Vali Crăciun-Winter

Începând a scrie despre bunul prieten Vali, mă întreb de ce scriu despre el doar acum ?   Raspunsul l-am dat în articolul alăturat, dedicat lui  Miki Gyongyosi !

    Când în primăvara anului 1968 am început căţărarea „în  coardă”   cu Rică Enăşel (articol la In Memoriam), acesta  îmi vorbise de toţi cei vreo 8-10 amici ai lui care se mai căţărau în Cheile Turzii. Vali era unul dintre ei, dar aflasem că a avut un accident la schi (fractură)  şi „o vreme nu se va mai putea căţăra”.   Dar spre mirarea lui Rică,  Vali a reaparut mai repede în Chei, de dorul acestora şi al prietenilor.  Vali venise cu sora sa Ileana şi o iniţia în căţărare în prima lungime din traseul „Şcoala turdeană”.  Şi deoarece Rică urma să părăsească Clujul, iar eu încă nu aveam o coarda a mea (carabiniere de oţel îmi făcuse la comandă un meşter ) , Vali mi-a împrumutat una. Avea doar 30 m şi îmi punea imaginaţia la lucru, căci nu mă lăsa să ajung în unele regrupări. Ulterior  am aflat că era coardă „statică” (era coardă de speo !) şi că aş fi putut avea necazuri dacă aş fi căzut în ea, nu într-o coardă „dinamică” !  Aveam încă multe de învăţat şi eu; mai aveau şi ei !

    Paranteză: în acele vremuri se organizau rar „şcoli de căţărare” aşa că se practica metoda „de la om la om”. Clujeanul Eme Doctor* , student la Geologie, participase în vara anului 1959 în Cheile Bicazului la o „şcoală de căţărare” . In cartea  „Pe crestele Carpaţilor”  a lui Niculae Baticu, la pag. 289 găsim: „după părerea lui Paul Fozocoş, dintre cursanţi, cel mai bun era clujeanul Sabin (Eme) Doctor”.  El l-a iniţiat apoi pe Vali, student şi el la Geologie, Vali pe Gyuri Szarka- tot student la Geologie, acesta pe Rică Enăşel – studentul meu, apoi acesta pe mine… Eu am iniţiat-o pe Elis, prima mea soţie (articol la In Memoriam) şi pe Liviu, vărul meu, student la Chimie şi apoi pe mulţi alţii …

    În 1971 în Cluj  mai exista doar o singură secţie de alpinism cu vreo 7-10 membri, la Clubul Metalul-Unirea , unde mă legitimasem şi eu în toamna anului 1968. Ni s-a cerut să ne căutăm altă „gazdă”, deoarece doar unul dintre noi – Domi Kalman- era angajat la uzina Unirea.  Deoarece  flacăra alpinismului abia mai pâlpâia în oraşul nostru, Vali  a hotarât „să-i dăm oxigen” de acolo de unde exista din belşug, din mediul studenţesc. A  adresat Clubului Sportiv „U” Cluj un memoriu, în care, „diplomatic” amintea de tradiţia universitară clujeană în domeniul sportului şi  turismului montan, de Asociatia Turistică Frăţia Munteană, initiată în 1921 de 23 de intelectuali, 16 erau profesori universitari printre care Emil Racoviţă, Valeriu  Puşcariu, Ion Agârbiceanu, Iuliu Haţieganu, Lucian Blaga, Leon Daniello, Remus Doctor  şi multi alţii. Aşa că ne-am transferat la U-Cluj. Membri fondatori: Valentin Crăciun, Gyongyosi Miki, Dinu Mititeanu, Mircea Hostiuc ( Ghighi), Dinu Bucur, Dobray Peter, Moravek Laci, Szalma Misi. Despre evoluţia acelei  trupe  de căţărători, găsiţi mai multe la : http://www.dinumititeanu.ro/File-din-istoria-alpinismului-in-judetul-Cluj

    Vali a fost „sufletul”  acestui nou club de alpinism. Am pus anunţuri  la cămine şi cantine studenţeşti şi au venit lângă noi mulţi studenţi entuziaşti  care au progresat apoi uimitor. Ne molipsisem şi noi „veteranii” de entuziasmul „învăţăceilor” noştri. Ne simţeam bine cu ei.  Vali era cercetător la Institutul de Speologie „Emil Racoviţă” din Cluj, avea program mai „flexibil” şi se ocupa şi de scriptele clubului.  Revenise (prin concurs) de la Mediaş, unde lucrase după absolvire şi  unde avusese un salariu mult mai mare. Dar acolo era intr-un mediu pe care nu-l agrea, mai ales „prietenia” şantieriştior cu zeul Bachus !

    Era  de aşteptat  să apară şi necazuri.  Nu exista echipament pentru căţărare suficient şi de calitate, tinerii nu erau obişnuiţi a fi „ţinuţi în frâu”. Iar Vali, fiind ” şeful”, era cel mai „vulnerabil”: declaraţii la miliţie după accidente, explicaţii părinţilor, etc. Deşi de asta nu eram scutit nici eu; fiind medic, la mine veneau unii părinţi când fiul lor, în urma unor decizii de genul  „merge şi aşa”, ajunsese  la „reanimarea” unui spital.

Cu Vali am petrecut primele mele nopţi iarna în cort in febr. 1971, când împreună cu Miki şi Mişi am parcurs toată creasta Rodnei,  primul meu traseu de acest gen.

Vali era un pasionat fotograf al naturii. Cu mari sacrificii meteriale, îşi cumpărase  un aparat foto rusesc „Saliut”, copie după renumitul  „Hasselblad” german, care îi permitea să tipărescă poze de calitate în cărţi şi albume. Al său album foto „Retezatul” a fost primul din ţară editat în întregime color ! Deşi Vali  era cam nemulţumit de munca tipografilor.  Numele Valentin Crăciun şi imagini ale sale au apărut în albume şi cărţi despre unele peşteri din ţară,  la care era co-autor. Iar  diaporama sa „Retezatul” a fost foarte apreciată de clujeni dar şi în multe alte oraşe în care a prezentat-o.

   Autorităţile române ale vremii i-au aprobat prin 1986  lui Vali participarea la o expediţie speologică  în ţări africane, organizată de prieteni pe care îi avea în Elveţia. Dar pentru o întârziere de care nu era vinovat, a aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă ! Aşa că, deşi  era decis a reveni acasă, deşi adunase de acolo mult material pentru a-l aduce la Institut (unde l-a şi trimis !) , a fost „împins”  a se  stabili în Germania, în Karlsruhe.  Acolo se află şi acum, bucuros că dragii săi băieţi sunt realizaţi; Răzvan (Bobiţă) -medic stomatolog, profesia mamei sale, Mircea -biolog, doctorand la Viena  cu temă de genetică moleculară, foarte apreciat de profesorii săi.

  De câte ori revine în Cluj, Vali ne caută pe noi, vechii camarazi de munte, să depănăm amintiri.  E prezent la întâlnirile periodice ale celor care am făcut parte din acel club studenţesc de alpinism.  Eu, care anunţam aceste întâlniri (Plaiul Foii- 2002, Békényfő (Gheorgheni-Cheile Bicazului) -2009, Rimetea-2012, Păltiniș 2016, Zărnești -2017, Ghețarul de la Scărișoara 2018), Kalandpark Szentlélek (Miskolc- Ungaria)  2019,  Békényfő  aug 2022, eram întrebat: „Va veni şi Vali ? Va veni şi Miki ?”.

    Sperăm să ne revedem cât mai des. Ne leagă multe şi plăcute amintiri comune  !

*Notă: numele Eme Sabin Doctor figurează pe o plăcuţă metalică fixată pe stânca uneia din Pietrele Doamnei din Rarău. Acolo a decedat  în 8 febr.1962, într-o escaladă de iarnă, în ultima sa vacanţă de student. A se vedea:

http://www.dinumititeanu.ro/Atarnand-in-coarda