CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

19. Alte „Annapurne”

Prin Ţinutul Pădurenilor

Impresii şi imagini dintr-o zonă rurală mirifică a României. Un amestec de bucurie şi tristeţe.

Am „bătut” mai toţi munţii noştri, dar şi multe zone cu sate şi case risipite pe dealuri. Ţinutul Pădurenilor ni-l doream mai de mult; îl şi rugasem pe amicul Eugen Roman din Hunedoara să ne fie ghid pe acolo. Dar întâmplarea a făcut ca prima tură să fie în 1-2 august 2009, la invitaţia unor montaniarzi ai judeţului Hunedoara şi ai zonei. Ei au organizat o întâlnire a celor care editează revista România pitorească cu cei care scriu mai des în ea. Amabilă gazdă ne-a fost domnul Sergiu Tent şi a sa pensiune „Panoramic”, situată pe colina din amonte de satul Ghelari, colină care oferă într-adevăr o privire panoramică spre fascinantul Ţinut al Pădurenilor. Dânsul, Nicu Jianu şi Ioan Sicoe, ne-au dovedit şi o mare dragoste pentru oamenii şi locurile acelea, oameni care îi respecta și-i iubesc. Tiberiu Svoboda, Casian Balabasciuc, Nicu Jianu şi Dan Anghel ne-au prezentat noi cărţi ale lor – scrise cu multă dragoste pentru locurile şi oamenii despre care scriu şi in revista România pitorească.

De câteva zile, mă cufund în fascinantele povesti scrie de Casian cu multă dragoste pentru acei oameni de pe meleagurile „lui” bucovinene şi acele locuri, dragi şi nouă. Ne-am bucurat să-i cunoaştem ”face to face” şi pe moţii Ioan Nicoara din Phoenix – Arizona, USA, Ioan Pârva din Brad, ale căror gânduri scrise în cărţi şi reviste despre Ţara Moţilor ne emoţionează de câte ori le citim. Ne-a impresionat ospitalitatea familiei Miron din satul Feregi, pasiunea lor si a celor dragi lor de a păstra şi arăta lumii portul, dansurile, obiceiuri strămoşeşti şi ne-am bucurat aflând de succesele formaţiei lor de cântece şi dansuri. Ne-am delectat ochii cu frumoasele costume populare cu care erau îmbrăcaţi frumoşii flăcăi şi frumoasele fete. Am aflat că acele costume sunt moştenire de familie şi ne-am bucurat că sunt mândri de ele. În drum spre Alunu – „Satul de Marmură” – ne-am oprit în satul Poieniţa Voinii să vizităm casa natală, acum muzeu, a celui care a fost rapsodul Drăgan Muntean – fala pădurenilor. Ne-a întristat apoi starea în care se află vechea biserică de lemn din Alun, satul de marmură şi faptul că frumoasa şi relativ recenta lor biserică de marmură are din ce în ce mai putini enoriaşi…

La plecarea spre casele noastre, gazdele ne-au condus la impresionanta biserica din Ghelari. Am aflat câte ceva despre ea şi am rămas uimiţi de tenacitatea cu care în anii de tristă amintire, oamenii din Ghelari la îndemnul unui preot de excepţie, au ridicat o impresionantă biserică. Era acelaşi şi totuşi un cu totul alt sat Ghelari decât cel despre care citeam cândva în „Scânteia”!

Câteva imagini despre acele „Alte Annapurne” pe care „le-am urcat” în 1-2 august 2009, puteţi vedea în albumul „Prin Ţinutul Pădurenilor”.

 

Prin Ținutul Pădurenilor

Loading