Prin Crai şi Făgăraşi

O tura pe Braul de Mijloc din Piatra Craiului si pe Muchia Dragusului din M. Fagarasului 

Radu Serban scria de curand: „fiecare tura este o experienta: buna sau rea, faina sau … umeda, este o experienta. Deci, cind simti ca vrei sa mergi la munte, mergi! Ideea e ca mai bine sa-ti para rau ca te-a murat bine o ploaie decit sa te zgirii pe ochi ca ai pierdut o vreme splendida … primul sentiment se suporta mult mai usor decit cel din urma :-))) … La urma urmei la munte mergi si pentru prieteni, si intre prieteni poti chiar sa treci cu vederea ca stai sub o piatra si ninge torential :-)”

Dupa ce am condus 6 ore Cluj- Plaiul Foii pe ploaie si asfalt ud, vineri 22 sept. 2000, la ora 23, montam cortul pe pajistea de langa cabana lui Roli. Ceatza era pana aproape. Cei care cantau la focul de tabara s-au potolit curand. Dimineata, dupa ce am golit cortul, dar l-am lasat montat {e o vechitura} am pornit pe burnita spre ref. Cioranga. Acolo dormisera cativa tineri. Trei, montaniarzi, tocmai porneau spre Valcelul cu Fereastra. Ceilalti, dotati cu traditionalul topor, isi frigeau traditionala slanina, stand cu pretioasele lor…popouri pe coli din dezmembrata revista editata de colegul nostru de lista, inimosul, inca optimistul Alin Rosca din Turda. Radu al meu, care a dus acolo, in vara, acel exemplar, se intreba pe lista cat timp va putea fi rasfoit sau citit la vreme de seara sau ploaie? 

Am pornit incalziti de adrenalina, pe frumosul Brau de Mijloc. Da, frumos, caci il admiram cu ochii mintii. Studiam semnele de marcaj, cruci verzi, refacute de un om bine-intentionat, dar cam prea mari si prea dese, ar spune Mircea Florian, cel pe care l-am ajutat in vara lui ’69 sa faca acele semne {ilegale!} pentru care unii l-au felicitat, altii l-au injurat pe… Emilian Cristea!!! 

Si indicatia cu litere rosii; „Spre Anghelide prin dreapta” de dupa Grota La Ulcior are dimensiuni suparatoare! 

Ne oprim si ne reculegem ca de fiecare data din sept ’98 incoace , putin mai incolo, pe brau, la „Locul Elis”, pentru noi -un mormant simbolic! Am pus aici cortul prima data in 26 Aug. 1969. De aici am continuat {si gasit!} sa cautam „Trecera Mult Dorita”, spre „La Lanturi”, caci cartea de capatai atunci, a lui „Nea Iancu” {I.I.Dunareanu} ne trimitea de aici spre creasta! De aici, in anul urmator, am cautat locul de amplasare a „Noii Cabane Ascunse”, ridicata abia in 1976, de Mircea Florian, Gelu Stoica si Doru Oros. 

Coboram insotiti de cohorte de ganduri. Ne bucuram sa gasim jurnalul. Dar ne intristam din nou cand aprindem cate o lumanare pentru Mircea si Octav. Pe Valea Vladusca, ma gandesc la Nae Anghelide, cel care ne-a oferit in 1967 descrierea fascinantului traseu, care, dupa tragica sa moarte in Muchia Rosie in 29 iunie 1975, ii poarta numele. Vile pe malul Barsei. Dar si multe gunoaie… 

Duminica, tot pe ceatza, dar inveseliti de mii de branduse, urcam la bisericuta din pestera de la Coltul Chiliilor. Dupa masa revedem oameni dragi din satul natal de la poalele Fagarasilor. Luni dimineata, la ora 7.15 o parcam pe Matilda langa hotelul Floarea Reginei de pe Valea Sambetei, si urcam spre dreapta, in Muchia Dragusului. La refugiul de vanatoare din poiana Lespezi, Maria Sa Muntele ne premiaza pentru fidelitate cu un cer din ce in ce mai albastru. In refugiu soba e calda; sacii de dormit si alte multe obiecte „straineze”, ne arata ca pe bietele capre negre le asteapta, ca in fiecare toamna, stiintifica selectie ..”.naturala” ! Intr-adevar, dupa inca un timp de urcus, suntem legitimati si admonestati ca nu vorbim in soapta si ca „am tulburat” vanatoarea. Am uzat de cateva nume de vanatori pe care banuiam ca le cunoaste acel tehnician de vanatoare, dar si de al lui Andrei Beleaua -consatean al sau si am fost totusi lasati sa continuam „in liniste”. In caldarea Racorele am vazut vreo 12 capre. Cred ca ne-au inteles mesajul. Caci am stat apoi mult sa admiram fascinanta lupta dintre soare, vint si ceturile ce incercau sa urce din caldari, dar n-am auzit nici o bubuitura. N-am mai urcat pe Galasescu Mare, ci doar pe Vf. Racorele, apoi am coborat cu soare si in suflete, la lacul Vistisoara si pe vale. Am avut noroc cu o masina ce mergea spre Manastirea Sambata, scutindu-ma pe mine de 3 km. per pedes. O recuperez pe Matilda, apoi de la gura Vistisoarei pe Radu si Marlene. Era ora 18. Prin Victoria, Sibiu, Copsa, Blaj {intre Sibiu si Sebes erau niste zone in lucru semaforizate idiot!!}, la ora 24 eram la Cluj. Ne-am felicitat ca si alte dati ca am aplicat principiul: „mai bine sa regretam ca am plecat , decat sa regretam ca n-am plecat !” Dar…muntele nu ne produce regrete prin vremea cu care ne intampina. Muntele e frumos pe vreme buna, dar e fascinant pe viscol sau furtuna! De data asta n-a fost fascinant, a fost doar superb!!! 

Maine, joi plecam in Rodnei…