Sabotaţi de foci

Relatarea unei ture cu cort si schiuri pe creasta Suhardului, intrerupta din cauza focilor „sabotoare”.

Motto:  Din cand in cand trebuie mers  pe munte  pe  vreme rea VRAND; pentru ca sa fim vaccinati pentru  cazul cand va trebui s-o facem NEVRAND.                 Dinu M.

In recentul w-e (6-7 martie) am parcurs doar partial „planul de rezerva”- Creasta Suhardului (cam 40 % ) din cauza… focilor !  Planul initial era ca 8 oameni sa parcurgem Creasta Sudica a Pietrei Craiului; in martie trecut o parcursesem doar pe cea Nordica,  pe ceatza si vant turbat.

Am plecat din Cluj vineri dimineata la 5.30 in echipa de 3: Cristi Chira (cu masina lui ), Marlene, Dinu.  La ora 10, din incinta campingului  Runc din Vatra Dornei am pus schiurile pe rucsaci si, incaltati in clapari  am pornit la deal. Dupa 30 de minute, la intrarea in padure ne-am urcat pe schiuri, si dupa inca vreo jumatate de ora  am  imbracat pelerinele, caci burnita devenise ploaie mocaneasca. Zapada era f. uda, dar nu se lipea de foci. Inaintam cu spor. La ora 13  am facut o pauza la  stanele de la Sesu Muntelui (La Comarnice), in  poiana de sub Ousoru. Stiam din alte dati ca prima de sub drum are o incapere faina, adevarat refugiu, in care am si dormit candva pe o vreme similara. La plecare, cristi a facut singura poza din tura asta.  Prin padurea de dinainte de pasunea Muntelui lui Iacob – cativa copaci cazuti peste poteca nu au reusit sa ne demoralizeze. Alta data facusem „cursa cu obstacole” doar prin padurea dintre Lacul Icoana si Saua Diecilor si prin jnepenisul de pe Pietrele Rosii. Inca nu stiam ca de data asta nu vom ajunge pe acolo…

   Ceatza era destul de deasa, asa ca in zonele fara padure ne-am ghidat si dupa amintiri, dar si dupa GPS. Am montat cortul la 18.15 in saua unui picior care pleaca  din vf.Faraoane spre nord-est.   In timp ce gateam, cerul s-a inseninat in cea mai mare parte. Insa  stiam ca  nu e cazul sa ne facem iluzii. (Doar pe duminica se anuntasera niste „ferestre” ). Seara, afara, termometrul arata -2 gr. Am dormit bine, dimineata in cort erau +10 gr.   Vantul a fost bland, dar preventiv, ne ancorasem bine cortul si cu schiurile.

Sambata dimineata : ceatza deasa. La 8.30 am pornit „s-o despicam”  pe curba de nivel ; puternicul izvor de sub Faroane nu era acoperit, dar acum nu aveam nevoie de el: cele doua primusuri ne-au ajutat aseara sa ne umplem termosurile cu ceai fierbinte.

 Din cand in cand mai apareau  cate o stanca sau ciot de brad pe care – capul coloanei isi odihnea privirea in acel obositor white-out. Apoi am ajuns in dreptul Manastirii Recele (Sf.Cruce) , pe care o stiam  in dreapta, in ceatza. Ne-a confirmat asta si un gard din pasune si latraturile cainilor auzite prin ceatza. Sa continuam sau nu ?  Am hotarat ca da, desi ceatza nu dadea semne a se subtia, desi  incepuse  sa ninga tot mai tare si desi  Marlene ne avertiza ca s-ar putea sa ramanem fara baterii la GPS, caci se descarcaseara in ritm accelerat. Am ales solutia  sa-l deschidem doar din cand in cand.  Insa, dupa inca o ora prin padurea de  pe Batca Tarsului, zapada incepuse a se lipi de foci. Am facut pauza de dat cu ceara, dar fiindca peste noapte inghetase apa din „blana” focilor, ceara n-a avut efect:  zapada parca se lipea si mai tare; a muta picioarele devenise ceva enervant si epuizant. La o asa piedica, la un astfel de „sabotaj” nu ne asteptasem !  Singura solutie rezonabila era sa ne intoarcem si sa coboram pe la Manastire spre satul Ciocanesti.

Reveniti cu greu pe acel urcus lin in saua de deasupra manastirii, am dat jos focile rebele.  Am plecam la vale cam timorati, de teama sa nu cadem cu acele „dulapuri” in spinare. Dar incet-incet- incurajati mai ales de Cristi care, constatand ca zapada „tzine”,  facea  viraje tot mai dezinvolte, il urmam. Faina partie ! Cu cateva pauze cerute de muschi, am ajuns la poarta manastirii. Ne-a  intampinat noul si tanarul staret Zaharia. (staretul Timotei,  vechea noastra cunostinta, s-a mutat cu „echipa ” lui langa sat , unde au construit alt schit, mai apropiat de pacatosi). L-am rugat  sa ne deschida bisericuta in care se fac slujbe doar vara. Arata fain. Cand o mai vizitasem era neterminata. Prima data, la o sarbatoare de Pasti , veneam cu Marlene  tot de la Vatra Dornei ” prin zapada mieilor”,  dar fara schiuri si alta data,  venind din Pasul Rotunda  intr-un Ajun de Craciun cu oradenii Leo si Lia Suteu (ei pe rachete, noi pe schiuri).

Ne-am dus apoi in casa (fosta cabana silvica, modificata ) in care este Paraclisul. Acolo era cald.  Am ascultat planurile de viitor (termopane, caci bate vantul  si intra frigul pe sub ferestrele actuale) si o lunga prelegere religioasa, apoi am fost „eliberati” sa plecam la treburile noastre lumesti….

   Banuiam ca nu vom putea cobori pe schiuri cei 7 km. Dupa vreo doi km, gheatza si mai ales pietrele de sub stratul subtire de zapada, ne produc mila de schiuri. Cristi le monteaza pe rucsac, desi ale lui sunt mai grele. Noi folosim metoda de a le remorca „in lesa”.  Parintele- nu prea la curent cu „cele lumesti” – nu ne spusese de autobuzul de 13.45. Asa ca l-am pierdut si a trebuit sa asteptam in Ciocanesti de la 14 pana la 16.30.  Regretam ca n-am ramas sa mai facem cateva coborari fara bagaje pe „partia” de langa manastire, desi …poate pacatuiam si prin asta  ! N-am putut nici macar vizita „Muzeul National al Oualor Incondeiate”  Iar „Fstivalul Pastravului ” are loc in alt sezon, iar noi nu suntem vanatori si nici pescari.  In Vatra Dornei,  Cristi, urmarit de priviri mirate, a marsaluit in clapari de la autogara pana la gara,  sa ia un taxi care sa-l duca pana la masina.

   La ora 21 intram in Cluj. N-a fost cum am fi dorit, dar am tinut inca doua zile muschii „in priza” si „am respirat munte” !  Iar compania lui Cristi si-o  poate dori oricine. Pe langa alte multe calitati, o are si pe aceea de a dori sa fie mereu in fatza,  sa nu vada decat urme de animale. Ne-a uimit cum le „diagnosticheaza” : astea sunt de mistret, astea de iepure, astea de lupi, astea de veverita…. Pe cele de cerb si de urs le stiam si noi. O fi fost oare vanator intr-o viata anterioara ?

 Nu regretam nici de data asta ca am plecat de-acasa. Dar acum, gandind la turele planificate ale Clubului,  tare as dori ca in week-end-urile  ce urmeaza sa fim rasplatiti de Maria sa Muntele.*****