Magnificul Triglav

Albume foto:  https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/triglav/

Am făcut o primă vizită, de doar două zile  în Triglav în vara anului 2008, când ne întorceam din alt fain masiv calcaros: Dolomiti di Brenta. Atunci am plecat de la Stara Fužina, de pe malul frumosului lac Bohinj, am trecut pe la cabana Vodnicov Dom (1.817 m), ne-am lăsat bagajele la Dom Planika -2.408 m, am urcat pe vârf -2.864 m şi am revenit pentru noapte la Planika. A 2-a zi am coborât pe Valea celor Şapte Lacuri.

Câteva alte tentative ne-au fost descurajate de vreme nefavorabilă. Dar în cele 4 zile -30 aug-2 sept. 2015- despre care vom povesti aici, Magnificul Triglav ne-a primit cu vremea ce ne-o doream…

Sâmbătă 29 aug.2015. Ca de obicei, plecăm din Cluj la ora 4 dimineaţa, împreună cu colegii de club Anca Brişan şi Vlad Iobagiu. Conform planificării, facem o oprire de cca 3 ore în oraşul sloven Maribor, vizitând frumosul lui centru vechi. În Ljubliana ne oprisem tot în vara asta, când ne întorceam din faina vacanţă în Alpi.

Seara, după 950 km, ne instalăm corturile în campingul din Mojstrana, mai precis de lângă satul vecin Dovje, în zona de nord-est a masivului, nu departe de graniţa cu Austria. Scurtă, dar plăcută revedere cu Laviniu şi Irina Crăciun din Bucureşti, aflaţi în vacanţă cu draga lor fetiţă Mihaela. 

Informaţii generale: Cabanele (multe) se numesc fie „dom” (casă) fie koča (cabană). Marcajele sunt de dimensiuni mici, discrete, un punct alb într-un cerc rosu sau benzi simple roşii, ca cele silvice din munţii noştri. În multe zone de ghohotişuri nu există poteci, trebuie urmărite cu atenţie semnele de marcaj, mai ales în caz de ceaţă ! Există multe tronsoane de „via ferrata” ( în slovenă- „plezalna pot”), dar puţine sunt cu cablu pentru a te asigura cu kit-ul respectiv. Multe sunt doar cu scoabe sau tije metalice de folosit în loc de prize. Am văzut şi oameni fară kit-uri de via ferrata, altă dată nici noi nu le vom mai lua ( dar căştile da !) , dar pentru cei mai neobişnuiţi cu căţărarea sau cu braţe „tije de păpădii” sunt utile. 

De reţinut că, fiind calcaros, Triglavul e un „munte fără apă” ! Lângă puţine cabane găsim surse de apă potabilă şi astea nu sunt precizate în ghiduri şi pe hărţi; noi ştim doar la Vodnikov Dom şi la cam 10 minute de cabana Pogačnikov dom, când se coboară dinspre Bovska vratca, pe sub Kriski rob. Apa potabilă se cumpără, cam 3 EU/litru ! Iar a lua apă de la robinet acolo unde e adusă de departe, este pe riscul nostru dacă nu o fierbem. Idem dacă o luăm din lacuri. 

Alt aspect de reţinut: vă poate deruta faptul că pe unele indicatoare, în loc de numele cabanelor, figurează numele locului în care e amplasată aceasta ! Ex.  Kredarica în loc de Triglavski Dom ! La fel (valabil asta şi în unele zone din Alpi) , numele văilor de multe ori nu corespund cu numele pârâului ce curge prin acea vale. 

Şi aici, pe tejghelele de la recepţiile cabanelor, găsim ştampila sau chiar 2-4 ştampile ale cabanei (unele aniversare) şi ale vârfurilor apropiate.  Iar pe vârfuri există cutii metalice în care se află „caietul de vârf” , dar care din păcate nu pe toate vârfurile se schimbă când se umple de numele vizitatorilor. Pe  vârfurile mai frecventate (desigur pe Triglav !) găsim şi ştampilă !  

Duminică 30 aug. Trezire la ora 5, plecare la 6.30. Înaintăm cu ALP 12 km  pe valea Vrata (prin care curge pârâul Bistrica !) până în parcarea aflată la 5 minute de cabana Aljažev Dom, situată la 1.015 m. Plătim taxa de 3,5 EU, aceeaşi şi pentru o zi şi pentru 4 ! La 7.20, de la cabana Aljažev Dom, cotim 90 grade spre dreapta şi începem să urcăm panta abruptă din pădure. Dar „puhoiul” ( e duminică !) continuă o vreme pe vale, apoi la stânga cu planul celor mai mulţi de a atinge „buricul masivului” ! E cald, foarte cald, mai ales după ce ieşim din pădure. Pauză la Bivak IV, aflat la 1.994 m. Admirăm şi fotografiem peisajul, mai ales semeţul vf.Skrlatica- 2.740 m, al 2-lea din masiv. Continuăm apoi să urcăm, iar din şaua Bovska vratca, coborâm spre cabana Pogačnikov dom- 2.050 m unde ajungem la ora 14 şi unde ne cazăm. Pe la ora 16, doar cu un rucsac pentru toţi 4 şi cu aparatele foto (fetele) urcăm în 2 ore pe vf.Razor- 2.601 m care ne oferă o largă şi impresionantă panoramă. În zare, spre nord-vest sclipesc în soare cele două mai înalte vârfuri din Austria: Grossglockner şi Grossvenediger. Seara, în cabană, atmosferă ca la cele din Alpi. Toţi au urcat aici să facă munte, nu să facă un chef ! 

Luni 31 aug. Trezire la 5, pornim la 6. Frumuseţea peisajului ne alungă oboseala. Urcăm până pe Boyski Gamsovek – 2.391 m, de unde coborâm în şaua Luknja- 1.756 m. Din alte direcţii au sosit aici şi alţi amatori de a urca pe „Plemenice”- traseul de via ferrata ce duce spre platoul de sub vf.Triglav. Ne echipăm cu hamuri, kit-uri, căşti. Urcuşul „4×4” e mult mai fain, parcă a dispărut gravitaţia ! Deşi traseul are scurte zone surplombante, ne-am fi putut lipsi de  hamuri şi kit-uri, mâinile noastre sunt cele mai bune „carabiniere” ! Alternează zone de căţărare cu zone de mers. La bifurcaţia potecilor, sub peretele final al Triglavului, lasăm rucsacii lângă un „Bordul Tomii”, urcăm abrupt, pe grohotiş mărunt şi pe câteva zone asigurate până în şaua Triglavska Skrbina. Apoi la stânga, spre vârf, pe o alternanţă de potecă ce necesită atenţie şi pe zone cu scoabe si cu unele cabluri. Pe vârf, aflat la 2.864 m unde ajungem la ora 14, este desigur lume multă, sosită din ambele direcţii. E cer senin, doar cu câţiva norişori la orizont. Pe vârf se află un cilindru metalic ca un ciot de creion îndreptat spre cer, numit  Aljažev Stolp, după numele inginerului Jakob Aljaž care l-a conceput. Acest stolp/turn  a fost plasat acolo în 1895. Şi cam toţi slovenii se pozează lângă el, ca dovadă că au fost pe Triglav. Se spune ca cine nu a fost pe Triglav măcar o dată în viaţă, nu este/nu a fost un bun cetăţean sloven ! Dar mulţi urcă aici în fiecare an ! 

După cca 30 minute, pornim înapoi la bagaje şi mai departe, în coborâre pe Pod Planjo spre cabana Koča na Doliču -2.115 m, aflată într-o şa. 

Marţi 1 sept. Lăsăm doi rucsaci în cabană, vom reveni deseară după ei dacă vom avea timp să ne mutăm la Dom Planika, dacă nu, vom dormi tot aici, căci planul zilei e un traseu în circuit. La ora 6 pornim, coborâm cca 20 minute spre nord-est, spre Trenta, apoi urmăm spre stânga o lungă şi spectaculoasă brână, similară cu Brâna Mare a Coştilei, dar mai îngustă, numită „Skozi rizo” , pe versantul nord-estic al vârfului Kanjavec-2.569 m. Pe săgeţi nu apare numele cabanei spre care mergem, ci doar Prehodavci, care aflăm de pe hartă că e o şa. Ajunşi în aceasta, de la 2.021 m, coborâm o vreme şi apoi urcăm la cabana Zasavska Koča -2.071 m unde facem o pauză.  Marlene se bucură să-şi aplice în carnet două ştampile. Pornim apoi spre şi pe creasta din faţă, peste vârfurile Zadnia Lopa, Malo Spičje, până pe Veliko Spičje/Lepa Spiča , cel mai înalt al acestei creste- 2.398 m. Creasta este foarte spectaculoasă, parcă e creasta Pietrei Craiului. Oferă privelişti faine, în stânga vedem mereu cel mai mare lac dintre cele şapte de pe valea numită Dolina Triglavskih Jezer. Le mulţumim în gând tinerilor sloveni care ne-o recomadaseră în seara petrecută la Pogacnikov Dom. Noi plănuisem altă creastă ( după coborârea pe vale , să urcăm pe creasta din stânga geografică ) de care ne spuseseră că e mai putin interesantă. Pe vârf,  avem o plăcută surpriză: răsfoind  „caietul de vârf” care este vechi şi „full”, găsim din întâmplare o însemnare făcută de dragii colegi de club Laci şi Reka în septembrie 2013 : „Salvaţi ROŞIA MONTANĂ ! Don’t let the cyanide gold mines to destroy our mountaines!”. Aşadar nu suntem primii clujeni aici, cum ne gândisem, având în vedere că este un traseu puţin frecventat. 

Ne întoarcem înapoi vreo 10 minute, apoi începem o lungă coborâre spre Valea Celor Şapte Lacuri. La întâlnirea cu poteca de pe vale, nu mai coborâm cele 15 minute până la cabana de lângă lacurile gemene -Dvojno Jezero – 1.885 m, ci cotim în urcare spre Lacul Mare- Veliko Jezero (Ledvička)- aflat la 1.831 m. Pauză, poze, umplem bidoanele cu apă pentru gătit deseară. Apoi un lung urcuş spre „casă”. Pe traseu ne încântă vederea unui ciopor de „košorok”-i, cum le spun slovenii caprelor ibex.

Ajungem în şaua Dolič abia la 18.30, aşa că decidem să nu mai mergem azi până la cabana Planika. Avem norocul să primim locuri pentru încă o noapte la cabana Koča na Doliču, unde ne lăsasem doi rucsaci . 

Miercuri 2 sept. Prognozele anunţaseră că azi se va înrăutăţi vremea. Sperăm că doar după prânz, când vom fi în coborâre, ceea ce se va şi întâmpla.

La 6 pornim. Vremea e încă bună în cele două ore până la Dom Planika (Cabana Floarea de Colt!). Unde Marlene aplică în carnet două ştampile. La Triglavski Dom na Kredarici- cea mai „înaltă” cabană din Triglav- 2.515 m, ajungem după încă o oră. S-a înnorat, bate vântul. Pauză, admirăm cabana care din 1983 are 300 de locuri. „Bunica” ei s-a născut în 1896 ! Vizită la micuţa capelă, la a cărei inaugurare în 1992 (?) au fost aici mii de oameni, poza de atunci ne lasă fără grai ! 

După încă o oră ajungem la cabana Valentina Stanica.Toate vârfurile sunt acum în ceaţă. La 11.15 pornim la vale. După 30 minute ajungem la bifurcaţia a două trasee de coborâre: Cez Prag, cu mai puţine zone de descăţărare şi Tominškova, ceva mai dificilă. Alegem pe prima, căci sunt semne că va începe ploaia în curând. Şi chiar începe, dar va  ploua în reprize şi cu debite mici. Aşa că ne mărim atenţia, căci şi pământul, stânca şi „fiarele” sunt mai alunecoase. Valea Vrata e undeva jos, o privim ca din parapantă şi ni se pare că nu vrea „să se apropie” de noi ! Dar la ora 14 ajungem din nou la Aljažev Dom unde închidem circuitul. Şi ne sărbătorim în sala de mese cu câte o porţie imensă de ciorbă de fasole şi cu desert. Iar Marlene îşi mai aplică în carnet câteva ştampile ! În 5 minute ajungem la ALP, aflat acum singur în parcarea „secundară” ( duminică dimineaţa nu mai găsisem locuri în cea principală, erau ocupate de cei care parcaseră aici sâmbătă !) . Pe vale, mai facem o pauză, să urcăm 15 minute spre stânga pentru a admira de aproape cascada Peričnik, care se vede şi din şosea. E faină, poteca trece pe sub ea, pe sub surplomba peste care se prăvăleşte pedeaua de apă, ceva similar cu a noastră Cascada Vânturătoarea din munţii Cernei, dar cu debit mult mai mare.

Cumpărăm ” de-ale gurii” în Mojstrana, apoi ne întoarcem la campingul Dovje pentru duş şi odihnă. 

GPS-ul ne arată 70 km şi +5.670 m.

Epilog: În ziua următoare, joi, vom vizita frumosul orăşel Bled (castelul, lacul ..) şi Cheile Vingar şi Pokliuka, apoi vom dormi în campingul Ucanc, la capătul din amonte al lacului Bohinj. Vineri, din motive de ploaie renuntăm la a urca cca o oră până la cascada Savica, dar de data asta, în fine vom vizita în 3,5 ore cheile Tscheppaschlucht, aflate în Austria, nu departe de graniţă şi de şoseaua clasică spre Klagenfurth. Iar după încă o noapte în campingul Fürstenfeld (între Graz şi graniţa cu Ungaria) unde am mai dormit în anii anteriori, după 12 ore vom ajunge acasă cu încă un vis împlinit !

 Albume foto : https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/triglav/

                                                                 *******