Gânduri la o plecare

Incerc de o vreme să -mi ordonez gândurile, să-mi mai calmez durerea si revolta, sa mi se usuce lacrimile, ca sa pot scrie. Poate subconstientul mă indeamnă la asta in speranţa că mă  voi mai elibera de „energia negativă”, de revolta ce o simt mai de mult,  dar mai ales de când am aflat de la Dia această decizie -deloc uşoară- a ei.  Să scriu  ce ? Ceea ce stiţi şi voi, ceea ce gandiţi şi voi, cei care cu toţii -din ture sau doar de aici, de pe grupul de discuţii al clubului nostru de iubitori de munte, o cunoasteti pe Dia. Şi ştiţi cât de perfecţionistă e Dia în toate,  câte eforturi depunea  ca tot ce face să fie pefect şi la timp, ştiţi  de multele  nopţi în care dormea doar 3-4 ore de dragul lucrului bine făcut.  

 Ştiţi cât de mult iubeşte Dia ţara asta, peisajele şi oamenii ei, mai ales pe acei oameni simpli, sărmani, dar atât de curaţi si de buni la suflet. Dia nu e dintre aceia care gândesc „Ubi bene, ibi patria”. Şi de fapt eu cred că sunt puţini care gândesc, care simt aşa.  Iar  patria în care te-ai născut, in care ai copilărit, in care ai  părinţi şi bunici şi morminte, in care ai cules atâtea amintiri frumoase, in care ai mulţi prieteni, in care ai bătut sute de km pe munte, in care ai făcut mii de fotografii, în care…..

ar trebuie sa fie acea patrie care să te ţina aici ! Să îţi aprecieze competenţele, să iti răsplătească eforturile. Să iti dea o speranţă că aici va fi mai bine, că mergem spre mai bine.  Să vezi că bogaţiile ei sunt folosite şi pentru tine şi ai tăi, ca apele, pădurile, aerul, solul şi subsolul nu sunt agresate, batjocorite, mutilate, distruse de către o minoritate de hrăpăreţi fără scrupule, care se gândesc doar la binele  lor si la prezent; dupa ei deşertul, nu doar potopul.

La trecerea dintre anii 2013-2014 am fost pe munte, unde ar fi trebuit sa mă simt fericit ! Dar gandul imi era mereu la Dia, era furtuna si in sufletul meu ! Eu, Marlene, Catalina, Tibi si multi dintre voi eram pe munte, iar draga Dia îşi facea bagajele să plece din ţară ! Noi doi ştiam deja asta şi imi venea sa urlu pentru că o fiinţă minunată ca ea, atât de îndrăgostită de aceste plaiuri, a fost obligată sa ia o astfel de decizie !   Si nu e singura ! Suferinţa ei, durerea ei sfâşietoare  o trăiesc multi alţii, necunoscuţi sau prieteni, unii colegi de grup de discuţii, dar mai introvertiţi ca Dia, ale caror sentimente le cunoastem mai puţin, dar le bănuim ! Care au plecat deja sau se gândesc la plecare…

Şi mai trist şi dureros e faptul că părinţii ei au fost de acord cu plecarea ei, au îndemnat-o să plece ! Ei care au crescut-o, care au fost atât de mândri de cum a evoluat, de câte dovezi a dat că se va putea realiza prin calităţile ei.  Dar tot ei au fost îndureraţi şi revoltaţi de câte dezamăgiri şi nedreptăţi  a cules Dia în primii ei ani de muncă în România.

Au mai fost vremuri grele peste ţara asta. Cam mereu grele, o ştiu de la bunici, o ştiu din istorie. Dar intotdeauna a existat o speranţă. Acum parcă nu mai e niciuna ! Căci dupa cei care îşi bat acum joc de ţară, de noi, vor veni odraslele lor…

Draga Dia,

 Mă mângâie doar gândul ca n-ai plecat în Noua Zeelandă ! Ca ai la Paris lângă tine nişte oameni dragi. Mă mângâie si ne mângâie gândul şi promisiunea ta ca ne vom revedea de vreo două ori pe an.  Iti repet ce ti-am mai scris şi spus la aflarea tristei veşti: ne mângâie gândul că eşti tare, că eşti inteligentă, tenace, că eşti o luptătoare.  Că multele şi minunatele tale calităţi le va descoperi un bărbat care iubeşte muntele la fel ca tine. Ca şi  calităţile   umane şi profesionale  îţi vor fi descoperite, apreciate, utilizate, dar şi răsplătite la valoarea lor.

Sterge-ţi lacrimile şi fruntea sus !