Prefaţă la cartea „Am îndrăgit munţii”

„Am îndrăgit munţii”! Ce nume frumos de carte, ce nume incitant! În anul 1963, cand a apărut prima ediţie, eu îndrăgisem deja munţii. Dar eram încă începător, pe mulţi dintre munţii  nostri îI ştiam doar din cărţi, din reviste, din almanahurile turistice care începuseră  sa apară la sfârşit de an, din cărti poştale ilustrate, din entuziastele relatări ale unor prieteni cu vechime pe munte. Aşadar.

am citit cartea lui Ion Coman*  „cu sufletul la gură” pentru a afla de ce a îndrăgit munţii! Dar am aflat că a îndrăgit mai ales pereţii de stâncă ai munţilor. Spre ei mergea prin poiene, prin pădure, dar scopul principal nu era drumeţia pe poteci marcate sau nemarcate. Prefera să urce mai ales pe „poteci verticale”, multe descoperite de el şi „marcate” tot de el cu… pitoane.

După capitolul introductiv, următorul, îintitulat „Despre noi şi lumea noastră”,  este cel în care încearcă să explice pasiunea sa pentru alpinism. Însă nu a fost omul care „să nu mai vadă muntele din cauza stâncilor”. Căci scrie negru pe alb: „Am îndrăgit clipele, când ajunşi sus, ne strângem mâinile frăţeşte şi îmbrăţişăm orizontul; am îndrăgit asprimea elementelor naturii, ecoul iodlerelor, roşeaţa apusurilor, modestia florilor, foşnetu! cetinii şi susurul apelor. ..” Abrupturile de stâncă erau pentru el şi camarazii săi de coardă ca o ştachetă pentru atleţi, ridicată mereu mai sus, abordau dificultăţi tot mai mari, acceptau provocările peretilor de stâncă, acea intrebare incitantă: „Oare pe aici am putea ajunge sus?”  Şi ajungeau !

 lonel Coman e autorul unui mare număr de trasee de alpinism urcate în premieră. Dar nu se bucura doar de ocazia de „a-şi cheltui energia”, căci afirma şi bucurii ale privirii şi sufletului:  „Anotimpurile dau viata lumii de piatră ! Primăvara începe cu murmurul firelor de apă, soarele prinde viaţă, pe cer apar primii nori cumulus cu turnuri gigante şi cupole albe. Sus, în căldări, zăpada sclipeşte cu boabe mari, se aspreşte  şi devine „firn” , chemând schiorii până târziu, în luna mai…”

Aşadar, lonel Coman a iubit muntele şi natura ca un întreg, l-a abordat ca alpinist, ca speolog, dar şi ca un simplu iubitor de natură şi frumos. Pleca în concedii cu motocicleta pe drumurile rele din munţii Apuseni şi nu numai, din dorul de a-şi cunoaşte ţara. Afirmă undeva: „Oare alpinistul iubeşte doar pereţii, fisurile, surplombele? Poate unii da, dar cei mai mulţi au ochi şi suflet pentru natură,

chiar modestă, însă mereu amintindu-ne că facem parte din ea”. lar în altă parte scrie: „Dacă ai îndrăgit muntele, nu cauţi doar ţeluri deosebite şi trasee foarte grele. Acelaşi preţ pot avea zilele când hoinar, acolo, sus, încerci să redevii o modestă părticică din natură, echilibrat  şi  simplu, asimilând cu toate simţurile armonia şi liniştea inconjurătoare”.

Şi revenind la a sa „primă dragoste”, alpinismul, eu ştiu că mulţi tineri au fost doar „comete pe cerul alpinismului”,  lonel Coman a fost însă o „stea” şi  a rămas în permanenţă  pe „cer”. Nu s-a evidenţiat prin recorduri, prin performanţe deosebite. Marea lui performanţă a fost intensitatea  şi durata în timp a acestei pasiuni. EI insuşi afirmă intr-una dintre cărtile sale despre alpinism şi munte: .”Pentru mulţi dintre noi, alpinismul nu a fost un foc de paie, ci a rămas o pasiune durabilă, adaptată anilor, dar mereu atrăgătoare …”

Personal nu ştiu momentul când am îndrăgit munţii, dar stiu sigur că am înţeles cât de dragi îmi sunt după ce am citit şi recitit cartea ce are acest titlu. lar primul impuls de a începe să practic şi alpinismul a venit tot de la această carte.

Dacă aveţi în mână şi aţi deschis această carte, e dovada că puteţi spune „am îndrăgit munţii !”.  lar dacă unii o veţi citi din curiozitate, cred că ea vă va da impulsul de a vă împrieteni cu munţii. Eu, om cu părul „închiciurat de gerurile din Carpaţi”, vă asigur că nu veţi regreta. Dacă vă veti apropia de Măria Sa Muntele cu respectul cuvenit, vă va primi cu prietenie şi nu vă va dezamăgi niciodată.

Dinu Mititeanu

  *Spre deosebire de alte cărţi ulterioare ale sale, aceea era semnată „Ion Coman”.