Pe custuri făgărăşene

Relatarea unor ture pe muchii nordice fagarasene: Sambetei, Albota si Netedu-Buteanu. 

Motto: Escalada unei creste este cel mai nobil traseu de alpinism; in comparatie cu un horn sau chiar cu un perete, iti da senzatia plutirii in vazduh, ca esti o pasare. Si incerci din plin fericirea de a trai. 

Ionel Coman

Parcurgand creasta principala a unui munte, admiram si creste/muchii laterale, multe dintre ele fiind chiar mai svelte, mai ascutite, mai salbatice, mai „alpine”. Admiram si vaile dintre acestea, cu izvoare si paraie cascadate, cu caldari glaciare in trepte, cu caldaruse suspendate atat de primitoare. Si ne promitem sa le strabatem candva, mai ales pe cele (majoritatea) nemarcate, caci banuim, stim ca ele sunt asa cum dorim sa fie ( ce vis !!) si cele marcate: curate.

De o vreme, astfel de trasee nemarcate au prioritate in planurile/iesirile noastre pe munte, ele oferind satisfactii mai multe si deceptii mai putine sau chiar deloc.

Dintre „custurile” si vaile fagarasene , unele ne chemau din nou, dar mai aveam si mai avem unele neparcurse inca. Asa ca, la fel ca in vara trecuta, ne-am instalat pentru o saptamana la poalele Fagarasilor, la casa de vacanta de la gura vaii Vistisoara a unui bun coleg si cald prieten. Am sosit acolo vineri, 18 iulie 2003, seara pe o ploaie -„rupere de nori”. Nu atat ceatza de a doua zi si incertitudinea vremii, ci mai ales amabilitatea gazdelor si confortul elvetian, ne-au indemnat lenevim in ziua de sambata..

Duminica insa, la ora 7, o abandonam pe credincioasa Matilda in parcarea cabanei Floarea Reginei de pe Valea Sambetei. Voiam initial sa urcam din nou pe Muchia Dragusului, dar am optat pentru vale, ca sa facem o vizita prietenilor de la Cab. Sambata, unde ne astepta si soarele. Asa ca, dupa o ora de povesti, care a trecut asa de repede, am pornit mai departe spre Racorele. Am aprins o lumanare si ne-am recules langa placuta de inox In Memoriam Aristide Stavros- unul dintre fondatorii Salvamontului si unul dintre cei mai buni cunoscatori ai cotloanelor fagarasene.

Urcand in Racorelele de Jos, ne-am dat apoi seama ca e prea periculos sa coboram din Muchia Dracului in Racorelele de Sus, de unde doream sa iesim in creasta principala, in Fereastra Racorele. Asa ca… urcam in Curmatura Racorele, de unde coboram spre Lacul Vistisoara, amintindu-ne de o frumoasa tura pe Muchia Dragusului si Valea Vistisoara, in octombrie 2000, cand era si Radu cu noi. De data asta insa urcam in creasta principala pe Hornul Rasucit, excelent descris de Dl. Ilie Fratu, coautor al cartii „Pe custuri fagarasene”. O zona mai delicata, cu rucsacul meu de 80 l, e un bun exercitiu pentru ce va urma in zilele urmatoare. Mergem apoi si noi pe marcaj pana dincolo de Fereastra Mare a Sambetei ( unde erau cateva corturi si gramada anexa de gunoaie) si ne montam pe al nostru intr-o superba „poienita”, putin mai jos de poteca, spre sud de Vf. Cheia Bandii. Un parau zglobiu ne asigura apa de gatit si ne ajuta sa dam jos sarea de pe noi. Si – fiind inca ziua de Sf. Ilie- vine desigur si ploaia traditionala, torentiala, dar fara rafale de vant, asa ca ritmul picaturilor de ploaie pe panza cortului ne este un bun somnifer, daca mai era nevoie de el( nu prea ! ) . La prima trezire -era inca noapte- deschid fermoarul cortului si nu ma abtin de a o trezi pe Marlene sa-i spun bucuria: cer plin de stele.. 

Luni 21 iulie. Abandonam/ascundem rucascii langa Vf. Cheia Bandii si doar cu camera video facem un dus-intors. Vf. Urlea ne-a oferit si de data asta privelistea pe care o meritam, cea pe care mi-o dorisem de atatea ori in copilarie, cand priveam acest varf din fatza casei parintesti si din curtea scolii. Coboram apoi pe Muchia Sambetei, peste Catzaveiu, asa cum ne indemnase prietenul Iulian Cozma. Pauze de „geografie”, pauze de afine si zmeura, pauze de umeri… Poteca, chiar si prin padure, cam neumblata. Nu gasim ramificatia spre Floarea Reginei, asa ca, ajunsi la ora 18 la poale, mai marsaluim pe un drum forestier cam 3 km spre vest pana la manastire si (eu) inca vreo 2 km. pana la Matilda. Deja gandul ne era numai la dushul cald, binemeritat si la saltelele Relaxa… 

Marti 22 iulie: Tot cu credincioasa Matilda, pornim spre vest, depasim Victoria si Cabana Arpas (inchisa, trista); intr-o zona avem emotii ca ramanem innoroiti , dar scapam cu bine si apoi urcam inca 1 km. pe Valea Albota. La ora 8 o parcam pe Matilda langa o casa locuita, ceva statie de pompare pentru Combinatul si Orasul Victoria. Parcurgem pana la capat drumul forestier si cel de TAF, apoi in sus si putin spre dreapta pe langa un parau. Contiunuam o vreme prin padure tanara, „dupa nas” si dam de poteca de pe „cornul ” vestic al Furcii Albotei. Trecem prin cele doua poieni cu stevie amintite de Andrei Beleaua, facem o pauza la Casa de vanatoare; ne luam apa ( ultima sursa!) si…la deal! Afinele si umerii ne indeamna la mici popasuri. Vremea e excelenta. Dupa 45 min de la refugiu, in fata ne apare Muchia Buteanului si la picioare Valea Arpaselului . Mai inaintam o vreme pe poteca, pe versantul vestic. Gasim locuri excelente pentru cort, dar abia se apropie amiaza. Pauza de masa la intersectia cu „Vartejele”, poteca ce coboara de aici in serpentine spre limita padurii a Vaii Arpaselului. Nu mai avem rabdare sa urcam „de-a coasta” pana in Curmatura Albotei, cum scrie in carte. Asa ca atingem muchia in saua dinainte de Sgaucul Mic. Doamne ce priveliste! Ne simtim suspendati intre cer si pamant! Ne simtim coplesiti de atata maretie si frumusete. Marlene filmeaza- filmeaza… Apoi incepem „mersul pe sarma”; Ce tzancuri, ce ace, ce prize, ce surprize, mai ales unde – asa cum scrie si prietenul Andrei- cate o zona este ” in aparenta inaccesibila”. Sgaucul Mic, Sgaucul de Sus, Curmatura Afunda, Vf. lui Gavrila, Vf. lui Toader, Vf. Portitei, Vf. din Mijloc… Se apropie seara, asa ca renuntam la urmatoarele trei varfuri (turnurile Prelucii) si coboram spre vest in Caldarusa Preluca, unde gasim un excelent loc de cort ( de fapt mai multe) si nu departe gasim si apa!! Soarele apune chiar in Saua Netedu. 

Mierc. 23 iulie. Urcam. Ajungem pe Vf. Fantana din creasta principala. N-avem materiale pentru Creasta Arpasel, asa ca pornim spre est: Creasta Vartopel. In Saua Vartopel, scoatem pentru a 2-a oara coarda din rucsac, de data asta pentru urcare. La ref. de sub Fer. Zmeilor nu e nici un salvamontist ca sa ne spuna cam pe unde i-au gasit pe oradeni. Caldarea Fundul Caprei, La Revolver, Vf. Capra, Vf. Vanatoarea, Custura Buteanu -iarasi placerea (des)catzararii !- Saua Netedu, unde se mai vede inca heliportul amenajat stiti si voi pentru cine. Si nu-i exclus sa fie reluata folosirea lui; am aflat ca in Retezat s-a facut un asfel de zbor, „in scop stiintific”. O ora de plaja langa heliport. Apoi ne indeplinim o veche dorinta: coboram spre Valea Arpaselului, care de sus pare atat de frumoasa. Dar poteca se gata curand, adica nu se mai vede din vegetatia bogata. Iarba, buruienile sunt pana in brau ! Bocancii „pipaie” terenul ! Coborarea e un chin. Riscul unei entorse sau chiar al unei fracturi era real. Traversam spre dreapta pentru a evita pragul vazut/studiat de vizavi. Dupa o ora suntem in vale, dar nu e cu nimic mai bine. Ne-au consolat doar cele doua izbucuri superbe, unde apa apare/reapare. Apoi gasim/ghicim poteca, dar tot cu capcane „submerse”. Aici apar in plus si ciulinii, inalti cat noi. Pe aici am luat si doua cazaturi chiar „in cap”! Primul refugiu e simplu, auster. Arata bine. Cineva de la Agentia de protectia Mediului Sibiu scrisese pe perete: „Nu vanati marmote!” Daca ar fi scris si ” Nu vanati capre negre”, ar fi devenit refugiu turistic, nu casa de vanatoare ! Al 2-lea refugiu, din padure e paraginit. Credeam ca vom gasi o adevarata cabana a celor care „fac – cu pusca !- selectia exemplarelor bolnave din fauna carpatina”

Incepe ploaia „ciobaneasca”, ce va tine pana la „drumul de sub munte”. Acum o acceptam fara resentimente; bine ca nu a venit mai devreme.

Joi 24. Ploua. Pauza binemeritata, mai ales de catre umeri.

Vineri 25: La ora 9 o parcam pe Matilda la Balea- Cascada. Avem doar un rucsac mic si camera. Urcam pe Banda Albastra in Muchia Netedu- Buteanu. La iesirea din padure, jnepenii ne dau binisor de lucru. O drujba incepuse eliberarea potecii, dar n-au terminat treaba. Alta data vom urca dinspre stana Balea, sa facem doar partea frumoasa a muchiei, caci e f. frumoasa si f. usoara. Din saua Netedu, desi ne tenta o catarare faina pana in Vanatoarea, ceatza de pe varfurile din creasta principala ne indeamna la vale, spre cab. Balea. Aici gasim o veche avertizare ” Interzis accesul turistilor in Valea Arpaselului”. Bine ca nu am gasit unul similar miercuri, in Saua Netedu. La cabana Balea alta interdictie” STRICT interzis consumarea alimentelor aduse de turisti” . Nu era oare destul „Interzis” ? De ce si „Strict” ? Urcam in Curmatura Balii si coboram pe superba Valea Doamnei. Ma si mir ca eu am parcurs-o doar iarna pe schiuri. Ce pajiste frumoasa, ce cascade fotogenice. Intalnim si stane, turme, caini si desigur si PET-uri, e drept ca putine. 

Sambata 26. Scurte vizite la rude in satul natal Recea. Veri ai mei planificasera pentru duminica o iesire clasica „la iarba verde” ( tzuica, gratare, bere…) Dar ne fofilam in favoarea… Festivalului de la Sighisoara. Stradutele, casele, bisericile, turnurile, scarile, ne aminteau de Praga. Camera le inregistreaza si pe ele si animatia. Si ce coincidenta ! : din ce am vazut noi sambata seara si am aflat si de la altii, cei mai aplaudati, bisati, au fost cehi: formatia „KRLESS” cu spectacolul „Calatori prin Europa medievala”. Au fost formidabili!! Fiecare dintre ei era un „Om-orchestra”, canta cu n instrumente de epoca. Piata Cetatii era in delir. Sigur ca aufost si alte formatii/spectacole bune, pe care noi nu le-am prins/vazut; unii dintre voi da!.

Duminica, pe la ora 3 din noapte, pe un fanat la cam 6 km de Sighisoara, mai montam o data cortul. Apoi, dupa ora 10, cascam iarasi gura ( ochii) prin cetate. Marlene cauta/filmeaza exponate, masti, mutre, „body painting”… La ora 17, impreuna cu nepoatele „recuperate” de la Festival, plecam spre casa, mult mai bogati decat la plecare. Intrand in Cluj, avem ca si in alte dati senzatia de dilatare a timpului, ca suntem plecati de mult mai multa vreme, inca o dovada ca in curand trebuie sa-i intoarcem iar spatele orasului. Planurile pentru urmatoarele ture montane sunt deja facute. Si nu vor ramane doar planuri…

Revenind la custurile fagarasene: desigur ca s-ar putea face si cu bagaj minim si cu dormit la o cabana, cum au facut/relatat unii dintre voi. Noi insa am dorit ca in caz de vreme rea, sa putem astepta in cort indreptarea ei, asa cum am facut anul trecut pe Muchia Zanoaga. In plus, o noapte in cort are alt farmec decat una in cabana… –ooo–