Vânătoarea sau Vânătarea lui Buteanu ?

Vânătoarea lui Buteanu este unul dintre cele mai urcate vârfuri dintre cele 13-14 de peste 2.500 m din Carpați*** (vezi la subsol !) și e situat cam la mijlocul zonei mai înalte și mai atractive a crestei făgărășene și desigur cel mai ușor accesibil.

Vânătoarea e un nume contestat de unii în ultima vreme, cu argumente teoretice logice, dar care până recent reprezintau doar o ipoteză.  Am încercat toată viața să fiu corect și să accept doar idei bine documentate, nu doar ipoteze nedovedite.  Nu susținătorii ipotezei Vânătarea au căutat/au găsit dovezi scrise că acesta e termenul folosit în vechime de localnici ci .. Andrei Beleaua- făgărășean, mare cunoscător al tuturor culmilor făgărășene pe care le-a parcurs și vara și iarna. El a scris recent pe FB un amplu articol:

https://www.facebook.com/andrei.beleaua.77/posts/1210016609342016

Adepții toponimului Vânătarea  spun că acesta ar fi fost dat după culoarea ”vânătă”, similar cu toponimele „colorate”,  nume de munți, poiene, izvoare, pâraie,etc:  Galbena, Roșu, Negru, Verde, Albastru, Vânătu, etc. (Vânătu  e un afluent de stânga al râului Dejanilor care trece prin satul meu natal și de unde se aducea un lut vânăt cu care femeile vopseau lâna.)  Altă ipoteză (nu mai am discuția avută pe net cu autorul ei ) este că „vânătări”  erau numite locuri rele pentru pășunat. La mine în sat (Recea) aflat nu departe de Cârțișoara, nu am auzit acest termen. Și nu l-am găsit nici în cele două volume de regionalisme și arhaisme ce le posed. Dar  am găsit cu  Gogle Search: 

Vânătare, vânătări, s. f. 1. (Înv.) Vânătaie.  2. Loc aflat la înălțime sau la depărtare mare (care pare de culoare vînătă)

E știut că cele mai corecte nume de locuri   sunt  cele ale oamenilor locului, transmise de secole de la o generație la alta! Iar pe hărți trebuie folosite aceste nume!

Mai jos, încerc să arăt că pe vechile hărți austriece figurează numele ”Vânătoarea”- luat de la localnici – deși cu grafia de atunci și cu unele diferențe de la o ediție la alta a hărților!  Dar oare l-au preluat corect de la localnici? Căci  e de bănuit că și sașii, dar mai ales funcționarii imperiali, care știau vorbi și înțelege românește, nu cunoșteau subtilități ale limbii române, posibil nu știau ce e ”vânătare”, dar știau ce e ”vânătoare” și posibil să fii înregistrat greșit, fără a mai face și alte verificări/înregistrări! Posibil să se fi întâmplat și aici acel fenomen de  de inversiune/modificare cu cuvinte mai cunoscute/mai ușor de înțeles și de pronunțat, numit de filologi   ”metateză” : ex:  Curcubăța/Cucurbăta; genicologie/ginecologie…. Există și alte deformări: A da sfoară în țară în loc de  „a da șfară în țară” (semnalizarea din vechime cu focuri și mult fum a unor pericole;) a nimerit orbul Brăila în loc de „și-a nimerit chiorul brila (lentila)”; 

Autoritățile austriece și mai apoi sașii,  au preluat cele mai multe denumiri ale localnicilor, dar cu grafie uneori mai altfel. De ex, ei neavând â scriau Bulea în loc de Bâlea.  Iar  unor vârfuri fie le-au dat nume traduse: de ex. Vf. Iezerul Caprei e numit Gemsenspitze, fie nume de sași, personalități ale muntelui: Conradspitze în loc de Tărâța.

Recent mi-a trimis ghidul montan Andrei Badea un fragment din harta iosefină din 1912, în care apare numele  Vânătórea, dar greșit amplasat, ca fiind culme sudică, aceea este de fapt  Piciorul Capra!  Greșit amplasat e și Gemsenspitze (vf.Capra) care pe harta iosefină  e vf. Iezeru Caprei! (voi explica  și cam de unde apar acele amplasări greșite). Deci nu peste tot găsim dovada de ”meticulozitate/exactitate nemțească! Acel „ó” de pe hartă,  semnifică / se citea ”oa”.  Pe una dintre vechile hărți austriece, pe culmea Albota apre vf. lui Toader scris „Tódor”, iar pe una cu zona Muntele Mare din Apuseni, apar „Piatra Cântătóre”,   ”Scerișóra”, Belióra, Crețóia- dovezi că ó se pronunță  oa: Piatra Cântătoare, Scărișoara, Belioara, Crețoaia! Am întâlnit grafia asta  și în texte vechi românești din Ardeal, de ex cósa, în loc de coasă, códa în loc de coadă, șcóla în loc de școală   Dacă localnicii i-ar fi spus „vânătare” și dacă „domnii nemți” de atunci ar fi auzit/înțeles bine, ar fi scris acel nume cu a nu cu ó  care se citește ”oa” !   

Posed o superbă carte în limba germană, cu foarte multe fotografii, despre istoria SKV-ului ”Der Sieberbürgische Karpatenverein 1880-1945” tipărită la Innsbruck în 1990.  S-au vândut câteva exemplare și la Cluj. Am dat atunci pe ea cam jumătate din salariul meu pe o lună! Dar nu regret! Mi s-a oferit mai apoi pe ea dublu, triplu… dar n-am dat-o! În ea, la pag. 22, este o schiță  în care majoritatea toponimelor sunt românești, dar nu toate: De ex. Piscul Baciului și  Piatra Craiului sunt  Hinterspitze și Königstein, deci traduse în germană. Dar pe schiță   apare ”Vf. Vînătoarea”, deci de data asta cu ”oa” ! Dar apropo de Vânătórea de pe harta iosefină amintită, o muchie nordică aflată mai la est, care pleacă din vf. Belia Mare, pe care o știu din copilărie și de pe hărțile românești ca Scoarța, apare pe acea schiță ”Scorția”, nume luat probabil de pe o hartă mai veche nemțească sau săsească!  Adevărat că acel o nu are accent, nu e scris ó!  

  Însuși marele montaniard sas  A. B. Szallay, în a sa celebră monografie „Der Kamm des Fogaraschergebirges” susține că toponimele date de localnici trebuie folosite, păstrate, transmise.  Și  se știe că primele „wanderung” (drumeții) în „der Fogaraschgebirge”, sașii le făceau cu „ghizi” din satele făgărășene, deci învățau toponimele de la aceștia.  

Emilian Cristea și doi colaboratori au scris o monografie „Munții Făgărașului”. Am fost trei zile oaspete al D-sale și al doamnei Hedda Cistea. Am văzut cum lucra și cât îl ajuta „săsoaica sa” care se documenta din vechea și vasta literatură de limbă germană despre „Das Fogaraschergebirge”. 

În plus, făgărășenii  Ilie Fratu și  Octavian Fratu în cartea lor „Poteci și cabane din Munții Făgărașului” din 1986, apoi împreună cu alt făgărășean  Andrei Beleaua  au scris în 1991 „Pe custuri făgărășene”, au și câte un subcapitol de 5-11 pagini despre Toponimie, unde atenționează asupra unor greșeli, unele chiar hilare: Buleasca preluat greșit de la Buleasee a sașilor! Ei insistă și asupra altei greșeli frecvente: la nominativ, corect e Laita, nu Laița cum scriu și pronunță mulți păcăliți de „fratele” Lăițel! Doar la genitiv e Laiții, similar cu Sărata-Sărății, Pojorta-Pojorții! 

Dar să mergem și mai înapoi în timp: În 1900  apărea la Paris, în limba franceză,  dar tradusă mai apoi și în limba română lucrarea: „Asupra toponimiei naturale a regiunilor muntoase înalte, cu privire specială  asupra  Carpaților Meridionali” a marelui geograf francez Emmanuel de Martonne. Iar în 1905 „Sur le caractère de hauts sommets des Karpathes Méridionales”.  Iar mai înainte, în 1896 Ion Turcu tipărea la Brașov cartea „Excursiuni în Munții Țerei Bârsei și ai Făgărașului”.

În revistele „Buletinul Clubului Alpin Român” din 1938-1939, Al.Rudeanu a publicat mai multe episoade cu titlul (azi pare pompos!) „Ascensiuni grele în Munții Făgărașului”.

Deci ar fi multe documente în favoarea toponimului Vânătoarea. Mai ales dacă ne punem întrebarea „Cum de niciunul, mai ales cei care au căutat și corectat greșeli de toponimie, nu a contestat/ „corectat” acest nume mai ciudat – Vânătoarea?  Dar e posibil ca toți l-au preluat și perpetuat după prima înregistrare (greșită?), fără a mai verifica ulterior în satele Arpaș și Cârțișoara cum il numesc localnicii? Iar localnicii – puțini aveau școală și aveau alte preocupări, nu au verificat cum au trecut pe hărți numele de care îi întrebaseră „domnii” pe unii dintre ei!

 Nu există  argumente scrise de când și de unde vine acest nume aparent ciudat. Mie un bătrân din Cârțișoara, mi-a spus prin anii 70 că „pe acolo vâna Buteanu” (haiduc, braconier?).  dar poate o spunea tot ca o ipoteză! Și nu se știe cine a fost acel Buteanu!

 Paranteză: Mă întrebam deseori, probabil ca alți mulți dintre voi, de originea numelui celui mai înalt vârf din țară.  Ce caută un Moldoveanu în munții făgărășenilor și argeșenilor? În relativ recenta carte „Muntele- rai și iad” a lui Valentin Retvevoi – șeful Salvamont Nucșoara – la pag.12 putem citi .”…muntele cel mai înalt din țară a luat numele boierului Moldoveanu din Nucșoara, cel care l-a stăpânit mulți ani”. E destul și așa, deși rămâne întrebarea de ce un boier de pe meleaguri argeșene se numea Moldoveanu!

Din păcate, localnicii de la poale care știau denumirile… au cam plecat pe alte tărâmuri.  De fapt, localnicii aveau denumiri pentru locurile unde aveau treburi, unde  aveau stânele și unde pășunau turmele lor . Meticulosul Al.Rudeanu citat mai sus explică cu multe exemple că ciobanii nu aveau nume pentru multe dintre vârfuri, ele n-aveau importanță pentru ei. Prin „Muntele X” ei nu înțelegau vârful ce-l vedeau, ci valea, căldarea, culmea, versantul unde era stâna și unde își duceau oile le păscut. Mai apoi, „domnii” și topografii au dat nume vârfurilor după numele din zonă folosit de ciobani. Iar stâne, de o vreme  nu prea  mai sunt în zona despre care discutăm. Cea din Valea Bâlii, deasupra căreia se întâlnesc telecabinele -nu știu cum e acum- dar  era gospodărită de un baci de pe valea Topologului, nu din Cârțișoara sau Arpaș. Iar majoritatea oamenilor  de azi  de la poale, nu cunosc toponimia munțlor „lor” nici cât noi! Iar cei cu școală e posibil să le știe nu de la bunici și părinți, ci de pe hărți, de unde le știm și noi.

Despre transmiterea toponimelor de la o generație la alta, în cartea citată mai sus a lui Iile și Octavian Fratu, la pag. 33 găsim că ea nu se mai face pe cale orală ca în urmă cu secole: „Calea scrisului în transmiterea toponimelor, prezintă avantajul transmiterii lor către generațiile viitoare așa cum au fost înregistrate, fără deformări ulterioare.” Eu -pentru modificarea unor nume sau amplasări greșite ale unor vârfuri sau văi din Munții Rodnei și Călimani, am oferit dovezi concludente firmei Schubert & Franzke care editează hărți în noua Colecție Munții Noștri și au fost acceptate de geografii din editură.  

Repet: Admir oamenii care își pun întrebări, emit ipoteze, se documentează,  caută argumente. Unii știți că eu am mai făcut asta. În capitolul 15-Opinii al site-ului  http://www.dinumititeanu.ro  găsiți „dileme” ale mele despre: șansă-risc, cunoștință-conștiență-conștiință, prenume-nume, rucsaci-rucsacuri…

Adeptii din ultimul deceniu al numelui Vânătarea nu pot demonstra că pe hărți era cândva numele propus de ei, și că a fost transcris greșit ulterior. 

Recent, cum scriam mai sus, prietenul Andrei Beleaua, mare cunoscător al tuturor culmilor făgărășene pe care le-a parcurs și vara și iarna,  a scrsi pe FB un amplu articol amintit mai sus. Citiți-l! Și repet ce am scris mai sus: „nu solicit  să fiți de acord cu el, ci doar să cugetați!”

Articol în care Andrei aduce o DOVADĂ SCRISĂ că localnicii de la poale (satul Arpașu de Sus) îi spuneau Vânătarea, citez ce am comentat: „OK Andrei, , m-a bucurat acea dovadă scrisă de locuitorii din Arpaș :„Coasta Luminelelor, Piscul Lupoii, Talpa Comenzii, Vinetaria (VÂNĂTARIA), granița cu Țara Românească și așa coboară spre răsărit din vârful muntelui”.  Deci nu mai e doar o ipoteză!   I-am scris: „Întrebarea mea este: de ce toți cei citați de tine (și de mine !) sau măcar cei doi Fratu și tu, care aveți în carte un mic capitol de toponimie, de greșeli, de ce nu ați sesizat că Vânătoarea e greșit? Măcar în anii 90, dacă înainte nu se putea din cauza generalilor de la Serv.Topo al Armatei? Măcar să fi prezentat asta ca o dilemă: E corect sau nu Vânătoarea? De ce doar acum ? „That is the question”!     El a dat răspunsul: ”pentru a nu crea confuzii sau aparența unei greșeli de tipar”.

Acum sunt așadar și dovezi scrise ( e adevărat că doar una!) care arată că sătenii din Arpașu de Sus  spuneau „Vânătarea”. E adevărat însă că „dovezile” pro-Vânătoarea sunt mult mai numeroase. E logic, se transcriau de la o ediție a unei hărți la alta.  Andrei Beleaua a prezentat și o povestioară a geografului Ion Conea cum denumirile scrise se pot întoarce în popor și “alterează” denumirile originale… Un geograf susținea în fața unui cioban din Munții Căpățânii că vf.Nedeia pe harta lui figura Nedelea. Iar eu -Dinu- am o altă dovadă a posibilului transfer invers de toponim, am mai scris asta în alt articol: în zona Rezervației Scărița-Belioara un localnic pe care-l salutasem, mi-a adresat ca răspuns: „Mergeți la Scărișoara?” – Eu îi spun; -„Bade eu știam că-i spuneți Scărița!” -„Da, noi așa o știm din moși-strămoși, dar domnii ne întreabă de Scărișoara!” Căci din păcate așa figura inițial în scriptele Academiei Române, pe hărți și pe indicatoarele turistice.  

Ce este de făcut acum?  Căci e clar că aici toți ne comportăm ca în materie de fotbal, toți ne pricepem, toți avem o opinie!  Și nu sunt convins că e de luat în seamă doar aspectul cantitativ, numărul de dovezi pro una din variante.  Unii propun o rezolvare „neutră”- a numi vârful în discuție Buteanu, unii și folosesc deja acest nume, e și mai concis.  E adevătat pe hărți mai este un vârf Buteanu  cu cota 2.056 m pe Muchia Netedu, dar lui i s-ar putea spune Buteanu Mic , deși nu mulți „îl vizitează”!  Dar  cine are voie să schimbe numele existente ca „oficiale”?   Și câți ar prelua și folosi noul nume?  În orice caz situația actuală  în care unii folosesc Vânătoarea iar alții Vânătarea nu e un fapt îmbucurător. Eu voi folosi pe viitor doar BUTEANU !

*** Cele 14 vârfuri de peste 2.500 de la pag. 9 a cărții ”Pe custuri făgărășene”, autori Ilie Fratu, Andrei Beleaua, Octavian Fratu sunt:

-8 în Făgărași: Moldoveanu – 2.544 m, Negoiu -2.535 m, Colțul Viștei Mari -2.527, Lespezi- 2.517, Vânătoarea lui Buteanu -2.507 m, Hărtopu -2.506, Cornu Călțunului – 2.505, Dara -2.500 m,

– Alte  6 : Parângu Mare -2.518 m, Peleaga 2.508 m, Păpușa I și II ( 2.505  m și 2.504 m ), Omu -2.514 m ( în vârful stâncii )  și Vf.Bucura/Ocolit -2.503 m.   În alte surse nu figurează Păpușa II, deci sunt doar 13. Iar în altă sursă al 14-lea e Capu Morarului, care eu susțin că nu e vârf cum sunt vecinii vf.Omu -Bucura sau Bucșoiu- ci doar „un umăr”, nu există o adevărată șa între el și Omu!