Tură pe lună… plină

Relatarea unei ture pe schiuri pe culmi domoale dar incarcate de frumos ale Apusenilor (in Muntii Gilaului ). 

Motto: ” Se inseala cel care crede ca o priveliste e aceeasi, ca rasariturile, amiezile si amurgurile se repeta…”

Mihail Sadoveanu

Una dintre marile bucurii ale mersului pe munte este ca acesta ne ofera mereu surprize. Dupa cateva decenii de mers pe munte, sambata 6 martie 2004 seara, am vazut ceva ce nu mai vazusem. Si de data asta, ca si in dati in care, din diverse motive, nu putem pleca mai departe, am plecat in „muntii de langa noi”. In care nu gasim creste semete si locuri spectaculoase. Dar stim ca vom gasi, vom simti bucuria miscarii, a privirii, a sufletelor mereu flamande de frumos, de alb, de pur.

Ne deplasam motorizat: Cluj- Gilau- Somesul Rece- Racatau- 40 km. Cate ture faine in circuit se pot face/am facut din acest sat cuibarit intre dealuri, dar cu catune cocotate pe culmi: in stanga ( cum urcam ) Vidreni, Balta, Iujdei, Ghermanesti, Otelesti, Busesti. Prin ultimele trei am urcat prin viscol duminica precedenta, in drum spre Dobrinu, de unde am facut o faina si lunga coborare pe Valea Negrutza, inapoi la locul unde o lasasem pe Matilda. In dreapta cum urci pe valea Somesului Rece -pe platoul dintre aceasta vale si Valea Racataului- e marele sat de altitudine -Maguri- care credem ca e situat la cea mai inalta altitudine din tzara. De data asta- incaltand-o cu lanturi pe Matilda- urcam mai sus de gura Negrutei. Ospitaliera cabana a familiei Cioaza, stanca „Biserica”, gura frumoaselor mini-chei ale Dumitresei, barajul, ramificatia la dreapta spre Maguri, Lunca Diacului, ramificatia la stanga spre Valea Dumitreasa si – tinta noastra de azi cu masina: Gura Vaii Irisoara, la 14 Km de centrul satului Racatau.

Ce bafta ! Pana aici era deschis, relativ curatat drumul. Si asa, pe ultimii 250 m am chinuit motorul Matildei, mai ales la manevrele de intoarcere prin zapada doar cu urme de TAF-uri. Oftam usurati. Ne echipam si la 11.30 pornim la stanga pe Valea Irisoara. E o zi superba. Simtim soarele cum ne frige pe obraji. Ne pare si rau si bine ca suntem – ca de obicei- doar noi doi. Dupa 1 km, cotim la stanga pe Paraul Urasha. Dupa cateva serpentine pe versantul ei drept, la ora 13 iesim din padure le colibele Urasha, unde vara vin „la muntarit” motzi din Garda . E un peisaj atat de fain, mai ales sub acest soare orbitor. Ne bucuram sa vedem si aici „colibe” noi. Pozam, filmam. Apoi, cu ceva emotii, regasesc intrarea in padure pe unde drumul ne duce in urcus lin in poiana „La Grajduri” ( nume ramas de pe vremea cand aici erau grajdurile pentru caii grofului Antal ) . Mai departe, tot prin „padurea de argint”, brazi tot mai incarcati de nea, in poiana cu colibele Dumitreasa, ale motzilor din Poana Vadului. Si aici, cateva noi, frumoase. Ciudata e o caroserie de ARO ! Iarasi lunga pauza foto. Il sunam pe Arnold cu intarziere de o zi sa-i spunem „La Multi Ani !”. S-a incalzit/inmuiat si zapada, care incepe sa ne saboteze. Asa ca ungem „focile” cu solutie anti-sabotzi. In fine, la ora 17 suntem in culmea dintre V.Somesului si V. Ierii, deci pe lungul interfluviu dintre bazinul Somesului Mic si al Ariesului. Teoretic din Dealul Feleacului de langa Cluj am putea merge pe el pana dincolo de Vf. Clujului, unde se intalnesc trei judete: Cluj, Alba, Bihor. Practic aceasta culme se parcurge de catre turisti intre Dealul Plopi- Dobrinu- Smide-Capatana- Balomireasa- Steaua- Lamasoaia- Petreasa – Ursoaia- Marsoaia- Vf. Clujului, de unde nu mai e mult pana la cunoscutul Ghetar „de la Scarisoara”.

Umbrele noastre sunt tot mai lungi. Gerul deja ne pisca de obraji. Grabim spre un damb de dupa Tina Bogdanului sa „prindem” apusul, de parca nu am mai fi vazut asa ceva ! Si, curand, de pe acel urias „ceaun rasturnat” de numai 1590 m al muntelui Tina, vedem cu uimire ce n-am mai vazut: La ora 18.18, AMBELE ASTRE, unul la apus, altul la rasarit- SE SPRIJINA PE ORIZONT ! Stiam ca vom avea luna plina si cand am vazut ca soarele mai are o distanta de mai putin de „un diametru solar” pana la orizont, am intors capul spre rasarit sa vedem daca nu a rasarit luna. Si …tocmai atunci se ivea ! Greseala a fost ca trebuia sa pozam mai intai luna, cand a aparut intreaga, daca n-am fi uitat ca ea „se misca” mai repede. Am pozat intai soarele, sprijinit ca un urias taler pe raftul orizotului. Cand ne-am

intors spre rasarit, luna grabita sa preia rolul de felinar ceresc, „se dezlipise” de orizont si se ridicase cu un diametru lunar deasupra acestuia. Asa apar cele doua astre in cele doua poze succesive. Nu ne mai pasa ca ne-au inghetat degetele facand setari, declansand.

Ne intelegem din priviri: nu e cazul de a monta cortul ! Mai bem cate un pahar de ceai fierbinte din termos si …la drum ! Pe liziera padurii si prin padure rara, trecem peste Vf. Bogdanul ( 1644 m ) si iesim iarasi „in camp”- adica in loc deschis. Ii fac o poza Marlenei si Lunii. Nu ascult de desteptul aparat digital Sony- Cyber-shot care-mi spune ca are nevoie de trepied. Noi vrem o amintire nu poza de concurs. E totusi poza, cam stranie, ca rupta dintr-un vis.

E lumina ca ziua, dar putin mai ciudata; ne aminteste de ziua/ora eclipsei totale din august ‘ 99, cand eram pe creasta Muntilor Capatanii. Nu ne trebuie GPS, busola, frontala. Intre noi si Vf. Fieshul avem de trecut doar o limba de padure. Coboram lin, fara graba, vrajiti de Natura Maiastra. Parca ne e teama sa vorbim, sa nu rupem vraja… Drumul pe care am trecut in urma cu 2-3 veri cu bicicletele il intersectam fara sa stim cand. Urcam spre colibele Fiesul, de sub varful impadurit. Ne oprim langa prima, sa facem o pauza. Privind inapoi, vedem un „luceafar” mai ciudat. Da, indubitabil e cel pe care il doream cu ardoare intr-un amurg din iarna trecuta, o lumina de la unitatea militara de pe Muntele Mare, acea „luminita de la capatul tunelului” de atunci , cand bajbaiam intr-o seara prin ceatza cu busola pe uriasul platou de acolo, impreuna cu prietenul Doru Munteanu din Bistritza.( tura relatata in „Pe Muntele Mare prin white-out”). Acum avem o dilema: sa continuam inca vreo doua ore pana la Blajoaia? Ar fi fain ! Dar nu ne lasa aparatul foto si camera de filmat, care vor sa inregistreze maine dimineata acest peisaj ! In plus, maine am ajunge prea devreme la intalnirea cu Matilda, la Gura Irisorii.

Asa ca, jos rucsacii, jos schiurile, imbracarea, sus cortul ! Iarasi ne plezneste o „macaroana” de dural. Ii facem tratamentul de urgenta, aplicandu-i o atela. E clar ca trebuie sa ne schimbam „scheletul „cortului ! MSR-iasul sforaie topind zapada. In curand , pastele-spirale cu ciuperci Gallina Blanca vor fi delicioase. Nu avem semnal ! Poate e mai bine asa, sa nu se rupa vraja. Cum sa te culci devreme pe o asa vreme? Spalatul pe dinti se transforma intr-o lunga pauza de a privi, de a aspira cu nesat in suflete peisajul, de a multumi Mariei Sale Muntele pentru noua sa dovada de generozitate. Abia la ora 24 ne inchidem fermoarele sacilor de puf. E cald in ei, e bine. Eu, de doua ori am mai deschis fermoarul cortului in timpul noptii, sa ma conving ca nu ne-a furat nimeni cadoul Marei Sale Muntele: luna plina!

Cu fermoarul deschis, la 7,07 admir aparitia Astrului Zilei. Acum se vede nu luminita, ci cupola de pe Muntele Mare. Mic dejun si… iarasi „pozarim” ! Abia la 9.30 pornim. Scurt urcus spre liziera padurii. In zare, spre sud, munti adevarati, nu dealuri ca cele pe care suntem. Cadem de acord ca-i Parangul. Un deal ne ascunde Retezatul. Un scurt culoar de urcus prin padure si iesim iarasi „in camp”. In fatza, departe, Vladeasa, unde eram in urma cu doua saptamani; in stanga, inconfundabila si ea: Cucurbata Mare. Urmeaza o lunga si lina coborare, asa ca „jos „focile” ! Intersectam mereu urme de animale si animalutze. Alunecam lin spre colibele Blajoaia, ale motilor din Vidra si Ponorel. La ora 12 suntem la drum, langa cabana Blajoaia a taberelor scolare clujene. Oare cati dintre miile de copii ce s-au perindat pe aici au fost indrumati cu dragoste pentru a indragi si respecta Muntele?

Dupa doi km spre aval, spre stanga, peste vale, colibele Damis. Ne gandim la Arnold si Cristi cu care le-am vizitat in 24 ianuarie venind prin Maguri -Crucea- Gaureasa- Tomnatic. Le mai facem cateva poze . Cand sa pornim, iarasi saboti, de data asta pe schiuri, nu pe foci, caci ele isi facusera datoria la urcus. Le ungem cu lumanare si la vale ! Pe rand, defilam pe langa ramificatia ce vine/duce La Dorne, in Valea Racataului, pe langa locul unde am campat atunci cu ei a doua noapte, pe la colibele Intorsuri, pe langa cabanele silvice Vojaita, si in fine, dupa peste 12 Km de la Blajoaia, inchidem circuitul la Gura Irisorii, unde ne asteapta batrana si credincioasa Matilda. La prima casa locuita, cabana familiei Cioaza, vechi si dragi prieteni din verile in care cazam la ei turisti olandezi. Ne oprim sa-i salutam si sa bem un ceai de macese indulcit cu miere. Ei nu prea, caci ne stiu, dar musafirii lor, tot localnici, sunt tare mirati ca nu ne-au mancat salbaticiunile.Poate ca daca ar fi oraseni ca noi, nu le-ar mai fi frica nici lor de acestea.