a impresionat din nou munca depusă de cei de la Tășuleasa Social. Știm că și ei ca persoane au muncit efectiv, dar ”muncă” pot fi considerate și acele lungi discuții purtate de Alin și Tibi Ușeriu cu oficialități locale, pentru a contribui la montarea bornelor, la eliberarea de vegetație terasamentul fostei linii ferate – pe care să mergem în primele două etape, etc.   Începutul traseului spre Terra Banatica, ne-a cam speriat în prima parte: șinele căii ferate și traversele sunt demontate din 1978. Se merge pe bolovani colțuroși, norocul nostru că eram cu bocanci de munte, nu cu adidași, căci noi  considerăm Via ”un munte”, nu o plimbare. Dar mai apoi, terasamentul devine ”mai prietenos”, mai ales după satul Bucova. Iar în unele zone se poate merge pe drumul/poteca de lângă terasament. Ne-a impresionat din nou faptul că realizatorii VT s-au străduit să ne ducă mai ales pe drumuri vechi, neasfaltate, multe înierbate, prin pășuni -multe invadate de ferigi- prin mestecănișuri sau păduri. Da, au fost pe Via Transilvanica și tronsoane de drum mai puțin plăcute mersului, dar puține și le considerăm plată pentru cele frumoase. Și ne amintim și de cugetarea lui Louis Audoubert : ”Frumusețea n-o s-o găsim niciunde, dacă n-o ducem cu noi” !

    O problemă pentru noi care nu mergeam din pensiune în pensiune a fost aplicarea ștampilelor, cei care le dețineau nu erau ”acasă” la ora când treceam noi pe acolo. Dar se rezolva prin amabilitatea marii majorități a celor pe care îi sunam din timp pentru asta. Un exemplu: doamna Simona Miclău , primarul din Prigor, a stat vreo oră peste program să ne aștepte, știind că venim doarece ne depășise cu mașina și chiar ne invitase să ne ducă (nu știam cine este!), dar am refuzat-o politicos spunând că nu vrem să trișăm. Bucurii am avut nu doar de la oameni de omenie. Ci și de la frumusețea peisajului, de la vremea la fel de frumoasă; cer mai mult senin, temperaturi tocmai bune de mers. Doar în două nopți temperatura de afară a fost -2gr.C. În cort desigur cald și bine. Ploaie ? O ”rupere de nori” teribilă a început când – ce noroc pe noi !- ajunseserăm de 3-4 minute în satul părăsit Lindenfeld. Sat ridicat în 1828 de ”pemi” -coloniști germani din Boemia- și părăsit prin anii 70. Drumul devenise un râu tulbure! Chiar dacă am fi montat cortul înaintea potopului, acesta ar fi devenit… barcă! Ne-am adăpostit și am montat cortul pe faina terasă ”Guesthaus Weisz” folosită doar cam o dată pe an și ocazional de unii turiști ca noi sau motorizați.

Toate etapele din Banat și Platoul Mehedinți au multe zone frumoase. Dar cele mai frumoase le considerăm Valea Belareca- Valea Cernei și Obârșia Cloșani-Izverna.  Doar câteva noutăți pentru noi: Muzeul Locomotivelor din Reșița, Peștera Comarnic  și Sequoaia Giganteea aflat cu 4 km mai amonte. Am fost impresionați și de cadourile ce ni le-a oferit Calea Bună, ea însăși: brândușe de toamnă, culorile copacilor, mai ales ale cireșilor și mestecenilor -cadouri pentru ochi și suflete dar și nuci, mere, pere, mure, uneori și apă -cadouri pentru trupuri…  În vacanța de iarnă 2022, (doar calendaristică !) -tot cu cortul în spinare- am parcurs tronsonul 5 al nostru: 140 km în 8 zile pe VT prin județul Alba, dintre satul Valea Lungă și orașul Cugir. În ziua de 22 decembrie  trenul ne-a dus de la Cluj la Blaj, apoi un taxi până în satul Lunca. Unde ne aștepta Eugen Doroga, dornic să parcurgă cu noi prima etapă nouă din jud.Alba. Am mai mers cam 1 km cu mașinuța lui pe o uliță, am lăsat-o  lângă biserică, iar de acolo, per pedes, în cam 30 minute am ajuns la locul fostei ultime borne  de la granița dintre județe, pe care am găsit-o strămutată cam cu 1 km pe noul traseu spre Blaj. La finalul tronsonului, în Cugir am avut o plăcută întâlnire cu ”dacii” din zonă: dl. Vasile Dumitru și soția și maratoniștii  Adrian Frățilă și Romeo Brad.

În vacanța de Paști 2023 am parcurs  140  km în  7  zile prin județul Hunedoara,  plecând din Cugir și trecând -desigur nu prima dată!-  pe la Sarmizegetusa Regia și Fundătura Ponorului și încheind cei 1400 km ai Viei Transilvanica la Sarmizegetusa Ulpia Traiana. Ruinele Amfiteatrului Roman de acolo, au fost pentru noi Ruinele Podului lui Traian de la Drobeta Turnu Severin – final de Cale Bună.       Cine dorește o relatare mai detaliată, găsește pe blogul nostru la https://dinumititeanu.ro/20-via-transilvanica/ șase episoade  ilustrate cu 28  albume foto. Bilanț general: 1380 km în 71 de zile, cu 53 nopți în cort și 16 în pensiuni.  Pe lista cu finaliștii Viei Transilvanica suntem printre primii 40.  Eu voi rămâne multă vreme ca cel mai vârstnic dintre ei cu bonusul că am parcurs-o nu din pensiune în pensiune cu 5-7 kg în rucsăcel, ci cu dormit în cortul nostru drag !

Nu putem să nu ne gândim și noi la viitorul ce-l va avea Calea care Unește. Viitor care îl frământă pe entuziastul Alin Ușeriu și pe cei din jurul său. E clar că numărul celor care vor parcurge Via va crește tot mai mult. Că locurile de cazare ar trebui să crească și ele; asta se va întâmpla în baza ”legii” cerere și ofertă. Dar problema cea mare o va constitui întreținera Viei: refacerea periodică a marcajelor, căci soarele distruge repede culoarea roșie-portocalie, am constatat asta în munți. De reparat marcajele deteriorate de ne-oameni, de ”uscăturile” existente în fiecare sat. De ”cosit” buruienile și lăstărișul de pe terasamentul fostei căi ferate amintite în acest text și din alte zone. De tăiat/rupt crengile care acoperă vizibilitatea semnelor de marcaj, am făcut și noi asta în unele locuri. De întreținut ”viabile” izvoarele de pe traseu. De obținut amabilitatea și colaborarea noilor autorități după viitoarele alegeri. De insistat la cei care dețin ștampile VT să nu le țină ”sub lacăt”, să știe subalternii de ele, să aibă acces la ele și cei care se află în permanență la acea instituție. De studiat sesizările făcute de drumeți pentru îmbunătățiri ale Ghidului Drumețului și ale marcajului.

Recomandăm celor care doresc ”să încerce” Via, mai ales celor neobișnuiți cu ture lungi, să parcurgă mai întâi doar 2-3 etape. Așa au procedat colegi ai noștri de Club, cazându-se ( cu rezervare din vreme) la sediul Tășuleasa Social din acel ”colț de rai” numit Piatra Fântânele, de unde se pot parcurge cele două faine variante dintre Sediul Tășuleasa și satul Lunca Ilvei. Așa am procedat noi cu sora din Germania a Marlenei, fostă montaniard în tinerețe, acum cu viață sedentară. S-a bucurat că s-a simțit bine și are deja planuri să revină pe Via chiar și singură, dacă noi n-o vom putea însoți.

Descrierea succintă, impresii din cele 6 tronsoane parcurse de noi găsiți la https://dinumititeanu.ro/20-via-transilvanica/ iar 29 de albume foto la: https://foto.dinumititeanu.ro/2021/11/30/via-transilvanica/  , de dorit a le vedea mai mari decât pe telefon,  pe un laptop și după ”Instrucțiuni”.

Noi am terminat Via Transilvanica – Acest Munte mai Altfel- expresie ce i-a plăcut lui Alin Ușeriu. Vom reveni la vechea noastră pasiune Muntele. Nu vom mai posta imagini pe contul FB al Viei și vom intra mai rar să vedem ce se mai întâmplă pe Via. De ce ”mai rar” ? Din cauza numeroaselor postări selfie, a comentariilor ”manele vizuale” (GIF-uri, pokemoni), din cauza multor imagini cu oameni care nu știu și nu respectă estetica mersului prin natură, adică în concordanță cu frumusețea ei: De ex. hainele ce le dezbracă, nu le poartă în rucsac, ci le atârnă de acesta sau și mai inestetic de șolduri, care merg cu centura rucsacului neîncheiată, gest și el inestetic. Oameni care apasă pe declanșatorul aparatului foto sau al telefonului fără a fi căutat/aflat noțiuni elementare pentru asta ( https://dinumititeanu.ro/muntele-si-fotografia/). Nimeni nu știe totul, dar firesc e să caute să afle, noi așa am învățat, mulțumind celor care ne-au ajutat, nu supărându-ne pe ei…

Alpiniștii au auzit despre sau au citit o care cu titlul ”Eiger obsession” a lui John Harlin III. Al nostru Voicu Bojan a scris una similară cu titlul simplu ”Via Transilvanica”- dar care evidențiază clar ”obsesia” ce-i cuprinsese pe frații Ușeriu pe care autorul cărții și dl. prof. univ. Mircea Miclea i-au însoțit în explorarea pe teren a planului făcut pe hărți. E o carte fascinantă despre un traseu fascinant, gândit și realizat de oameni excepționali. Eu spun că e un traseu care creează dependență: odată început, mai toți oamenii simt nevoia să-l termine. Noi l-am terminat ! V-o dorim și Vouă !

Cale bună tuturor !