Hoinari prin Europa

Fascinanta „Haute Route” Chamonix-Zermatt din care am parcurs (pe schiuri) in 2009 etapele 3-6, ne-a indemnat sa incercam a parcurge in anul acesta, la inceputul lunii mai,   Berner Oberland  Haute Route. O alta tentanta Ruta Inalta, mers pe schiuri combinat cu ascensiuni de varfuri din zona Eiger:  Monch, Finsteraarhorn, Agassitzhorn, Aletschhorn. Din pacate, prognozele devenite sumbre pe toate site-urile, ne-au indemnat sa parasim Alpii fara a ne realiza planul, dar  cu speranta ca data viitoare (aprilie 2011) ne vor premia cu vreme buna pentru perseverenta . S-ar putea spune si ca e pacat de cei 3000 km. parcursi cu Max. Dar nu e asa. N-am facut ce era in planul principal, dar  putem considera ca am avut o mini-vacanta frumoasa. Veti afla din text de ce spunem asta.

  Joi 29 aprilie 2010,  dimineata de  la ora 4.40,  am plecat din Cluj spre Alpi 4 car-isti: Cezar Manea din B  si 3 clujeni: Cristi Chira si noi doi.  Pe traseul  Cluj- Oradea- Budapesta-Viena- Salzburg am facut doar mici pauze. Dar apoi  ne-am oferit o pauza mai lunga intr-unul din cele mai pitoresti colturi ale zonei montane a Germaniei : lacul Konigsee de la poalele celebrului munte Watzmann, al 3-lea varf al Germaniei- 2713 m. Caci la precedenta tentativa ( vara 2006) de a savura acel colt superb de natura, cand noi doi, impreuna cu Cezar si cu Stefan (fratele Marlenei ) ne intorceam din Dolomiti,  am fost intampinati cu ploaie furioasa si ceatza !  De data asta -vremea fiind excelenta- ne-am delectat privirile, facand si o plimbare pe lac cu unul dintre multele vaporase ( arhisolicitate vara si in week-end-uri)  pana la  biserica  Sf. Bartholomeu- pe care o stiam bine din multe ilustrate si poze din albume.  Am putut admira crestele din jur, pe care speram sa le parcurgem candva. Am admirat si  peretele nordic al Watzmann-ului- dupa a carui ascensiune singur, iarna, noaptea- fenomenalul  Hermann Buhl a declarat : „acum nu imi mai e frica de Nanga Parbat” !  Am ascultat explicatiile  si ecourile repetate ale sunetelor din trompeta  ghidului de pe vaporas.

    In acea seara urma sa dormim la  Achenkirch,  un  superb sat tirolez- de fapt statiune turistica -nu departe de Innsbruck, intr-o pensiune unde ne-am simtit bine anul trecut. Ca sa ajunem acolo, nu ne-am mai intors la autostrada, ci am traversat pe o sosea clasica de munte inapoi in Austria: Konig See- Kniepass-Lofer- Kirchbich, admirand dinspre sud frumosul munte Wilder Kaizer pe care in 2007, cand mergeam cu Andrei si Ibi spre Innsbruck- Pasul Brenner-  Dolomiti di Brenta, l-am admirat dinspre nord.  Pentru asta parcursesem atunci „Deutsche Alpen Strasse” Bechstengaden-Kossen (unde am dormit in camping) -Ebbs.  Nota ulterioara:  In 2013 am petrecut doua zile superbe in aceasta „Piatra Craiului” a Austriei. Relatarea tot in acest capitol.

   Vineri 30 apr. Pentru a  ajunge de la Achenkirch la  Innsbruck, am folosit un drum foarte ingust ( dar cu asfalt debuna calitate !) din Germania vecina, paralel cu granita, drum care ne-a purtat prin locuri pitoresti. Pe hartile rutiere  nu figureaza  nici macar cu galben, ci cu alb ! Cei curiosi puteti vedea traseul: Achenpass-Vorderriss- Wallgau. Am vizitat apoi centrul vechi al Innsbruck-ului, oras  pe langa care am trecut de multe ori in goana spre destinatie. Apoi am plecat spre Lichtenstein-Elvetia pe soseaua clasica (desi platisem vigneta de autostrada)- pentru a admira mai bine muntii printre care treceam. Asa ca la ducere nu am trecut prin acele multe tunele ( cel mai lung -Alberg tunel- avand 15 km !), ci prin pasul Alberg (1.800 m) si prin „Heidiland” prin care Cristi mai trecuse. La ora 19 am ajuns la Richterswil, orasel aflat nu departe de Zurich, unde Gec, bun si vechi prieten, ne-a fost si de data asta o gazda ospitaliera in superba sa noua locuinta.  Era singur, sotia si fetita plecasera de curand in vacanta la parinti/bunici in Ro.

Sambata 1 mai: zi de munte, de antrenament-aclimatizare pentru Berner Oberland Haute Route. Gec planificase initial ceva pe la 3.500 m altitudine, dar pasurile inalte care ne-ar fi ajutat sa ajungem acolo erau inca inchise.  Asa ca  ne-am deplasat  spre sud-est , prin Glarus, cca  80 km.  pana la catunul alpin Urnerboden (cca 1370 m altitudine), nu departe de Klausenpas 1.948 m ( inca inzapezit si el). Gec stia ca in alte dati acolo e aglomeratie, dar acum, din cauza prognozelor eram doar noi 5 ! Telegondola a pornit doar pentru a ne duce pe noi pana la 2036 m.in Fisetenpas.  Vremea era inca acceptabila.  Dupa cca 10 minute de mers cu schiurile pe umeri, ne-am urcat pe ele si – in prima ora- ne alegeam  parcursul in asa fel incat sa evitam zonele fara zapada. Din pacate a venit ceatza, tot mai deasa ! Unde zapada era uniforma, eram in obositorul si periculosul white-out. 

Caci versantul opus era un perete cvasi-vertical. Gec, de data asta nu avea  GPS-ul, nu se astepta sa fim doar noi pe acolo.  Al nostru ne-a facut iarasi figura din Sureanu ! Ambele seturi de acumulatori luate cu noi nu se incarcasera mai deloc; se pare ca unul dintre incarcatoare e defect si  va trebui  sa-l aruncam ! Ne gandeam sa ne intoarcem pe urme, dar am avut noroc ca dinspre varf sa apara un grup de 4 schiori  care urcasera din partea opusa, de pe ghetarul Clariden.  Unul era ghid si schiau prin acea ceatza deasa pe baza GPS-ului acestuia. Ne-au spus ca suntem cam la 30 minute de varful nostru :Gemsfeirenstock- 2972 m. Am  continuat sa urcam pe urmele elvetienilor, (care de fapt ocolisera varful). De la 1850 m pana pe varf am urcat pe bocanci; am oficiat traditionalul Gipfelkus apoi ne-am scris si noi numele in Gipfelbuch-ul din cutia metalica fixata pe Gipfelkreuz (crucea de pe varf). In partea opusa nu era ceatza, se vedeau urnele pe care urcasera cei 4 elvetieni.

   Reveniti la schiuri, am facut cea mai lunga  coborare a noastra prin white-out. Cel din fatza se straduia sa nu piarda pretioasele urme ale elvetienilor, care folosisera platourile inzapezite dintre  mici pereti de stanca.  Faceam pauze dese, mai ales pentru a   ramane grupati. Eu am tinut sa fac si cateva poze-document. Zapada- firn de primavara- era mult mai buna dacat crezusem in timpul urcarii. Virajele ne reuseau incredibil de usor.  Doar in partea de jos, aproape de statia telegondolei a trebuit sa devenim mai precauti, zapada se rupea sub schiuri, care se scufundau  uneori 20-30 cm.

   La ora 16, Gec il suna pe barbosul „telegondolmann”  de jos sa porneasca instalatia si sa ne coboare . 

Duminica 2 mai dimineata ar fi trebuit sa plecam spre Grindenwald, spre Haute Route. Care trebuia sa debuteze prin urcarea cu trenul care de la Kleine Scheidegg intra in si strabate „trupul” Eigerului si iese in Jungfraujoch. Asteptam cu emotie sa vedem de aproape si celebrul Eigernordwand,  de la poale si din ferestrele tunelului despre care am citit in multe carti si reviste si am vazut filme-reconstituiri ale tragediei din 1936 a echipei  Hinterstoisser-Angerer- Rainer-Toni Kurz. Perete pe care l-au urcat si cativa alpinisti romani.  Dar ceilalti doi (Eugen Popescu care se aclimatizase pe partiile din Cervinia)  si Puiu Dimache din Roma – cu care urma sa ne intalnim la Interlaken sau la cabana Monch, ne-au anuntat ca intalnirea se amana pentru marti, desigur din cauza vremii. Ei vazusera (in ziua precedenta ?)  pe site-uri meteo o fereastra de vreme buna in zilele de miercuri si joi. Am cautat-o si noi, dar nu am gasit nicio fereastra ! Un front masiv  acoperea tot centrul Europei si nu dadea semne ca se va misca ! Asa ca doar pe la pranz am plecat sa vizitam : manastirea din Einsiedeln si  cate ceva din Luzern. (noi  le  mai vizitasem). Nu ne-a lasat ploaia sa  vedem  prea multe din ce  doream. Ne-am intors acasa plouati si la propriu si la figurat !  I-am sunat pe amici; vazusera si ei ca e valabil afisul de la intrarea in Infern: ” Lasciati ogni speranza…”

Asa ca am hotarat  sa  amanam Berner Oberland Haute Route cu un an. Dar nu vom avea conditii nici in 2011 (zapada prea putina, crevase deschise foarte multe). Vom reusi tura abia in 2012 (vezi tot in acest capitol), dar nu pe schiuri !) 

Luni 3 mai, la ora 5.30 dimineata am plecat spre casa. Matinali, caci Gec pleca la ora aia spre aeroport, avea treburi la Hamburg. De data asta pe autostrada, caci norii josi nu ne mai lasau sa admiram peisajul, mai bine zis departarile. Caci localitatile pe langa care treceam ne uimeau inca o data; ne aratau ce se poate face intr-o tara saraca  de catre un popor harnic  prin  munca si respect fata de semeni, de natura si de frumos.

   Ploaia se oprise, mai apareau pe cer si petice de albastru.  De data asta trecem prin tuneluri.  Ne hotaram sa ne oprim cateva ore in Salzburg, ceea ce am si facut. Ne  gandisem sa facem un ocol pe la Praga (numai eu o mai vazusem), dar  sotia lui Cristi ne-a  scris in sms ca in  urmatoarea zi nu va fi vreme buna acolo, asa ca am renuntat la idee. Mai ales ca stiam ca sunt inca multe de vazut in Cehia: castele, orasele medievale perfect conservate, biserici impresionante. Asa ca la ora 14  plecam din orasul festivalurilor  Mozart direct spre casele noastre. Cei trei barbati am condus cu randul. La ora 1.15 din noapte intram in Cluj.

Socotelile contabilicesti ne spun ca toata „aventura” (combustibil, taxe de autostrada, parcari, telegondola, vaporas,  etc ) ne-a costat  100 euro/persoana ! S-ar mai adauga asigurarile  (inclusiv asigurarea Rega- pt. elicopter- care e valabila pana in luna mai 2011) si alimentele cumparate din Ro.

Consideram ca renuntand la planul initial,  am luat o hotarare inteleapta. Ne-au confirmat asta si cabanierii carora le-am dat telefoane sa le spunem sa ne astepte…. peste un an ! Alpii raman acolo si speram sa ne rasplateasca data viitoare. Si data viitoare va fi in vara acestui an, vezi articole alaturate ! N-am parcurs acum Berner Oberland  Haute Route, dar am fost cateva zile hoinari prin Europa. Iar tura asta ce a devenit obsesie, o vom parcurge in 2012, fara schiuri, dar cu superbe amintiri  in suflete si in imagini. Relatare „Prin Alpii bernezi”, tot in acest capitol.                  ******