Lunga creastă a Lyskamm-ului.

Motto: „L’alpiniste est un homme qui conduit son corps là où, un jour,  ses yeux ont regardé… ” Gaston Rebuffat

Album foto :

Lunga creastă a Lyskamm-ului

Lyskamm-ul se află pe graniţa dintre Elveţia şi Italia. Ştiam de ani de zile din documentarea despre Alpi că Lyskamm e unul dintre vârfurile de peste 4.500 ale Alpilor. Al 4-lea după Mont Blanc, Monte Rosa şi Dom. Dar al 8-lea şi al 11-lea pe lista UIAA a celor 82 patrumiari. Listă pe care Mont Blanc figurează cu 3 vârfuri, Monte Rosa cu 9, Breithorn-ul 3, Grand Combin 3, Ecrins 2, Lyskamm 2. Lyskamm Est are 4.527 m, Lyskamm Vest are 4.479 m. Noi doi le-am văzut prima dată mai de aproape în vara lui 2005, când n-am avut în plan să urcăm vârfuri, ci doar să ne facem o primă impresie despre  Ţara Cantoanelor. Urcasem din Zermatt cu trenul cu cremalieră  la Gornergrat.-3089 m, unde atmosfera e cam cum e vara la noi, la Bâlea (minus maşinile!). Şi cum e în Franţa la Montenvers, unde urcă un tren similar. Până acolo mulţi urcă în sandale; de acolo, mai departe şi mai sus, pornesc doar cei încălţaţi cu bocanci şi care au echipament  adecvat  reliefului şi gheţarilor, zăpezii, zonelor de căţărare care urmează…  Asta îmi aminteşte de un citat din articolul „222 gânduri despre alpinism”:

 ” La Montenvert, unde se termină linia ferată si incepe gheţarul,se află graniţa dintre un mic regat de alpinişti si o mare republică de turisti”. Guido Rey 

În vara anului 2013, urcând de la Gornergrat la cabana Monte Rosa şi apoi trecând peste trei patrumiari ai masivului, am ajuns şi am dormit seara la cabana Margherita, „il rifugio più alto d’ Europa”, căci e situată  pe Punta Gnifetti/ Signalkuppe , la 4.554 m.  (http://www.dinumititeanu.ro/Ascensiune%20pe%20Monte%20Rosa).Acolo şi în coborârea din ziua următoare pe Grenzgletscher, am văzut şi mai de aproape lunga, îngusta, fascinanta creastă a Lyskamm-ului. Are 5 km între Col de Lys în est şi Col Felik în vest. ( „una lunga cresta di circa 5 chilometri  da est a ovest”.) E lungă, dar ştiam că atunci când o vom parcurge ne vom bucura de asta, vom dori să nu ajungem repede la destinaţie, când -similar cu alte situaţii faine din viaţă- spui fericit „a fost foarte fain..” dar adaugi puţin trist „păcat că s-a terminat!”. E lungă, dar deosebit de frumoasă: „le più belle traversate di cresta delle Alpi”. Ea şi alţi patrumiari vecini erau în planul pe 2014. Dar n-a fost să fie ! (http://www.dinumititeanu.ro/Ascensiune%20pe%20Castor ). Însă „ne-a ieşit” în 2015 ! 

Luni 13 iulie.  În articolul alăturat ” Patrumiarii din Monte Rosa”, arătam că în acea zi de luni 13 iulie, am ajuns, prin ceaţă deasă, din nou la cabana Regina Margherita. Unde găsim locuri de cazare, nu e „super-full” ca vara 2013, când ne-am bucurat că ne-au primit să dormim pe jos. Şi nu doar noi, ci şi alţii care au fost obligaţi şi ei să solicite reprogramarea cazării pentru a profita de o urcare pe vreme bună. De data asta  avem noroc: ne primesc  cu amabilitate şi cu „promisiunea” că mâine vom avea vreme superbă pentru Lyskamm. Ne luăm paturile în primire; eu trag un pui de somn, iar când mă trezesc, constat că Marlene e afară şi se bucură deja de spectacolul dat de jocul ceţurilor în luminile apusului. Ce premiu ne oferă muntele pentru perseverenţă ! Ce promisiuni generoase pentru mâine ! Cină variată şi bogată. Cei cu care  stăm la masă se miră şi că suntem din România şi mai ales când află ce ascensiuni în Alpi am făcut în anii anteriori ! Unul chiar fusese în câteva oraşe din Transilvania, despre care îşi făcuse o bună impresie (probabil în comparaţie cu ce ştia din mass-media lor !).  Un ochi „aruncat pe fereastră” în cursul nopţii, ne face să ne continuăm somnul mai bucuroşi. 

Marţi, 14 iulie. Suntem la o cabană a Clubului Alpin Italian, situată pe graniţa dintre Italia şi Elveţia. Dar noi, amintindu-ne ce ne spune data asta, strigăm în gând „Vive la France !” Şi ne amintim că în vara trecută, tot în 14 iulie, de Ziua Naţională a Franţei, eram cu rucsacii în spinare în prima noastră etapă din Tour du Mont Blanc si  că în Col de la Seigne – 2516 m, treceam graniţa din „Cizmă” în „Hexagon” !

De la  cabana Margherita, în toate direcţiile se pleacă în coborâre. Aşa că mai nimeni nu pleacă cu 1-3 ore înainte de răsărit, cum se face de la alte cabane din care se pleacă în urcare spre vârfuri. Cam toţi pleacă în zori. Marlene ştia la ce oră va fi „lever du soleil”, aşa că după micul dejun ieşim afară şi aşteptăm -oare a câta oară ?- apariţia Măreţului Astru. Ne uităm şi spre spectacolul de la răsărit, dar şi spre vest, spre superba creastă a „noastră” ce pare că spune „Vă aştept cu drag, veniţi !”  Poze, poze, cum am făcut şi aseară. Le puteţi vedea lângă articolul amintit anterior sau cu butonul Foto de pe bara de sus… Apoi nu mai rezistăm „chemării” ! Ne echipăm, ne luăm rucsacii  şi coborâm în Col Gnifetti.  De aici, unii pornesc spre nord, spre Zumstein si Dufourspitze, de unde am venit noi în 2013. Acum  coborâm spre stânga. Traversăm obârşia lui Grenzgletscher (pe care am coborât în 2013 spre trenul de Zermatt), pe sub panta abruptă cu câteva „seracuri” a lui Point Parrot până în Col de Lys – 4.177 m. E ora 7, creasta „noastră” e în soare. Cotim la dreapta spre Ea ! Arată impresionant (o văzusem şi alaltăieri, mai ales  de pe Point Parrot. Dar nu are cornişe uriaşe care prin victimele făcute, i-au  scos o faimă rea:  ” La fama sinistra di questa cresta è tuttavia inscindibilmente legata alle poderose cornici che si formano sul versante meridionale della cresta sommitale…., cornici sono state responsabili della maggior parte degli incidenti mortali accaduti su queste due cime.” 

Deja  au abordat-o câteva „furnici”. O pereche e la crevasa  de la racordul pantelor, unde începe urcuşul mai abrupt.  Mergem ca-n transă ! Curând „faţa” devine creastă. Colţarii, pioletul şi câte un băţ ne sunt unelte utile. Util e mai ales faptul că nu e pic de vânt ! Căci creasta e ici-colo mai  lată, dar  mai ales  îngustă, pe care urci o vreme ca pe scară. Primul vârf nu e „vârful” ! E doar Roccia de la Scoperta- 4.178 m. Apoi mergi mai ales ca o gimnastă pe bârnă ! Marlene găseşte cu greu câte o zonă în care să-şi poată scoate aparatul din rucsac (nu telefon sau săpunieră !)  şi filtrul degrade. Cu „monstrul” atârnat de gât nu poate merge pe aici ! Înainte de vârful estic, ne întâlnim cu un grup mare ce vine din sens opus , plecaţi desigur de la cabana Quintino Sella. Harnici băieţi ! (au şi fete ). La 9.30 ajungem pe Lyskamm Orientale- cel mai înalt- 4.527 m, unde e şi tradiţionala cruce ( aici mică). Pe el nu (mai) e  înghesuială, doar  o pereche care  se pregăteau de plecare. Din vârf, pleacă spre sud o creastă stâncoasă pe care mai jos se află Naso del Lyskamm.  Facem şi noi o pauză, căci avem de ce ne uimi rotindu-ne privirile  360 de grade. Parcă suntem pe o mică insulă înconjurată de un ocean de munţi !  Ca un magnet, ne atrage privirile ( şi fiintele noastre !) svelta, inconfundabila siluetă a lui Il Cervino/ Matterhorn, căci a fost în plan, este în plan şi din păcate va rămâne în planul pe 2016 !

Urmează coborârea în şaua lungă dintre cele două vârfuri gemene -Sella dei Lyskamm (Silberbast) la 4.417 m – unde întâlnim iarăşi un grup ce merge în sens invers.  Noi începem sa urcăm spre vârful vestic, mai mic dar mai tehnic, cu zone stâncoase, cu pasaje de căţărare, unele chiar surplombante unde te tragi în braţe de bucle de coardă. În jurnalul ei, Marlene a scris: „Dinu a avut ceva probleme de respiraţie la urcarea abruptă spre vârful estic, făcea mereu pauze. Dar acum parcă a înviat, pur şi simplu aleargă ca un turbat. Mie nu prea îmi place cu colţarii pe stâncă, aşa că prefer un ritm mai lent”. La ora 11 suntem pe Lyskamm Ovest 4.479 m şi facem desigur încă o pauză. Iar de la Antecima Ovest- 4.455 m, începem o abruptă coborâre, cu ochii mai mult la bocanci decât la Castor si la Cervin.  Apoi panta scade, ocolim prin dreapta vârfuleţul Punta Felik (4.087 m) şi ajungem în loc cunoscut: Col Felik . În vara trecută, de aici am urcat prin ceaţă pe Castor – 4.228 m. În plan era să-l urcăm şi acum, de data asta pe vreme bună, eventual şi  pe Polux, apoi din şaua dintre ei să coborâm pe la cabanele Val d’Ayas şi Mezzalama. 

E ora 12, e cald, zăpada e moale, e enervant şi obositor că tot la 3-4 paşi ne scufundăm şi desigur nu avem rachete.  Nu mai vedem pe nimeni pe creste. Aşa că decidem să cotim la stânga spre cabana Quintino  Sella. După partea mai abruptă, ne descălţăm de colţari. Dar rămânem legaţi în coardă, căci ştim că urmează câteva crevase. Surpriza este ca trebuie să  traversăm sau să ocolim mai multe  decât anul trecut. Ajungem la cabană la 13.45. Pe lângă ea, mult mai puţină zăpadă decât atunci !! Corturile firmei Ferrino despre care am scris in  http://www.dinumititeanu.ro/Ascensiune%20pe%20Castor,  par triste şi ele din cauza asta..  Mâncăm şi bem ce mai avem prin rucsaci şi după 45 de minute pornim pe frumoasa creastă  stâncoasă pe care poteca nr.9 e asigurată cu multe corzi groase. După 2 ore, din Colle di Betaforca coborâm spre statia de sus a telescaunului. Cu acesta şi apoi cu telecabina ajungem la asfalt fără să mai plătim, căci erau valabile cartelele cu care urcasem în 11 iulie din Stafal la Punta Indren. 

 ALP ne primeşte cu bucurie şi ne duce 92 de km în altă vale, la campingul din Valtournenche, aval de Cervinia. La duş şi la odihnă şi la plecarea într-un alt GR (grande route) similar cu Tour du Mont Blanc efectuat anul trecut: Tour du Cervin/ The Tour of Matterhorn. Căci deşi suntem aclimatizaţi, pregătiţi fizic şi psihic de a urca Fascinanta Piramidă pe frumoasa Creastă Leone, în aceste zile nu se poate: toate ascensiunile sunt oprite timp de 3 zile şi dinspre Italia şi dinspre Elveţia..În 14 şi 17 iulie este Aniversarea a 150 de Ani de la prima ascensiune a Matterhornului. Toate străduţele din Cervinia, Valtournenche si Aosta „vorbesc” despre asta. Iar interdicţia  e impusă şi respectată  în semn de comemorare  a celor 4 victime de atunci (14 iulie 1865 la coborârea pe Creasta Hornli) şi a celor 500 de atunci până azi…

„Following the first Matterhorn ascent 150 years ago, four climbers fell to their deaths on the way down the mountain. Since then, more than 500 mountaineers have died. (SRF/swissinfo.ch) „.

Vom încerca după Tour du Cervin/Matterhorn, dar vom avea iarăşi un ghinion …geologic !