Superbie în Crai

Parcurgerea pe timp de iarna a crestei Pietrei Craiului e una dintre cele mai dorite si realizate ture de iarna.

Ea este  facilitata  in ultimii ani de refugiile care nu existau in febr. 1972 cand eu am parcurs-o prima data cu Misi Szalma. Arsese (in 1965)  vechiul refugiu  de lemn Karl Lehmann , iar „igloo-ul” actual de pe vf.Ascutit a aparut cam prin 1976. Am mai parcurs-o apoi de cateva ori integral sau partial cu alti buni prieteni: Doru Oros, Miki Gyongyosi, Arnold Kadar si altii. Cu colegii din Sectia Universitara Cluj a CAR  in 2008, pe creasta nordica am avut vreme rea: viscol, ceatza, vant foarte puternic. In 2009 am tot amanat tura din cauza prognozelor . In 2010, 14 colegi de club am avut  o noua tentativa  care s-a soldat doar cu urcarea  pana in creasta , sapte oameni  la refugiul vf.Ascutit, alti sapte la refugiul Grindul de Sus, unde am ascultat viscolul timp de cca 36 de ore si am coborat fiecare grup tot pe unde am urcat si tot prin viscol.

    In week-end-urile cu prognoze favorabile, o problema este posibila aglomeratie la refugii.  Numai din clubul nostru eram deja vreo 18 doritori. Ne-am tot gandit cum sa facem.  Favorabil era faptul ca hotarasem sa plecam de joi. Dar vineri seara si mai ales sambata seara, stiam ca e posibil sa dormim din nou „ca sardelele”.  Ne gandisem sa formam  trei echipe de cate sase, am ramas apoi doua de cate 7-8, in final, doar una -echipa „Grindul de Sus” de 8 persoane.  Echipa „vf.Ascutit” n-a mai putut pleca in ziua planificata. Ei ar fi parcurs vineri creasta nordica si cea mai spectaculoasa parte din sudica , cu coborare in poiana Lespezi si dormit la Stana din Grind sau la ref. Grindul de Jos.

Echipa Grindul de Sus: Cozmin Ardelean,  Calin Floare, Catalina Zagrean, Marlene si Dinu Mititeanu,  Ioana Sarbu, Tibi Iozsa, Marcel Giurgea. Primii cinci, insotiti atunci si de Cristi Chira si Mihnea Prundeanu parcursesem creasta nordica in 2008. De aceea aveam acum ca prima tzinta Creasta Sudica.

Joi 3 martie, la ora 5.30 plecam toti opt din Cluj cu doua masini prin Alba Iulia -Sibiu (pe centura !!)- Sercaia- Poiana Marului. La 10.15 parcam masinile  in curtea familiei Flucus,  pe str.Gura Raului din Zarnesti. Nea Traian – veteran octogenar al alpinismului si Salvamontului Zarnesti si sotia sa (matusa lui Lucian Clinciu ) ne primesc ca si in anii anteriori  cu multa amabilitate. Ne echipam si la 10.45 pornim. De data asta nu mai urcam prin Cheile Pisicii, ci pe drum. Si de la capatul drumului  nu mai trebuie sa ne facem noi „partie” prin zapada mare ca alta data, caci nici nu e mare, iar in plus  exista poteca pana la Grindul de Jos.  Pe Coltii Gainii, sunt multe zone cu iarba. Inainte de vf. La Om, dam de zapada inghetata, dar nu ne mai montam coltzarii. 

Privind panta din dreapta, imi amintesc de nefericitul gest al lui Zoli Kovacs, care in 31 dec. 1999, la coborarea de pe varf, a vrut sa incerce daca acea fatza „tzine” si a declansat o uriasa avalansa mortala care l-a tarat pana in poiana Vladusca .   La ora 18.15 suntem pe varf; nu ne grabisem la „intalnirea ” cu apusul de soare,  caci cerul e sumbru.  Pe creasta zapada e fainoasa si constatam niste cornise nu mari, dar ciudate:  alternand la cate  3-4 metri  spre est  si spre vest ! Ne bucuram ca refugiul are usa ; caci in 2008 o gasisem smulsa de vant si la cca 20 m de refugiu. Noroc cu faptul ca nu ninsese peste ea !  Niste inconstienti nu o inchisesera la plecare.  In noapte asta suntem doar noi opt, vom dormi comod. Oare pe la ce ora va veni maine vremea buna promisa de toate prognozele ?

    Vineri 4 martie.  Rasarit de soare in nori, ne-fotogenic, dar promitator. Planul e sa parcurgem partea cea mai frumoasa a crestei sudice dus-intors, asadar sa renuntam la tronsonul cu jnepeni si braduti dinaintea seii Funduri.  Ne pregatim de plecare. La 8.30 vremea e deja superba , facem primele poze si pornim spre sud echipati cu coltari, cu pioleti si cate un batz, cu ochelari de soare, cu  aparate foto. Urme nu sunt, ne calculam noi traiectoria, fie fix pe linia crestei, mergand in multe locuri, mai ales pe celebra  Coama Lunga, ca Nadia pe barna. Fie cum ne cer cornisele si stancile din cale. Desigur avem ocazia sa admiram (vom avea si maine)  capre negre care se bucura si ele de caldura soarelui si de smocurile de iarba.  Si desigur aici nu mai exista riscul  sa apara motorizatii  care sa ne strice buna dispozitie.

Cum a fost, ce am vazut, lasam imaginile sa va arate.  Le arat colegilor pe unde se coboara spre Poiana Lespezi, in care candva exista o faina cabana silvica, mai inaintam pana pe varful urmator, facem o pauza de masa si apoi cale intoarsa.  Cerul ramane perfect senin, toti muntii din jur ne zambesc in continuare.  Ajungem la refugiu cu ceva dupa ora 16, ne  pregatim ceaiul necesar pentru seara si  pentru a doua zi, apoi noi doi, Lushu si Calin ne deplasam pana pe top-ul masivului sa asteptam acolo apusul de soare. Cu ocazia asta vedem ca ne vin patru confrati intru pasiune. Surpriza: noua noastra colega Oana Matei, inca o fata si doi baieti. Ne-au spus ca au plecat de la Curmatura si au urcat pe Turnu. Dar in ziua urmatoare vom constata ca urcasera de fapt pe traseul banda albastra, ajungand  cu ceva mai la nord de saua Padinei Inchise.  Unul dintre noii sositi a dormit afara, caci inghesuiala era la limita posibilului.

    Sambata 5 martie: Desteptarea la ora 5 !  La 6.50, cand a „tzasnit” soarele la orizont, suntem  deja in drum spre vf.La Om.  Mai departe beneficiem de urmele celor patru. Care, asa cum ne spusesera, nu folosisera coltarii. Cam imprudent, caci erau zone cu risc de alunecare pe panta abrupta; am si vazut un loc unde unul dintre ei facuse o astfel de „tentativa”. Din fericire sfarsita cu bine.  Apropo, nici noi nu ne-am legat toti in coarda, caci coltzarii si pioletii ne ofereau suficienta siguranta. Doar Tibi le-a asigurat pe Catalina si Ioana  si ieri si azi in zone mai „delicate”.   Vreme excelenta ! Poze, poze. Poate nu asa multe ca ieri. 

La Ascutit ne ajung din urma doi constanteni care plecasera de la Grindul de Jos. Coboara pe Padinile  Frumoase, pe unde sunt urme. In alte ierni acest traseu e foarte periculos. Noi continuam pana pe Turnu. Ne mai intalnim cu alte grupuri, unii cu plan de circuit de o zi, altii cu plan sa doarma la ref.Vf. Ascutit. Coborarea de pe Turnu e „mixta”: zone de stanca,  zone cu zapada batatorita de cei care urcasera. Asa ca folosim coltzarii; in cateva locuri Tibi monteaza coarda pentru cele doua  fete.

    In Saua Curmaturii, ma mir ca pe cel mai scurt si logic traseu spre cabana Curmatura (nemarcat) nu sunt urme proaspete. In schimb – pe marcajul Punct Rosu ce duce mai departe spre Saua Crapaturii, in urcus prin acea zona puternic vegetata e poteca batuta !  E adevarat ca de zeci de ani, indicatiile de langa cabana Curmatura arata :” Spre vf.Turnu si ref. Vf.Ascutit… ” si trimit turistii spre Saua Crapaturii !!

In 10 minute suntem la cabana. E ora 16.30.  Lume multa, inclusiv cativa copilasi adusi cu „port-bebe”-uri  de taticii lor. Bravo lor !  Mancam cate o ciorba, apoi coboram in ritm alert. Doamna Flucus ne trateaza din nou cu ceaiuri fierbinti si cu prajituri cu mere. Nea Traian se uita la echipamentele noastre „de ultima generatie” si  isi aminteste cu voce tare de coltarii  facuti de un fierar si de alte echipamente improvizate  cu care parcursese Meridionalii in anii ’50 !

Apropo de veterani: m-am bucurat sa-l revad dupa vreo 40 de ani  pe Sandu Brumarescu, fost alpinist in echipa Armata. Pacat ca intalnirea a fost scurta. Iar David Neascu a ajuns la ref. Vf.Ascutit dupa  ce noi trecusem pe acolo si m-a sunat cand eram aproape de cabana Curmatura. Mai jos de Fantana lui Botorog, am avut  surpriza sa  opreasca o masina din care  m-a  salutat Nelu Pivoda, veteran al salvamontului Zarnesti.

 Ii  imbratisam cu caldura pe Nea Traian si sotia sa si pornim spre casa. Nu uitam sa-l sunam pe Arnold caci e ziua lui aniversara. Si cu el am parcurs candva creasta Minunatei. Trecand prin Sinca Noua, ne  amintim ca la vechea si micuta biesricuta de lemn a satului s-au casatorit dragii nostri prieteni si colegi de club Irina si Laviniu si ii sunam. In Sercaia, eu nu pot sa nu-mi amintesc ca e satul natal si mormantul  lui Zoli Kovacs. Mai discutam cate ceva, dar mai mult tacem. Caci fiecare „discuta” cu el insusi. Revedem fiecare, cu ochii mintii,  minunatele peisaje cu care Maria Sa Muntele ne-a rasplatit pentru perseverentza. Si desigur ne gandim la viitoare ture pe creste carpatine. Si la cele prin zapezi si la cele printre flori.

In miez de noapte ajungem acasa. Obositi ? Poate muschii, poate spatele. Dar  noi nu ! Caci asa cum scria undeva veteranul Mircea Noaghiu: „Pe noi Muntele nu ne oboseste niciodata” !