Haute Route Part I: Pregătirile

Haute Route… Un nume incitant, pe care nu-mi  aduc aminte cand l-am auzit sau citit prima data. N-am cautat amanunte, caci nu visam sa parcurg aceasta „ruta” ! Am retinut atunci doar ca se refera la o cursa montana intre Chamonix si Zermatt, renumite  „capitale alpine europene” in care visam sa ajung si am ajuns. In Chamonix si pe Mont Blanc in 1973, in Zermatt si pe Gornergrat   abia in 2005, pe vf. Matterhorn abia in 2016.

Menţionăm de la început că din motive de vreme nefavorabilă, n-am parcurs primele două etape: Chamonix (Argentiere)- cabana Trient şi cabana Trient-Champex. 

   La  adunarea generala a Clubului Alpin Roman din martie 2009, presedintele de atunci  Mihai Pupeza a lansat invitatia pentru Haute Route. Eu nu am reactionat pe loc, abia insistentele lui ulterioare si ale lui Eugen Popescu m-au facut sa ma mai gandesc. Nici mie si nici Marlenei nu ne era teama de urcusuri lungi, de efort de lunga durata,  ci doar de unele pasaje mai abrupte de coborat pe schiuri.  Insa cand ne-am hotarat sa spunem DA, ne-am hotarat si ca vom trage de noi  ca sa ajungem la destinatie. Si am ajuns ! Asta si  pentru ca am avut noroc de vreme buna, dar mai ales datorita dictonului : „Daca vrei, poti !”. Poti, daca iubesti Muntele atat de mult incat sa tragi de trupul tau, cu dorinta de a oferi  bucurie  Spiritului tau !  Eu ma   conduc dupa dictonul ” Sa mananci ca sa traiesti, nu sa traiesti ca sa mananci” , dar mai spun ca  „Trupul sa fie sclavul  Spiritului,  sa traim pentru spirit, nu pentru trup” .

In partea a 2-a veti afla cum am ajuns la Zermatt. Acum va spunem ca n-a fost nici prea usor, dar nici prea greu. N-a fost nici prea periculos, dar nici fara pericole.  Important  a fost si aici echilibrul intre curaj si prudenta. Sa nu fii nici prea curajos (adica sa nu risti mult !), dar nici exagerat de prudent. Nici sa nu continui, daca simti ca trupul nu te asculta (din vina Spiritului, care nu l-a pregatit pentru asa eforturi !) sau daca previziunile sunt nefavorabile, dar nici  sa renunti de dragul de „a nu chinui trupul” ! Noi ne-am dus hotarati „sa tragem de noi” !  Si norocul nostru a fost ca Puiu Dimache- fost timp de decenii medic la poalele Alpilor pe care i-a strabatut in lung si lat si inalt, inclusiv pe Haute Route, acum  pensionar in Roma,  e un mare Om, un om  care toata viata „a tras de el”. Superba lui carte de alpinism aparuta recent „Oameni si munți” aparuta in 2015 si cele doua despre calatorii prin zeci de tari exotice, dovedesc  indubitabil ca toata viata a trait  pentru Spirit !

   Marti 28 aprilie 2009, la ora 8 dim. intr-o parcare de la vest de Sebes, ne transbordam „muntele de bagaje” in masina  lui Eugen. Seara am dormit la un motel din Mondsee- nu departe de Salzburg.

Miercuri 29 apr.  pe vreme urata (in Alpi ningea !)  il  „recuperam” si pe Cezar Manea, care sosise mai inainte in Austria la fiica sa si pe care l-a adus ginerele sau intr-o parcare de pe autostrada spre Munchen. Prin Germania, bolidul lui Eugen a putut merge si cu 160-180 km/ora. Prin Zurich si Berna-ne-am apropiat de Alpi. La Martigny,  parasim autostrada si  urcam ametitorul drum spre Col de Forclaz,  intrand  in Franta. Adi Iordan ne retinuse locuri cu preturi rezonabile in modesta statiune Tour, la Centrul Alpin al Clubului Alpin Francez.  In aceeasi dupa amiaza  facem  o incursiune in Chamomix,  sa ne mai completam echipamentul. Emotii pentru mine, reveneam in aceasta „Mecca” a alpinistilor dupa  36 de ani ! Emotii si pentru Marlene care e prima data  „dans La Valee”! In functie de „punga” sau de  echipamente ne-aduse din Ro, fiecare cauta sa reduca greutatea din rucsacii cu care urma sa mergem pe Haute Route. Au cautare cei mai usori coltari, pioleti, hamuri… Eu si Marlene ne  multumim cu doua excelente perechi de betze Black Diamond cu semirondele; caci cele  aduse din Ro erau cu varfurile boante; vidia ne ramasese in vara trecuta prin Dolomiti !   Eugen ne atrasese atentia asupra acestei probleme. Ii multumim si aici, caci stim ca intr-o tura „serioasa”  orice detaliu e important. Dar  ramanem  cu colţarii nostri Grivel de 1kg perechea ! Caci noua nu de greutatea rucsacilor  ne e teama, ci de vreme si zapada nefavorabile.

Joi 30 apr. Vremea s-a indreptat, e superba, cer senin. Stim insa ca inca vreo trei zile vor curge avalanse.  Data startului pentru Haute Route era fixata pe 3 mai, locuri la cabane („refugii” cu gardian ! ) retinute de Mihai. Ne planificasem  inca de acasa cateva zile de antrenament, aclimatizare, omogenizarea echipei.  Deocamdata suntem doar 4 din cei 9. Ne hotaram sa facem un antrenament urcand pe schiuri din Argentiere (localitate aflata la 1.260 m altitudine, intre Tour si Chamonix). Desigur ca mijloacele mecanice de urcare spre Grand Montets 3.297 m  functionau. Cu ele ar fi trebuit sa debuteze a noastra Haute Route peste cateva zile. Dupa vreo 15 minute de mers cu schiurile pe rucsaci, ne urcam pe ele. Doar inca 5-6 oameni mai fac ce facem noi. Ajunsi  la statia Lognan-1.970 m,  vedem sutele de schiori care profitau de excelentele partii  ale zonei. Doar noi urcam mai departe pe foci pe marginea  partiei  amenajate si balizate, pe langa crevasele  ghetarului. Zarea ne este inchisa de o creasta dantelata; în stânga ei acel vârf piramidal  este desigur   Mont Dolent,  varful unde se intalnesc granitele  a trei tari: F, I, CH.  Nu departe de locul din care ne hotaram sa ne  intoarcem ( de la 2.450 m), se vede in stanga micul ghetar Chardonnet, pe care e planificat sa urcam in drum spre cabana Trient.  Vestea despre avalansele succesive  din 27 aprilie din acea zona, cu o franțuzoaică decedata   si pericolul inca existent, ne va determina insa si sa amanam intrarea in Haute Route si sa „sarim” peste primele doua etape ! Intre timp Mihai Pupeza ne propune sa ne mutam cu „tabara de baza”  si antrenamentele  pe versantul italian. Acceptam bucurosi, mai ales ca Eugen cunoaste bine „domeniul schiabil”  de sub  Matterhorn si Breithorn  si ca Mihai ne-a rezolvat cazare gratuita in Courmayeur, intr-un apartament al vilei de protocol a firmei Grivel ! Traversam prin  tunelul de sub Mont Blanc (40 Eu dus-intors).

Vineri 1 mai. Zi superba, zi de neuitat. Soseste si Adi Iordan de la  Lyon, mai matinal decat ne anuntase si plecam rapid spre Cervinia (2.050m ). Vad pentru prima data celebrul obelisc geologic Il Cervino-Matterhorn dinspre sud. Cu foarte mare greutate gasim un loc de parcare. Desi nu suntem in Himalaya, hotaram sa facem si aclimatizare, nu doar antrenament  urcand  pe schiuri. Asa ca  folosim 3 tronsoane de telecabina si telegondole:  Plan Maison 2.545 m.,  Cime Bianche- 2.831m si Plateau Rosa 3.450 m. Vreme, peisaj, panorame impresionante ! La debarcare constatam ca de aici am putea cobori spre Zermatt, caci suntem pe granita. Granita peste care si acum si pe Haute Route  vom trece mereu, chiar si fara sa stim dintr-o tara in alta !

   Pornim „pe foci” spre patrumiarul Breithorn vest.  Kleine Matterhorn ramane curand „sub noi”. Ramane si Adi, hotarat sa nu forteze in prima lui zi. Mai multe echipe de cate trei, legati in coarda si cu costume mulate pe corp, urca pe schiuri in ritm alert. Aflam ca in ziua urmatoare  la ora 5, din Cervinia  se va da startul in celebra cursa  de schi de tura ”Mezzalama” ( la care in 2015 au participat si românii Ciprian Lolu, Ionel Suciu si Lucian Clinciu !) …Poteca ce o vedem facuta de schiuri  pe si pe sub varfuri   pare in unele locuri verticala !!  Si pentru noi e poteca batuta de predecesori pana pe varf; unii urca, altii coboara. Printre cei care coboara, vedem si una din acele echipe de trei legati in coarda; fac viraje la comanda. Se descurca bine prin zapada devenita deja „aratura alba” prin care va trebui sa coboram si noi.

 Cand GPS-ul ne spune ca suntem la 4000 m., ii felicitam si pozam pe Marlene si Eugen care  ating prima data acest „plafon alpin”.  Putin sub varf, la adapost de vant,  se afla vreo 10-15 oameni.  Noi ne urcam chiar pe „top” sa ne facem poza de rigoare si lectia de geografie. De jur-imprejur, zeci de patrumiari si de alte  varfuri  cu ceva mai mici. Spre est domina orizontul cele 9 varfuri de peste 4000 m ale masivului Monte Rosa. Spre vest, mai aproape de noi e piramida semeata a lui Il Cervino si dincolo de el, Dent d’Herens. Stim ca undeva, putin mai spre vest se afla  Col de Valpelline din care ar trebui sa incepem peste cateva zile deja mult visata luuuunga coborare spre Zermatt, avand mereu in faţă si apoi in dreapta fascinanta piramida a Matterhornului. Pe culmea aflata la vest de valea in care e cuibarit Zermatt-ul  recunoastem eleganta piramida Weisshorn – 4.506 m (al 5-lea din Alpi !) .

  Urmeaza Zinalrothhorn 4.224 m., Obergabelhorn 4.063 m., Dent Blanche- 4.365 m. Sunt clipe de neuitat. Imi vine sa-i spun Marlenei ce-i spunea un student al meu din Basarabia unui coleg al sau cand am ajuns cu ei pe Vanatoarea lui Buteanu: „Şiupeşte-mă sa nu cred ca visiez !”  E asa de greu sa ne hotaram sa parasim varful. Dar o facem atrasi de lunga  coborare ce va urma. Coborarea cu cea mai mare diferenta de nivel a noastra: de la 4165 m la 2050 m !! Muschii, ochii, aparatele foto ne roaga mereu  sa mai facem pauze. Le facem si „ca sa tina si mai mult” ! Este o coborare fantastica, mai prudenta pe „aratura” de sub Breithorn, dar fara probleme si ca-n transa pe superbele partii securizate (avalansele declansate preventiv), balizate, preparate….

   „Acasa”, la Grivel,  e atat de placut. Bere, duș, mâncare dupa gusturi si pofta (autogospodarire ), vinuri de calitate in care Eugen e expert… Echipa se sudeaza tot mai mult. Suntem optimisti, desi primim (si din țară !) vesti deloc imbucuratoare despre avalansele din Alpi. Unele chiar din zona etapei a 2-a a Haute Route: murise o tanara, un ghid fusese scos din avalansa de cabanierul de la Trient Hut. 

Sambata  2 mai. Plecam din nou spre Cervinia. Mai matinali, sa gasim mai usor un loc de parcare. Au fost si altii matinali, dar gasim un loc acceptabil. Hotaram sa folosim doar prima telecabina. De la Plan Maison 2.545 m. pornim pe schiuri pe marginea partiilor (sau pe urma  masinilor de preparat partiile) spre pasul Teodulo- 3.317 m. aflat la baza crestei Furggen a Matterhornului. De data asta suntem si mai aproape de Il Magnifico ! Vreme splendida, partii splendide. A fost din nou o zi superba.

Duminica 3 mai. Azi ne va insoti si Mihai. Ne propusese o urcare spre Col Serena   pe o vale care nu are partii amenajate. Ne dam intalnire pe soseaua care iese din Aosta si se indreapta spre  Tunelul si Pasul Grand Saint Bernard. Unde incep viaductele, noi mai mergem putin pe un drum lateral spre stânga si ne parcam masinile langa niste stâne. Ne urcam pe schiuri si urmam un versant, apoi Valea Serena. Peisaj superb (scuze ca repet si voi mai repeta acest adjectiv !) si in in față si in spate. Ne aminteste de vai din Fagarasii nostri. Mai sunt cateva urme de urcare si de coborare, mai vedem cativa amatori de acest gen de schi in liniste. Urcam agale. Stâne din piatra ne indeamna sa le fotografiem. In Col Serena 2.547 m. facem o pauza mai lunga. Incercam cu harta sa recunoastem varfurile ce ne inconjoara, mai ales spre nord, unde stim  ca intre maretele varfuri Velan si Grand Combin se afla Valsorey Hut- care ne va oferi curand prima cazare de pe mitica Haute Route. Am mai sta, dar teama ca se inmoaie zapada si ne strica placerea coborarii ne indeamna s-o luam la vale. Cu mici exceptii, zone in care se rupe crusta, coborarea e faina. La intoarcere  facem o oprire in  St.Oyen,  o localitatile pitoreasca (asa sunt toate) de pe vale : eu si Marlene sa ne plimbam si sa facem poze, „baietii”  la bere. Ne despartim apoi de Mihai care se intoarce la Torino, pentru a reveni la Grivel mai spre seara cu Lena si cu noi vesti. Se confirma hotararea ca noul loc de „start” pentru Haute Route  va fi  Bourg St.Pierre, miercuri dimineata.

Luni 4 mai. Mihai si Lena au plecat la Geneva cu treburi importante. Pentru noi azi e zi de relaxare. Varfurile sunt in ceatza si nori. Pe sus e vant, cum spuneau prognozele. Daca ar fi fost vreme faina, urcam din Courmayeur cu telecabina pana in Point Helbronner  sa admiram de aproape Mont Blancul, Valee Blanche, Dent du Geant, Grandes  Jorasses… Ca varianta, vizitam Aosta,  capitala Provinciei Autonome Aosta. Centrul vechi, catedrala, biserici, ruinele Teatrului Roman,  magazine, cate o pizza si o bere in Piata Centrala…

Apoi a  5-a seara placuta la „Base Camp”  Grivel.

Marti 5 mai. Ne impachetam, facem curatenie „luna” si mergem sa multumim amabilelor gazde si sa le lasam cheia. Regretam ca nu ne-am putut sincroniza sa vizitam Muzeul Grivel. Plecam  spre Elvetia tot pe unde am venit, mai ales ca platisem taxa de  tunel Mont Blanc dus-intors. Altfel am fi folosit varianta Aosta- tunelul Grand Saint Bernard- Bourg Saint-Pierre. Eu calatoresc de data asta cu Adi Iordan,  care prin si dupa tunel imi povesteste lucruri extrem de interesante, caci lucrase luni de zile la modernizarea si securizarea tunelului dupa catastrofalul incendiu din 24  martie 1999. Mai facem o pauza in Chamonix („Cham” !), mai dam cate o raita prin magazine, vizitam Maison de la Montagne- vechiul sediu al Companiei Ghizilor din Chamonix infiintata in  1821. Doar sediul Scolii Nationale de Schi si Alpinism e nou, nu cel in care vazusem cateva filme de alpinism in vara 1973.  Pacat ca era ora inchiderii (12-15) si n-am apucat sa   vedem pe indelete sediul ghizilor. Imi amintesc doar ca in vitrina cu medalii comemorative am vazut si pe ale lui Lionel Terray, Louis Lachenal, Gaston Rebuffat si ale altor „monstri sacri”. Si intr-un raft, mare parte din  „colectia rosie”,  peste 50 de carti celebre de alpinism, inaugurata in 1995  de cel care a fost pana in 2007  Michel Guerin.

Dupa masa ajungem in micul orasel elvetian Bourg Saint Pierre. Pensiunea noastra, la care Mihai ne retinuse  locuri, e chiar langa biserica. Ne instalam rapid. Eugen si Adi pleaca fiecare cu masina lui pana la Martigny, sa lase una acolo. Gest menit ca dupa ce vom ajunge la Zermatt pe schiuri si apoi cu trenul pana la Martigny, soferii sa vina cu acea masina  dupa cele ramase in Bourg St.Pierre. (autobuze sunt doar doua/zi la ore nepotrivite ).Ceilalti trei – Cezar, Marlene si eu (Dinu)  plecam sa recunoastem traseul de maine, sa aflam cat vom avea de urcat cu schiurile pe rucsaci.  Peisaj fain, stane semi- parasite, marmote, capre ibex… La intoarcere, vizitam oraselul in care  stradutele si casele ne fac sa ne simtim „hoinari prin trecut”. De pe cateva panouri aflam lucruri interesante: localnicii si magarii lor, in anul 1800  au muncit din greu pentru a-l ajuta pe Napoleon Buonaparte sa-si treaca (iarna !) tunurile peste Col du Grand Saint Bernard si sa obtina rasunatoarea victorie de la Marengo. In plus au mai si hranit armata ! Plata de la Statul Francez au primit-o abia in …1984 (!!) sub forma …. unui mare medalion metalic ce se poate vedea fixat pe cladirea Primariei !

Seara tarziu, se completeaza echipa: soseste Puiu Dimache din Roma, prietenul sau Vieri Piemontese, Mihai Pupeza si prietenul sau Ed Jackson, britanic ce lucreaza in Lausanne, cel mai tanar. (decan de varsta sunt eu, caci Puiu e mai tanar cu un an si jumatate !).  Se discuta tot felul de variante in functie  de buletinele meteo, de rezervarile de la cabane (cabanierul de la Charion Hut n-a acceptat amanarea  ceruta ), variante de rezerva. Ne pare rau ca a trebuit  „sa  sarim” peste doua etape. Speram sa le realizam pe celelate patru. Asa ca  „zarurile sunt aruncate”. Maine, cand „se va crapa de ziua” vom porni in marea aventura numita Haute Route, pentru care stim ca multi prieteni „ne tin pumnii”. Le multumim in gand si in zilele urmatoare ne vom gandi la ei, mai ales la cei care au mai incercat sau au mai parcurs etape din HR si la acei buni schiori care meritau sa fie cu noi. Dar stim ca  le va veni si lor randul la bucurii, emotii si iarasi bucurii,  similare cu ale noastre din aceste zile.

 Partea a 2-a etapele 3-6 ale Haute Route:  http://www.dinumititeanu.ro/Haute-Route–Part-2

Albume foto: https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/haute-route/     pe rândul al 2-lea