Întoarcerea la comori

Doar la trei din cele opt, la cele numite „Sfânta Treime” duce acum un marcaj, dar accesul la toate e tot printr-o „junglă”.

Album foto:  https://foto.dinumititeanu.ro/2013/05/19/intoarcerea-la-comori/

Prin junglele Amazonului, Tailandei, Anzilor, etc. s-au căutat, s-au găsit comori adevarate, dar mai ales vestigii ale unor foste civilizaţii care ne uimesc. Inspiraţi şi ajutati de câteva articole din regretata revistă Munţii Carpaţi, în vara anului 2004, noi doi, în „jungla” de la izvoarele Crişului Negru, am căutat şi am găsit comori de frumuseţe, mai ales cascade, cascade, cascade ! Dar şi „vestigii” – ale fostelor exploatări de uraniu: „vestigii” parţial îngropate de aluviuni şi ascunse de vegetaţie: şine, osii, vane, roţi de vagonet, transformatoare electrice, ţevi, cabluri. Acum, după nouă ani, am văzut mult mai puţine, probabil viiturile le-au acoperit cu pietriş. Fără acele articole şi schiţe, semnate de arădenii Paul Ionescu, Zoltan Siska -Szabo, Dan Fărcaş şi de Iuliu Mathe din Cluj, nu am fi găsit sau nu pe toate acele „comori”, despre care aveam mai înainte informaţii foarte vagi. Aşa ca le mulţumim încă o dată. Şi adresam şi un gând pios memoriei lui Czaran Gyula, cel care a început a le populariza:

http://czaran.hu/despre-czaran/cateva-cuvinte-despre-czaran-gyula-cel-de… .

Când facem planuri de ture, ne întrebăm: unde nu am fost în ultimii 2-4 ani, prin ce locuri faine sa-i invităm pe dragii colegi de club. Şi tare ne-am mirat când ne-am dat seama că la „Comorile din jungla Bihariei” nu am mai fost din 2004 ! Ne-am interesat desigur dacă mai e permis accesul la ele. Un prieten din Ştei ( mersi Mihai !) ne-a informat ca la izvoarele Crişului Băiţa accesul nu mai e permis; şi in 2004 se făcea cu dificultate, aprobări, risc de a fi amendati. Acolo e interesantă formatiunea speologică Porţile Bihorului, cascade sunt mai puţine şi mai mici,doar jungla era junglă şi vestigiile mai numeroase Dar ne bucurăm de informaţia că la izvoarele Crişului Poieni (alt izvor al Crişului Negru), accesul e fără restricţii şi că până la Poiana dintre Crişuri urcă uneori şi autocare cu turisti din Ungaria !

La propunerea noastra au raspuns 18 colegi de club. 13 oameni cu trei masini am plecat din Cluj vineri pe la ora 18 pe traseul Cluj-Turda- Arieşeni -Nucet. La 21.30 am pus corturile la cca 14 km după Pasul Vârtop, lângă pârâul Valea Mare, la o curbă-agrafă spre stânga a şoselei, aflată cu 1 km. mai amonte de Băiţa- primul sat din Ţara Beiuşului.

Sambătă, 18 mai dimineaţa la 8.30 au sosit încă două maşini cu 7 oameni. Din Cărpinet cotim la stânga -tot pe asfalt- prin satele Leheceni- Sălistea de Vaşcău – Poiana. Apoi încă 6 km pe macadam până in „Poiana dintre Crisuri”, lângă ruinele fostei exploatări miniere. De la Cluj până aici sunt 220 km, exact cât Cluj- Cârnic. ( Retezat ).În câteva zone drumul e tare îngust, ne mirăm cum vor fi trecut autocarele ! Constatăm că şi aici e şantier activ, dar nu minier, ci exploatare forestieră şi construcţie cvasi-terminată a unei microhidrocentrale.

La ora 9.40 pornim cu rucsacii de tură şi beţele de trekking spre înainte-dreapta, să regăsim/ vedem/ pozăm astăzi 5 din cele 8 cascade de pe pârâul Izvorul Bihorului şi afluenţi ai săi. Dupa 10 minute vedem în stânga pârâul pe care la întoarcere vom urca în 30 minute la cascada „Scara de Argint”. Dupa alte 10 min., tot in stânga, noi doi recunoaştem halda de steril de lângă ul alt pârâu şi le spunem colegilor că mai sus de haldă vom ajunge, tot la întoarcere, la cascada „Vălul Miresei”. Apoi, curând, la al doilea cot al drumului care părăseşte valea,la care revine de câteva ori , noi continuăm pe fir, ştiind că de pe drum riscăm să nu vedem cascadele „Paj” si „Amazon”.

Valea e antropizată acum de conducta şi de alte amenajări hidrotehnice, dar din fericire, în zona din apropierea celor două cascade, sălbăticia e prezentă: bolovani, tufişuri… Norocul e că iarba şi alte buruieni nu-s aşa de mari cum le găsisem în iunie 2004, când am folosit beţele pe post de macete, să vedem unde călcăm, riscul de a face o entorsă exista ! Folosim beţele şi pentru echilibru, mai ales la mersul prin albie sau la traversările acesteia. Ne imaginm ce ar spune amatorii doar de ture comode şi cum ar fi pe ploaie! Brrr !

În cam 30 minute de la plecare dăm de Cascada Pajului, cam de 10 m înăltime, într-un şuvoi compact. Toţi cei cu aparate o pozează, se pozează. Se face şi o poză de grup. Doar cei trei care au trepied: Dia, Radu, Marlene- se pun pe treabă, să facă fotografii, nu poze ! Ceilalţi admirăm o vreme cascada, apoi o ocolim prin stânga, pe o râpă cu pământ şi vegetaţie, urcând cu greu până la drum, unde , în aşteptare, unii mai scot câte ceva de-ale gurii din rucsaci. Mai sus, din curba cu captarea pentru microhidrocentrală, urmăm iarăşi firul apei, căci vedem confluenţa cu pârâul Ghighişeni din dreapta , pe care ştim că nu departe, se află cascada Amazon. E mai frumoasă, sub ea e o stâncă ce pare o persoană care face duş ! Aşa că artiştii au iarăşi mult de lucru. Iarăşi vom face o lungă pauză aşteptându-i.

Revenim apoi la firul părăsit, îl traversăm şi urcăm la drum. Il urmăm cam 20 de minute până la un cot cu pod peste vale. Aici părăsim drumul, căci privind în sus, putem zări puţin din cascada Bella Vista, deasupra căreia tronează releul TV şi se poate constata posibilitatea pentru eventualii doritori de a urca pe vreme bună printre insulele de ienuperi/jnepeni până pe Vf. Cucurbăta- 1.849 m, „top”-ul Apusenilor. Pârâul nu mai e chiar aşa de sălbatic cum ni-l amintim. Mergem o vreme pe el şi pe lângă el, dar abătându-ne la un moment dat la drumul aflat ceva mai sus, pe versantul drept al acestuia. În 40 minute ajungem la interesanta cascadă: are formă de X. Nu uşor de pozat căci un braţ e parţial ascuns, norocul e că acum toate cele patru braţe sunt în aceeaşi lumină. Nu unele în soare şi altele în umbră . Pentru întoarcere, folosim drumul de exploatare de lângă pârâu, care nu exista în 2004. La urcare fusesem atenţionaţi de un domn ce cobora cu maşina, că se „corhănesc” buşteni ! Dar acum, muncitorii erau în pauză de masă.

Coborâm pe drum şi facem cele două incursiuni la cascadele amânate pentru întoarcere. Pentru Vălul Miresei nu coborâm pe drum până la baza haldei de steril. Din curba de mai sus a drumului, un tunel şi o potecă , ne oferă două variante de a evita o parte din urcuşul pe panta haldei şi de a ajunge mai repede la cascadă. Dăm de câteva „vestigii”, iar puţin mai sus ne întâmpină cascada. Are două trepte, cea de sus mai înaltă, ea e „Valul Miresei”. Are şi acum un trunchi de copac vertical ce-l ştim de data trecută, asemănător cu cel ce-l vom găsi mâine la cascada Cârligoi.

Apoi e la rând „Scara de Argint” spre care urcăm 30 minute pe firul pârâului ce coboară de la ea. Pârâu ce are apă puţină. Nu găsim nicio urmă de potecă. Găsim doar crengi uscate, tufişuri.Mersul când pe mal, când prin apă şi „din piatră în piatră”, ne fac să ne simţim exploratori. Înaintăm încet şi de la o vreme, noi doi, „ghizii”, ne întrebăm în gând şi în şoaptă dacă n-am greşit. Dar în sfârşit apare „scara”, nu prea vizibilă de departe din cauza copacilor şi tufişurilor. E chiar o scară de stâncă pe care suviţe de apă sclipesc argintiu în bătaia unor raze de soare ce străpung printre crengi înfrunzite. Nu mă pot abţine de a urca pe treptele „scării”, acoperite cu apă mică. Ba chiar cobor câteva trepte şi urc iarăaşi ! Mă imită Amdrei, Ibi, Radu, Anca şi alţi câţiva…Îi rog să fie foarte atenţi la treptele care nu-s orizontale sau care sunt acoperite cu muşchi. În locurile riscante, urcăm pe lângă cascadă. E mai lungă decât îmi aminteam, dar de data asta ajungem până sus. Dupa mine e cea mai frumoasă dintre cele de azi . Marlene considerăa Valul Miresei pe locul 1, iar Bella Vista ca inedită prin forma ei de X.

La ora 19 suntem la maşini. Dar nu ne montăm corturile aici, nu vrem să rămanem ca data trecută în aceste „coclauri cu stafii atomice”. Căci la urcare, langă drum, văzusem nişte pajişti faine de pus corturile. Aşa ca ne deplasăm cu maşinile 2,5 km. spre aval. Ne spălam la pârau, gătim, mâncăm. Unii colegi au folosit o vatră de foc a picnicarilor şi au povestit până la miez de noapte.

Duminica 19 mai: Azi vom vedea şi fotografia doar trei cascade, cărora eu le spun „Cele Trei Surori” ! Nu ale lui Cehov, ci ale Bihariei. La 8.30 urcăm iarăşi cu maşinile până la Intre Crişuri. De aici, pornim per pedes spre inainte-stânga, pe drumul ce insoţeşte pârâul Marginea. După o jumătate de oră ajungem la capatul său, de unde urmăm firul apei încă 30 minute până la locul din care vedem în acelaşi timp cele trei cascade pe care Czaran Gyula le-a botezat „Sfânta Treime”. Citez din revista Munţii Carpaţi 19/42:

” Măreţia Naturii, loc unic in Carpaţii Romaniei, unde îşi dau intalnire trei cursuri de apă, fiecare formând o cascadă: în stanga Fântânele, de 60 m, in dreapta Carligoi, de 40 m si în mijloc cea mai spectaculosă: Hotăran- 80 m.”

Grupul se împarte, spre fiecare cascadă pornesc câţiva. Cei mai mulţi direct la cea mai faină, mai mare, cu mai multe trepte- Hotăran ! Eu, fotografii şi încă 2-3, începem „în ordinea geografică”, cu cea mai apropiată: cascada Cârligoi. Cezar şi Gabi se duc cât mai sus, căci are două trepte, nu chiar aşa distincte şi mari ca vecina ei din stânga. Apoi admirăm de la bază treapta de jos a frumoasei cascade Hotăran, cu aspect de văl de mireasa şi cu înălţime de cca 30 metri. Treptele superioare, par inaccesibile la prima vedere. Dar cine caută, găseşte ! Găsisem la vizita anterioară accesul: de la baza cascadei Fântânele, ne căţărăram cu atenţie pe o brână oblică spre dreapta, care ne scoate la baza treptei din mijloc a Hotăranului, care are cam 20 metri. Mă urmase Andrei şi Anca. Apoi Andrei şi eu coborâm sa-i încurajăm şi să-i ajutăm a urca şi pe alţi colegi. Cei aflaţi încă jos, ne pozează. Pentru a nu fi înghesuială în „regruparea” dintre treapta de jos şi cea de mijloc, urcăm pe rând la baza treptei de sus, printre copaci, pe e un traseu în arc de cerc ce are curbura spre stânga. E impresionantă şi treapta de sus, are şi ea cam 30 metri. Ca şi pe celelalte, o admirăm îndelung, mai ales că trebuie să-i aşteptăm pe cei trei artişti, care au trepiede foto, mai multe obiective, filtre…

Ne deplasăm apoi cvasi-orizontal prin pădure până la baza treptei de sus a cascadei Fântânele, apoi revenim la brâna pe care urcasem la treptele superioare ale Hotăranului şi coborâm. Cei trei fotografi mai au de imortalizat doar treapta de jos a cascadei Fântânele, fac şi aici schimb de opinii, fac experimente, culeg şi de aici detalii. Cu ei am rămas doar eu si Anca. Ceilalţi plecaseră spre „base camp”; privitul e mai rapid ca fotografiatul artistic ! Unii – de parcă până aici ar fi fost urcuş lung şi abrupt, au venit dimineaţa super-lejeri: nu-şi aduseseră mâncare şi haine în plus. Le fusese rece în umbra pădurii, căci aveau doar un tricou şi pantaloni scurţi. E adevărat că şi noi îi derutasem cu „două ore: una la urcare, una la coborâre”. Nu estimasem şi nu spusesem cât va dura fotografiatul, dar se cam lămuriseră ieri ! Nu spusesem că probabil nu va mai rămâne timp să facem şi o incursine pe Valea Sighiştelului, cum era în planul de acasă. Frumuseţea cascadelor, ne făcuse să nu simţim foamea. Dar acum o simţim !Aşa că mâncăm şi noi ceva şi mai facem şi un mic ocol pe la o belvedere de sus. Care din cauza pădurii, n-a fost belvedere; de pe stânca respectivă se vedea doar o parte a unei trepte a cascadei Hotăran…

Dorisem să le oferim colegilor doar bucurie ! Bucuria de a admira ascunsele cascade. Dar i-am supărat făcându-i să ne aştepte cam mult. I-am găsit lângă bufetul din satul Poiana şi le-am cerut scuze. Sperăm că supărarea le va trece, amintirile despre enigmaticele cascade din jungla Bihariei vor rămâne. Noi nu le vom uita ! Şi din când în când, de dorul lor, vom repeta o comodă, o virtuală „Întoarcere la comori”: stând pe fotoliul de lângă birou, punând săgeata maus-ului pe  

Întoarcerea la comori

şi dând un simplu clic, ceea ce cred că dacă aţi citit până aici, veţi face şi voi, dragi confraţi întru pasiune. Apoi -dacă acum aflaţi de ele sau cum se ajunge la ele, vă veţi planifica şi voi o tură acolo, să le vedeţi aievea. Veti  regreta doar faptul ca amenajarea unor microhidrocentrale, a afectat din nou peiajul si chiar  pe unele dintre ele.

    600 reads