Tour du Mont Blanc, part 1.

Motto: De ce odihnă înainte de moarte, când ne aşteaptă atâta după ea ?
Nicolae Iorga

Patru albume foto: https://foto.dinumititeanu.ro/2020/06/21/mont-blanc/

Aşa cum ne spune şi Wikipedia, TMB/ Tour du Mont Blanc este cea mai populară tură montană de mers sau alergare pe distanţă lungă (GR = grande route) din Europa. E un circuit de formă ovală, de cca 170 km si cam 10.000 m diferenţă de nivel (depinde de variantă) şi trece prin Franţa, Italia şi Elveţia. Înconjoară masivul Mont Blanc dar şi alti patrumiari ( Dent du Geant, Grandes Jorasses, Aiguille Verte, Les Courtes, Les Droites…) şi alte vârfuri mari ce sunt sateliţi ai săi. Cele mai joase puncte ale sale sunt în localităţile prin care trece: Les Houches (F)- 1007 m, Dolonne (I) 1210m, , Issert (CH)- 1055 m. Punctele cele mai înalte sunt: Col de Fours (F) şi Fenetre d’Arpette (CH), ambele de 2665 m, Grand Col Ferret de 2537 m, pe graniţa CH-I şi Col de la Seigne -2516 m pe graniţa I-F. Dar, desigur, TMB trece prin multe alte şei (col-uri), vreo 15, existând desigur si alte multe sus-josuri. „Start”-ul se face cel mai des din orăşelele Les Houches (F), Courmayeur (I), Champex (CH) , prin care trece TMB si unde ne mai putem aproviziona. La fel din Contamine, aflat tot in Franta.

Din unele zone ale TMB-ului avem privelişti largi spre munţi vecini sau din depărtare. Dar cele mai fascinante privelişti sunt de pe „balcoane”, acele zone ale traseului de pe culmi aflate vizavi de masivul Mont Blanc, dar nu departe de el, mai ales de pe cele din dreapta râului Arve: Brevent, Les Aiguilles Rouges şi Aiguillettes des Posettes în Franţa. Dar şi în Italia, de pe culmile din stânga văii Val Ferret (mai ales de pe poteca ce coboară din Grand Col Ferret si de pe cea care parcurge „spinarea” Mont de la Saxe) şi din dreapta văii Val Veni. Pe acolo te simţi ca într-o parapantă care înconjoară măreţul masiv Mont Blanc. Îi invidiezi pe cei pe care-i vezi (mulţi) plutind în văzduh cu acele aripi colorate, dar eşti mândru că „aripa” ta -sufletul – e manevrată nu de curenţii de aer cald ce urcă spre zările albastre, ci de foamea de frumos care e motorul ce-ţi mişcă trupul, energie la fel de ecologică precum cea dată de vânt…

Tot cam 10.000 e şi numărul celor care parcurg anual acest traseu în 7-10 zile, fie „din cabană în cabană” cum au făcut colegii amintiţi mai jos, fie cu cortul ( e voie !) cum am făcut noi în iulie 2014 ! Unele GR sunt in circuit, altele „cu două capete”, dar toate sunt interesante, frumoase si frecventate anual de mii de oameni. Şi multe dintre ele nu sunt în zone montane, ci pe dealuri sau câmpii, dar prin locuri pitoresti. GR 5 leagă Marea Nordului de Marea Mediterană -2290 km !( de la Bergen op Zoom din Olanda la Nisa în Franţa) şi se suprapune pe o mică porţiune cu… TMB ! ( between the summit of Brevent and the Col de la Croix du Bonhomme, the route TMB coincides with the European long distance footpath GR-5 ) . GR 20 e în Corsica, GR 53 în Vosgi, GR 54 în Oisans şi Ecrin, GR 58 în masivul Queyras. Cam 60.000 Km !! Am parcurs câteva dintre ele… . GR 20 e în Corsica, GR 53 în Vosgi, GR 54 în Oisans şi Ecrin, GR 58 în masivul Queyras. Cam 60.000 Km !! Despre GR , aflate mai ales în Franţa, Olanda, Belgia, Spania, câte ceva aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/GR_footpath
http://www.gr-infos.com/gr-fr.htm

Despre TMB mai multe aici:

http://en.wikipedia.org/wiki/Tour_du_Mont_Blanc

Interesant e că Tour du Mont Blanc, Tour Monte Rosa, Tour des Combins, Tour du Cervin/Matterhorn şi în jurul altor masive montane nu sunt cu numere: GR X, ci doar TMB, TMR, TDC, TC. Dar exista şi circuite care nu înconjoară un masiv montan. De ex TDG (Tor des Géants, Tour of Giants ) care are 330 km, cca 24.000 m D + .Limită de timp: 150 de ore. Traseul e oarecum paralel cu graniţele Regiunii semi-autonome Aosta. A se vedea harta din relatarea lui Serban Chiurlea care în 2013 a alergat şi a terminat onorabil acest circuit:

http://chiurleas.blogspot.ro/2013/09/2013-09-tor-des-geants-povestea.html

În sep . 2016: Adrian Toma și Viorica Mălai-Henry au terminat și ei Tor des Géants,. A fost o cursă foarte grea, Viorica se gândea la un momemt dat să abandoneze, dar n-a făcut asta și la final s-a trezit pe podium !!!

Mai există în zona Val d’Aosta si trasee faine „intervallivo / itineraire” notate cu 3 cifre: 102, 105 de câte 50-90 km, care urcă doar până pe la 2.600-2.900 m.

Dintre colegii de club au parcurs TMB-ul Alexandra Pușcașu, Cristina Jurcovan şi Vlad Iobagiu în vara 2013. Desigur şi alţi români au parcurs circuitul sau măcar o parte din el.

O varianta a TMB e folosită şi de cei iubitori de alergare pe poteci de munte, a se vedea:

http://en.wikipedia.org/wiki/Ultra-Trail_du_Mont-Blanc

Posibil (nu sigur) ca primii români care au participat la UTMB au fost cei doi Chiurlea- fiu şi tată, în 2005. În orice caz noi doi i-am urmărit atunci „cu sufletul la gură” şi ne-am promis că că vom savura cândva traseul ca simpli călători prin munţi.
Relatarea lui Şerban aici:

http://chiurleas.blogspot.ro/2005/09/2005-ultra-trail-tour-de-mont-blanc…

El a terminat cursa pe pe poziţia 167, iar tatăl sau pe locul 384, o performanţă absolut fantastică pentru cei 67 de ani ai lui. Mai ales că din 2000 de sportivi care au luat startul , doar 778 au terminat cursa ! Ştim că mai apoi şi alţi fani români ai alergării au participat la UTMB, dar neştiindu-i pe toţi, evităm a da nume. Dar trebuie unul : Robert Hajnal a încheiat în 7 sept 2018 cursa UTMB pe locul al doilea !!! A fost ”Miracolul” de la UTMB !

UTMB are de fapt mai multe probe/trasee, unele nu-s în circuit. De ex. în 2014 au fost:

UTMB -[Ultra-Trail du Mont-Blanc], 168km, 9,600 m D+ max 46 ore; in 2014 câştigătorul a sosit la finiş după 20:11:44 ore. Traseul se suprapune in mare parte cu ce am făcut noi.
CCC Courmayeur-Champex-Chamonix, 101 km, 6,100 D+,m max 26:30 ore
TDS Sur les Traces des Ducs de Savoie, 119 km, 7,250 D+, max 33 ore
OCC: Orsières – Champex – Chamonix (53 km +3,300 m)
PTL: La Petite Trotte à Léon (approx. 300 km +28,000 m

Multe astfel de GR sunt folosite de ciclişti cu MTB (francezii le spun VTT- velo tout terrain). Colegii de club Vlad Sâncrăian şi Voichiţa Bodea ne-au impresionat cu imagini dintr-o astfel de tură.

TMB-ul NOSTRU din 14-20 iulie 2014

Era parte din planul unei vacanţe de 3 săptămâni în Alpi, căci din 2013 nu ne mai ajung două săptămâni, mai ales mie , Dinu, căci mă presează zeul Cronos ! Planul era cca 7-8 zile pe TMB, urmate de 6-7 ascensiuni pe patrumiari, cum făcusem (şase) în vara trecută. Ne decisesem să parcurgem TMB CU CORTUL. Argumente: suntem obişnuiţi să mergem multe zile cu bagaje mari, le putem duce. Iar de data asta nu ne trebuie alimente pentru 5-6 zile ca în unele ture lungi de vară sau de iarnă în Carpaţi, căci tot la 2-3 zile coborâm/trecem prin orăşele: Contamine, Les Houches, Champex. Şi dorim să fim independenţi, să nu fim „încorsetaţi” şi stresaţi de cazările reţinute din vreme. Să putem merge zi-lumină când e vreme bună , nu 5-7 ore cât e propus în ghiduri, să ne odihnim şi s-o aşteptăm în cort când va fi ceaţă sau ploaie.

1. Plecăm din Cluj SÂMBĂTĂ 12 IULIE , la ora 4 dim. Facem o oprire de vreo 3 ore în Slovenia, să vizităm celebra peşteră Postojna (în goana trenuleţului şi a ritmului per-pedes rapid impus de ghidul grupului), trecem mai apoi prin câteva ploi torenţiale şi ne oprim pentru noapte în Italia, într-un camping aflat nu departe de Veneţia, pe care o vizitasem în 2008, la întoarcerea din Dolomiti di Brenta.

2. DUMINICĂ 13 IULIE : intrăm pentru cca 2 ore în Milano, să admirăm impresionantul său Dom. Clădirea celebrei Opera Scala din apropiere, nu impresionează deloc prin arhitectura exterioară şi amplasare. Spre seară ajungem în Courmayeur. Vreme acum acceptabilă, dar marile vârfuri sunt cu capetele în nori. Vedem un petic de cer albastru doar în stânga inconfundabilului „obelisc” Dent du Geant /Il Dente del Gigante şi în spatele macaralelor din Punta Helbronner-Rifugio Torino. Macarale ce sunt semn că italienii vor să ridice acolo o cabană ultramodernă, similară cu noile cabane Monte Rosa din Elveţia şi Gouter din Franţa. Studiem unde să parcăm gratuit maşina pentru 7-9 zile, căutăm pe îngustele şi întortocheatele dar pitoreştile străduţe din Dolonne (cartier din Courmayeur) pe unde, din spatele hotelului Ottoz, începe TMB-ul. Chiar „depistăm” o pereche de tineri ce veneau de pe el şi intrăm în vorbă cu ei; sunt plouaţi şi la propriu şi la figurat, ne spun de „zăpadă de jumătate de metru”, zone dificile….

Ne întoarcem la ALP- Duster-ul nostru, urcăm puţin cu el spre tunelul de sub Mont Blanc, apoi cotim la stânga spre şi pe Val Veni, spre campingul „Monte Bianco la Sorgente”(mai sunt două mai spre amonte), aflat pe o frumoasă pajişte, chiar sub celebrul abrupt al contrafortului Peuterey, care, împreună cu altele, sprijină uriaşa „cetate ” Mont Blanc. Suntem primiţi cu amabilitate, mai ales că le spunem că mâine vom porni pe TMB ! Plătim pe loc, să putem pleca dimineaţă deveme. Campingul nu e aglomerat, aşa că ne întindem „şatra” lângă ALP şi cort şi selectăm ce vom lua cu noi în rucsacii de mărime mijlocie. Nu şi echipamente de alpinism şi căţărare; vara, potecile TMB sunt ca cele din Fagăraşi, chiar dacă, tot ca în Făgăraşi, uneori „plouă cu fulgi de nea” şi există câteva zone cu cabluri, gen Strunga Dracului. In camping (cum va fi în toate) avem Wi-Fi, inclus în preţ, aşa că laptopul ne ajută să studiem prognozele meteo. Mâine vom trece prin „coada” frontului de ploi (mai pe sus cu ninsori !) din zilele trecute (când au fost şi avalanşe cu victime umane !), apoi vor urma două zile cu vremea mult dorită. Zile de care ne vom strădui să profităm cât mai „eficient”, mergând cât mai mult, dar desigur şi admirând şi fotografiind cât mai mult.

3. LUNI 14 IULIE. Aha, e Ziua Franţei, vom intra azi în „Hexagon”, dar graniţa e în Col de la Seigne, avem ceva de mers până acolo . Dar de mers şi de bagajul din spinare nu ne temem.
La ora 7, în Dolonne, în parcarea din de lângă Complexul Sportiv în construcţie (renovare ?), ne luăm rămas bun de la dragul nostru ALP, promiţându-i să revenim peste vreo 7-8 zile. Străduţele pozate aseară şi mini-parcurile de aventuri pentru copii, sunt încă pustii. Undeva în pădure ne întâlnim cu câteva grupuri care începuseră TMB-ul din Les Houches (Franţa) şi mergeau în sens invers decât acele ceasornicelor şi decât noi. Erau şi aceştia „ca ieşiţi din infern”, ne speriau că e periculos să trecem prin Col de Fours. Dar felul cum îşi făcuseră rucsacii şi alte „semne”, ne dovedeau că nu e cazul să ne speriem de cele afirmate de ei, de cei 20-30 de cm. de zăpadă recentă, care poate deja se şi topise între timp ! La cabana Maison Vieille (1956 m) facem o mică pauză, Marlene să-şi aplice ştampila („il timbro” ) cabanei în carnet şi s-o găsim şi salutăm pe doamna Angelica, inclusiv din partea Alexandrei şi a lui Cristi (ei dormiseră aici în prima lor noapte pe TMB, luaseră „startul” din Dolonne la prânz ).

Mai aruncăm câte o privire pe harta 1:25.000. Cartea- ghid nu am mai luat-o cu noi. Regretăm doar că nu am făcut şi luat cu noi copii dupa schiţele pe etape. Pornim iar, în speranţa că după Col Checrouit ieşiţi din pădure şi ajunşi pe „balconul” aflat vizavi de masivul Mont Blanc, să putem identifica, admira şi fotografia contraforturile stâncoase Aiguille Noir et Blanche de Peuterey, Pilierul Freney, L’Arette du Brouillard şi gheţarii dintre ele, acele tentacule albe (din păcate tot mai scurte) dinspre sud ale paşnicei caracatiţe albe aflată sus, la peste 4.500 m. Pe care până acum nu le văzusem; pe cele dinspre Vallee de Chamonix da ,dar abia aşteptăm să le revedem. De data asta nu doar din vale, ci de pe acele „balcoane”, mult lăudate de alţii şi mult dorite de noi, din Brevent şi Les Aiguilles Rouges. Din păcate, plafonul de nori acoperă partea lor superioară. Ne gândim ce baftă de vreme bună au avut pe aici Alexandra şi Cristi, cărora numele Peuterey şi Freney nu le spuneau ce ne spun nouă. Dar bănuim că noi vom avea vreme bună în unele zone unde nu au avut ei. Aşa e la munte ! Un binoclu ne-ar fi ajutat măcar sa vedem cabana Borelli, de unde în iulie 2010 au pornit Silvia Murgescu şi Cătălin Pobega în temerara lor ascensiune(TD+ !) „Integrala Peuterey”:

( http://www.silvique.ro/2010/07/20100704-creasta-peuterey-integrala-am.html ).

Incă o dată „chapeau bas” în faţa lor ! Ne amintim şi de tragedia de pe Pilierul Freney, în care în iulie 1961, din echipa de 4 francezi şi 3 italieni, prinşi de vreme proastă, sub La Chandelle ( 60 m ), nu departe de ieşirea din traseu, au murit 4, supravieţuind mai cunoscuţii Pierre Mazeaud , Walter Bonatti -„le plus grand alpiniste de l’époque” şi amicul său Roberto Gallieni.

Ne deprimă aspectul trist, fluviul de grohotiş care a fost (mai este doar în partea de sus) gheţarul Miage (cel italian), pe unde ştim că trece traseul clasic italian spre vf.Mont Blanc, cu înnoptare la cabana Gonella, aflată pe Les Aiguilles Grises . Ne amintim desigur că, în 20 iulie 2010, noi, plecand la ora 3 de la Ref.Durier, am intersectat traseul italian şi împreună cu prietenii Puiu Dimache din Roma şi Cezar Manea din Bucureşti l-am urmat peste Piton des Italiens – 4.002 m spre Aiguille du Bionassay, refugiul Vallot, Mont Blanc, Ref.Cosmiques de lângă Aiguille du Midi, unde am ajuns după ora 23 !

Unei lungi dar blânde urcări, îi urmează coborârea spre Val Veny (scrisă în italiană Val Veni), spre Lacul Combal, acum cam colmatat. Însoţim o vreme firul apei, apoi urcăm spre cabana Elisabeta- 2.195 m. Urmează Casermetta- 2.365 m, acum mic muzeu montan şi punct de informare turistică. Pe traseu, din când în când, din plafonul de nori, se iţesc două vârfuri mari, ce le bănuim a fi Aiguille de Tre la Tete -3.930 m şi Aiguille des Glaciers – 3.816 m.. La Elisabeta şi la Casermetta ne ajunseseră din urmă cinci ciclişti germani, dar au zone unde împing din greu de biciclete spre Col de la Seigne, unde noi ajungem înaintea lor şi strigam „Vive la France”, mai ales că azi e 14 Iulie. Alexandra scrie despre aceasta graniţă:

„Evident, pe cealaltă parte nu e nici iarba mai verde, nici cerul mai albastru, doar că e altă ţară.”

Dar, după ce ne oferim să le facem cicliştilor nemţi o poză de grup lângă borna de graniţă, constatăm că „de cealaltă parte” pentru ei e mai altfel decât în Italia: se urcă „pe cai” şi galopează la vale ! Din sens invers soseşte un grup numeros de japonezi care se adăpostesc de vânt după uriaşa momâie de lângă borna oficială. Vom mai întâlni pe TMB şi alţii, i-am întâlnit mereu în Alpi şi prin oraşele europene.
Lungă coborâre de la 2.516 m până la refugiul Les Mottes (1.870 m), o stână „reciclată”, unde Alexandra şi Cristi aveau reţinute locuri pentru a 2-a noapte şi se amuzaseră să doarmă unde cândva au dormit şi au fost mulse vaci ! Mai avem câteva ore de lumină, refugiul-stână al nostru, numit Hilleberg, fiind în rucsacul meu, continuăm să coborâm vale până la stânele Ville des Glaciers- 1.789 m, de unde probabil că nemţii continuaseră la vale spre sătucul Chapieux, varianta mai blândă, folosită şi de alergători.

Noi, fără a ne teme de zăpada cu care unii au vrut să ne sperie, cotim la dreapta peste apă şi incepem lungul urcuş spre unul din cele două mai înalte puncte ale TMB: Col de Fours- 2.665 m. Speram ca până la lăsarea serii, să ajungem la Refuge du Croix du Bonhomme , aflat la cca o oră dincolo de acest col. Şi am fi ajuns. Dar pentru că traseul de după Ville des Glaciers, mai văzusem în două locuri corturi montate într-un loc fain şi începuse o ploicică, iar dincolo de col am fi fost în umbră în dimineaţa următoare, la 19.30, unde începe panta finală spre Col des Fours, decidem să ne montăm cortul lângă un pârâu.

GPS-ul ne arată că am parcurs 29,5 km, am urcat 2.400 m, am coborât 1.300 m.

4. MARTI 15 IULIE. Trezirea la 5.30, ca de obicei. Căci am venit „să facem” TMB-ul, nu să dormim pe săturate ! Când soarele ne spune „bună dimineaţa”, îi mulţumim şi ii spunem că ne dorim a fi bună întreaga zi ! ( În Apuseni, un localnic pe care l-am salutat cu „Bună dimineaţa”, ne-a replicat „Bună să vă fie viaţa” ! Aşa l-am salutat în dimineaţa următoare şi a răspuns: „No, aşe ! „). Marlene face pozele de rigoare, iar la 7.00 pornim spre Col de Fours. E o limbă de zăpadă veche, se vede că peste ea e şi un strat mai nou, dar e absolut OK. În pas ne salută un alt superb peisaj şi ne salutăm cu cei mai harnici TMB-işti care dormiseră la cabana Bonhomme şi parcurgeau TMB-ul în mod clasic, in sens anti-orar. Azi am vrea şi am putea ajunge până în Col de Voza, de pe linia tramvaiului de Mont Blanc. Marlene nu uită că la cabanele pe lângă care trecem, să-şi aplice ştampila (în Franţa „le tampon”), supărată că sunt cam banale, nu se mai întrec în frumuseţe ca cele din Dolomiţi sau Tatra.

Nu mai dăm detalii despre lunga coborâre până în Contamine-Montjoie, „veche cunoştinţă” a noastră, aflată la 1.167 m. Facem, doar câteva scurte menţiuni: pe traseu am întâlnit mai multe grupuri mari de scouts-i, ai căror rucsaci arătau jalnic ! Despre un astfel de „montaniard”, bunica Marlenei ar fi spus „câine surd la vânătoare” . Pe drumul dintre cabana Nant Barrant si biserica Notre Dame de la Gorge, în frumoasa pădure de zade, se află nişte chei înguste cu şuvoi tumultuos de apă, traversat de un pod de pe vremea romanilor ! Nici pe acest drum şi nici pe altele care duc spre cabane, nu am întâlnit motociclete, ATV-uri sau jeep-uri. Sunt folosite doar în scop utilitar, pentru aprovizionarea cabanelor, etc. N-am văzut nici picnicari, n-am auzit altă muzică în afară de a naturii.

În plină căldură de prânz, facem o scurtă pauză în centrul acestui simpatic orăşel. Câteva cumpărături: franzeluţe (baghete) şi iaurt ( le consumăm pe loc! ) şi câteva legume şi fructe. Apoi ne luăm rucascii în spinare şi începem urcuşul spre Auberg şi Col du Truc-1.720 m, de unde coborâm la Refuge de Miage 1.550 m (există în amonte un gheţar Miage şi în Franţa, „în oglindă” cu cel din Italia). Pe aici trecusem în 2010 în urcarea spre Ref.Durier, de unde am început „Marea traversare a Mont Blancului”. Pauză de răcorit picioarele şi de „ciugulit” ceva dulciuri înainte de lungul urcuş pe căldură, până în Col de Tricot -2.120 m, urcuş ce ni s-a părut mai scurt decât părea a fi . Apoi lungă şi faină coborâre până la torentul ce vine din Glacier du Bionassay şi curge spre satul cu acelaşi nume (sat prin care trece varianta „mai blândă” a TMB). Peste torentul Bionassay există un pod suspendat ca cele din Himalaya.

Urmează un urcuş prin pădure de zade (ca mai toate). În poiana următoare, mare şi plată, lângă un pârâu, decidem să nu mai mergem încă vreo 4-5 km până la civilizaţie la Bellevue sau Col de Voza, ci să montăm cortul în liniştea şi sălbăticia de aici. Sus, vedem o parte din ascuţita creastă albă a patrumiarului Aiguille de Bionassay pe care în 20 iulie 2010 am călcat ca Nadia pe bârnă. O potecă se desprinde aici din TMB şi duce la Nid d’Aigle (Cuibul de Vultur), capătul liniei Tramway du Mont Blanc. Vedem şi „un cuib de rândunele” atârnat sub streaşina cerului albastru: mult solicitatul Refuge du Gouter. Din ambele „cuiburi” pleacă zilnic sute de oameni cu speranţa să ajungă până pe Cupola Albă, la 4.810 m !

Cam sălbatice s-au dovedit şi cele trei vaci ce păreau că pasc cuminţi pe acea întinsă şi bogată păşune. Dar s-au apropiat de noi „musafiri neanunţaţi şi nepoftiţi”. Am încercat să le alung, dar una a reacţionat ca un taur la coridă: la 10-15 m de cortul nostru scurma pamântul cu copitele şi coarnele, semn că urmează …atacul ! Gândind la cum aş putea arăta eu şi cortul în următoarele minute, în disperare de cauză, am aplicat tactica lui Klausewitz: „cea mai bună apărare e atacul !”. Cu ambele beţe în mâinile ridicate spre cer şi urlând ca un disperat, am simulat că atac, alergând spre inamic ! Din fericire efectul a fost cel sperat: au luat-o la goană şi am continuat o vreme să le alung cât mai departe. Abia acum înţegem de ce în relatarea sa, Alexandra scrie că are teamă de vaci !! Mi-am amintit apoi că şi Mike Horn, instruit de un eschimos, a reuşit cu acest „tertip”, simulând în faţa unui urs polar că e mai mare şi mai tare. Când am citit (şi recitit ! ) acel pasaj din fascinanta sa carte „Luptând cu Imposibilul”, nu-mi imaginam că voi fi obligat să-l imit cândva, undeva ! De fapt tactica asta am mai aplicat-o de multe ori pe munte, dar inamicul era câte o haită de câini ciobăneşti. După două zile, ajunşi la Champex, în Elveţia, unde aveam întâlnire cu dragii Florin şi Dia să facem 1-2 etape ale TMB împreună, am aflat că se organizează lupte între vaci din acea rasă „Vaches d’ Herens” ( vaci de carne, nu şi de lapte !):

http://savoie.ialpes.com/reines/bataille-herens.htm

Am văzut apoi în centrul unui orăşel poze de la un astfel de spectacol, inclusiv poza oficială, cu vaca victorioasă („regina”), proprietarul ei şi primarul !

Bilanţul zilei: 26,3 km, D+1.470 m, D – 2.150 m

5. MIERCURI 16 IULIE. Am dormit totuşi bine (somniferul era desigur oboseala), fără să pândim dacă nu se apropie respiraţia sforăitoare, nervoasă a „vacii nebune” şi fără să visăm o nouă „coridă”. Ne bucurăm că şi în această a 2-a noapte pe TMB, am dormit într-un loc izolat şi doar noi. In cartea-ghid despreTMB a lui Kev Reynold, scrie că TMB se poate face şi cu cortul, la finalul unor etape indicate de el chiar scrie unde se pot pune corturile lângă cabana respectivă. El adaugă că nu e permis a pune cortul în Valee de l’Arve, Valee de Glaciers din Franţa şi în oricare din văile elveţiene . Când, spre finalul turei am dat telefon la Cabana Bonatti să reţinem locuri pentru Florin şi Dia şi am întrebat dacă noi doi putem monta cortul, ni s-a răspuns categoric că nu ! În consecinţă am reţinut patru locuri, norocul a fost că aveau.

Însă e logic faptul că acei multi TMB-işti ce-i vedeam mereu cu echipament de bivuac pe rucsaci, nu dormeau în cabane şi nu-şi instalau corturile doar lângă cabane, cum am şi văzut în unele seri. Dar n-am văzut nicăieri „urme” ale campării, gunoaie. Poate asta face ca eventualii rangeri „să închidă ochii”, mai ales în Italia şi Franţa. Chiar autorul scrie că montarea corturilor cu discreţie şi grija faţă de mediu pot fi tolerate: „In practice the occasional tent discreetly pitched and with consideration for environmental concerns appears to go unremarked”. Normal ar fi că dacă cineva cară cort, salteluţe şi sac de dormit, să le folosească şi să fie „unremarked” în fiecare seară , nu doar „occasional” ! Dar e de bun simţ să se facă asta cu discreţie, nu ostentativ şi fără a lăsa urme.

Sute de astfel de dimineţi din trecutele noastre ture pe munte, ne ajută să ne înţelegem fără cuvinte şi ca fiecare gest de la trezire până la luat rucsacii în spinare, să fie oarecum automat. Aşa ca la ora 7 suntem iarăşi gata de drum. Am putea pleca şi mai repede, dar n-am avea lumina necesară a fixa locul acela şi pe cardul foto, nu doar în memorie. Acum ne dăm seama că aseară nu ne-a venit ideea de a imortaliza şi „vacile nebune”, posibil desigur doar după ce ne-am dovedit mai curajoşi şi mai tari ca ele

Nici în Col de Voza nu apucăm să facem o poză primului tramvai ce urca spre Nid d’Aigle, următorul va fi peste o oră. Dar în gară studiem text şi imagini despre epopeea construcţiei acestei linii ferate. Mai apoi, aşa cum povesteşte şi Alexandra, avem şi noi unele probleme de orientare, nu la toate serpentinele drumului ce coboară în Les Houches sunt semnalate scurtături, dar găsim unele şi întâlnim TMB-işti care urcă. Căci am vrut să urmăm TMB, deşi în 1973, la întoarcerea de pe vârf, eu coborâsem de la statia vecină Bellevue pe un traseu mai abrupt, dar mai scurt, pe sub traseul telecabinei. În piata centrală din Les Houches, savurăm din nou câte o baghetă proaspătă cu lapte de Alpi, ne completăm proviziile, iar de la Biroul de Informaţii Turistice aflăm cu bucurie că perioada de veme bună s-a prelungit cu încă două zile ! Uraaa !

Nu stăm mult în acest orăşel de unde cei mai mulţi TMB-işti iau startul în sens „counter clockwise”. Ne grăbim să ajungem pe balconul reprezentat de Le Brevent, de Les Aiguilles Rouges şi Aiguillete des Posettes, să admirăm şi fotografiem celebrele Les Aiguilles de Chamonix, gheţarii (ce a mai rămas din ei !) şi vârfurile semeţe , majoritatea patrumiari, de la Aiguille du Bionassay în dreapta, până la Aiguille du Tour în stânga. In prima parte a zilei cam suferim de sete, căci sperasem să mai traversăm pâraie. Ne-a salvat unul, la ieşirea din pădure, dar apoi, la prima cabană -Bellachat- există doar apă îmbuteliată şi costă ! Vom „defila” azi şi vom continua şi mâine, la pas prin faţa Măriei Sale Mont Blancul şi a nobilei sale suite. Şi în ghid se aminteşte de „uninterrupted panorama”. Pe cei mai mulţi îi recunoaştem, îi ştim din alte vizite şi din multe cărţi şi albume. Pe alţii ni-i indică acele panouri cu panorama din faţă, existente lângă unele cabane, de ex. lângă staţia de telecabină de pe vf.Brevent.

Ştiam că pe vf.Brevent este de obicei aglomeraţie mare, căci pe cei mai mulţi din acea aglomeraţie îi duce acolo telecabina. Avem însă norocul să ajungem la vreo 2-3 minute după plecarea la vale a ultimei cabine (ora 18) , când un turist căruia probabil nu-i mergea bine ceasul, sosise gâfâind şi era disperat că va trebui să coboare per pedes ! Noi ne bucurăm că suntem acum aici cam singuri. Doar câţiva tineri căţărători ( e o faleză nu departe de telecabină) cu corzile peste rucsaci mari, îşi amenajau locuri de cort ” a la Himalaya”, printre bolovani.
Găsim şi pozăm şi multe texte interesante şi o imagine pe care e desenat traseul urmat de Balmat şi Paccard în prima lor ascensiune pe Mont Blanc din 8 aug.1786, problemă ce nu-mi era clară până acum. Apoi, soarele mai având de coborât până la orizont, vom continua până dincolo de Col du Brevent, să găsim un loc de cort cu iarbă şi apă.

Privirile ni se mută mereu de la poteca pe care călcăm la minunea de dincolo de valea Chamonix . De fapt mereu ne oprim „să căscăm gura” la peisajul la care am visat decenii ! Privind de aici „muntele-cetate”, înţelegem şi mai bine rândurile unui clasic al Alpilor- Leslie Stephen (1832 – 1904) :

„În singurătatea sa maiestuoasă, Mont Blanc-ul îşi ridică umerii şi fruntea peste mulţimea piscurilor înconjurătoare, oferind o uluitoare frumuseţe alpină: sfidătoare stânci întunecate, turnuri sălbatice împungând cerul, râuri de gheaţă frământată, câmpuri de zăpadă catifelată şi netedă ca sideful…, toate armonizate într-o unitate estetică”.

Din păcate, multe s-au schimbat de atunci: Gheţarii Taconnaz, Bossons, Pelerins, Blaitiere, Mer de Glace, Argentiere, Trient şi toţi ceilalţi sunt mult mai „anemici” faţă de imagini pictate sau fotografii vechi ce sunt expuse ici şi colo şi chiar faţă de cum erau în 1973 când i-am văzut eu prima data „live”. Cea mai tristă impresie o face Mer de Glace, ale cărei vechi limite se văd undeva mult mai sus, între ele şi actualul nivel existând nişte râpe de pământ sau pereţi de stâncă pe care am constatat în 2010 că s-au instalat o succesiune de scări metalice pentru a se putea coborî sau urca ! Între gara Montenvert a trenului cu cremalieră şi malul gheţarului, există acum un ascensor pentru turiştii (mulţi „pantofari”) care vor să viziteze şi peştera artificială săpată în gheţar… Nu ne mai săturăm de panorama din faţă. „Acele” ( Les Aiguilles ) – nu le însirăm numele- intrate de mult în istoria alpinismului , reprezintă un peisaj fantastic.

În stânga lui Aiguille du Charmoz, recunoaştem mai mic, dar ascuţit şi semeţ, Aiguille de la Republique, care mie îmi aminteşte de fostul Ac al Cleopatrei din Făgăraşi, care s-a dărâmat prin anii ’60 (acum mai exisă doar soclul de care se sprijinea ! ). Nu departe de Aiguille de la Republique, pe un versanul sud-estic al Aiguille du Grepon, stiu ca există un ac ( „jandarm”) similar şi tot celebru: Aiguille du Roc sau Pic du Roc. O imagine cu alpinistul Gaston Rebuffat pe acest adevărat ac de stâncă, a fost depusă în capsula Voyager cu dovezi ale vieţii şi civilizaţiei de pe planeta Terra, expediată de NASA în cosmos… A se vedea: http://fr.wikipedia.org/wiki/Aiguille_de_Roc , iar poza cu Gaston pe Pic du Roc ( care nu inteleg de ce nu e pe Wikipedia !) o puteţi vedea la http://www.dinumititeanu.ro/Schimbari-in-munti, unde e şi poza cu fostul Ac al Cleopatrei din Făgăraşi.

Seara ajungem la Plan Praz, tot o „gară superioară” de telecabină. Nu doream cazare aici, dar speram să obţinem apa necesară pentru masa de seară şi micul dejun. Dar am văzut anunţul că acea clădire (folosită mai ales în sezonul de schi) e deschisa doar între 11-17 ! Aşadar un fel de invitaţie „montaţi-vă cortul …daca aveţi şi apă în rucsaci „. Sau „rabdaţi sete dacă vă place cu cortul !” Apă destulă nu aveam, la nevoie am fi răbdat, uneori am mai făcut asta, chiar în Carpaţi ! Ştiind că pe munte n-a murit niciun montaniard de foame sau sete, ci doar din alte cauze ! Dar în timpul coborârii ochisem două petice de zăpadă. Am montat cortul ceva mai jos, pe iarbă, într-o zonă plată, la un cot al pârtiei de schi, nu departe de „apa solidă” pe care primusul era obişnuit s-o facă apă-apă şi să gătim ce ne dorim. Nici acest loc de cort, similar cu cele anterioare pe TMB, nu se poate uita. Pentru noi e clar că dacă am fi optat pentru varianta „din cabană în cabană”, TMB-ul n-ar fi avut atâta farmec.

Bilanţul zilei: 24 km, D+ 1.580, D – 1.500 m. Dar din Courmayeur/ Dolonne până aici, în trei zile am parcurs 79,8 km, deci aproape jumatate din TMB, căci nu ştim exact cât va arăta GPS-ul la final , depinde pe care variante ne va lăsa vremea să mergem.

6.JOI 17 IULIE. Cu fermoarul cortului deschis, urmărim clipa când soarele va săruta vârfurile, apoi ieşim să le dăm onorul. Le trecem din nou în evidenţă şi ne pregătim rapid să ne continăm „defilarea”, intenţionând să ajungem deseară în Col de Balme, la graniţa cu Elveţia. E superbă panorama de dincolo de valea Arve, numită uneori valea Chamonix. Dar superbe sunt şi locurile prin care trecem. Masivul Les Aiguilles Rouges (rezervaţie naturală) ni se pare mai frumos decât masivul Brevent. Trecem pe La Flegere (următorul loc unde unii urcă cu telecabina) şi de unde peste tristul gheţar, Mer de Glace, se vede Aiguille du Tacul, iar mai la stânga uriaşul perete Grandes Jorasses pe care în 2010 îl admirasem de vizavi, dar de mai aproape, de la Refuge Couvercle. Peste Glacier d’Argentiere , la obârşia acestuia se află Mont Dolent- 3.823 m, „bornă” pe tripla graniţă dintre ţările străbătute de TMB.

Lac Blanc de azi (căci alegem desigur varianta cu urcare la lac, nu cea mai comodă, pe curbă de nivel) e mai fotogenic decât Lac Brevent de ieri. Dovadă şi marea mulţime de oameni, mulţi cu copilaşi, ajutaţi să ajungă aici de telecabina ce-i urcă din Praz de Chamonix -1.062 m până la Chalet de la Flegere-1.877 m. Însă de acolo se urcă per pedes până la Lac Blanc-2.352 m. Desigur facem aici o pauză mai lungă, nu pe terasa cabanei, nu pentru cabană am venit, ci dând roată lacului şi căutând unghiuri noi pentru foto. Parcă visăm că vedem aievea lacul acesta, care e desigur albastru nu „blanc” (alb). Iar în fundal şi în oglinda apei vedem fascinantele vârfuri şi „ace” ale Masivului Rege ( în ghid : „The Monarch of the Alps.”). Lăsăm imaginile şi imaginaţia voastră să vorbească…

Pornim apoi într-o lungă coborâre şi avem surpriza să auzim că trei turişti vorbesc româneşte şi să constatăm apoi că ne cunoaştem bine ! Doamna era Codruţa, fostă colegă, cadru didactic universitar în Cluj, dar de câţiva ani medic în Anglia. Am mai întâlnit români, dar nu în vacanţă, ci lucrători la cabane şi la stâne ! Ne despărţim apoi, căci ei coboară la Argentiere, iar noi pe varianta cu „les echelles” (scări) ce duce la Tre le Champ, în soseaua ce leagă Chamonix de Elveţia. O traversăm şi începem un lung dar plăcut urcuş spre Col de Balme. Dar nu prin satele Montroc şi Le Tour şi pe vale (izvorul râului l’ Arve), ci varianta principală, de vreme bună, mai pe sus, prin pădurea de zade, iar apoi pe culmea Aiguillete des Posettes, cu punct maxim 2.201 m ce ne oferă în continuare panorama. Ne miră denumirea „aiguilette”, căci acest munte nu e „ac” de stâncă; e o spinare înierbată (Mont de la Saxe de după cabana Bonatti din Italia, ne va aminti de ea !) .

Marlene se uită mereu la GPS, căci vrea să-i pozăm ecranul când vor apărea pe el 3 cifre: 100 km. de la startul din Courmayeur, ceea ce şi facem ! Pe aici -la cca o ora de apusul soarelui- suntem cam singuri, cum, de cele mai multe ori se întâmplă spre seară şi în turele noaste din Carpaţi. Pentru noi sunt orele cele mai faine, când revine răcoare şi începe „briza de seară”, când a dispărut ca prin farmec oboseala, parcă am fi băut o cafea tare ! Amurgul devine tot mai „pictural” şi ne amintim de anii de şcoală :”… Se tânguiesc tălăngi pe căi, şi neguri cresc din negre văi, plutind pe munţi..” Am văzut doar un cort deja montat şi ne-au depăşit trei alergători. La ora 19.30 ajungem pe graniţa cu Elveţia: Col de Balme- 2.191 m. GPS-ul ne arată că am parcurs 102 km, cu cca 7000 m urcaţi. Îl montăm pe „Erik cel Roşu” la cca 5 minute de cabană, căci la cam un minut de cort avem apă de izvor. Iar între noi şi cabană există un deluşor, să nu fim văzuţi. Mâine, la cabană, vom studia prognoza afişată, dar când Marlene va cere ştampila, va fi refuzată de o babă acră !

Dacă nu aveţi timp şi pentru episodul al 2-lea la: http://www.dinumititeanu.ro/TMB%202
citiţi din el măcar EPILOGUL.