Lungul drum spre Moldoveanu

Relatarea unei ture dinspre sud, pe schiuri si apoi per pedes, in zilele de Pasti 2008 spre si pana pe Moldoveanu.

Motto: „Sarbatori Fericite langa cei dragi !”

– traditionala urare de Paste-

Cei mai dragi noua ne sunt Parintii Nostri Carpatii ! Langa ei am fost de Pasti ! Sa ne astamparam mai intai foamea si setea de munte din suflete. In Duminica de Paste, la ora 13 ne imbratisam pe Vf.Moldoveanu ! Abia in zilele urmatoare am trecut pe la parintii de la Slatina si pe la alte rude dragi din Brasov. Care s-au bucurat ca vremea nefavorabila ne-a determinat sa stam mai mult cu ei decat era in planurile noastre initiale.

De Pasti 2006 si 2007 am parcurs pe schiuri in 4-5 zile Creasta Calimanilor si a Parangului. In anul 2008 nu ne-a fost usor sa ne alegem destinatia. Banuiam ca in Tarcu, Godeanu, Leaota sau in M.Grohotisului si Neamtului nu vom mai gasi o patura continua de zapada pentru schiuri. Iar fara schiuri ne-am fi epuizat scufundandu-ne in zapada moale. Perioada nu era adecvata nici pentru a parcurge creasta Fagarasilor cu pioleti si coltari. Ideea salvatoare a avut-o Marlene: pe schiuri, pe doua lungi picioare sudice din Fagarasi: cele care flancheaza valea Valsanului -unul in urcare si altul in coborare. Cu dorinta desigur ca de la locul de unire a acestora, sa ne parasim schiurile si rucsacii pentru 4-5 ore si sa ajungem inca o data pe „Everestul” Romaniei.

Stiam ca timp de vreo 2 ore, atat la urcare cat si la coborare, la greutatea rucsacilor vom mai adauga si pe cea a schiurilor noastre si a claparilor Marlenei. Dar daca ne-ar fi fost teama de efort si daca nu am iubi Muntele cu adevarat, am fi petrecut si noi aceste zile de vacanta la fel cu sutele si miile de romani „normali”: langa autoturisme, langa focuri, printre gunoaiele deja perene prin toate poienile de pe malurile raurilor si de pe marginea drumurilor. N-am mai fi ascultat ciripit de pasari , susur de izvoare si fluieratul vantului prin cetini, ci un haos „muzical” emis din zeci de boxe….

Vineri 25 apr. Cluj- Sibiu- Rm.Valcea- Curtea de Arges. Scurt popas la Manastirea Mesterului Manole acoperita de data asta de schele pana la stresini. Continuam inca vreo 14 km. spre Campulung. In Robaia cotim spre stanga pe drumul ce insoteste valea Valsanului. Drumul e asfaltat pana in satul Bradet, dar e in stare buna si mai departe, asa cum ne informase Razvan din Pitesti. Ii multumim inca o data. La 15.30 ajungem la Gura Dobroneagului unde il parcam pe TOM printre TAF-urile care sunt si ele in vacanta de Pasti. Paznicul, un om amabil, ne invita in cabana unde ne echipam de munte, timp in care ii satisfacem fireasca sa curiozitate si incercam sa-l linistim ca stim ce ne asteapta si ca am mai facut „de-astea”. La 16.30, constatand ca ploaia s-a mai potolit, ne luam ramas bun pana marti sau miercuri de la gazda noastra, pe care il parasesc si cei trei dulai ce au si ei chef de aventura. Dupa doua ore de marsaluit pe drumul de pe Dobroneagu, ajungem la capatul acestuia, un loc plin de noroi. Nu gasim niciun petic de iarba pentru montat cortul, dar gasim un loc orizontal de pamant ud, dar nu noroios. Bine macar ca in timpul urcusului ploaia se oprise.

Sambata 26 apr. Alarma ne trezeste la ora 5.30. Va fi o zi lunga, vrem sa urcam cat mai sus, pentru ca maine sa putem ajunge pe Moldoveanu si sa ne si intoarcem la prima „bifurcatie” a culmii sudice a lui. Inainte de a strange cortul, fac doua poze si decretam ca acest loc va figura pe „lista celor mai urate locuri de cort ale noastre”. Din fericire lista cu „cele mai frumoase” e mult mai bogata ! Constatam ca doi dintre dulai au plecat aseara inapoi, dar unul dormise in mizerabilul vagon-baraca de alaturi si e hotarat sa ne insoteasca mai departe. Trei zile i-am spus Bruno, dar vom afla la intoarcere ca numele lui e Nero. Marlene imi spune ca GPS-ul indica 1336 metri altitudine. Urcam spre stanga pe un drum de tractor, care in curand se pierde, caci spre deosebire de versantul opus care e deja „chelit” de copaci, aici padurea e asa cum am dori sa fie toate. Urcam cu spor prin falnica padure de fag. Unde apar brazii, spre bucuria noastra apare si zapada. Marlene isi schimba adidasii cu claparii.( eu plecasem de la TOM cu claparii, ai mei sunt mult mai comozi, poate sunt si eu mai masochist !). Dupa inca vreo 15 minute, la o ora si jumatate de la plecare, iuhuuuuu ! : zapada ne invita sa ne urcam pe schiuri ! GPS-ul indica 1620 m. In inca vreo 30 minute iesim din padure la stana Dobroneagu -1750 m, spre care ne ghidase GPS-ul cu „go to…”.

 Din nou ne vine sa chiuim de bucurie ! E soare, e cer albastru, desi mai are si nori albi, fotogenici. Zapada e faina, are doar putine insule unde s-a topit ca sa lase primele branduse sa rada in soare. Un prim popas mai lung, unde constatam ca noul nostru coechipier e de o demnitate cum n-am intalnit. Noi mancam, dar Nero nu da niciun semn ca ar dori si el ceva ! Accepta ce-i oferim, dar nu mai cere cum fac altii ! Spre bucuria noastra (si mai ales a lui !) au fost putine zone in care se scufunda , caci efortul lui in acele situatii era epuizant !

Cotim spre dreapta, spre est si trecem pe langa inca trei stane constatand cu tristetze ca si acestea sunt sau vor fi parasite in anii urmatori. Urcam cupola vf. Lespezi 1908 m. pana sus, si apoi vom coti iarasi spre nord . Vedem pana departe culmea care „ne asteapta”.

 Spre nord, varfuri din creasta principala a Fagarasilor inca nu se vad. Dar vedem ” o mare de valuri” reprezentate de lungi culmi paralele cu a noastra. Cea dinspre vest, de dincolo de valea Valsanului, e cea care ne intereseaza in mod deosebit, pe ea avem speranta ca vom cobori peste 2-3 zile. Departe spre vest zarim culmile inzapezite inca ale muntilor de dincolo de Olt (Capatanii). Spre sud-vest recunoastem masivul Cozia, care fiind mai apropiat de primavara din campie, nu mai are zapada. Dincoace de Cozia sunt desigur muntii mai mici Fruntii si Ghitzu. Spre sud- est, impozantul masiv Iezer e desigur alb, iclusiv culmea lunga a Papaului. Ne bucuram, caci peste 4-5 zile avem in plan sa facem o tura in circuit si in masivul Iezer-Papusa, avand ca punct de plecare-intoarcere zona cabanei Voina.

Urmeaza o succesiune de sus-jos-uri peste Belciu, Basa, Movrea, Zanoguta, Urdea. In saua urmatoare, gasim o constructie/cabana din beton neterminata. Ne amintim ca in vara trecuta, inepuizabilul Catalin Pobega, in tura sa cu bicicleta spre si pana pe Moldoveanu, a dormit -pazit de cai !- intr-un adapost similar de pe culmea Tzuica-Picuiata pe care avem in plan sa coboram. Aici, asa cum ne arata si harta si cum si vedem, spre dreapta se desprinde culmea ce duce spre curmatura si muntele Malitza si spre Draghinele si Preotesele. Peste acestea se vede „puntea muntoasa” ce leaga creasta fagarasana de Vf.Rosu-Iezer: culmea Bratila-Catzunu- Mezea-Oticu. Peste saua Mezea- zarim o bucata din inconfundabila Piatra Craiului. Urmatorul varf ce-l urcam – Gruisoru (2.169 m) are pe el o antena metalica, se pare de la o fosta statie meteo automata. Urmeaza un munte cu nume ciudat- „Valea Lunga” (de fapt versantul dinspre vest) si muntele Furfuescu (versantul estic al culmii „noastre” ). Suntem la 2254 m.

 Scarisoarele din fatza acopera Moldoveanu. Dar spre vest si mai ales spre est de „tronul sau nevazut” apar si „cresc” pe masura ce inaintam- varfurile crestei principale. In curand apar si cunoscutele sei/ferestre de pe Mareatza Creasta care ni se etaleaza in toata splendoarea sa: La est de la Galbena si Hartopu Ursului pana la Fundu Bandii si Dara. Muntele Dara si firul vaii ce se ghiceste sub el, ne amintesc de faptul ca in urma cu vreo doua luni, bunul nostru prieten si camarad de ture Cosmin din Brasov i-a dat acest frumos nume fiicei pe care i-a daruit-o Cristina lui.. Spre vest identificam alte varfuri : de la Podragu si Arpasu Mare/Mircii pana la Caltun si Negoiu. Lunga culme sudica ce pleaca din Arpasu Mic incearca sa ne creeze probleme de identificare, dar nu ne lasam derutati. Pozam, pozam. Cu zoom-ul aduc mai aproape vf.Urlea si Mogosu, care alaturi de Izvoru, Langa , Bandea si de succesiunea de custuri si culmi ce devin mai blande spre campia Tarii Fagarasului m-au fascinat inca din anii de gradinita. Aduc mai aproape si ferestrele Sambetei si mandrele Galasescuri.

 Aduc mai aproape refugiul din saua Vistea. Ne amintim ca Alin si Gianina din Timisoara au petrecut in el revelionul 2008, dupa ce admirasera de pe Moldoveanu ultimul apus de soare din anul 2007 ( apus pe care noi l-am admirat de pe Arcanu) . Paturile din refugiu erau „calde”; cu o noapte inainte dormisera acolo Dragos, Mihai si Mihaela, colegi de club ai nostri. Ajungem in fine la zona care pe o lunga distanta se numeste Scarisoara, situata la peste 2.400 m. avand deci altitudinea la care se afla si creasta principala fagarasana. Stiam ca intre Scarisoara Mica si Scarisoara Mare este o sa adanca, o zona „cu probleme”, cu panta abrupta si stanci, care trebuie parcursa cu piolet si coltzari. Procedam ca atare, gandindu-ne ca nu pe aici ne vom întoarce de pe Moldoveanu,

 Catalin n-a mers pe bicicleta, ci ea a mers in carca lui. Dupa o scurta coborare, la ora 20 ne oprim sa montam cortul pe o mica terasa aflata mai la adapost de vantul ce incepuse sa bata furios. Soarele coboara spre „culcusul” sau, aflat dincolo de indepartatele dar inconfundabilele piramide ale Caltunului si Negoiului. La 20.30 soarele ne spune „noapte buna”, iar mai apoi transforma auriul in rosu-sangeriu. Am fotografiat sute de rasarituri si apusuri, dar nu ne putem abtine de a-l „imortaliza” si pe acesta. Si nu doar o data !

Termometrul indica doar -7gr.C. In cort, „incalzirea centrala” (doua lumanari) ridica rapid temperatura la + 12 gr.C. (in sacii de puf vom avea desigur +18+20gr.C !). Nu trebuie sa cautam sursa de apa ca vara; acum e „la usa cortului”. Primusul isi face datoria topind zapada si preparandu-ne ce ne doream. Mancam, ne hidratam, ne umplem cu ceai fierbinte termosurile pentru maine. Ne gandim la cei dragi ai nostri din familie si la prieteni dragi. Ne povestim unul altuia amintiri din copilarie legate de Sfintele Sarbatori Pascale, de dragii nostri bunici. Ne gandim la atatea Sarbatori ale Invierii ce ne-au gasit la schituri din munti sau in biserici din mici sate de munte. Acum suntem ca si in ultimii doi ani in Catedrala Alba a Muntelui. Adormim fericiti cu speranta ca chiar daca ziua urmatoare nu va mai fi asa frumoasa, sa putem totusi ajunge unde ne-am propus..

Duminica 27 apr. Alarma suna din nou la 5.30. Cristos a Inviat ! Ciocnim traditionalele oua rosii. Si ne pregatim pentru „ziua cea mare”. E Duminica de Paste, e ziua in care vom ajunge pe Top-ul Romaniei. Cerul e innorat, dar ne bucuram ca nu e ceatza. Cu schiurile pe rucsaci, la ora 8 pornim spre saua dintre Scarisoare. Coltzarii si pioletii ne fac sa ne simtim in siguranta. Pe cupola Scarisoarei Mari -2.489 m ne urcam iarasi pe schiuri. Vantul e tot mai puternic. Bate in rafale, nici nu stim daca sa ne bucuram ca e asa, ca nu e continuu. Ajungem curand la un punct important al traseului: spre stanga/vest, o culme coboara spre saua Valsanului, din care ar trebui la intoarcere sa urcam in culmea Picuiata-Tzuica. Spre inainte/nord, urmeaza o succesiune de coborasuri si urcusuri ce ne vor conduce pe Moldoveanu, care este „cu capul in nori”. Fixam bine in zapada schiurile, betzele si rucsacii mari, caci vantul este tot mai „turbat”. 

Stiu ca si Marlene vrea sa ajunga pe Varf, dar imi e totusi teama ca poate imi va propune sa renuntam. Insa este „barbata” si de data asta. Muntele a mai ridicat si alta data „stacheta” in fatza noastra si i-am primit provocarea. Dar l-am ascultat si cand sfatul sau era : „renuntati acum !” Nu avem cu noi si un rucac mic. Asa ca ne bagam in buzunare cate ceva „de-ale gurii”, iar husa in care iau cu mine vesta de puf si un termos cu ceai, o improvizez ca un mic rucsacel. La ora 11, atenti la cornise, atenti la directia si forta vantului, pornim si inaintam cu spor. Nero este de obicei in fatza si in timp ce ne asteapta priveste la cornisele din apropiere , la „haurile” din stanga si dreapta crestei , dar si la varfurile ce nu sunt toate in nori. De pe ultimul varf al muntelui Galbena, de la 2.479 metri avem o lunga coborare in adanca Curmatura Moldoveanu- 2309 m. Ajunsi pe vf.Rosu-2489 m stim si vedem ca nu mai avem decat urcus. 

Urcam, urcam. La 12.50 zarim un stalp de marcaj. Cand ajungem langa el, vedem cu bucurie ca la vreo 15 metri mai incolo e Varful Mult Dorit ! E ora 13 ! Iuhuuuuu ! Suntem la 2544 metri altitudine, pe cel mai inalt punct al Romaniei in Duminica de Paste ! „Pohta ce-am pohtit” ! Nu avem vizibilitatea pe care o doream, dar ne imbratisam fericiti ! De data asta ne imortalizam reciproc in cate o „poza io-la”. Nu stim daca Nero a mai fost aici. Merita desigur si el o poza si o rog pe Marlene sa-l cheme langa ea, caci si de data asta el este modest. Noi am mai fost de multe ori pe „Acoperisul Romaniei”, chiar si iarna. Amintiri, ganduri…

 Textul de pe una dintre cruci imi aminteste de consateanul meu Ion Gavrila Ogoranu si de ceilalti tineri partizani, frati de cruce ai lui, care in anii ’50 au scris pagini de istorie pe versantul nordic al muntilor care ii fascinasera inca din copilarie. Pe cealalta cruce scrie” Opreste Doamne clipa cu care masori eternitatea- Lucian Blaga”. Stim ca intoarcerea va dura mai putin de doua ore. Asa ca daca am fi avut noroc de vreme frumoasa, am merge si pana pe Vistea si am ramane mai mult pe Moldoveanu. Si am imprumuta de la Munte mai multe imagini. Dar….. plecam agale la vale, simtind inca o data adevarul din expresia franceza: „Partir, c’est un peu mourir” …

******