CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

07. Ture de vara

O traversare mult visată

Într-un mai vechi articol:

Fascinaţia crestelor făgărăşene

  comparam creasta făgărăşană cu: „un uriaş animal preistoric, cu mai multe capete spre Defileul Oltului şi coada spre Piatra Craiului, cu picioare miriapodice, asimetrice, mai scurte, dar mai viclene spre nord şi mai lungi, mai blânde spre sud”. Unele dintre cele nordice sunt traversate de poteci turistice marcate: Muchia Ciobanu-Tunsu de la cabana Negoiu (Piatra Prânzului) prin Strunga Ciobanului  spre  căldăruşa de sub Strunga Dracului a văii Laita. Alta este poteca ce pleacă de lângă Fereasta Zmeilor/din Portiţa Arpaşului şi conduce prin căldările nordice spre cabana Podragu, traversând muchiile întâlnite prin Portiţa Frunţii (între Căldarea Pietroasă şi Căldarea Mare a Arpaşului), apoi prin Strunga Podrăgelului şi  Şaua dintre Lacuri. Iar poteca ce urcă pe valea Viştişoara, de la lacul Viştişoara traversează spre est Muchia Drăguşului prin Curmătura Răcorelelor ajungând în căldăruşa Răcorelele de Jos, aparţinând de marea Căldare Sâmbăta.

  De fiecare dată când am parcurs parţial sau integral creasta făgărăşană, îmi promiteam să parcurg cândva aceste picioare-culmi-muchii-custuri. Şi le-am parcurs mai apoi ( în anii 2000-2006) cu Marlene pe mai toate nordice mai ales  dinspre pădure spre creasta principală !  Dar pe câteva din cele nordice  nu integral, nu până la „coloana vertebrală”, căci în amonte de „V”-urile finale, ar fi fost necesară  coardă şi asigurări, au pasaje de gr.1B-3A, aşa cum scrie făgărăşanul, (acum bucureştean)  Andrei Beleaua care le-a parcurs pe toate şi vara si iarna !  De câteva ori am avut  echipamentul necesar, dar din acea „spintecătură- portiţă-curmătură- şeuţă”, din diverse motive (vreme nefavorabilă, rucsaci grei ) am coborât spre valea din stânga sau din dreapta. Iar după 2008 am parcurs cu colegi de club şi  mai toate culmile  sudice, până la limita pădurii, coborând in valea din stânga sau din dreapta, urcând în culmea de vizavi şi urmând-o pe aceasta în amonte până în creasta principală. Câteva relatări, sub numele „Făgăraşii mai altfel” se află în capitolul 7 al acestui blog.

Din căldarea Podragu am trecut de mai multe ori spre răsărit, în cea vecină,  frumoasa căldare  Ucea. În vara anului 2008 cu şapte colegi de club. Am montat corturile în căldarea Ucei şi apoi am urcat în Portiţa de Sus a Muchiei Gârdomanului-2.285 m, muchie  pe care am parcurs-o spre aval. Ştiam că zona ei inferioară, dinspre cabana de vânătoare, poartă numele „Răutăţile Gârdomanului”, nume meritat ce nu-l mai explic. Amintesc doar că acolo „s-a recoltat”  trofeul de ţap de capră neagră în 1934, declarat record mondial in 1937, cu 141,10 p CIC. ! Record ce dăinuie şi azi !  Prin contrast cu „jungla alpină” a „răutăţilor”,  în glumă am numit „bunătăţile” zona dintre „răutăţi” şi Portiţa de Sus, căci e gol alpin, custură, dar uşor accesibilă.  Iar urcarea pe valea Ucea de la limita pădurii până la corturile noastre a rămas de neuitat: numai noi şi o turmă de oi  pe acea vale, o succesiune de faine cascade, cum sunt şi cele de pe mai cunoscuta Valea Doamnei, vecina din vest a Văii Bâlea.

Trecerea din căldarea Podragu în căldarea Ucea  se face prin  Curmătura Iezerului, pe care o ştiu toţi montaniarzii. Pe care eu o ştiu şi sub numele „Fereastra Răsăritului”.  E „blândă”, dar nu toate acele „spintecături” sunt aşa. Unele- cum vom vedea- sunt mai dificile, mai ales versanţii vestici ai lor (excepţie cea amintită mai sus !).   

Scriam mai sus că  atunci când am parcurs muchii/custuri nordice dinspre pădure spre creasta principală, am întrerupt continuarea  până sus, coborând din „V”-ul final intr-una din văile vecine. Aşadar unii versanţi îi ştiam, alţii nu.  Şi, nu mai ştim când,  ne-a venit ideea să facem traversarea de la Cabana Podragu spre căldarea şi cabana Sâmbăta peste toate acele muchii/custuri nordice, prin toate acele portiţe, spintecături, şeuţe în care să urcăm şi apoi să coborâm.

Acest vis frumos l-am transformat în amintire de neuitat la mijloc de august 2015. Noi doi, însoţiţi de Ionuţ Bunea- drag coleg de club, în seara de joi 13 aug. 2015, pe la ora 22 soseam la cabana Sâmbăta.  Unde eu -Dinu- las în custodie până sâmbătă  spre seară ruscacul  mare, cu cele necesare pentru o săptâmănă, reeditare cu vreo 12-16 colegi de club a editiei a 3-a „Făgăraşii mai altfel” din vara 2010.

Vineri 14 aug., cu rucsaci mici,  prin Fereastra Mică a Sâmbetei, peste Viştea Mare, cu deviere până pe Moldoveanu, ajungem la cabana Podragu pe la ora 16, înaintea ploii ! Pe drum, pe pantele vârfurilor Corabia şi Podu Giurgiului,  reuşisem să întoarcem din „plimbarea”  spre  Moldoveanu (erau echipaţi de plimbare !) pe nişte inconştienţi. Şi români  şi străini.  Care ar fi meritat să primească lecţii nu de la noi, ci de la munte, prin ploaia rece  şi orbecăitul pe întuneric la întoarcere. (intrebaţi dacă au frontale, unul a replicat: „ce sunt alea ? „).

Sâmbătă 15 aug. Trezirea la 4.00. La ora 4.45  pornim la frontale spre Curmătura Iezerului- 2.250 m unde ajungem după 30 minute. Coborârea spre Căldarea Ucei o facem la început pe o pantă cu iarbă (udă!) şi bolovani, apoi pe scocul pietros al unui pârâu ce are apă doar in timpul ploilor . Pe la jumătatea pantei  putem deja stinge frontalele. Pozele anexate din acest sector sunt din 2008. „Câmpia” din fundul căldării e faină, dar are o zonă  mlăştinoasă.  Pe o altă terasă glaciară, mai spre creastă, se află căldarea Hârtopu Ucei, vizitată de noi în 2008. Ar fi fost fain ca la ora asta, când răsare soarele, să fi fost deja sus, în Portiţa Gârdomanului, nu aici ! Dintr-un izvor ne facem provizii de apă, căci bănuim că în următoarele doua văi -Ucişoara şi Viştea- nu vom găsi, şi aşa va fi. Ocolim apoi prin stânga scurtul picior Piscul Corăbiei şi urcăm printr-un horn înierbat. Traversăm apoi căldăruşa suspendată de sub Ucea Mare şi urcăm alt horn înierbat scurt ce ne scoate în  Portiţa de Sus a Muchiei Gârdomanului-2.285 m.

 E ora 6.50. Suntem în soare. Aşa ca  facem primele poze. Urmează o coborâre lungă, dar uşoară în zona superioară a Văii  Ucişoara şi urcarea în Spintecătura Muchiei Viştea Mare -2.260 m., ambele necunoscute, dar care nu ne-au creat probleme. Însă Marlene şi Ionuţ îsi pun căştile pe cap şi ne înţelegem să mergem grupaţi, eventualele pietre dislocate, să nu apuce a prinde viteză şi „energie de impact”. În plus, iarba udă cât şi pietrele instabile, ne cer a  merge  cu atenţie. Eu -fără cască – primul la urcare şi ultimul la coborâre- căci avem doar două căşti, Ionuţ si-o uitase în maşină . Auzim voci din creastă, încurajări adresate de turişti alergătorilor la proba lungă a  Maratonului 2X2. Am aflat ulterior că la ea au alergat şi colegii noştri Laurenţiu (Veze)  şi Adi Cosma. Felicitări lor de la proba lungă şi celor de la proba scurtă…. Şi chiar zărim câteva siluete meteorice de concurenţi sus, în Şaua Ucişoarei.

Urcuşul  spre Spintecătura  Viștei  părea mai „fioros”, mai abrupt văzut de vizavi. Ştiam de această falsă impresie. Hornul are înclinaţie medie, e larg, înierbat în zona dinspre  bază, dar cu zone de grohotiş pe parcurs.

Coborârea în căldarea Hârtopu Viştei, noi doi  o mai făcusem, după parcurgerea Muchiei Viştea. Vâlcelul e larg, înierbat . Coborârea e lungă. Pe la mijlocul ei, la 9.30 face o pauză de masă, căci la 4.30 doar „ciugulisem” câte ceva. O turmă mare de oi se apropia de noi. Marlene face fotografii. Nu ne latră câinii, sunt obişnuiţi cu turiştii. Apare ciobanul Ghiţă. Ne uimim aflând că e singur la 1400 de oi şi că are doar 5 câini. Ursul îi luase opt oi în vara asta, câteva i-au murit cazând  de la înălţime ! Oile sunt ale oamenilor din Viştea, dar el e din Sălătruc, de pe Topolog. Ne arată un brâu  înierbat, ascendent spre stânga, pe  care ne gândisem şi noi  că  am putea urca zona inferioară a versantului opus, traversând peste baza  muchiei La Padina Oţelei, evitând un ocol mai pe jos. Traversăm marea căldare, trecând peste poteca marcată cu TR. Brâul ce-l văzusem şi recomandat de cioban, pe măsură ce-l urcăm devine mai abrupt. Nu mai putem folosi beţele, le punem pe rucsaci şi devenim căţărători pe prize de…iarbă !  Iarba e mare şi udă. Nu găsim loc de îmbrăcat hamurile, să urc doar eu cu atenţie şi apoi să-i filez pe rând pe Marlene şi Ionuţ. Aşa că  suntem atenţi „să prindem câte 18 fire de iarbă, nu 17 ! „Cu emoţii şi cu mare atenţie ajungem într-o şeuţă, convinşi că ciobanul n-a fost niciodată pe acest brâu.  Va trebui să corectăm track-ul înregistrat de GPS, cine ni-l va cere să ocolească mai pe jos această Spinare/faţă înierbată, înşelătoare.

Ora 11. Facem o lungă traversare spre stânga a căldării suspendate  de sub vf.Hârtopu Ursului.  Vizăm un bolovan mare de la intrarea în lungul şi îngustul horn ce-l văzusem de vizavi şi care bănuiam a fi mai dificil, poate chiar cu săritori !  La ora 11.45 suntem la baza lui. De jos nu pare prea fioros, se aseamănă cu padinile din Crai de gr. 1A-1B. Ne montăm iarăşi beţele pe rucsaci, iar coechipierii mei îşi pun hamurile. Urcăm cu oarecare emoţii. Nu are săritori, dar  totul e ude de la ploile recente. Urcăm „ca pe ouă”,  pe pământ şi pietriş ce fug de sub bocanci, antrenând şi bolovani pe care  evităm desigur  a pune bocancii ! Un astfel de bolovan pe care nu l-am atins, nu nimereşte (rău, bine ?) casca lui Ionuţ (care rămăsese mai în urmă  şi care nu l-a putut evita !) ci…burta, amortizând şocul cu elasticitatea acesteia, dar găurindu-i frumosul lui tricou galben de Maraton Apuseni 2015. Bocancii alunecă în unele zone pe un fel de argilă. Prizele de pe pereţii laterali sunt sfărâmicioase.  In multe zone nu putem urca decât în „şpraiţuri”, presând puternic lateral pe prizele care solicitate altfel ar ieşi ! N-aş găsi loc să mă auto-asigur pentru a-i fila ! Doar din şa, pe ultimii 30 m cât are semi-coarda.

 Dar încet-încet, la 12.30  ajungem sus în îngusta Spintecătura Muchiei Zănoaga – 2.331 m ! Aruncăm o privire spre stânga, către vf. Spintecăturii, de unde în urmă cu vreo 10 ani am făcut rapel pâna în această strungă îngustă. Ne bucurăm că  a fost ultimul horn necunoscut ! Căci în faţă e primitoarea şi cunoscuta căldare Viştişoara cu al ei fotogenic lac, aflat la 2.040 m şi cu al lui răcoros izvor. Ne tragem fiecare „sufletul”, ne bucurăm ca practic această traversare mult visată e deja terminată ! Ne dotăm iarăşi cu deosebit de utilele beţe de trekking. Abia la izvorul fain şi răcoros aflat puţin în amonte de lac, coechipierii îşi dau jos hamurile. Schimbăm câteva cuvinte cu trei persoane din Viştea, care ne spun că poteca de pe vale, marcată cu PA, ce fusese distrusă de o viitură din urmă cu câţiva ani, e destul de practicabilă. Dar  marcajul PA de pe vale şi care  conduce în continuare spre Curmătura Răcorele-2.298 m, e vechi, greu de găsit, poteca se vede doar ici şi colo. Urcăm  mai ales „după nas”. Ajungem sus la 14.45. Aflăm că până la cabană mai avem 1,5-2 ore. Dacă eu nu aş fi grăbit, din valea Viştişoara (sau de aici !) am fi urcat in „V”-ul de mai sus – Portiţa Drăguşului-  numită  şi Portiţa Răcorele -2.358 m  ( amonte de vf.Răcorele-2.382 m  şi Vf.Portiţei-2.370 m) , şi de acolo am fi coborât prin căldăruşa Răcorelele de Sus.( Am făcut asta în iunie 2016, când am parcurs din nou şi „custurile”  Zănoaga şi Drăguşului).  Dar continuăm pe marcaj  (de aici până în vale bun !) prin căldăruşa Răcorelele de Jos, întâlnim poteca marcată cu PR ce vine de pe Muchia Drăguşului pe sub Claia Codrei şi Piatra Roşie.

La 17.15 ajungem la Refugiul Salvamont, unde este multă lume. Ne recunoaştem reciproc cu dragul George Porancea -binecunoscutul meteorolog de la Omu (de peste 30 de ani !) , pasionat alpinist şi montaniard. Mă prezintă celorlalţi. Mă bucur că unul dintre   salvamontişti e fiul lui Thomas Bross, fostul sef al salvamontului Victoria.  Imi cer scuze că trebuie să mă grăbesc. La cabană mă despart de Marlene şi Ionuţ care vor coborî cu Alina, prietena lui Claudiu Lazăr, care l-a condus până aici. El va urca cu mine, ambii cu bagaje „de şerpaşi” pentru o săptămână în Fereastra Mare unde ne aşteaptă alţi colegi de club, pentru a reedita ediţia 2010 a tradiţionalei ture „Făgăraşii, mai altfel” care a fost cea mai faină şi cu mai mulţi participanţi dintre cele 4 ediţii . 

Dar vremea nefavorabilă, mai ales vântul turbat , care în ziua de luni  ne smulgea  ţăruşii din pământ deşi pusesem pietre pe ei ( ar fi trebuit bolovani mai grei) şi riscul de a ne dărâma şi sfâşia corturile, ne-au determinat să coborâm mai devreme.  Cu regretul că nu ne-am putut muta pentru 2-3 zile în Căldarea Leaota, la acele multe și faine lăculețe de sub Dara și Mușetescu. Pentru colegii mei de club care au făcut efortul de a urca până aici cu bagaje mari, rămâne amintirea unei zile lungi şi faine -duminică- până pe Moldoveanu, a unei ploi cu  grindină şi descărcări electrice  ce ne-a găsit la obârşia Văii Rele şi  a alteia din fereastra Mare până pe vf.Cheia Bândii şi înapoi, zi scurtată de ploaia anunţată. Şi rămâne speranţa că anul viitor vom fi mai norocoşi.

Pentru mine şi Marlene, rămâne amintirea unui nou vis împlinit !   Ionuţ care ne-a însoţit, s-a dovedit a fi un băiat fain, de nota 10. Deşi doar la a 2-a lui tură în Făgăraşi şi deşi ea a fost „mai altfel”, el  s-a descurcat admirabil. Deşi i-a fost greu în unele momente, nu a dat inapoi, nu ne-a stricat planurile. Şi credem că a învăţat multe şi despre Făgăraşi şi despre el însuşi. Ne bucurăm că i-am  putut oferi bucurie din bucurie !

Bilanţul turei:

Vineri…….14,8 km   +1936 m  -1200 m

Sâmbătă..12,4 km   +1444 m  -2150 m ( doar până la cabana Sâmbăta).

Album foto:  https://foto.dinumititeanu.ro/2015/08/15/podragu-sambata-prin-caldari/

Aparent ture uşoare. Căci de obicei facem ture de 25-30 km/zi ! N-a fost să fie tură de antrenament pentru Alpii noştri din iulie 2015 cum o planificasem. A fost invers:  Alpii ne-au ajutat în parcurgerea ei, Ionuţ poate confirma. Şi dacă n-a fost să fie tură de pregătire pentru Alpi, este tură de pregătire pentru o săptămână în Triglav, spre care sperăm să ne lase vremea să plecăm în curând….

                                                                          *****

Loading