Traversarea mult dorită

Perioada 11-13 aprilie 2013. Participanti: Cezar Manea, Papp Csaba, Marlene si Dinu Mititeanu.

Traseul: cabana Voina- Plaiul lui Pătru- Şleaul Bătrânei (bivuac in corturi)- Vf.Roşu- Oticu-Mezea- Caţunu- Curmătura Brătilei (dormit in refugiu)- vf.Ludişoru- vf. Langa- Hermeneasa- satul Breaza.

Km. parcursi… 45,5 Diferenţa de nivel, urcare 3.997 m, coborâre 4.525 m

Prolog.

Ursita a hotărât sa vin pe lume la poalele dinspre Ardeal ale măreţei creste făgărăşene. De pe prispa casei părinteşti şi din curtea şcolii unde frecventam grădiniţa, priveam fascinat „Munţii”- doar aşa le spuneau oamenii locului. Şi mă miram nu atât de mult de cât de aproape sunt ei de cer, ci mai ales de ce şi cum, acolo sus, mantia albă a zăpezii soseşte atât de devreme şi pleacă atât de târziu. Ascultam cu interes nenumărate poveşti şi întâmplări din acei munţi, relatate de „Moșu” ( asa ii spuneam Bunicului). Încercam să-mi imaginez cum e acolo sus, ce se vede dincolo. Doream sa văd de acolo, de sus, satele din „Regat”. Regat spre care Moșu ne povestea de atâtea ori cum, în tinereţe, el şi alţi consăteni treceau clandestin ca şi Badea Cârtan, cel care declara autorităţilor ce-l anchetau: „Cine dracu’ a mai pomenit graniţă prin mijlocul Țării ! „. Dar tot Moșu ne spunea mie şi fratelui meu mai mic, că „din creastă nu se văd satele de dincolo, că până la ele mai e un rând de munţi” ! Mai tarziu, pe hărti, am înţeles cum e cu „al doilea rând de munţi” şi că acesta se numeşte ” Iezer-Păpuşa”, despărţit de primul rând de către râul Dâmboviţa. Râu care curge iniţial spre răsărit, paralel cu „cele două rânduri de munţi” şi printre ele, apoi coteşte spre miazăzi, probabil din cauza impresionantului zid de calcar al Pietrei Craiului ce i se ivise în faţă ..Sărmana Dâmboviţă ! Nu ştia ce soartă o aşteaptă în Capitală!

Tot pe hărţi, in anii de liceu, am reconstituit şi cele mai frecventate trasee nord-sud „prin vama cucului” din zona noastră:

1.Râul Berivoi- urcare spre stânga pe Picioru Bătrân- Scoarţa- Curmătura Ţiganului- vf.Belia Mare- coborâre pe lungul plai Berivoescu Mare – trecere peste Dâmboviţa (căci spre aval era impracticabilă !)- urcare pe Colţii Mari ai lui Andrei- Şleaul Bătranei din culmea „celui de al doilea rând de munţi”- Izvoru’ din Plai -coborâre pe Plaiul lui Pătru- Lereşti- Câmpulung.

2. Râul Dejanilor (zona sa dinspre câmpie, căci nu era atunci accesibil până spre izvoare !)- urcare apoi spre dreapta pe Hermeneasa sau prin Budiu până în culmea Izvoru- Langa- Fundu Lăngii- Șaua Radului. Iar de acolo fie spre sud, pe culmea Ludișoru-Netotu -Valea Zârnei, fie spre răsărit până în Curmătura Brătilei, de unde din nou spre sud pe „puntea” ce leagă cele două rânduri de munţi: Brătila- Căţunu- Mezea- Oticu. Din Curmătura Oticului nu puteau urca Vf. Rosu (un munte „rău” spunea Moşu’ ) cu animalele cu care făceau contrabandă până în 1919 şi apoi comerţ, aşadar coborau spre dreapta în Râul Doamnei, spre satele Slatina, Sbogheţeşti, Nucşoara…(Nucşoara eroinelor Elisabeta Rizea și Maria Chircă… )

Pentru mine -Dinu, orfan de război, elev şi mai apoi student sărac, parcurgerea Măreţei Creste a rămas multă vreme doar un vis. Urcasem des în zona de pădure a satului şi doar de câteva ori „la golu”, la stânele satului. Din Creastă, parcursesem într-o vacanţă studenţească doar tronsonul Bâlea-Podragu. Abia după absolvirea facultăţii în 1962, având „bănuţii mei” ( puţini, dar ai mei !) am început să bat sistematic munţii. Să parcurg lunga creastă făgărăşană de mai multe ori şi întreagă şi „pe bucăţi”, vara, mai apoi şi iarna . Şi mai toate culmile nordice şi sudice . Şi să fac Traversarea Mult Dorită, nord-sud sau invers, să calc pe urmele legendarului Negru Vodă şi pe ale străbunilor, ale Moşului meu drag, ale Tatălui meu pe care mi l-a răpit războiul când încă nu aveam șase ani.

Pe schiuri am parcurs doar segmentul Sâmbăta-Rudăriţa , în 7-9 aprilie 2005: prietenii Cezar Manea, Cătălin Olteanu, Cosmin Munteanu şi Noi Doi. Tot pe schiuri, dar numai noi doi, în vacanţa de Paşte 2010, am dorit a parcurge ambele „rânduri de munţi” din zona estică a Făgăraşilor, cu plecare de la Voina şi sosire la Rudăriţa-Plaiul Foii. În Noaptea Sfântă a Învierii eram în cort, in Spintecătura Păpuşii. Dar în superba zi de Paşte am fost nevoiţi ca de pe Vf.Roşu să cotim la stânga, nu la dreapta. A fost însă o tură superbă:

http://www.dinumititeanu.ro/Asteptand-Lumina-pe-creste-inzapezite

Aşadar Traversarea Mult Dorită pe schiuri, rămăsese doar vis. Ca şi alte vise mult visate cu ochii deschişi, ni s-a împlinit şi acesta, tot într-o lună de primăvară:

Povestea turei.
Joi 11 apr. la ora 4 dim , cei trei clujeni plecăm cu ALP spre noua destinatie. La ora 9 ii debarc pe Marlene, pe Csaba si bagajele in Autogara 2 din Bv. Ei işi schimbă încălţămintea cu..clăparii de tura. Sosise din Bucureşti şi dragul nostru Cezar Manea, vechi şi de nădejde camarad de ture în Carpaţi şi mai ales în Alpi. Eu duc maşina în curtea unui văr al meu, încalţ şi eu claparii, mă duce Nicu înapoi la autogară, mirat că refuz o arătoasă şi aromată pâine de casă şi cei doi litri de vin „cu care să ne încălzim” ! La 9.50 autobuzul pleacă, la 12.20 , la intrarea în Câmpulung coborâm. Eram asteptaţi de Alexandru- salvamontist, amabil veteran al muntelui cu o Dacie-papuc. Ne duce până mai sus de cabana Voina, la Între Văi/Capu Plaiului. De fapt pe valea Cuca, cu cca 200 m mai sus de confluenţa ei cu valea Bătrâna. Acolo, din cauză de alunecari de teren, au fost nevoiţi salvamontiştii să mute debutul marcajului TR. Facem 2-3 poze de grup, ne montăm schiurile pe rucsaci, mulţumim pentru amabilitate şi…dă-i la deal pe drumul ce urcă prin pădure. Doar când zărim printre brazi golul de munte, ne putem urca pe schiuri. Şi în curând, la stâna de pe Plaiul lui Pătru, facem o pauză binemeritată. Pentru Marlene azi e Zi Aniversară ! LA MULŢI ANI şi LA MULŢI MUNŢI ! Cadoul aniversar e chiar această tură, peisajul raiului alb ce ne înconjoară ! Primeşte îmbrăţisările celorlalţi şi în loc de şampanie, suntem serviţi cu delicată ciocolată.

Zăpada e suficienta şi faină, firnul tipic primăverii, atât de îndrăgit de posesorii minunatelor „tălpici”. Ale noastre se scufundă doar cca 10 cm. Marlene insistă totuşi a folosi ” regula celor 100 de paşi” , care ştim din alte ture cu colegi de Club că ajută să urcăm mai cu spor. Cerul e înnorat, dar apar mereu mari ferestre de cer albastru. Culmile ce le vedem ne ridică moralul. Urcăm cu gândul la cât de fain ar fi aceasta culme dacă am parcurge-o în coborâre. Pauză lângă stâlpul de marcaj ce indică Izvorul din Plai, izvor acum desigur invizibil. Sunt iarăşi emoţionat ca la fiecare trecere pe aici, pe unde au trecut Moşu şi Tata.. De aici, poteca de vară („hăţaşul”) lasă vârful Bătrâna în dreapta, ducând în urcuş lin in şaua Şleaul Bătrânei din creasta principală a masivului. Noi ştim că iarna nu-i ca vara, urcăm acest vârf, aşa cum vom face cu mai toate în următoarele zile. Am fi făcut asta şi dacă nu ne-am fi amintit că într-o iarnă, un grup de tineri ce veneau pe schiuri de la refugiul Iezer, urmând traseul de vară, au declanşat o avalanşă care din fericire nu s-a soldat cu victime, dar a produs panică şi a fost intens mediatizată. De pe cupola Bătrânei, admirăm îndelung peisajul, apoi, sărutaţi pe frunte de Măreţul Astru ce se pregătea a ne ura „Noapte buna, pe mâine”, coborâm în viraje largi în Şleaul Bătrânei, unde hotărâsem sa ne montăm corturile. Iar mai apoi să facem poze cu apusul, să ne încărcăm sufletele de bucurii. „Magnetul” ce ne atrage privirile e îndepărtata dar inconfundabila siluetă Moldoveanu-Viştea, pe care o admirăm şi fotografiem prin pleoapa deschisă a orei albastre. Ce aniversare mai faină îşi putea dori Ea, care iubeşte muntele cu o mare şi statornică pasiune ?

Vineri 12 aprilie. Am dormit bine, am avut parte de o noapte liniştită, cu doar rare rafale de vânt. Când a sunat alarma, unii eram deja treji şi fericiţi că Măria Sa Muntele ne premia cu un cer plin de stele şi ne amintea că „Cine se scoală de dimineaţă, departe va ajunge ! „. Adică pe culmea „celuilalt rand de munţi”, la refugiul din Curmătura Brătilei. Însă plecarea n-a fost la ora stabilită, deoarece colegii de tură au avut o mică …aventură: N-au luat în destul de serios sfaturile noastre de vechi „corturari” privind parşivenia vântului. Cortul lor, demontat şi făcut balot, dar nelegat cu vreo sfoară sau chingă, l-au ancorat de legatura unui schiu înfipt (nu destul de adânc) în zăpadă. O rafală nărăvaşă de vânt a transformat cortul în zmeu, a smuls schiul şi… alături de alte câteva obiecte ne-esenţiale, au dispărut în hău sub ochii lor uimiţi ! Aşa că şi-au montat colţarii pe clăpari şi au plecat la vale…. Au avut parte de o neplanificată …”gimnastică de înviorare”…pe care n-o vor uita cum uită unii sfaturile oferite in:

http://www.dinumititeanu.ro/Cu-cortul-iarna

Frigul de afară, măsurat la trezire, e moderat -5 gr.C. Zăpada e ingheţată, aşa că focile noastre cam uzate, ne îndeamnă să montăm colţarii de schiuri, ceea ce şi facem, noi doi şi Csaba. Panta spre Piscanu e relativ blândă, urcuşul final pe Roşu ceva mai abrupt. Dar colţarii ne oferă siguranţa necesară. Ni se spusese că aici vom avea semnal gsm aşa că trimitem câteva SMS-uri. Pe top-ul de 2.469 m al masivului, ar trebui să facem o pauză mai lungă, mai ales că cerul e încă senin în mare parte. Dar ne aşteaptă un drum lung. Îl lămurim pe Csaba să-şi pună şi el schiurile pe rucsac şi va constata curând că e mai bine aşa. Doar Cezar, impetuos ca de fiecare dată, pleaca în viraje. Vom vedea că undeva, mai jos, urma lui era paralelă cu linia de fractură a unei avalanşe. Brrr ! Nouă nu ne surâdeau virajele pe panta abruptă şi cu „dulapurile” în spinare. Abia pe la jumătatea pantei, unde ea devine mai blândă, ne urcăm pe schiuri şi ne bucurăm să ne ducă ele pe noi, în largi viraje, până în Curmătura Oticului. De unde intrăm iarăşi în vechiul traseul de comerţ transfrontalier al Bunicului şi al fârtaţilor săi. Cuminţenia însă ne îndeamnă să nu urmăm poteca de vară, care e pe versant, ci să ţinem creasta, o lungă serie de sus-jos-uri peste toate vârfurile şi vârfuleţele Oticu şi Mezea. În unele locuri se mai văd urme vechi de schiuri !! Mai văzusem şi pe traseu, dar nu credeam că vom găsi şi pe aici ! Bravo necunoscuţilor, modeştilor ! Eu îmi amintesc o afirmaţie dintr-un vechi ghid turistic: ” Aici, pe Mezea, e singurul loc din Carpaţi din care, în orice direcţie ai privi, nu poţi vedea nicio palmă de câmpie, ci doar munţi !”. Prin anii ’60 când eu „mâncam munţii” în poziţia în patru labe, cu harta pe covor, imi promisesem să ajung pe aici…

Cerul s-a înnorat, Marlene nu se mai simte îndemnată să facă poze. E incomod să meargă cu Canon-ul de gât, e incomod să tot dea jos rucsacul ca să-l scoată…. Aşa ne trebuie dacă am făcut saltul de la „săpuniera” Sony, la un DSRL ! După Curmătura Mezea, începe un luuuung urcuş spre Căţunu şi Brătila. Aici creasta nu mai e îngustă ca pe Mezea, undeva e chiar ca un aerodrom. Ora albastră se apropie, însoţită de ceaţă şi vânt tot mai puternic. Loc fără vânt, pentru a monta corturile nu găsim, deşi noi mai montasem cortul pe vânturi şi mai puternice. Amicilor nu le surâde o altă experienţă cu zmeu sau parapantă ! . Ne „reanimăm” cu dulciuri şi ceai, asaltaţi de rafale tot mai violente de vânt. Soluţia e să mergem până la refugiu, chiar dacă va trebui să facem asta cu frontalele aprinse şi cu ochii „deschizătorului” mereu la GPS. Ceaţa tot mai deasă şi mai persistentă, se risipeşte ca la comandă, chiar când cotim spre stânga, pe panta blândă de sub cupola Brătilei, dar pe deasupra pantei vestice abrupte pe care o „taie” poteca de vară – periculoasă acum. E ora 20.15, în faţă zărim şaua mult dorită, apoi refugiul şi chiar „luminiţa de la capătul tunelului”- acel beculeţ alimentat de panourile solare cu care sunt dotate noile refugii. La 20.30 constatăm cu bucurie că intrarea (uşa-trapă) în refugiu e reparată, e acum solidă, înăuntru destul de curat. Printre treburile „casnice”, trimitem câteva SMS- uri şi dăm câteva telefoane să-i liniştim pe cei care ne însoţesc in gând.

Sâmbătă 13 apr. Ne bucurăm de o nouă dimineaţă faină. Suntem „în grafic”. La 7.30 începem urcuşul pe Ludişoru. Ce faină pantă de coborâre pe schiuri ar fi ! Noi doi si Cezar am coborât-o cândva.. Faină coborâre spre Şaua Radului. Apoi, din vf.Fundu Lăngii părăsim creasta principală, deşi Faţa Unsă ce ne-ar duce în Curmătura Zârnei ne-ar unge la suflete…De fapt pe acolo gândise Csaba să coborâm, apoi pe Moşuleaţa şi pe la fosta cabană Urlea. Cotim la dreapta pe lungul picior nordic Langa-Ludişoru- Hermeneasa-Scărişoara. Pe care – pe culmea sa bătută de vânturi- constatasem deja de mai departe că e puţină zăpadă, suflată desigur de vânturile din timpul ninsorilor spre pantele dinspre Râul Dejanilor.
Pauză la refugiul Langa. Încercăm să-l salutăm pe Bubulu, cel care ne-a ajutat cu track-ul real de coborâre; el, pasionat de schi-sălbatic, mereu căutător de pante, de „linii”, se cazase aici în iarna trecută… Căci de la vf.Izvoru la vale, noi nu fusesem vara „cu ochi de iarnă” !

Zăpada tot mai moale şi tot mai puţină. Apoi slalom printre ienuperi şi jnepeni. În pădure e greu de găsit poteca ciobănească, mai înaintăm şi „haiduceşte”, ba pe schiuri unde pădurea e mai rară, ba cu ele în mâini, unde e deasă sau pantă prea abruptă. Pauza de masă o facem în ploaie, dar avem norocul să fie scurtă. GPS-ul ne dă direcţia, dar „nu ne duce de mână” pe vreo potecă ! Ne avertizase şi Bubulu, ne arătase şi track-ul său ! Ne bucurăm când ajungem la un drum. Dar mai apoi acesta se va dovedi a fi „horror” ! Ştiam că va trebui să coborâm 2-3 ore cu schiurile pe rucsaci. Dar nu bănuiam că drumul a fost transformat de TAF-uri într-un râu de noroi ! Ne temem chiar să nu ne intre în clăpari, atât e de adânc in multe locuri. Iar pe lângă drum nu se prea poate merge.. Greu „tribut” plătim pentru frumuseţea de până aici a turei ! Marlene -se felicită că n-a insistat să parcurgem traseul în sens invers, pentru superba coborâre pe Plaiul lui Pătru !

La ora 17 ajungem la crâşma „Popasul vânătorilor”, amonte de satul Breaza şi cu ceva aval de Mânăstirea Breaza. Umerii şi spinările noastre se bucură ! Îl sunăm din nou pe dl.Montsch, şoferul cu care eram înţeleşi să ne aştepte cu microbuzul bisericii evanglelice din Făgăraş. Până să apară, ne ducem la pârâu să ne spălăm clăparii (ai mei albi la origine !), care, împreună cu zona de sub genunchi a pantalonilor, deveniseră cizme noroioase. Oooo, daca ar vedea cei de la magazinul din Viena de unde i-am cumpărat intr-o zi de Ajun de Crăciun ! Marlene regretă că i-a venit prea târziu ideea de a ne poza „cizmele”. Îi multumim în gând (acum şi aici !) d-lui Nae Mercurean pentru ajutorul dat privind „recuperarea” noastră. Hotărâm să nu mergem doar până în Făgăraş ( nu mai prindeam autobuzul de ora 18), ci până în Braşov. Calculasem că la 1.40 lei/km. ne va costa cca 50 lei de persoană. Aşa că dirijăm şoferul pe „drumul de sub munte”: Gura Văii-Recea- Bucium- Şinca Veche- Perşani.

Eu ar trebui să le fac câte o scurtă vizită rudelor ce le mai am în satul „în care s-a născut veşnicia”, căci toţi care am copilărit la sat, avem câte un „Lancrăm” ! De la primele case mă inundă amintirile, se derulează cu viteză, dar sunt atât de clare, unele parcă au fost ieri. Mă simt vinovat, sunt conştient că fac ceva ce nu se cuvine. Dar soferul şi colegii sunt grăbiţi (şi noi de fapt), iar eu imi amintesc de reproşurile ce le primeam de la sora mea când apăream „ca un ţigan”, nebărbierit, jerpelit, nu cu costum şi cravată de „domn doctor” ! Asa ca amân pe altă dată , când voi reveni sa-mi spăl păcatul ce-l fac acum. Parafrazându-l pe Poetul Nepereche, sunt conştient că :

„În zadar mă voi întoarce,
a-nţelege nu mai pot,
tu te-ai dus copilărie,
cu parfumul tău cu tot… „

Aşadar trecem prin satul copilăriei şi vacanţelor mele ca acceleratul prin halte, eu trist şi supărat pe mine insumi,dar cu toţii bucuroşi că pe la miez de noapte vom face duş acasă şi vom dormi apoi duşi ! Din goana microbuzului care nu prea ţine seama de gropile din asfaltul „electoral”, mai privim spre „primul rând de munţi”. Eu simt cum încolţeşte în minte sămânţa unei alte ture, care sperăm că va rodi în iarna-primăvara viitoare şi cu care coechipierii sunt desigur de acord când le-o dezvălui…În Braşov ne aşteaptă Nicu. Văzând mormanul de bagaje descărcate din microbuz în parcarea gării, înţelege refuzul nostru de joi. Mă duce acasă la el să-l recuperez pe ALP şi de data asta nu mai refuz pâinea (alta, caldă), clătitele cu ciuperci, drobul de miel şi nici vinul. Din mersul maşinii, le-am terminat ca nişte hămesiţi până la ieşirea din pădurea Bogăţii; doar vinului i-am preferat apa minerală şi sucuri. Regretăm că n-a fost prezent şi Cezar la festin. Marlene îl sună pe Nicu şi-i mulţumeşte; n-am mai pierdut vreo oră la vreun restaurant de pe traseu. De la Tg. Mureş, Marlene mă înlocuieşte la volan. La miez de noapte ajungem fiecare acasă, obosiţi dar fericiţi că ni s-a mai împlinit un vis şi că ziua următoare e duminică, adevărată zi de meritată odihnă. Zi în care ştiam că vom reparcurge în gând, pe îndelete, „savurând-o ” – Traversarea Mult Dorită.

Pentru poze:

Traversarea mult dorită

Mulţumiri celor care -citind relatarea şi privind pozele, ne-aţi însoţit !