Hoinari prin trecut

Relatarea unei ture pe o culme din Muntii Trascau, prin catune muribunde.

Motto: „Daca ai indragit Muntele, nu cauti doar teluri deosebite si trasee foarte grele. Acelasi pret pot avea zilele cand hoinarind pe inaltimi incerci sa redevii o modesta particica din natura, echilibrat si simplu, asimiland cu toate simturile armonia si linistea inconjuratoare.”

Ionel Coman

Ceatza pe campie, ceatza pe vaile intra- montane. Tipic pentru luna noiembrie. Si nefiind o placere a conduce sute de km prin ceatza, am pornit din nou spre „muntii de langa noi”: Apusenii. Le lipsesc multe atribute ale altor munti mai inalti, mai mareti, mai … munti. Dar au ceva al lor. Sunt mai „dulci” ca peisaj. Si sunt inca partial „ingrijiti” ca o gradina. „Inca” pentru ca in curand se vor salbatici din nou….

Vizitam iarasi locuri in care ne simtim teleportati cu secole in urma. Si aceste locuri exista nu doar in „inima Apusenilor”- Tara Motilor – ci aproape peste tot, chiar si la 30-40 km. de Turda, Aiud, Alba Iulia. E suficient sa va uitati pe harta, chiar si intr-un atlas rutier, sa vedeti cate mici satuce si catune sunt risipite pe vai si mai ales pe dealuri, inclusiv „al nostru” de azi. Le mai gasim si in realitate, dar cele mai multe sunt muribunde, cu doar 8-10 locuitori, unele cu doar 2-3, ultimii „mohicani”. Batrani care se incapataneaza sa adune fanul, sa ingrijeasca animale, sa-si duca ultimii ani de viata in locul in care s-au nascut. Copiii si nepotii lor, stabiliti prin orase transilvane sau chiar prin strainatatzuri, ii viziteaza cand pot, ii mai ajuta la muncile mai grele (la coasa ). Am intalnit in alte ture si catune-fantoma, in care nu mai traieste nimeni… Numarul acestora va creste de la an la an si aceste sate mici de munte vor mai exista cateva decenii doar pe harti….

Duminica 26 noiembrie dimineata TOM al nostru inainteaza ca un submarin pe soseaua spre Turda-Aiud. Abia de la „curba mortii” si pana aproape de Turda „navigam la suprafata”, bucurosi de soare. Apoi iarasi intram „in imersie” pana la Aiud si de acolo la dreapta 11 km spre vest pana in satul Poiana. Cativa localnici curiosi intra in vorba cu noi cand il parasim pe TOM si se mira de planul nostru: „o sa va apuce noaptea…nu va e teama de dihanii ? etc. De acolo o luam per pedes pe un drumeag de tara spre culmea din stanga noastra, stiind ca ea e in soare. Iesim „din mare” la granita dintre ogoare si fanatze, multe salbaticite. Dupa o ora suntem in Vf.Ranchezatoarea . De aici admiram „marea” si toate „fiordurile” ei. Tzarmul opus al „marii” e mult mai inalt: Fagarasii sclipesc in soare, silueta Surului si a Negoiului sunt inconfundabile. Peste cateva ore vor fi si mai vizibili si vom face „inventarul” varfurilor lor, vom identifica si ceilati uriasi mai vestici ai Carpatilor Meridionali…. N-avem trepied si zoom-uri sofisticate, n-avem filtre, dar ii stim atat de bine pe acei prieteni acum carunti…

Timp de aproape cinci ore vom merge agale pe aceasta culme limitata spre dreapta (nord) de valea Inzelului pe care vom cobori. Undeva spre sud, peste vreo doua-trei culmi e Valea Manastirii, cale cunoscuta de acces la Cheile Rimetilor. Spre nord-vest rad in soare calcare ale Trascaului: Piatra Secuiului, Ardascheia, colti albi din Bedeleu (vf.Ugerului, vf. Ciresului) pe care i-am vizitat din nou in urma cu doua saptamani. Pe culmea „noastra” vedem in zare, dincolo de Gruiu Lupului cateva case din catunul Olteni -tzinta noastra de azi. E atata frumusete in jur, atata liniste si pace. Ne pare si bine si rau ca suntem iarasi doar noi doi. Avem atatia prieteni amatori de plimbare prin astfel de locuri. Ca de obicei am transpirat la urcus- ca sa ajungem mai repede sus, unde suntem ca intr-o parapanta. . Dar pe aici nu ne grabim…

Ajunsi in Olteni- intram in vorba cu cate unul dintre localnicii care ies la poarta sa vada de ce „bat” cainii cu atata vehementa.Toti au peste 75 de ani . Lelea Valeria are 86, dar se tine inca bine ! I-am intrebat de ce satul are numele Olteni. – ” Nu stim, noi asa am pomenit din batrani”… Ei ne intreaba unde mergem si ne indruma sa coboram „mai pe scurt” in valea Inzelului. Noi insa vrem sa profitam de blanda lumina si sa mergem „mai pe lung”, pe culme pana la ultimele case din Olteni. Pe drumul forestier din vale vom putea merge si pe intuneric. Admiram si fotografiem case si grajduri acoperite cu paie innegrite de vreme, multime de clai de fan, cai si boi la pascut. Doar stalpii ce le-au adus (prea tarziu !) curentul electric si cate un acoperis de tigla rosie sau de eternit, ne spun in ce secol suntem. Caci altfel- e ca o intoarcere in trecut. Am putea spera sa intalnim pe drumeag pe Horea sau pe Avram Iancu.

Stim deja ca pe aici vom face o tura pe schiuri. Dar prima de vreo trei zile din iarna asta, daca vom avea zapada suficienta, va fi: Garda- Ghetzar- Ocoale- Stanisoara- Zapodie- Vf.Clujului – Albac. Sa ajungem din nou pe dealurile pe unde a copilarit si a trait Horea. La bisericutza din Costesti – „la o aruncatura de bat” de Fericet- ul lui Horea (in Fericet nu e biserica) , am asistat in 5 mai 2002 la Slujba de Inviere. Vrem sa rezemam schiurile de peretele bisericutei in una din zilele de apropiatului Craciun. ….

Va oferim cateve poze din tura relatata mai sus. Speram sa va convinga pe cei care n-ati facut asta- ca daca veti drumeti prin astfel de locuri (noi o facem periodic, in toate anotimpurile) sau poate si doar privind fotografiile va veti simti „Hoinari prin trecut”. ***