Moartea lui Max

O tragedie s-a produs in ziua de 5 apr.’70, la una din indragitele Alpiniade Universitare pe care le organiza Sectia de Alpinism IPGG, devenita mai apoi U-Bucuresti. Avea doua etape: una de iarna (in prima duminica din aprilie) si una de vara- in prima duminica din octombrie. Eu nu am fost atunci, ci doar in anii urmatori. Dar mi-a povestit despre accident Zoli Kovacs. (vezi la „In Memoriam).

Mai multi efectuasera traseul „Balcoanele”, altii Hornul Costilei si acum faceau rapelurile din Creasta Costila-Galbinele spre valea Galbinele. Zoli mi-a povestit ca el era in primul rapel cand s-a intamplat nenorocirea, ca ii spusese sau i se spusese lui Max sa astepte ca sa mai faca macar unul, dar n-a ascultat. A plecat pe panta inzapezita fara piolet si coltari, a alunecat, a prins viteza si s-a lovit mortal de peretele opus al vaii.

Cunosc bine locurile. Tot la o Alpiniada IPGG, tot in aprilie, cand ninsese masiv in zilele precedente, se hotarase sa nu se efectueze trasee. Se juca bridge si se fuma tot masiv, la Caminul Alpin. Eu, care nu prea facusem catarari de iarna, incitat si de oradeanul ( atunci inca legitimat la Timisoara) Kajtsa Karcsi, am plecat „sa ne miscam putin langa Refugiu”. Dar pana la urma ne-am bagat in Balcoane! Dupa ce el a cazut intr-un traverseu spre stanga din prima ( sau a 2-a ?) lungime, am mers eu cap. L-am pedepsit fara sa vreau, dand tone de zapada de pe prize si pitoane, dar am ajuns cu bine in creasta.
Din nenorocire venise ceatza! Aproape o ora am cautat sub jnepeni pitonul de rapel spre Galbinele! Tocmai cand ne gandeam la un bivuac si la ce sapuneala ne vor trage organizatorii, s-a ridicat ceatza si ne-am dat seama ca-l cautam prea sus. Am ajuns repede la diedrul prin care, la urcarea pe traseul Cr. Costila- Galbinele, atingi creasta ( mai sus cu cativa metri de pitonul in care a ramas degetul solitarului Ion Barbu in 15 aug. 1950.) Am facut amandoi doua rapeluri, dar eu – cu gandul la Max si vazand cata zapada noua e, am facut inca vreo doua sau trei dupa braduti, pana in firul vaii!! Deja se intuneca. In viteza… am trecur de crucea ( invizibila din zapada) a lui Max si cu greu ne-am urcat in Coama cu Jnepeni ( unde a murit de epuizare-hipotermie Marian Bulearca in 23 apr.’73, dupa ce facuse Creasta Costila- Galbinele). Am auzit apoi voci ale unor tineri din clubul meu, care veneau cu lanterne spre noi; Ei „se jucasera ” cate o lungime in Rasucita, Insorita si Hermann Buhl.
Crucea lui Max exista si acum la confluenta dintre cele doua fire ale vaii Galbinele, langa Coama cu Jnepeni, dar e indoita de avalanse. Cum tot indoita de avalanse e si crucea lui Stefan Gradinaru- decedat prin cadere din poteca Circurilor (!!) in 1 apr.’72, tot la o Alpiniada Universitara. Iar la editia din 2 oct.’83 au murit de hipotermie pe Brana Aeriana Sanyi Schonberger si Koritar Gyorgy (relatare in articolul „Tragedia de pe Brana Aeriana” ).

„Din pacate unii trebuie sa cada, pentru ca altii sa invete” a scris Hemingway.

Auzisem de urcarea spre Creasta Coștila Gălbinele direct de pe Creasta cu Jnepeni”, de care scrie Gabescu; n-am facut-o niciodata nici in urcare, cum spune ca a facut-o recent Mihai Pupeza (cu fiul?) desi traseul Creasta Costila- Galbinele l-am parcurs de multe ori si vara si iarna- dar ”clasic”, din Valea Gălbinele . Probabil depinde de starea zapezii.

„Oricare traseu de coborare e bun, daca te duce jos viu si intreg” -a spus, de data asta nu mai stiu cine.
*******