CHEMAREA MUNTELUI
Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii
Nicolae Ivan
A fost medic legist in Sibiu. Adevarat montaniard- „de cand se stie”, salvamontist, practicant al mai multor sporturi de munte, unele invatate la varsta cand altii se considera/sunt apti doar pentru sah.
A fost detinatorul legitimatiei cu numarul unu din cadrul Serviciului National Salvamont infiintat in 1968. Alaturi de fostul sau bun prieten Toma Boerescu- si de alti cativa montaniarzi-. Aristide Stavros, Mihai Sarbu, dr. Ioan Giurculescu, Alexandru Florcioiu, dr. Ludovic Gyorffy- a avut o contributie esentiala in infiintarea/legiferarea Salvamontului. Caci fiind pe munte in toate zilele sale libere si la desele solicitari si fiind medic legist, a vazut, a carat si autopsiat multe victime- nu ale muntelui- ci ale inconstientei in abordarea muntelui.
A scris carti medicale, dar si multe articole despre munte, despre accidente si salvamont in presa, a tinut conferinte. Dar este si autor de apreciate si premiate epigrame, mai ales despre lumea medicala.
In almanahul turistic de limba germana „Komm Mit 1976”, la pag 227 il putem vedea urcand spre lacul Caltun pe „poteca lui Ion Gligore, marcata atunci cu momai de acest salvamontist sibian, din gura tunelului Balea , pe pante sudice spre lacul Caltun. Parul dr.Ivan e alb, dar in spate are doua din acele panouri necesare Refugiului Caltun atunci in constructie. Am carat si noi, cativa clujeni cateva in acea duminica de sept.1974, cand a urcat ultima data la Balea Toma Boerescu. Poza acestuia este pe pagina opusa celei pe care e cea cu Dr.Ivan.
In vara lui 2000, eu si Marlene, in drum spre csreste fagarasene, am avut cinstea de a fi primiti in casa Domniei Sale, ocazia de a petrece o ora de neuitat si apoi de a depune impreuna o jerba de flori la mormantul lui „Nea Tomitza”.
Ii doream periodic prin telefon- asa cum fac si cu alti montaniarzi veterani- multa sanatate si „La inca multi munti”. Dar am primit la un moment dat trista veste ca a plecat spre taramuri mai inalte. In amintirea mea – si a montaniarzilor sibieni desigur- ramane o amintire luminoasa.
