Schiul de tură

Dacă iubim muntele, e firesc să dorim a-l urca şi a-l străbate în toate anotimpurile. Schiurile de tură ne ajuta să ne îndeplinim această dorinţă. Iar celor care sunt buni schiori le permite a schia ”off piste” nu doar pe lângă pârtii ci şi departe de ele.

Înţelesul noţiunii de „schi de tură” diferă:

– Montaniarzii înţelegem prin el posibilitatea de „a face munte şi iarna”, (nu creste dificile!) mai comod şi mai plăcut decât pe bocanci, deci „plimbări pe schiuri”, francezii îi spun «ski de randonnée»;

– Schiorii înţeleg „a schia off piste”, a coborî în zăpadă mare şi pe pante mai abrupte, deci free ride, „schi sălbatic”!

Aşa că eu spun că dacă nu aţi pus până acum schiuri pe picioare, puteţi începe cu oricare.

– Schiul de pârtie vă va ajuta apoi la debutul în schi de tură;

– Drumeţii pe schiuri de tură (plimbări „la orizontală” sau pe pante blânde cu întoarceri de pe loc, nu în viraje) vă vor ajuta mai apoi la iniţierea şi învăţarea mai rapidă a schiului de pârtie.

Ştim că iarna nu-i ca vara, mai ales pe munte. Ştim că pantele mai abrupte şi crestele mai semeţe nu se pot parcurge oricând, chiar dacă avem pioleţi, colţari şi toate celelalte echipamente necesare. Ştim că acolo pericolele sunt mai mari, perioadele cu zăpadă favorabilă şi condiţii meteo acceptabile mai scurte. În acele perioade nefavorabile ne putem mulţumi cu munţi mai „blânzi”, mai mici, dar care ne produc totuşi mari bucurii. Însă şi în astfel de munţi, stratul mare de zăpadă ne poate pune probleme la înaintarea pe bocanci şi chiar cu rachete. Schiurile de tură sunt însă o invenţie minunată, o afirm în cunoştinţă de cauză. Căci în ultimele 18 ierni am petrecut în medie 25-30 de zile pe schiuri de tură. De când le avem, eu şi Marlene cam ocolim pârtiile de schi, statul la cozi, muzica ce urla din boxe. Banii necheltuiţi pe telecabine şi telescaune, îi folosim pentru apropierea de munţii de care ne e mereu dor.

Schiurile de tură combina în mod fericit avantajele schiurilor de pârtie: lăţimea şi rezistenţa mai mare ca a schiurilor de fond, legături securit, posibilitatea de a coborî în viraje, cu avantajele schiurilor de fond: putem „mărşălui” cu ele datorita legăturilor speciale care permit ridicarea călcâiului bocancilor la mers şi la urcare, putem urca pante mici şi medii cu ele paralele datorită „pieilor de focă”, acum sintetice, care împiedică alunecarea înapoi, dar permit alunecarea înainte. Scăriţele (înălţătoarele) cu 1-2 trepte pe care le ridicam sub călcâiele bocancilor când urcam pante, permit ca şi la urcare bocancii să stea la orizontală. Desigur, la coborâri mai lungi demontăm (dezlipim) „focile” de pe tălpile schiurilor şi blocăm spatele legăturilor, mutăm (la clăparii moderni) clapeta clăparilor din poziţia ”walk” în poziţia ”ski” , transformându-le în „schiuri de pârtie”. La coborâri e recomandabil şi să scoatem mâinile din dragoanele (chingilor) beţelor de schi, pentru a nu risca o entorsă sau o luxaţie a articulaţiilor braţului în caz de cădere. Pe straturi de zăpadă mare şi proaspătă se scufunda şi schiurile de tură. Mai ales când avem şi rucsaci grei în spinare. Dar nu se compara cu efortul ce ni l-ar cere mersul fără ele!

Să nu credeţi că parcurgerea unor trasee pe schiuri de tură se face mai repede ca vara! În funcţie de starea şi grosimea zăpezii şi de greutatea rucsacilor, timpii, mai ales la urcare, sunt mai mari cu 30-50 % sau chiar se dublează. Doar în caz de coborâri lungi realizam timpi mai mici decât vara. Am parcurs multe culmi pe schiuri de tură: zeci de trasee în Apuseni, câteva în Obcine, creasta principala şi alte culmi din Munţii Rodnei, Suhard, Țibleș, Bârgăului, Baiului, Munceii Predealului, Făgăraşi (de la Sâmbăta la Rudariţa), Cindrel, Lotrului, Şureanu, Platoul Bucegilor şi creasta Babele – Omu – Pasul Strunga – Leaota, Vâlcan, căldări şi văi din Retezat, Călimanii, Păpuşa-Iezer, zone din Alpi… Unele dintre aceste ture sunt descrise şi ilustrate cu poze în capitolul 8 şi capitolul 9 din site-ul nostru.

Schiurile de tură sunt cu ceva mai late decât cele de pârtie, mai ales cele ”carve” şi se aleg cu lungime egala (mai ales dacă mergem deseori cu bagaje mari) sau cu 5-10 cm mai mică decât înălţimea schiorului. Cele mai lungi oferă mai bună stabilitate la coborâri în viteză, dar cu ele întoarcerile în urcare şi virajele în coborâre se fac mai dificil. E bine ca „foca” să nu acopere toată lăţimea tălpii schiului, să rămână libera o zona de circa 2 mm lângă canturi. Legăturile să fie metalice (deşi sunt mai grele), căci cele de plastic se pot rupe; am păţit-o şi eu şi alţii. Există şi legături metalice mai uşoare, dar desigur mai scumpe, iar unele dintre ele se pot folosi doar cu clăpari construiţi special pentru aceste legături.

ATENȚIE: Coborând cu schiuri de tură în zăpadă relativ mare cu viteză mică, există riscul ca la o căzătură securitul să nu se deschidă DACĂ e reglat după greutatea corporală, cum ştiu şi fac cei mai mulți schiori şi chiar instructori de schi! Căci, un începător coboară cu viteză mică, astfel în caz de cădere şocul nu e destul de puternic pentru a reuşi să deschidă securitul. Aşa că dacă nu sunteţi buni schiori, reglaţi legăturile să sară la şocuri mai mici, reglaţi-le la jumătatea greutăţii corporale şi le mai strângeţi progresiv dacă vă sar şi în viraje! Vă spun asta căci am fost şef şi medic al unei echipe Salvamont şi am constatat că multe fracturi pe pârtii sau lângă ele au fost produse din cauza sistemelor securit prost reglate, reglate ca pentru buni schiori, nu ca pentru începători!

Pentru început, mai ales, nu e cazul să cumpăraţi schiuri noi. „Focile”, dacă „părul” nu e uzat ci doar adezivul nu mai e eficient, se pot recondiţiona cu adeziv existent în magazinele cu echipament de munte. De asemenea, există soluţii, spray-uri, ceara de dat pe „foci” ca să împiedice lipirea zăpezii moi de ele, incomodele şi chiar periculoasele „copite” care se pun şi pe bocanci şi mai ales pe colţarii modele vechi, neprevăzuţi cu sistem anti-snow. Există şi foci „Geco”, fără adeziv, bazate pe micro-ventuze. „Focile” când nu-s pe schiuri, se păstrează cu o folie între ele sau rulate separat cu o folie pe adezivul fiecăreia. Lipite între ele, cum fac unii, e şi dificil a le dezlipi şi riscant ca bucăţi din adezivul de pe una să rămână pe cealaltă.

Bocancii. Sunt recomandaţi clăparii de tură, clăpari cu talpa tip Vibram. Pentru schiul de tură propriu-zis (drumeţii pe schiuri, ski-randonée, Skitouring, Tourenschifahren) se aleg nu prea înalţi şi nu prea rigizi, căci aceştia ne vor face răni. Cei moderni pot fi reglaţi pentru „walk” sau „ski”. Cei mai înalţi şi mai rigizi sunt preferaţi de cei care practica schi-alpinism şi schi extrem. Dacă tură nu presupune coborâri lungi, putem folosi bocanci de iarna (eu am Kayland), mult mai comozi la urcuşuri şi în zone cvasi-orizontale. Dar la coborâri nu putem controla bine schiurile şi cădem deseori, cum am recunoscut în relatări.

Sfaturi: Începeţi cu ture mai scurte, fără bagaj mare. Trebuie să înaintaţi cu „paşi alunecaţi”, schiurile să rămână mereu pe zăpadă, nu păşiţi, nu ridicaţi schiul! Nu plecaţi la urcuş cu clapeta de la spatele clăparilor în poziţia „schi”. În primele zile veţi face febră musculară, căci alţi muşchi şi în alt fel sunt ei solicitaţi faţă de mersul cu bocanci. La urcuşuri nu uitaţi să ridicaţi scăriţele sub călcâi. Începătorii lăsaţi focile pe schiuri şi la coborâri să nu prindeţi viteză şi pentru a nu cădea în faţă, fie staţi mai „pe spate”, fie blocaţi legătura-spate.

Despre echipament găsiţi sfaturi utile pe blogul lui Adi Vălean: http://snow-trace.blogspot.com/2008/10/despre-ski-de-tura-si-ski-alpinism.html. Deşi el se referă mai ales la schi-alpinism, multe dintre cele scrise şi ilustrate cu fotografii, vă vor fi de folos.

Chiar și pantalonii folosiţi iarna la schi de pârtie sau de tură ar trebui să fie adecvaţi: să fie atât de largi jos, încât să treacă peste clăpar. E jenant şi inestetic a schia cu pantalonii „suflecaţi” deasupra clăparilor!

În zăpadă mare şi „grea” e bine să evitaţi virajele, mai ales dacă aveţi rucsaci mari şi sunteţi departe de civilizaţie. „Securit”-ul nu se deschide întotdeauna , mai ales dacă e reglat greşit cum am scris mai sus. Iar o entorsă sau fractură nu e de dorit. În astfel de situaţii sunt de preferat întoarcerile de pe loc, coborârea în „zigzag”-uri. Când exista o succesiune de urcări şi coborâri, unii practicanţi ai schiului de tură fac şi coborâri mai lungi şi chiar viraje cu pieile pe schiuri. Dar alţii nu-s de acord cu asta, preferând să-şi menajeze „focile”. Pe drumuri forestiere, mai ales când zăpada nu e uniformă, când e bătătorită de maşini, când are zone cu gheaţă, e recomandabil să nu mergem pe schiuri pentru că uzam „pieile”. Dar nici a le pune pe rucsaci nu e convenabil când aceştia sunt mari şi grei. E mai comod să le remorcam după noi, legate de rucsac (de chinga pentru piolet) cu o cordelina trecuta prin orificiile pe care mai toate schiurile de tură le au la vârf. Doua mici carabiniere sunt foarte practice pentru asta. E bine, dar nu neapărat necesar, să fixam cu un şnur şi legăturile celor două schiuri între ele.

La traversări de pante îngheţate, dar uneori şi la urcare, să „ajutăm” focile/ schiurile să nu derapeze, e bine să avem cu noi şi să-i montam „colţari de schiuri”. Francezii de spun „cuţite”. Tot la traversări pe pante îngheţate şi cu înclinaţie mai mare, fie punem schiurile pe rucsaci şi ne montăm colţarii de alpinism pe bocanci, fie în locul băţului din mâna dinspre amonte luăm pioletul, cu care avem mai multe şanse să frânăm şi să ne oprim dacă vom cădea prin deraparea bruscă a schiurilor de sub noi, dacă am cădea!

În ture mai lungi lăsaţi-vă timp de rezerva ca să terminaţi tura pe lumină. Iarna zilele sunt scurte, nopţile foarte lungi. Nu riscaţi să vă prindă noaptea pe munte, fără cort sau/ şi echipament de bivuac în zăpadă. Foarte important e ca la opriri mai lungi şi seara când montaţi cortul/ pregătiţi bivuacul, să vă schimbaţi tricoul ud sau umed şi să va îmbrăcaţi bine. Și nu uitaţi că, mai ales iarna, organismul are nevoie de multe lichide: 3-4 litri/zi! Nu apă Nu lichide reci! Se recomanda ceai dulce şi cald, păstrat în termosuri metalice sau improvizate din pet-uri ambalate în folii de staniol sau ziare şi împachetate în haine de rezerva şi în rucsac, nu în buzunare ca vara! Lichidele reci consumă energie ca să fie încălzite în stomac, energie de care avem nevoie la mers. Cu lichidele calde evitam şi o neplăcută faringită/ bronşită.

Nu uitaţi celelalte accesorii necesare iarna: primus care să funcţioneze, ţăruşi „de iarna” pentru cort, o lopata de echipa, pioleţi, colţari (sunt zone unde din schiori redevenim alpinişti, cu schiurile pe rucsac), ochelari de zăpadă şi de soare, hartă, busolă sau… GPS cu traseul luat vara sau de pe o hartă topo. Nu uitaţi că unele pante/ zone nu se parcurg iarna pe traseul de vară. Nu uitaţi „să citiţi” zăpada şi să vă conformaţi sfaturilor pe care vi le dă. Și nu vă luaţi după poveşti vânătoreşti şi muiereşti cu oameni atacaţi şi mâncaţi iarna de lupi. Vezi despre aceste animale în capitolul 4, la articolul Urşii şi lupii un pericol în munţi?

Pentru schi de tură prin zone mai blânde, nu trebuie să fiţi excelenţi schiori. Nici eu nu sunt. Așa că pentru unii, schiul de tură e o alternativa la schiul de pârtie, la ice climbing şi dry tooling. O alternativa la schi-alpinism care e mult mai pretenţios şi mai periculos. Schiul de tură este exact ce se potriveşte amatorilor de „ture cuminţi”, de culmi montane şi orizonturi largi, de zăpezi imaculate şi de melodia numita „Linişte”. Dacă sunteţi sau aţi devenit mai mult poeţi decât sportivi, încercaţi schiul de tură. Și nu cred că veţi regreta.