Înconjurând muntele Gugu

Am avut  mereu sub priviri vârful Gugu -2291 m ,”buricul” masivului (mai înalt ca vf.Godeanu şi considerat Kogaion-ul Dacilor !), ca un centru al cercului ce l-am parcurs. „Dans in jurul Gugului” a scris Anca, participanta la tura…

Două albume foto indicate la finalul relatării.

Această tură a fost si ea „mult dorită”, ca şi traversarea sud-nord a crestei făgărăşene, parcursă şi relatată nu de mult . Dorit e oricare traseu de munte ce-l gândim ! Mult dorit devine acela pe care am încercat a-l parcurge de câteva ori şi nu am reuşit încă din varii motive. Acest circuit pe culmi care înconjoară izvoarele Râului Ses şi ale Lăpuşnicului Mic îl mai parcursesem vara. Dar il dorisem şi îl încercasem de două ori şi pe schiuri. Prima dată în preajma revelionului 2012, când zăpada şi vremea erau faine, dar de pe Platforma Borăscu Mare din Godeanu, am fost obligaţi a renunţa din cauza unei defecţiuni la o legătură a unui schiu de tură. Tură descrisă in:

http://www.dinumititeanu.ro/Respinsi-de-Godeanu%2C-primiti-de-Sureanu

A doua încercare nereuşită a fost în vacanţa de Crăciun 2012, cand zăpada foarte rea ne-a zădărnicit planul. Începusem traseul în sens invers, urcasem în Şaua Iepii din Ţarcu si apoi doar până pe vf. Nedeia :

http://www.dinumititeanu.ro/Cr%C4%83ciun%202012%20%C3%AEn%20%C8%9Aarcu

De data asta, la a 3-a încercare, în mini-vacanţa de 1 Mai 2013, am reuşit ! Dar desigur că nu cu clăpari şi schiuri, ci pe bocanci. Ne-am luat însă fiecare şi rachete, pentru zonele şi orele zilei în care bănuiam că fără ele ne vom scufunda adânc în zăpada moale, ne vom obosi prea tare. Prognozele cu temperaturi pozitive şi la 2000 m, ne-au determinat să nu ducem cu noi colţari şi pioleţi. Am luat doar beţele de trekking.

Miercuri 1 Mai: La ora 6, plecăm din Cluj noi doi şi Anca Ardelean. La 9.30 am ajungem în sătucul Brazi (fost Gureni) aflat langă mai cunoscutele sate Râu de Mori şi Clopotiva din Ţara Haţegului, unde Râul Mare iese din munte. Acolo, în casa lui părintească ne aştepta dragul coleg de club Adi Bona, plecat din Cluj cu o zi mai devreme. Parcurgem apoi încă 20 km până la Baraj + încă cinci pe drumul de contur spre Râu Şes , apoi eu mă întorc şi duc maşina la cantonul silvic de dincolo de baraj. Revin per-pedes la camarazi şi la ora 13.30, începem urcuşul prin pădure, pe traseul marcat cu bandă roşie care ne conduce într-o oră în poiana cu o stâna părăsită, unde suntem întâmpinaţi cu covoare de brânduşe şi de ghiocei. Urcăm agale în Şaua Iepii- 1727 m. Zăpada moale ne îndeamnă a ne încălţa „vârzobii”, cum le spun rachetelor muntenii şi pădurarii. Urcuş lung dar lin spre Baicu-2123 m. La coborârea de pe vf. Nedeia-2150 m spre Şaua Şcheiului începe o ploaie cu tunete, devenită apoi grindină. Dar trece repede şi ne lasă sa ne montăm „în linişte” corturile pe iarbă, în Şaua Şcheiului-1886 m.

Joi 2 mai: la ora 7.30 pornim pe culmea muntelui Prislop. Undeva, în stânga, piramida albă numită Gugu împunge cerul albastru. Zonele cu zăpadă se pot parcurge fără rachete. Ne bucurăm că în zonele fără zăpadă vedem doar urmele amatorilor de turism motorizat pe pajişti alpine, că nu riscăm să ne strice buna dispoziţie cu zgomot de motoare supra-ambalate şi cu „parfum eco” de gaze de eşapament. Şaua Mlăcilor ne încântă privirile şi sufletele cu covoare de brânduşe. Vedem vf.Godeanu, ţinta zilei, dar nu folosim scurtătura spre el, traseul de vară, vrem pe „lungitură”, până dincolo de vf.Şincu -1922 m, dar nu până la Olanu, unde e limita dintre Ţarcu şi Munţii Cernei. Vremea e faină, mergem agale şi să nu-l speriem pe Adi, care e în prima lui tură lungă şi pentru că suntem „în grafic” ! Coborârea spre stânga, către Râu Şes o facem din nou prin lanuri de brânduşe… Lăculeţul Iezeru Olanului are suprafaţa acoperită cu gheaţă albastră-verzuie. Ajunşi la graniţa dintre Ţarcu şi Godeanu, reprezentată vara de un pârâiaş, constatăm că acum îşi merită numele de Râu ! Dar „şes” e mai spre aval, aici are pantă iar acum are debit mare din zăpada ce se topeşte rapid. E vijelios şi cu maluri abrupte de zăpadă. Aşa că pornim spre izvoare, paralel cu malurile acestui surprinzător torent ce ne aminteşte de crevasele din Alpi. Da, are chiar „poduri” de zăpadă, unele e clar ca-s şubrede. Undeva mai sus, vedem un pod mai „solid”; eu, cel mai greu şi cu rucsac mai greu, îl trec primul şi apoi şi ceilalţi, câte unul desigur. Urcăm cu pauze spre vf. Tucila. Pauze iubite de Adi, care caută mereu în el insuşi „borcănaşe cu putere” ! Renunţăm a trece azi peste vf.Godeanu. Nu departe de el, negăsind locuri potrivite pe iarbă, amenajăm două platforme orizontale pe zăpadă şi montăm corturile. Punem bolovani pe ţăruşi, căci zăpada e moale şi o rafală de vânt i-ar smulge.

Vineri 3 mai. Pornim tot la 7.30. In 10 minute suntem p vf.Godeanu-2229 m, unde Adi îşi primeşte carnetul de membru CAR şi unde oficiem ritualul de vârf- „Gipfelkuss”-ul ! Ca şi în primele două zile, alternează zone cu iarbă şi zone cu zăpadă. Zăpadă a carei consistenţă ne permite a înainta fără rachete. Pe vârful Moraru le amintim colegilor că un plan de rezervă, un traseu mai scurt, ne-ar fi dus pe culmea din stânga spre vârful piramidal şi misterios Gugu ( vezi:

http://wikimapia.org/12803419/ro/V%C3%A2rful-Gugu

şi peste Branu, până la drumul de contur al lacului de acumulare. Traseu parcurs de noi cu mulţi colegi de club şi cu dragii timişoreni Alin şi Lore Ciulă, intr-o superbă zi de toamnă. Urcasem atunci pe Borăscu, pe unde vom coborî mâine. Continuăm pe creasta principală. Pauză pe vârful Piatra Scărişoarei, unde mai dăinuie o bornă a graniţei fotului imperiu bicefal. Admirăm apoi Lacul Scărişoara ce se trezeşte din „hibernare”, dar nu coborâm pe la el, ci urcăm şi pe cupola vârfului Micuşa, pe care ştim că traseul de vară îl ocoleşte prin stânga. În vârful Galbena facem iar lecţie de geografie. Creasta care pe hărţi e marcată cu bandă roşie continuă spre Gârdomanu-Scurtu-Sturu-Curmătura Soarbele , de unde începe Retezatul Calcaros, dominat de inconfundabila şi fotogenica Piatra lui Iorgovan.

Noi însă de pe Galbena cotim la stânga către „furca” celor două mari platforme de altitudine-Borăscu Mare şi Borăscu Mic. Imi amintesc de faptul că în anii ’50, când învăţam la şcoală despre ele, în lipsa unor proiecţii de diapozitive sau video, nu reuşeam a „vedea” aceste câmpii în vârf de munte., la peste 2000 m altitudine. E vreme faină, soarele e încă sus pe cer. Lumina blândă, căldura soarelui, absenţa vântului, liniştea totală, oboseala trupurilor, pajiştea faină din şaua ce precede urcuşul spre „furcă”, toate ne îndeamnă să ne oprim aici. Starea de bine, lenea care de fapt nu ne caracterizeză , dar acum ne-a cuprins, ne determină să admitem o excepţie de la regulă: să montăm corturile cu 3 ore înainte de apusul soarelui ! Stăm lângă corturi, pe salteluţe, la soare ca nişte şopârle. Şi ne mirăm că se poate şi aşa, că e fain şi aşa. Anca, dar mai ales Adi se bucură când anunţ ca mâine, trezirea şi plecarea vor fi cu o oră mai târziu…

Sâmbătă 4 mai. A fost o noapte faină, am dormit „adânc”. Vântul care putea profita de faptul că am montat corturile într-o şa („gaură de vânt”) ne-a iertat.

La 8.30 pornim. Borăscu Mare e câmpie mare, întinsă, pare aerodrom de reactoare. Dar la marginea din dreapta pe care înaităm intenţionat o vreme, resturile de cornişe sunt impresionante, fotogenice. Căldarea Borăscu e „sălbatică”, lăculeţul ne face cu ochiul ! Spre răsărit, măreţul Retezat ne captează privirile. Aşa ca facem o altă lecţie activă de geografie cu cei doi „elevi”: Anca a mai fost şi pe aici, în tură condusă de Marian Poară, a fost desigur şi în Retezat. Adi e din zonă, dar denumiri ştie mai mult din ce îi povestise bunicul său, decât din mersul pe aici.

Pauză mai lungă langă momâia de pe „vârf”. Spre vest „un Gugu care nu putea fi despărțit de lumina răsăritului”- a scris Adrian. Ne intră SMS-uri, ne bucurăm că mulţi prieteni se gândesc la noi. Unora le răspundem doar telepatic, sperăm să ajungă la ei aceste mesaje-mulţumiri. A fost ultimul urcuş, de pe acest „vârf” urmează doar coborâre. Eu şi Marlene ne amintim de plăcuta coborâre pe schiuri ce am făcut-o pe aceasta lungă şi lată „pârtie” în ziua de 29 decembrie 2011, până lângă bordeiul al cărui nume încă nu l-am aflat . Dar ne amintim şi de o traversare mai „delicată” care ne aşteaptă după bordei. Facem un mic ocol pe mai jos de cornişa (acum fără streaşină, dar cornişă !) şi săpând cu bocancii urme în zăpada nu foarte moale, dar nici îngheţată, înaintăm ca melcii spre poteca ciobănească.

Eu şi Marlene cu emoţii pentru Adrian, care face prima dată aşa ceva (impresiile lui Adrian la: http://adrianbona.blogspot.ro/ ) şi pentru Anca, mai experimentată ca el, dar care nu are încălţăminte adecvată. Dar au fost elevi conştiincioşi, au trecut testul cu brio. Poteca ne mai oferă câteva traversări similare, dar pe „limbi” de zăpadă mai înguste. Facem apoi câte o pauză binemeritată în şaua de unde se coboară spre dărâmata stână Borăscu şi apoi la refugiul din bârne de lângă aceasta. Covoare de brânduşe şi aici…

Pe drumul de contur al lacului, mergem cu rucsacii în spinare doar 1,5 km din cei 6,5 ce ne despart de cabana silvică aflată pe malul opus al „fiordului” Lapuşnicu Mare. Plec apoi singur, fără bagaj şi revin cu ALP.

GPS-ul ne arată că am parcurs 51.3 km, (şoferul cu 9 km. mai mult !). Dar nu asta contează, ci faptul că tura a fost faină !

Epilog: In satul Brazi, am beneficiat două nopţi de ospitalitatea părinţilor lui Adrian.

La Sfânta Slujbă a Învierii am dorit să fim prezenţi la interesanta Bisericuţă din Densuş.

Duminică 5 mai , am mers cu ALP până în Răchitova, de unde am urcat per pedes şi am hoinărit prin tristul sat Mesteacăn, acum fără locuitori ! Doar doi oameni vârstnici, care acum locuiesc lângă Haţeg, urcaseră la fosta lor gospodărie pentru câteva săptamâni. Ne-am bucurat însă că bisericuţa e renovată de curând !!!

Luni 6 mai: am mers toţi patru cu ALP până în apropiatul sat Râu de Mori, unde se află ruinele fostei reşedinţe a cneazului Cândea, devenit apoi Kendeffy. In următorul sat mic-Suseni- am vizitat din nou bisericuţa Mănăstirii Colţ. Şi am urcat la ruinele „Cetăţii Colţ”, subiect al romanului „Castelul din Carpaţi” al lui Jules Verne, castel care se pare că a fost construit in jurul anului 1280.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cetatea_Col%C8%9B

Tot luni, în drum spre Cluj, noi doi şi Anca am facut o scurtă vizită la Mănăstirea Prislop, unde e mormântul părintelui Arsenie Boca, loc unde trebuie mers într-o zi obişnuită, când sacrul să nu fie întinat de profan. Apoi, am mai făcut o pauză în Simeria, să ne plimbăm pe câteva din aleile interesantului Parc Dendrologic. Care pare acum mai mult o junglă… Doar taxa de la intrare, unele alei pietruite şi plăcuţele cu nume de specii ne amintesc faptul că suntem într-un parc…

Am revenit mai „bogaţi” între betoanele citadine. În spijinul acestei afirmaţii citez doar o frază din ce a scris Anca despre crestele care ne-au umplut sufletele de bucurii :

„Aş zice că aici, unde se vede învierea mai bine decât oriunde, chiar dacă e cea a primăverii, unde se aude slujba cel mai bine, chiar dacă e cea a văzduhului, unde se simte bucuria cel mai bine, chiar dacă e neînţeleasă de mulţi, aici poţi găsi mai mult sacru decât sub orice cruce… „

Foto: 

https://foto.dinumititeanu.ro/2013/05/01/primavara-in-tarcu/

https://foto.dinumititeanu.ro/2013/05/03/inconjurand-muntele-gugu/ 

********

    835 reads