Navigând după busolă

Relatarea unei ture prin ceata, pe lungul picior sudic al M. Rodnei, aflat intre vaile Cormaia si Rebra. 

Motto: „Daca te prinde ploaia/vremea rea in traseu si il termini e maiestrie; daca intri in traseu pe vreme rea, e prostie!”( concluzia unui grup de alpinisti ,intr-o dimineata ploioasa la o alpiniada din Cheile Bicazului.)

Am mai scris despre chemarea unor munti/trasee mai putin cunoscute si mai rar umblate, dar curate. Un lung picior sudic al Muntilor Rodnei, el insusi un munte de cam 12 ore, ne era dator sau… noi ii eram datori. Il tot admiram din creasta principala in iernile cand faceam tabere-scoala cu alpinistii de la U-Cluj la vechea Cabana Puzdra. Ne vorbise de el in ultimul week-end din sept. 2000, Petru Goja din Baia Mare cand am parcurs – oare pentru a cata oara ?- creasta, dar prima data cu acest specialist in „Carpatii nordici”. El parcusese acest lung picior cu al sau „Papa”, care si acum, la cei 80 de ani pe care ii va implini in 2002 de Sanziene, face anual zeci de ture de cate 8-10 ore pe munti inalti, nu pe dealuri periurbane! ( vezi cap.13) Ne promisesem sa-l parcurgem si noi -eu si Marlene- cand, la trecerea din mileniul II in III il admiram dincolo de valea Cormaia, care era in stanga noastra. Pe cel pe care am urcat atunci de revelion 2001, intre Vaile Anies si Cormaia, care intalneste creasta principala a Rodnei in Vf. Repede, redactia revistei Muntii Carpati il numeste in nr.31 „Culmea Laptelui”, dupa numele varfului cel mai inalt -1931 m al acestei culmi.

Cel pe care am urcat noi in 5-7 oct. 2001 si intalneste creasta principala in Vf. Cormaia, nu stiu sa aiba un nume. Cel mai inalt varf al sau e Vf. Pietros de 2044 m., al doilea e la nord de acesta: Vf. Tapului de 2024 m. Dar culmea asta mai are pe la mijlocul sau doua varfuri cu numele Paltin, de 1787 si 1792 m. In orice caz, nu i s-ar putea spune „Culmea Pietrosul”, caci s-ar creea confuzii cu „regele” Rodnei. Stim ca ciobanii nu au nume pentru culmi lungi si nici pentru varfuri;, acestea au fost date – unde acum exista- de geografi sau turisti. Ciobanii au nume doar pentru „muntele” unde isi au stana si locul de pasunat; mai incolo e „alt munte”. Dar nu lipsa unui nume al acestei culmi ne-a pus probleme, ci ceatza, cel mai mare dusman al montaniarzilor. Adevarat ca nu a fost insotita de aliatul ei fidel ploaia! Nu am scos pelerinele din rucsaci! 

Se anuntase la buletinele meteo vreme instabila in nordul tarii, motiv pentru care se conturase o varianta de iesire spre Meridionali, dar a cazut. Asa ca am zis ca poate meteorologii se vor pacali din nou. Daca ma luam dupa ei, 75-80% din turele mele de munte nu ar fi avut loc. Asa ca ne-am spus ca de obicei: „mai bine sa regretam ca am plecat, decat sa regretam ca nu am plecat”. Si de fapt niciodata n-am regretat, nici macar acum, cand, in ziua a 2-a, sambata, ceata s-a ridicat doar de vreo 3 ori cate 10-15 min. S-a ridicat la rugamintile noastre disperate, cand nici busola nu ne ajuta din cauza scarii hartii: nu toate inflexiunile culmii respective sunt figurate pe harta. De vreo 3 ori am zis ca ne dam batuti si pornisem spre valea Rebra sau Cormaia, dar am revenit; sa mai facem o incercare, sa mai „tragem de timp”, poate se mai ridica ceata si… se ridica sau ca, din cauza pierderii de altitudine, ajunsesem sub ea si ne lamurisem unde am gresit…

Aaa, ma veti intreba de marcaj? Da, exista, e bun, dar… numai pe harta! Pe harta din 1994 a lui Danut Calin si Stefan Buia, al doilea autor, fiind nasaudean. Dar traseul nu e descris, de fapt nici altele, ci numai definit: puncte principale, ore. Pentru mine, care umblu pe munte de mai multe decenii, lipsa marcajului nu e o tragedie, mai ales ca de multe ori abordez intentionat trasee nemarcate. Tragedie nu, dar surpriza total neplacuta poate fi aceasta culme pentru unii care o abordeaza invers, dinspre creasta principala. Da, caci acolo, din Saua Obarsia Rebrei un marcaj triunghi rosu si unul banda albastra, proaspete, te invita spre sud, pe sub Vf. Cormaia, apoi din prima sa a culmii despre care vorbim, primul-TR- coboara spre Valea Cormaia (cam dificil de urmarit si acesta, caci nu exista poteca decat dupa prima stana) iar al doilea- banda albastra- te mai amageste pe aceasta culme cateva sute de metri, apoi te lasa cu ochii in…ceata! Caci daca ar fi soare, n-ai avea nevoie de marcaj.

In 21 iulie, am urcat cu Marlene Culmea Laptelui ( marcata f. anemic cu „punct rosu”), sa vedem cum e vara pe unde noi fusesem de revelion. Ajunsi in creasta principala a Rodnei, am dorit sa coboram pe culmea de care vorbim acum. Dar venise ceata si… am ajuns in Valea Rebra din dreapta; o luasem pe nesimtite pe un picior scurt si lat sud-vestic „Coasta Neteda”, nu pe „al nostru”, din care se desparte „hoteste”( am vazut acum; acolo am avut sambata vreme buna!). Eram convinsi atunci ca am pierdut marcajul, nu stiam ca el e doar o cursa, mai jos fiind inexistent pe teren, existent doar pe harti facute in birou!! Stiam atunci, dupa harta ca avem de coborat mult, pana intr-o sa de 1761 m., inainte de a incepe sa urcam spre Vf. Tapului. Dar, tatonand stanga-dreapta prin ceata si constatand ce lat e piciorul, am inteles ( si ne-a convins o stana ce se zarea pe sub ceata, ca suntem aiurea…. N-am mai revenit atunci in cresata noastra, caci nu merita. 

Acum, vineri la ora 12, cand am pornit din satul Cormaia, vecin cu Sangeorz-Bai, era vreme faina, soare ; nori doar pe unele varfuri. Am depasit varful Craiului, dar pe Scarisoara avem probleme din cauza cetii. Creasta ducea in coborare spre NV,(de fapt un picior scurt) iar spre NE, directia indicata de harta si busola, era o fata abrupta, impadurita, fara nici un fel de poteca, pe care am ezitat cam mult sa ne angajam. Ea ne-a dus totusi in Saua Scaricelei. Dupa Vf. Detunata, la 19.30, pe semiintuneric, am montat cortul in saua de dinainte de Vf. Bulgarelui. Noaptea a plouat in mai multe reprize, unele adevarate ropote. Dimineata ceata deasa. Pornim; creasta nu e lata, o poti urmari (deocamdata!).

In Vf. Paltinul-sud, busola ne ajuta sa nu o luam spre vest, pe piciorul „La Mijlocul Plaiului” si sa dam iarasi in V. Rebra, ca in iulie. Dar pe Paltinul-nord, o patim din nou!. Spre Est si NE, directia noastra : pereti f. abrupti! Pornim pe creasta spre NV, sperand ca va urma o inflexiune spre NE, dar nu, dimpotriva, devenea tot mai Vest!. Am inteles ca suntem pe Piciorul Zanelor care ne duce la Intre Rebre, de unde ne-a cules in 21 iulie o rablagita, dar providentiala camioneta VW. Nu mai vrem acolo! Inapoi! 

Ne intoarcem din Paltinul spre sud, pana intr-o sa de unde vazusem ca o poteca ciobaneasca porneste in coborare spre dr., deci spre valea Cormaia. Macar sa coboram in valea asta, nu tot in Rebra. Poteca ne conduce la o stana. Mancam de pranz si… se intampla ce doream: iese soarele!!! Si vedem ca aici trebuia sa ajungem! Vedem peretele abrupt al Paltinului, dar pe harta nu e indicat sa cobori la dr. inainte de a-l urca! Harti facute in birou! Si ne dam seama ca nu suntem pe un picior estic, ci chiar pe „al nostru”! 

Muntelui, vremii, le-a fost mila de noi sa ne lase sa continuam poteca de la stana spre Valea Cormaia! Urcam in saua de langa stana si vedem in stg. drumul figurat pe harta spre valea Obarsia Rebrei si Intre Rebre. Acum stim exact unde suntem. Urcam pe soare spre Vf. Pietros, cel mai inalt al culmii acesteia. Admiram vizavi varfurile de pe „culmea revelionului”: Laptelui, Jneapanu, Nedeea- Straja- Repedea! Dar vremea buna nu tine mult. Iar ceata, iar probleme la coborarea de pe Vf. Tapului. Iar se desparte culmea. Un picior secundar coboara spre NV. Noi tinem inainte-dreapta NE dupa harta si busola. „Creasta” e f f lata, nu cumva suntem pe o fata, nu pe creasta? Apoi, in adanca sa de 1761 m, iesind iar din ceata, vedem Coasta Neteda, pe care am gresit in iulie. Urcam- urcam si dam de „marcajul- capcana”. Daca nu-l puteti termina ( au trecut 7 ani de la trecerea lui pe harta!!!), mai bine stergeti acele cateva semne derutante domnilor salvamontisti! Pentru mine erau suficiente 10-15 semne pe tot traseul, in locurile „cu probleme”, cate unul la 30 min-1 ora, ca sa stii ca esti pe drumul bun. 

La ora 17.30 atingem „banda rosie”. Apoi, din Tarnita „La Cruce” (unde nu mai e cruce, iar stalpul cu sageti e daramat) o luam spre stanga, pe drumul de tractor, marcat cu BR ( o varianta este pe sus, peste Vf.Rebra si Gropilor) in mars fortat spre Batrana. Vremea e acum faina, admiram mereu varfurile „noastre”. Tot la lumina frontalelor montam cortul unde se desparte banda rosie de poteca ce ne va duce dimineata, pe triunghi rosu, la „Zavoaiele Borcutului”. Senin, stele, luminile din Moisei. Crestele, varfurile ne intreaba ” Ne-ati iertat?” Le reamintim ca pe Munte nu ne suparam niciodata. 

Duminica, la 7.15 suntem cu rucsacii in spinare. E vreme faina! Nu putea fi ieri asa? Dar… asta a fost! Putea fi mai rau; ne putea ploua toata ziua; daca nu se ridica ceata atunci cand s-a ridicat, am fi ratat tura. Ocolim Batrana si coboram alert pe Obcina Stramba. Pauza la Borcut. Multa mizerie in jur. Apa e „puturoasa”, dar umplem pet-ul nostru sa-i ducem lui Arnold, care, ajuns aici la finalul unei ture pe creasta Rodnei iarna, el si amicii lui „au catalogat-o unanim ca cea mai gustoasa apa minerala din Romania” ( Muntii Carpati nr. 16, pag.94). Cred ca acum nu va mai avea aceeasi parere. La ora 11.15 suntem in halta Romuli, pentru trenul de 11.29. Din viteza ” de melc” a trenului, admiram culorile toamnei. Pe aici, calatoream cu bicicleta in anii mei de „apostolat”: tanar medic de tara .Din gura vaii Fiadului zarim Tiblesul. La 15.18 suntem in gara Cluj.

Cum etichetam tura pe care am facut-o? Ghiciti!