Tragedia de pe Brâna Aeriană

Motto: „Daca te prinde vremea rea in traseu si il termini, e Măestrie, daca intri in traseu pe vreme rea , e Prostie !”

auzita de mine la baza Surplombei de la Gâtul Iadului din Cheile Bicazului, cand, in a 3-a zi a unei Alpiniadei Republicane, un grup de 15-20 alpinisti ( au aderat apoi toti) adăpostiți acolo de ploaia ce începuse, au decis sa nu intre în traseele în care se înscriseră în seara anterioară, ci să se intoarca toți la cabană si sa ramana clasamentul pe  baza punctajelor obținute de fiecare în zilele anterioare.

În zilele anterioare  acelei Alpiniade Universitare din Bucegi din 1-2 oct. 1983, vremea a fost  frumoasă !  Pe atunci, pe prognozele meteo  nu te prea puteai baza. Nimeni nu putea prevedea că  alpiniștii vor fi surprinși în trasee sau la coborâre de o vreme ”infernală” ! Din păcate, cei mai mulți cățărători nu erau echipați ”pentru orice eventualitate” !  Imprudența aceasta  + alte mici greșeli au produs o tragedie care nu se poate uita  ! Care NU TREBUIE UITATĂ !  

Faptul ca nefericitii Sanyi Schönberger si Koritar Gyuri din Clubul ”Metalul” Gheorgheni și ceialți doi colegi ai lor,  pe acea vreme cumplită,   au dus la bun sfarsit  ascensiunea Fisurii Albastre, dovedeste maiestrie, dovedeste ca ei nu au intrat / nu au fost trimisi de antrenorul lor Szabolcs Hargytai nepregatiti in traseu, cum au incercat cu insistență să acrediteze și ”să-l înfunde” unii amici ai lui Bachus care  nu-l agreau pe Hargitai din cauza  pretențiilor sale că alpinismul și alcoolul sunt incompatibile. Și vinovat nu e nici Dan Vasilescu organizatorul concursului. Nu mai știu de ce nu am fost atunci acolo,  desi nu lipseam de la Alpiniadele Universitare, căci eram legitimat la un club universitar.  Dar, după accident,  ca mulți alții,  la rugămintea sa, am stat și eu de vorba cu dl. Cseke Gabor ce lucra la un ziar central de limba maghiara, care venise sa-mi ceara parerea despre Hargytai- sportivul si Hargytai-omul. Căci Hargitai  (Döme) începuse să se cațere la noi -Clubul U-Cluj- în timpul cât a fost student la IEFS Cluj. Acel ziarist, la randul lui discutase cu zeci de oameni pe tema accidentului si mi-a redat ce a spus fiecare. Am stat si eu de vorba cu unii participanti la acea alpiniada. Ar fi multe de spus. 

„Nici astazi nu am raspuns la toate întrebarile care-mi torturau gândurile…”

afirma Liviu Balea intr-un mesaj pe internet. Si cred ca nici cartea ” A bozot”  pe care a scris-o acel ziarist nu raspunde la toate intrebarile. Carte care acum- în 2021 e pregătită  de Marian Anghel pentru a fi tipărită în limba română sub titlul ”Jnepenișul”. Carte din care toate generațiile de cățărători vor putea afla multe, vor învăța multe: Și despre greșeli care nu ar trebui făcute pe munte, dar și despre  divergențe, invidii, ”lovituri sub centură”,  care din păcate mai există în ”lumea noastră”. In carte, doar numele protagonistilor sunt schimbate.  Ceea ce am retinut eu este ca multe voci spuneau: „daca ar fi doi oameni, ar trebui cautati, dar fiind șase, nu e cazul”. Este un caz tipic de falsa senzatie de siguranta in grup. Tot acele voci (antrenori, organizatori, alpinisti) spuneau: ” au urcat in platou, sunt la Releul Coștila sau la Babele”. Nu erau telefoane sa afli asta. Iar majoritaea alpinistilor se catarasera in trasee pe aceeasi vreme cumplita in acea zi. Hargitai fusese in Sperantei, era deci si el cvasi-terminat, dar nu asta l-a determinat „sa stea linistit”, ci faptul ca stia ca „baietii lui” sunt buni. Si au fost buni. Si puteau ajunge cu bine jos, daca nu erau altruisti: iesiti din traseu, uzi până la piele dar fara haine de schimb, au stat mult timp (cam o oră ! ) in Creasta Vaii Albe, in vantul ce sugea viata din ei  așteptându-i pe ultimii doi dintre cei sase (o echipă din Sf.Gheorghe) . Urcaseră Fisura Albastră trei echipe: o echipă din Gheorgheni varianta Moșului (cei care vor muri) , alta + echipa din Sf.Gheorghe  varianta Floricioiu. I-au așteptat pentru a nu-i lăsa  singuri, mai ales ca aceia nu știau retragerea: urcarea spre Platou sau coborarea spre și pe Brâna Aeriană. 

Era ceață când au început  coborârea și au găsit cu greu intrarea în Brâna Aeriană. I-a prins apoi noaptea, iar ”poteca” nu e peste tot potecă, nu e ușor de urmărit nici ziua. Doi dintre ei deja dădeau semne clare de hipotermie. S-au oprit mai sus de ”La Pândă”  să aștepte ziua. N-au rămas   toti sase impreună, caci  trei dintre ei, cei mai valizi, s-au dezlegat de ceilalți trei și au plecat spunând: ” ne ducem să cerem ajutor !” Dar după nu mult timp s-au oprit și ei și au reușit să facă un mic foc.  Daca rămâneau toți șase, chiar dacă nu puteau face foc și nu mai aveau energie ca sa se miste tot timpul, daca nu mai aveau din ce „fabrica” acea caldura necesara vietii, de ce nu au folosit metoda militara de supravietuire: asezandu-se „miriapod”, unul mai bine imbracat cu spatele la un copac si ceilalti in fața lui, fiecare încălzind/apărând de vânt/ frig cu pieptul său, spatele celui din faţă? Ar fi avut toți protejate de frig organele vitale.  Eu mai stiu cateva echipe care au facut acolo bivuac fortat, cam tot asa echipati. Va redau ce am scris cândva pe personala lui Cristi Diaconu:

=================================

Pai bine ati facut ca nu ati coborat noaptea spre/pe Aeriana, mai ales daca nu o stiati. Pe acolo in 2 oct. 1983 au murit de hipotermie, dupa iesirea din Albastra, doi alpinisti din Gheorghieni (erau 6!). Pe acolo, tot intr-un octombrie i-a prins noaptea dupa Albastra pe Zoli Kovacs, Ionel Coman, Toni Demeter si au facut- fara echipament adecvat- un „bivuac sub stele” pana la aparitie lunii. Zoli, care nu avea și pulover, a fost „îmbrăcat” cu spire de coardă, pe care „croitorii” au trebuit mai apoi sa le slăbească. Caci dupa ce l-au impachetat, cand Zoli a coborat brațele, nu mai putea respira…

================================

Si tot pe acolo, au avut probleme amicul meu clujean Doru Oros si  trei timisoreni care iesisera prin Albastra Mosului, in seara cand dl. profesor  Seracin si inca doi tmișoreni au stat in acea noapte ( asa au vrut!) in Bivuacul 4 din Directa. Iesise doar capul de coarda al primei echipe ( Ocsi Ilyes),  legase coarda de pitonul din creasta, s-a dus si a dormit la Babele, iar a 2-a zi a venit „sa gate treaba”. Pe clujeanul Doru cu timisorenii care iesisera pe Faţa Muştelor, i-a prins noaptea mai jos de  Brana Aeriana si au facut mai multe rapeluri dupa braduti sau jnepeni, mai mult pe pipaite, prin locurile pe unde apoi Liviu Balea si Alioşa au montat ( din mesajul lui am  aflat cine ! ) acele cabluri. Cabluri subțiri de care si unii coechipieri ai mei, cu șapca, batista, mâneca de la hanorac sau chiar cu mâinile goale, se tineau la coborare, mai ales dupa ploaie. V-au /v-am multumit in gand Liviule !  Acolo, unde la urcare se termină urcarea și cablurile și se traversează orizontal spre dreapta și se iese la ”Belvederea spre Peretele Policandrului”, acolo există acum fixată plăcuța ”In Memoriam”.

Comentarii: Ca si in alte ocazii similare, nu se prea stia cine TREBUIA sa ia masuri, sa ceara/ sa faca echipa de cautare/salvare: antrenorul? organizatorii concursului? Salvamontul din zona? Totul era se pare confuz, toti isi dadeau o parere, nimeni nu lua o decizie benefica….  După tragedie mulți -cum am făcut șu eu mai sus- se întrebau ”de ce?”. De ce nu au urcat pe platou cum le spusese Hargitai, de ce s-au despărțit, de ce -dimineața- cei trei care făsuseră foc nu au urcat mai sus să-i ia sau să vadă în ce stare sunt ceilalți trei.

La unele veți afla răspunsuri în carte..

Cateva vorbe despre Salvamontul Busteni de atunci : Forurile locale nu acceptau alpinisti in formatie ! Stiu asta sigur, de la cățărători care s-au oferit ! Se spunea ca salvamontul e pentru turisti, alpinistii sa se salveze intre ei ! De aceea, la alpiniadele din Bucegi, nu era asistenta salvamont ! Dar erau pregătiți pentru transport și apareau cand alpinistul accidentat era scos din perete si era adus la poteca- deci acum era turist. Asa ne spune și Liviu, au apărut cu targa  în timp ce el și alți voluntari îl cărau pe  muribundul ”Agh Janos”, care supraviețuise lângă cei doi morți ! Tot așa s-a intamplat -tot la o Alpiniada Universitara (IPGG) dintr-un alt octombrie, cand Nicu Boariu din Cluj, uitandu-se dupa capre negre din Brana Policandrului, s-a impiedicat/dezechilibarat si a „zburat” si s-a rostogolit cam mult, aterizand -ce minune- pe singurul petic de zapada ce mai era inca netopit in Valcelul Policandrului. Si atunci, salvamontiștii bustenari l-au luat mai jos de Sfatul Uriasilor de pe masa refugiului cu care noi îl căram, si l-au mutat pe targa lor. În august 2002, la Plaiu Foii, la intalnirea de 30 de ani  a primei promotii ( si a altora) de alpinisti ai Clubului U-Cluj, s-a evocat si acel accident al lui Nicu Boariu – care a scapat cu bine dupa o spitalizare cam lunga si emotii ca ramane fara un rinichi. Dar am insirat multe nume, am pastrat un moment de reculegere si apoi am revazut in diapozitive  si in pozele aduse de participanti multe chipuri ale unora din Cluj si Turda care ne-au parasit prematur, unii pe munte, alţii altfel, dar în majoritate  tragic:

Eme Sabin Doctor, Petrica Stanciu, Misi Szalma, Laci Halmagyi, Rica Enasel, Mircea Nicoara, Alexandru Bradut Serban- „Cuxi”, Nelu Fratila, Horea Pantea, Adrian Grigore, Andrei Moldovan, Sanyi Schönberger, Dobray Peter, Octav Brătilă-Bulinel, Ilie Humiță.

Au fost/sunt poate si in acel Salvamont, prieteni cu alcoolul- cum scria Liviu Balea în acel mesaj- și cum știți și veți vedea și în carte că mai sunt și în cluburi de alpinism ! Dar dacă sunt văzuți seara cu o bere în față nu-s ”bețivani”.  Doar cei care fac mereu chefuri și duhnesc a alcool și când acordă cuiva prim ajutor (cum scrisesem în carea mea ”Chemarea muntelui”), aceia ar trebui eliminați.  Dar eu spun ca cei din Busteni ( ca si cei din Zarnesti) au fost/sunt printre putinii salvamontisti din tara care aveau/au de tras tot la cateva zile, ponoase și își riscă viețile pe ploaie, intuneric, zapada, viscol, prin tot feluri de valcele, brâne si alte coclauri ( v-ar placea?). Fara  sa aiba si ”foloasele”  altora: a schia iarna pe gratis, a nu sta la cozi la telecabine, telescaun..(atunci nu exista Pârtia Kalinderu). Eu nu i-am invidiat niciodata, caci am avut de luptat cu destui ne-montaniarzi,  dar amatori de a deveni „salvapârtiști” la Baisoara, dar in Cheile Turzii să-și riste alții viața…

Viata e frumoasa, viata e complicata, viata trebuie traita, dar viata trebuie pretuita, pazita ! Uneori ne amintim ce valoare are doar langa catafalcul unuia de-al nostru sau -cum spunea Lionel Terray :

„..când după o lungă oscilare la granița posibilităților umane, putem din nou să strângem viața cu ambele brațe”.