Soare cu Dintele Mălinului

Relatarea unei ture pe cateva trasee nemarcate din fascinantul abrupt prahovean al Bucegilor.

Am plecat pe munte in ciuda previziunilor meteo. De fapt cand imi e tare dor de munte nu ma uit la previziuni. N-a fost sa fie 8-9 zile de munte, cum era planul iniatial si nu din vina mea.. N-am mai facut si 4 zile in Crai, dar cele 5 din Bucegi au fost de neuitat. Si prin frumusetea locurilor ( pangarita pe ici, pe colo), si prin varietatea meteo:cer albastru, soare, nori, ceatza, umezeala, vant- care ne-a obligat in unele zone sa mergem „in patru labe”, ninsoare si chiar viscol, mereu in schimbare de la o zi la alta, de la o ora la alta.

Miercuri 3 sept 2003: Eu si Gheo ( cu accent pe e ! ): Busteni- Ref. Costila- Circurile Vaii Albe- retur La Panda- Brana Aeriana- Creasta Vaii Albe- Coltul lui Gelepeanu- Bana Mare spre dreapta – V. Scorusi- Strunga Galbinele- V. Galbinele- Busteni.

Joi 4 sept. tot doar eu cu Gheo: Busteni- Partia Kalinderu- Izvor- poteca Vaii Seci- Seaca Caraimanului pana la Brana- Portita Caraiman -retur pe/si traversarea descrisa de Nae Moldovan peste Cr. Picatura ( prin tunel ) si peste unele Albisoare – pana in Valea Alba si coborare pe aceasta. Intentia era pana in Circuri ( eu am mai facut-o ), dar am renuntat din varii motive.

Vineri 5 sept. La ora 2 din noapte a sosit si Marlene: la ora 8 eram/plecam de la Gura Dihamului- Poiana Costilei- Valcelul Poienitei- Hornul Mare- Valea Malinului- Canionul Malinului- apoi la dreapta pe Brana Mare a Costilei, pe langa Coltzul si Dintele Malinului la ( aici ne-a nins cu viscol ce ne orbea, dar numai 15-20 minute ) pana in Valea Cerbului- retur la Busteni.

O mentiune: Dupa stana de pe prispa vaii Priponului, cu vreo 50 metri inainte de poteca Vaii Cerbului, Marlene care era in fatza cu vreo 10 metri, a fost atacata cu violenta de un caine negru, care tasnise brusc dintr-o grota. Experta in caini- s-a asezat brusc jos. dar…. metoda – pe care am mai aplicat-o la nevoie cu succes ( Vezi „Cainii ciobanilor” in cap.4)- n-a functionat de data asta !. Vociferand, m-am interpus brusc intre ea si atacator, avand ca singura arma vocea, caci aveam mainile goale- si am aflat explicatia gestului furibund al patrupedului: era catzea cu pui ! Continuand sa-si arate coltii ( pe care ii infipsese doar in maneca Marlenei ) si sa maraie, se retrasese ( noi eram trei aparatori/atacatori) in grota si incerca sa-si acopere puii cu trupul… Nu latrase cand ne apropiam desi ne auzise, (noi vorbeam,) caci sperase sa n-o vedem. Dar cand a vazut doi bocanci in gura grotei… a reactionat corect: cea mai buna aparare e atacul ! Metoda pe care am aplicat-o uneori si eu cu Radu si cu nepotul meu, cand veneau haite de caini spre noi: urland ca minerii la atac, porneam in fuga spre ei !!

Ca „desert”- la intoarcere, din Poiana Vaii Cerbului, am coborat pe firul cu cascade al Vaii, traseu pe care Emilian Cristea obisnuia sa duca incepatori in ale muntelui de la Clubul „Floarea de Colti” , pentru a primi „botezul” vailor de abrupt. Pentru mine si Marlene- a fost un cadou surpriza de la dragul nostru nash Gheo -stabilit de un an in Bucuresti. El o mai facuse cu „florile de colti”, excelenti montaniarzi . Ne-a impresionat placut aceasta vale nestiuta de noi si poate ca si de altii . Am coborat si prin/ pe langa multe si pitoresti, nebanuite cascade.

Sambata: Era in plan Vf. si Creasta Picatura, dar… au picat din motive de vreme. In ziua precedenta ii demobilizasem/ intristasem prin telefon de langa Coltul Malinului pe Pepe din Cluj si pe Dana si Octav din Galati, care doreau Picatura si Acele Morarului. Asa ca, pornind tot de la Gura Dihamului am vizitat-o la Diham pe tanti Oara Bordea, dorindu-i sa aiba si dansa si Nea Gigi puterea sa ridice Dihamul din cenusa. Ceatza nu ne-a indemnat nici pe V. Bucsoiului, nici pe traseul Deubel, asa ca – pe Tache Ionescu- am ajuns la Malaiesti. Dl.Treutsch- seful Salvamontului Rasnov- ne-a impresionat placut prin ceea ce a realizat acolo cu „baietii lui” ( si acum lucrau de zor!). Cat de ingenios si de eficient a folosit spatiile pentru a putea caza cat mai multi turisti, caci va mai trece multa vreme pana ce Consiliul Rasnov va termina cabana. Eu, pana acum, desi am mai trecut pe acolo, nu intrasem in „refugiu” ( e cabana !!)

Ca la un semn cu bagheta magica s-a ridicat ceatza si am vazut noua haina a Caldarii superioare Malaiesti: de la Brana Caprelor in sus, totul era alb !. Numai ca – din pudicitate ? ! – in curand, peste acest „furou” – si-a tras iarasi un vestmant de ceatza.

Duminica 7 sept. Iertare Pepe si Dana si Octav: nu ne-am mai putut abtine: Ne doream si o creasta. Fie ce-o fi: plecam spre Ace ! De data asta, la „Observator” ne asteapta soarele, inca fara „dinti”. Pozam, filmam. Din Poiana cu Urzici idem. Apoi intram pe Valea Adanca – acea vale care a starnit atatea discutii si suparari dupa „prima expeditie Alpinet” in vara anului 2000.. Unii va amintiti… Supararile trec, amintirile frumoase si invatamintele raman. Asa este? Cotim apoi la stanga pe Braul Mare al Morarului pana la Crucea lui Stoichita. De data asta nu mai era ceatza ca la urcarea Acelor in 16 aug.2000 ( Vezi „Creasta Acelor” in cap. 16 ) si stiam ce ne asteapta: zone inca usoare, asa ca urcam nelegati pana dupa Creasta Ascutita.

Dar soarele ne-a parasit curand, am intrat cu capul in nori la propriu. Am mai avut si ferestre cu vizibilitate sau chiar soare, soare care- dupa cate o portie de ninsoare cu „mazariche”- stiam ca ne va zimbi iarasi, macar pentru o vreme…. Dupa Acul de Sus, am mai urmat cam 10 min. pe creasta si am coborat in/pe V. Cerbului.

In aceeasi seara Marlene a plecat spre Cluj, eu cu Gheo la Bucuresti, unde, in 2 zile, am intalnit prieteni dragi si dintre veterani si dintre cei tineri. Vizitarea Muzeului Taranului Roman a fost inca o bucurie care s-a adaugat la celelalte. In loc de 4 zile de Piatra, speram sa revenim inca 2 zile in Bucegi, dar…n-a fost sa fie. Acest Munte atat de pangarit de unii, atat de indragit de altii, a ramas acolo, ne asteapta ca un drag si statornic Prieten sa-l regasim, sa-l ocrotim.

Apropo: inainte de a incheia, anunt ca un traznet a smuls Crucea de pe Acul Crucii. Se afla acum la baza acestuia, spre V. Cerbului. Asa cum am scris in Muntii Carpati nr. 32, pe placutza de pe cruce e scris:

” Aceasta cruce a fost fixata in ziua de 18 aug. 1983 de catre C. Stoenescu jr si Russo Eugeniu, inlocuind vechea cruce care a fost fixata la data de 18 aug 1929 de catre C. Stoenescu ( Carlig ), C.Taflan si Puiu Panaitescu din vechiul grup „Tut” , membri in Touring Clubul Roman, in amintirea lui Niki Alexandrescu 1928″.

Varful Acului Crucii este acum ca un cos cu oua !

Adaug in dec. 2004: Am aflat cu bucurie ca o echipa condusa veteranul Eugen Rusu a urcat si fixat crucea la locul ei. Le-am adresat la momentul respectiv si o repet acum calde multumiri pentru gestul lor omenesc, crestinesc.

    789 reads