6 decembrie 1920 – 2 aprilie 2008
„Pentru multi dintre noi, alpinismul n-a fost un foc de paie, a rămas o pasiune durabila, adaptata anilor, dar mereu atrăgătoare…”
IONEL COMAN, alt mare alpinist a scris fraza de mai sus şi a demonstrat-o prin fapte. S-a căţărat până la 70 de ani, a schiat până la 80 de ani.
Este montaniardul român cu cele mai multe cărţi scrise despre munte:
Mic manual de alpinism (1950), Am îndrăgit munţii (1963), Alpinism odinioară şi azi (1968), Excursie pe acoperişul lumii (1974), Spre înălţimile înzăpezite ale Orientului (1975), Aventura H-75 (1977), Două secole de alpinism (1995), Căţărătorul solitar (2001). Este autor al unui număr de 16 premiere alpine de gradul IV A-V B , mai ales în Bucegi și Piatra Craiului. Cu multe eforturi a reuşit să organizeze prima adevărată expediţie românească (patru alpinişti ) în Hindukus (Afganistan) în 1975 urcând toţi patru pe Vf. Koh e Bandaka (6.843 m). Coechipieri i-au fost Valentin Garner („Butzi”) – acum în Germania, Toni Demeter din Sf. Gheorghe şi Zoli Kovacs (a se vadea capitolul „In Memoriam”) În 1982 i s-a acordat titlul de „Maestru al Sportului” pentru întreaga activitate alpină.
S-a născut în 6 decembrie 1920 la Brăila, cum aflăm din valoroasa carte „Pe Crestele Carpaţilor” a lui Niculae Baticu. Dar, după studenţia în Bucureşti, timp în care s-a îndrăgostit nebuneşte de alpinism, s-a stabilit la Braşov, mai aproape de Munte. Recent, cineva mi-a scris fericit ca a găsit la anticariat cartea lui Ionel Coman: „Am îndrăgit munţii”. Îmi amintesc câtă bucurie mi-a produs şi mie când am citit-o şi recitit-o! Te simţi parca acolo, lângă el, în perete. Da, are unele fraze de „avânt muncitoresc”, cum remarca cineva pe Alpinet.. Dar, fără ele, cartea n-ar fi fost tipărită. Îmi amintesc de un scriitor al nostru, care, prin anii ’80, declara la „Europa Libera” ca doreşte să apuce ziua când să poată scoate din cărţile sale unele pasaje, „plata” pentru tipărire şi pe altele pe care nu le-a scris el! Gestul cuiva care a urcat de curând pe Vf. Omul cu motocicleta, apoi altul cu un autoturism, a stârnit multa revoltă, ceea ce e firesc. Și amintea cineva ca şi dl Coman a făcut asta. Da, dar domnul Coman şi soţia sa au colindat ţara pe motocicletă, nu Muntele, nu l-a agresat pe acesta cum fac unii astăzi. A mers, e adevărat pe drumuri neasfaltate, prăfuite, prin Apuseni şi nu numai. Pe de-astea m-a dus si pe mine un prieten, când am văzut prima dată mânăstirile Bucovinei, căci drumurile încă nu erau asfaltate!. Ca şi lui Messner, lui Ionel Coman i-a murit un frate mai mic, pe munte, sub ochii lui, dar n-a renunţat la alpinism.
Închei tot cu un citat dintr-o carte a Domniei Sale: „Dacă ai îndrăgit Muntele, nu cauţi doar țeluri deosebite şi trasee foarte grele. Acelaşi preţ pot avea zilele când, hoinar acolo sus, încerci să redevii o modesta părticică din natura, echilibrat şi simplu, asimilând cu toate simţurile armonia şi liniştea înconjurătoare”.
Sper ca multi dintre voi ii daţi dreptate. Eu DA!!!
„