VT: Două zile lungi de la Cugir la Alba Iulia – episodul 9

În mini-vacanța de Sf.Maria 2025 am dorit să mai facem 62 de km în trei zile. Dar veți vedea că în loc de 3×20, am făcut 2×30!

Ziua 1-a: Joi 14 august, la ora 15 am plecat cu ALP al nostru din Cluj Napoca și după 99  km l-am parcat lângă Autogara Alba Iulia. De unde, la ora 17 am urcat în autobuzul spre Cugir. Ne instalăm în renumitul bar știut și sub supranumele „Capșa de Cugir”. De data asta admirăm mai pe îndelete o uriașă și detaliată hartă a Munților Șureanu realizată de pasionatul montaniard și topograf amator Călin Jitaru din Alba Iulia despre care, ca și despre „Barul lui Billy”, am scris în subcapitolul anterior. Între 18-20 stăm de povești cu dragii prieteni „dacii din Cugir”: Billy, Adrian și Dumitru,  Le oferim celor trei ca amintire câte una din cărțile mele. Timpul a trecut repede, dar foarte plăcut, acum cu doar o bere; nu mai eram însetat ca data trecută. La ora 20, când căldura se potolise, ne luăm rucsacii în spinare. O vreme, până la și pe faina stradă pietonală ne însoțește Adrian. Apoi ieșim din oraș și constatăm că valăul de beton unde data trecută ne-am spălat bocancii de noroi (era „iarnă”, prag de An Nou) era uscat ! Bănuisem, așa că avem apa în rucsaci, luată de la un magazinuț din oraș. Înaintăm liniștiți prin acea pășune și la ora 21 ne oprim la fainul loc de popas știut din 2022, lângă troița cu masă și bănci. Montăm cortul la frontale, în timp ce un endurist ne arată ce cai-putere are sub șezut. Dar apoi avem liniștea mult dorită.

Bilanț: 2,7 km și  72 m D+

Ziua 2-a: Vineri 15 august. Borna cu Melc – Poiana cu Goruni – Vinerea – valea Ciorii – Mănăstirea Afteia – cătunul Văratic – Pianu de Sus – Belvederea „Balconul dintre Piane”.

Trezire la 5.00. Încă înainte  de răsăritul soarelui facem două  poze cu telefonul: una cu „campingul” nostru și una cu „borna cu melc”. Pe a doua  o postăm pe FB cu urarea „La mulți ani Mariilor și Marinilor din zona Singidava”. Ultimul cuvânt și borna vecină ne amintesc de o poveste nostimă: Borna a fost comandată și sponsorizată de un grup de pasionați montaniarzi din îndepărtatul oraș Galați, mai toți veterani, care „se lăudau” că merg ca melcii!  Sosind în Cugir pentru a-și vedea „donația” și a se poza lângă ea, din neatenție și neinformare au pornit ghidați de T-urile portocalii în direcție… inversă! Unde se urcă relativ puțin, dar abrupt spre dealul Cetatea Singidava, cu oprire la prima belvedere spre oraș, unde e o cruce, un loc similar de popas cu bănci și masă și o bornă. Dar nu cu melc, ci cu harta României! S-au mirat și desigur s-au și amuzat, altfel nu-și mărturiseau ei înșiși „povestea”. Desigur au ajuns apoi și la borna „lor”,  cum a scris unul dintre ei în comentariul la postarea noastră. Așa că vrând-nevrând au admirat Cugirul de la ambele faine belvederi. La ora 6.30 plecăm. Cer senin, răcoare, înaintăm cu spor pe drum plăcut mersului, trecem pe lângă poarta de intrare în Plantația de Lavandă, dar apoi dăm de drum lărgit și pregătit pentru asfaltare, iar ajunși în câmpie, pe lângă drumul ce va fi asfaltat, nu se află o potecă pentru noi, drumeții,  cum ar dori Alin Ușeriu, ci un trotuar pentru bicicliști, pavat migălos cu „biscuiți” de piatră. În satul Vinerea vom afla de la un localnic că drumul ce va fi asfaltat spre Poiana cu Goruni are ca scop facilitarea accesului la un anual festival despre care în Ghidul Drumețului pe VT găsim scris: „locul pentru al doilea festival ca mărime al Cugirului în luna iulie, cu scopul de a promova tradițiile, obiceiurile și specificul zonei, iar de curând este și locul de desfășurare a concursului local de atletism. În ultimii ani zona a devenit un loc de agrement pentru localnici și nu numai”.  În Vinerea facem  o scurtă pauză pentru o cafea (eu) și câte o înghețată.  O nemulțumire: în sate din Banat și în alte zone, găseam „laițe” în fața unor case. În satul Marga din județul Caraș Severin (pe VT mai e un sat Marga în județul Mehedinți) era  laviță la mai fiecare casă. Pentru o mică pauză alegeam una la umbră. În fața magazinelor erau bănci sau chiar mese și scaune. Unde se putea sta jos pentru a bea o bere/un suc sau să mănânci o înghețată. Aici, în Vinerea și în alte localități din zonă (Pianu de Sus) am stat rezemați de ziduri în plin soare sau pe treptele școlii sau primăriei.

  La ieșirea din sat știam că de află o altă bornă cu melc. Cam pe acolo ne impresionează și o casă nouă, faină, cu multe flori și alte dovezi de simț gospodăresc și al frumosului. O luăm apoi la pas spre umbroasa pădure, în urcare și apoi în coborâre.  Ajunși la drumul forestier de pe Valea Ciorii,  recunoaștem  locul unde am avut cortul în tura trecută. Apoi, pe drumul forestier  avem bucuria de a întâlni cinci drumeți brașoveni (doi domni și trei doamne ), care porniseră cândva de la Putna. Acum aveau în plan să ajungă la Sarmizegetusa Regia și în final la Dunăre. Ne-au spus că înaintea noastră cu vreo trei ore, în sensul nostru de mers, au întâlnit trei domnițe din Neamț.  În urcuș spre Mănăstirea Afteia, întâlnim un izvoraș binefăcător cu apă rece.  În Parcarea mănăstirii sunt multe mașini.  Marlene intră să aprindă lumânări și se miră de credincioasele îmbrăcate „cuviincios” în negru, deși căldura de afară e cumplită. Probabil se bazau pe aerul condiționat din mașinile cu care ajunseseră aici. Drumul pe care plecăm e lățit și pregătit pentru asfaltare, dar îl părăsim curând în urcuș, spre sătucul Văratic, pe o căldură pe care, vrând-nevrând o suportăm, dar cu care nu ne putem acomoda. ”Beți de soare și pârliți îngrozitor” facem o pauză mai lungă la umbra deasă a unor fagi uriași. Apoi intrăm în pădure, unde nu ne mai arde soarele, dar aerul e tot fierbinte. Drum lung și fain pe curbă de nivel, apoi în coborâre în tot mai abruptă  pe un drum argilos săpat de ploi. Ne amintim cât de grea a fost data trecută urcarea pe aici, cât de clisos era noroiul și ce  hematom peri-ocular mi-a produs o alunecare-trântă în care am căzut cu ochiul pe pumn și mânerul bățului. Ne bucurăm când ajungem în vale și apoi la primele case din Măcui, de pe o lungă uliță ce ne duce în Pianu de Sus, la intersecția cu un știut magazin sătesc. Dar care e tot cum ni-l aminteam, tot ca cel din Vinerea, fără vreo posibilitate de a sta jos. Așa că ne deplasăm la școala din fața primăriei, ne așezăm la umbră pe treptele de beton  să ne savurăm înghețata. Patronul pensiunii Artemis aflată pe traseul Viei, ne răspunde că  are clienți, dar el e plecat. Celelalte două pensiuni care au ștampilă, sunt cam departe. Așa că renunțăm  și la ora 19 pornim pe drumeagul-„agrafă”, pe care înaintăm cu spor și cu plăcere; căldura sufocantă de peste zi „apusese” înaintea soarelui. Mai mergem și după apusul-apus (ce-l zărim printre copaci), o  vreme prin pădure, apoi prin  imensa pășune a frumoasei terase pe care am numit-o „Balconul dintre Piane”. Ora amurgului, drumul plăcut și plat, ne îndeamnă la „mers întins”  până la locul știut din 28 decembrie 2022. Loc unde localnicii au amenajat o mică terasă din lemn la această „belvedere”. Loc similar cu cel din noaptea trecută, dar nu cu masă și bănci, ci cu o terasă de lemn numită ”Belvederea Pianelor”, care ne amintește de „Loja Țării Hațegului”.  Ne montăm cortul la ora „când se îngână ziua cu noaptea” și apoi admirăm luminile celor două Piane și facem câteva poze de noapte. 

Bilanțul zilei: 33,2 km recordul nostru pe Via.  937 m D+, 900 m D-, 14 ore.

Ziua 3-a: Sâmbătă 16 august. Belvederea-Balcon – Sebeș – Râpa Roșie – Oarda- Alba Iulia. 

 Ieșim „din scutece” la ora 5, ca de obicei. Ne bucurăm de răcoare și admirăm „din lojă” satele luminate. Pornim la 6.30 și înaintăm cu spor prin pășuni. Ne amintim de locul unde dormiserăm data trecută, de unde cotim la dreapta înainte de stâna  știută. Urcuș lin prin pădure, apoi coborâm spre Sebeș pe un drum de pământ acum uscat, dar care în acel final de decembrie 2022 era un covor de noroi clisos.  La 9.15 ajungem la șosea și întrăm în oraș. Scurtă discuție cu un tânăr ciclist care ne salutase și ne întrebase dacă suntem pe Via.  Ne impresionează florile din zona centrală. Facem câteva cumpărături și savurăm deja tradiționala înghețată de data asta stând jos pe o bancă umbrită vizavi le Leul de Aur de unde Marlene culege ștampila „de etapă”.  Apoi, în fața Centrului Cultural „Lucian Blaga” unde se află și un bust al Poetului, ne surprind două bănci albe pe care sunt imprimate scurte poezii ale Lui.  Ezităm o vreme a ne așeza, amintindu-ne de versul său: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”. Deoarece versurile sale sunt o minune. Știam că strada spre stânga pe care ne trimite T-urile Viei e anostă, așa că solicităm un taxi ce ne duce 2,2 km până la trecerea pe sub autostradă. La 10.45 o luăm tropa-tropa pe drumul prăfos paralel cu autostrada. Din față apare un confrate întru pasiune, un tânăr brașovean – Andrei –  drumeț pe Via. Ne spune că ne vom  întâlni cu doi confrați ai lui, care au preferat să mai doarmă. El a vrut „să treacă dealul”pe răcoare, iar din Sebeș să-i facă o vizită bunicii sale, în vecinul sat Lancrăm  în care a copilărit și Blaga, cel care a scris: că „”Eu cred că veşnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, şi inima-ţi zvâcneşte mai rar, ca şi cum nu ţi-ar bate în piept” ci adânc în pământ undeva”( din „Sufletul satului”). Nu bănuia că va veni globalizarea peste țară și va omorî veșnicia.  Cotim în curând brusc la dreapta și începem „calvarul”: pe o căldură cumplită urcăm lung pe dealul dincolo de care e „capătul tunelului” – Alba Iulia. Ne bucură doar gândul că de undeva, mai de sus, vom admira din noi o minune geologică: un colț de natură care își spune singur numele- Râpa Roșie. Pe care desigur o vizitaserăm și fotografiaserăm pe îndelete în alte dăți. Ne bucuram că în curând vom începe coborârea spre satele Oarda și municipiul Alba Iulia. Unde, în parcarea autogării,  se va mira ALP al nostru că am sosit cu o zi mai devreme, în loc de a fi zăcut la  vreo umbră cât de cât răcoroasă la orele de prânz ale acestei  zile și a celei anterioare.  Ne mirăm și ne bucurăm că ne întâlnim cu o prereche care ne răspund la salut cu „hello”, dar „cu mâinile în buzunare”, ne-echipați de Via, dar care aflaseră de acest loc misterios. În „vârf” găsim cu greu un petic de umbră și ne bucurăm că a fost ultimul urcuș al zilei și al turei.  Coborâm „ca melcii”.  O bornă mai elaborată, nu ne lasă să trecem impasibili pe lângă ea. Dimpotrivă, „ne strigă”, ne obligă s-o nemurim pe carteluța foto. E una dintre cele mai „muncite”, o adevărată sculptură.  Priveliște  ca din parapantă asupra Orașului Marii Uniri și a satelor din jur. Remarcăm  Ciugud-ul, renumit prin modernizarea lui prin fonduri europene și satul vecin Limba pe unde trece Via și unde se află acele trei borne „mai altfel” pe care noi le-am numit „Bornele Călătoare”, lângă care am pus cortul în seara de Crăciun 2022.

 Mai jos de ea, apar cei doi brașoveni, Robert și Adrian, pe care „îi așteptam”. Porniseră cândva de la Putna, recent de la Mediaș și aveau ca țintă finală Drobeta. Când urcam dealul pe lângă Râpa Roșie, ne sunase dl. Călin Jitaru din Alba Iulia, care ne știa „pe Cale”, cel care ne „culesese” în mașina sa scutindu-ne de 6 km de asfalt între Grădiștea de Munte și parcarea de la Sarmizegetusa Regia. Ne face surpriza să ne iasă înainte de a intra în Oarda de Jos pe sub autostradă și să ne scutească de a mărșăluit pe asfalt cei 4,5 km  până în Alba. Ne invită la dânsul acasă să-i admirăm două hărți montane „cât peretele”, ale munților Șureanu, Metaliferi și Trascău, muncite de el cu multă pasiune. Ne duce la autogară la ALP pe care îl mutăm la umbră până ne savurăm înghețata și cola, apoi pornim motorul și climatizarea.  Autostrada ne ajută ca la  ora 18 să ajungem acasă, cu suflete pline de bucurii.

Bilanțul zilei: 25,2 km din care 6,7 „pe patru roți”. 364 m D+, 500 m D-.  Totalul turei – 52 km per pedes.