Splendori în iarbă

Un parcurs de primavara in Muntii Rodnei, pe doua lungi culmi sudice, Benes si Corongis, cu trecere pe la Rezervatia de narcise.

Motto: „…primavara Muntelui- intoarcerea la viata, imparatia lui Verde Imparat…” 

Virgil Ludu

Lasand din nou Muntele sa intre in mine ca intr-un burete, uimit a cata oara? de miracolul intoarcerii naturii la viata, admirand degradeul de verde dinspre vai spre creste si mai ales florile, mi-am amintit de un titlu de film vazut cu ani in urma: „Splendoare in iarba”.

Ca si in alte dati, am parcurs si acum un traseu-potcoava. Plecand si intorcandu-ne din/in Rodna, am dat ocol izvoarelor ce converg in Valea Vinului, parcurgand alte doua lungi picioare sudice si o portiune din creasta principala a muntilor carora eu le mai spun si „Fagarasii Nordului”. 

Vineri, 17 Mai 2002 seara, am parcat-o pe Matilda in curtea unor oameni amabili. Ne-au intrebat daca mergem la rezervatia de narcise. „-Da, dar cu un lung ocol…”

La ora 20 pornim pe marcajul „punct albastru”, in urcus abrupt; dupa 45 de minute iesim din padurea de pini in „camp” ( loc deschis, fanatz sau pasune) si montam cortul. Latraturi de caini, behait de oi, localitati luminate (Rodna, Sant) in vale, noapte instelata. 

Sambata, dimineata cu rasarit in nori, dar neamenintatori. Cor de pasarele. La ora 7.30 pornim pe drumeagul ce trece de cateva ori de pe o parte pe cealalta a culmii, marcat cum se cuvine, doar cu scopul de a-i ajuta discret la orientare pe turisti, nu cu scopul de a evidentia un Eu hipertofiat, ca in unele zone din Apuseni.

Turme de oi, haite de caini, caini care vazand ca nu ne pasa de ei si poate si intimidati de betele de schi, latra doar ca sa-i auda stapanii. Ne simtim jenati ca de data asta am uitat sa luam tigari pentru a-i „omeni” pe ciobanii care ne raspund la salut cu : „La Ineu?”. Intram, ca de obicei, in vorba cu ei. Se mira si se bucura ca stim atatea denumiri de locuri. Din vorba in vorba ne gasim si cunostinte comune in Cluj. Unul ne anunta ca azi, la o stana vecina, are loc traditionalul eveniment-sarbatoare pastorala: „datul oilor pe branza” ( numit si „impreunatul oilor” sau „masurisul laptelui”). Noi le uram vara faina, fara lupi si ursi si urcam la alta sarbatoare, de care se bucura de fapt si ei: Primavara Muntelui.

In dreapta, dincolo de Valea Cobasel, e culmea pe care am urcat cu schiurile la fine de martie pe „Potcoava de zapada”. In stanga, e culmea Corongisului, pe care vom cobori maine. La 11.15 suntem in Saua Curatel, unde ne adapostim in refugiu pentru o jumatate de ora cat tine o ploicica. Refugiul e in stare buna ( pana cand?), dar e tare auster; nu poate fi mobilat/dotat, caci s-ar fura totul, ne vor spune maine salvamontistii din Rodna. La crucea lui Gabriel Bodron, decedat aici in 19 febr.’95, punem o floricica. Vom afla in ziua urmatoare de la salvamontisti, ca o rafala de vant l-a dezechilibrat/impins din creasta si ca nu s-a putut opri cu betele de schi. Peste 4 zile ar fi implinit 25 de ani. Soarta?

Doar varfurile cele mai inalte sunt in ceatza. Si Ineul desigur, asa ca nu-l mai urcam. Din Saua „cu Lac” o luam spre Coasta Neteda, amintindu-ne ca in iarna trecuta coboram pe schiuri pe urmele lui Alex Doaga. Poteca e libera de zapada. Pe versantul sudic mai sunt ici-colo petice albe, inconjurate de coliere de branduse. In caldarile nordice insa mai este multa zapada. In Saua Tarnita lui Putredu, revedem locul unde, intr-o noapte de mai, ploaia s-a transformat in ninsoare serioasa. 

Nici Vf. Omului nu-l mai urcam, ci il taiem pe versant. Cerul se spala rapid de nori. Era si cazul, caci Corongisul ne era dator: data trecuta, cand l-am abordat in sens invers, am orbecait prin ceatza. In saua cu laculet dintre Vf. Omului si Corongis (Saua Lazilor) facem o pauza mai lunga, caci dincolo de Valea Aniesului „ne face cu ochiul” creasta revelionului nostru 2001. O parcuregem iar cu gandul si privirea: Nedeia Taranului, Rabla, Laptele, Miresa, Jneapanul, Nedeea Strajii si punctul de jonctiune cu creasta principala, Vf. Repedea, care atunci era ca o Fata Morgana. Toate valcelele mai au limbi de zapada, iar creasta „noastra” e inca impodobita cu lungi ghirlande albe -resturi de cornise.

Urcam frontal panta abrupta a Corongisului. Pauza lunga pe varf, dar nu-s sanse de pozat iar un apus. Jos in vale, o turma s-a adunat langa stana. Azi e 18 mai. Imi amintesc de copilaria mea la poalele Fagarasilor, cand turmele urcau in caldarile alpine in 21 mai, ziua Sfintilor Imparati Constantin si Elena.

Coboram in prima sa, unde cu greu gasim un loc de cort unde sa nu strivim branduse. Topim zapada pentru supa. 

Duminica 19 mai. Iesim la 5.50 sa admiram rasaritul; cerul e perfect senin. Zapada are acum consistenta de beton, cu greu recoltez „materia prima” pentru ceai. Azi coboram, asa ca mai lenevim in cort. 

La ora 9 pornim . Cerul e acum partial acoperit, cu multe insule de albastru. Coboram agale. Ne oprim mai des sa ne uimim in fata spendorilor din iarba. Spre deosebire de verdele viu, crud, bacovian, din vale, aici, abia au aparut coltii ierbii. Dar ele, Minunile Florale sunt adulte! Mii de branduse au profitat de vecinatatea topindelor zapezi, inaintand pe masura ce acestea se retrag. Sunt prezente si gentianele -albastre trompetute- si alte surori ale lor. Ochii gainii (primula minima), deditei (pulsaila alpina), toporasi (viola alpina), ciubotica cucului (primula elator) si inca multe altele, ne bucura privirea, ne ingenuncheaza sa le pozam.

Dar ne pastram pelicula si pentru Regina locului: Campul cu narcise! Imaginea intrece orice asteptari! Ce priveliste, ce bucurie! Privim mai intai uimiti, de la distanta, insula alba de pe coasta muntelui. Apoi ne prezentam salvamontistilor-paznici si le multumim ca au grija de ea. O pazesc de cei care veneau/vin cu galeti, pungi, sacose, sa distruga Frumosul! Apoi coboram cu grija langa/intre narcise si admiram, pozam, filmam. Ne imbatam de gingasie si frumusete. Dupa plecare intalnim un grup care se oprisera in expectativa: -„Aia sunt paznicii?” – „Da, si acolo mai jos, langa corturile salvamontistilor e si jandarmul”, le raspundem noi. Mai incolo, pe creasta, mai dam informatia si altui grup.

Imi amintesc de poze din reviste vechi, cu grupuri de „oameni ai muncii” dusi la iarba verde-picnic cu autocarele, la Poiana cu Narcise de la Vad (Tara Fagarasului). Femei zambeau fericite obiectivului foto, cu snopi de narcise in brate, barbati ciocneau sticle, intinsi pe pături printre narcise. Copii batand mingea. Stiu ca apoi, o perioada, „rezervatia” a fost scoasa din „circuitul turistic” pentru refacere. Ne gandim cu groaza ce am fi gasit acum, aici, daca nu ar pazi-o salvamontistii din Rodna zi de zi. Multumim Nelu Rus, multumim Radu Lipan, multumim voua tuturor, baieti inimosi.

Dar am fost norocosi! Muntele ne-a rasplatit pe deplin. Am fost doua zile martori privilegiati ai unor SPLENDORI IN IARBA!