Spectrul din Brocken

Mai e descris şi ca „fenomenul Gloria”. Unii îi spun „halou”.

Am aflat de el prima data din cartea „Am îndrăgit munţii” a lui Ionel Coman, apărută în 1963. La pagina 34 ne descrie ce a văzut din şaua dintre cele două vârfuri gemene ale Colţului Gălbinele din Bucegi:

„Și de astă dată era soare, dar sub nivelul nostru pluteau bulgări de ceaţa pufoasă mânaţi de adierea brizei. Urcau şi coborau în jurul ţancurilor din Valea Mălinului, spânzurau în valuri diafane de lespezile peretelui cel mare din Gălbinele. În Valea Colţilor ceaţa aşternea la picioarele nostre un covor alb nedefinit, peste care soarele proiecta umbra stâncii şi umbrele noastre, înconjurate de câte un cerc mare, palid colorat, acel rar fenomen al „Spectrului din Brocken”, care a dăinuit cât negura de sub noi.”

Eu adaug, ca un halou în culorile curcubeului „tiveşte” umbra. Căci, de când am început să-mi petrec toate vacanțele de cadru didactic universitar pe munte, am văzut de vreo 8-10 ori acest fenomen în diverse zone. Ne amuzam făcând tot felul de mişcări cu braţele, pentru că haloul policolor urmează toate contururile. O dată, când eram pe creasta de deasupra Lacului Urlea şi versantul nordic al Făgăraşilor ca şi toată Ţara Făgăraşului erau acoperite cu o mare de nori, iar pe creastă şi în sud era soare, am văzut „spectrul” în jurul umbrelor-siluete de capre negre. Încă nu le vedeam direct, căci erau mai încolo, pe creastă, după nişte ţancuri. Un martor mi-ar putea fi Egin Scheiner, fost salvamontist sibian; acum e undeva în Germania. L-am văzut o data şi din telecabina Bâlea, îi însoţea umbra. L-am văzut şi în jurul umbrei cabanei Caraiman. De fotografiat nu am reuşit, nu a ieşit. Culorile nu-s aşa puternice ca şi ale curcubeului. În Piatra Craiului, am admirat spectrul (câte unul după umbra fiecăruia dintre cei patru oameni!) pe marea de nori de pe culoarul Bran-Rucăr. Unul era Emilian Cristea şi afirma că pe peliculă e foarte slab vizibil; încercase şi în alte dăţi. Dar, am văzut mai de curând câteva fotografii destul de reuşite.

Într-o discuţie pe forumul „Alpinet” despre acest fenomen, Oana Constantin scria:

„Din grupa fotometeorilor fac parte: mirajul, curcubeul, haloul, coroanele şi fenomenul Gloria.

Din grupa electrometeorilor fac parte: fulgerele, tunetele, aurorele şi focul Sf. Elm.

Fenomenul Gloria (spectrul Brocken) – în acest fenomen – umbra unor obiecte sau persoane este proiectată pe un nor sau o zonă cu ceața, astfel că umbra apare mărită şi se poate observa când obiectul (fiinţa respectivă) se găseşte între astru (soare), la apus sau la răsărit, şi un nor sau o zonă cu ceaţă”!

Numele din titlu provine probabil de la vârful Brocken de 1142 m din Munţii Harz, care era cel mai înalt vârf din fosta RDG, unde probabil cineva a văzut şi a descris în vreo publicaţie acest fenomen. Probabil că şi de la el au proliferat în acea zonă tot felul de poveşti cu stafii şi vrăjitoare, despre care aflase şi fiul meu de la învăţătoarea sa de la şcoala germană.

Așa că, dacă veţi întâlni pe munte condiţiile de mai sus (cine umblă mult pe munte le va întâlni!), aveţi grijă să nu vă speriaţi de propria umbra cu spectru…

Două imagini ale noastre cu „spectre” găsiţi alături.

Dar am văzut altele mai faine ale lui Dan Tăuţan şi ale altor artişti fotografi. Aparatele moderne şi răbdarea în a le „exploata” permit acum imagini la care nu puteam visa în anii 50-70!