Zile cu soare în Suhard

Relatarea unei ture de sfarsit de vara din Rotunda pana in Vatra Dornei. La final  informatii utilel pentru cei care au nevoie de ele. 

Lungul drum al zilei catre noapte.

Sambata 9 sept. la ora 7.45 patru iubitori de munte coboram din autobuz la Rotunda. Dimineata nu sunt curse Vatra Dornei-Borsa, ci doar una pana la Carlibaba, la 6.30. Il lamurisem pe soferul microbuzului ca pentru inca 5 lei/pers, pe noi patru sa ne duca inca 8 km.pana „La Cazarmi” . De acolo ne luam rucsacii in spinare si la ora 9, dupa 4,6 km pe drumul auto, ajungem in Pasul Rotunda. Cerul e tot mai senin. Ne bucuram, caci ieri plouase in timpul calatoriei dinspre Tg.Mures (Mircea si Laura) si Cluj (eu si Marlene). De bucurie ne dispare oboseala; dormisem doar intre ora 0.45 – 5.30 in apartamentul liber din V.Dornei al unui prieten, apartament in care intrasem si plecasem discret, hotzeste, dar cu chei date de proprietar.

Urcand continuu spre punctul maxim al masivului -Vf.Omu 1.932 m , am avut suprpriza sa intalnim inca multe turme de oi. Caci in general la Sf.Maria Mica ( 8 sept) sunt coborate. Asa ca eu si Marlene am avut ocazia sa le demonstram insotitorilor (si ciobanilor) cum se trece prin haite de 5-8 dulai fiorosi. Mai ales ca nu ocoleam turmele, ci mergeam spre ele. Nu prin turme, dar pe la 3-4 m.de ele. S-au convins ca se poate, daca fiecare isi vede de treaba lui: noi sa mergem fara ezitare, cainii sa latre la noi, ciobanii sa stea proptiti in bate asteptand sa ajungem langa ei ca sa stam de povesti. Noi n-avem nevoie de ajutorul lor, nu-i injuram sau certam ca nu alearga spre noi „sa ne salveze”. Nu dorim disparitia ciobanilor si cainilor din munti… Daca noi reusim, ar putea si altii daca ar dori. Am mai spus astea…. E adevarat ca eu si Marlene aveam bete de trekking, Mircea si Laura- nu. Ii incadram intre noi. Ne pare rau ca nu le-am facut o demonstratie cum trec eu cu Marlene prin haite de caini ciobanesti fara betze ! Data viitoare, cu ei sau cu alti sceptici !

Ne-am oprit deseori sa facem „seminar” cu tinerii nostri insotitori. Mircea s-a descurcat binisor, (raspundea el si pentru Laura), mai ales ca fusese de curand in M.Rodnei. Dar desigur ca din acei multi munti (nu le mai insiram numele) din toate zarile nu-i putea sti pe toti sau nu era sigur pe afirmatii. Caci nu „batuse” vara-iarna potecile fiecaruia dintre ei asa ca noi. Dar dupa prima noastra impresie despre el – o va face: ii va vizita pe toti ! Nu credem ca am sesizat doar un „foc de paie”.

Pacat ca pe Laura au chinuit-o bocancii. Ne bucura ce ne-a scris luni Mircea, ca pe Laura n-au descurajat-o ranile si durerile. Ne bucuram ca e atat de inteleapta incat doreste sa se reintalneasca cu Muntele. Ca intelege ca pe munte nu cautam/nu gasim comoditate si confort ci cautam si gasim Frumosul !

In saua de dupa muntele Cociorba, ne-am despartit pentru o vreme. Eu si Marlene n-am rezistat tentatiei de a urca inca o data pe top-ul Suhardului. Ne chema si vremea minunata si panorama circulara ce ne astepta. Si amintirile de iarna : pe vreme superba cu Doru, Liviu si Arnold. Pe ger si ceatza cu Leo si Lia Suteu, cand aparatul foto a refuzat aici sa inregistreze fetzele lor inchiciurate langa sagetile tencuite atat de artistic. Si unde am constatat ca un obraz al Marlenei era alb ca marmora; intarziase sa-si puna cagula..! Chiar si acum, aici e vant rece. Deja ne-am inmanusat mainile desi e soare. Am gasit piramida metalica de varf rasturnata. N-am reusit s-o ridicam doar noi doi….

Gipfelkuss si .. mai departe. In saua urmatoare ne-am ragasit toti patru. Aici -alta clima ! Emotiile produse de zona injnepenita ce urma, zona mai usor de „pacalit” iarna, pe schiuri. Am avut noroc ca proaspatul marcaj ne-a condus prin acel labirint, pe alt traseu dacat cel pe care gasisem eu marcajul in urma cu 20 de ani. Poate ca si alti drumeti vor mai da la o parte cate o creanga din cele lasate in poteca de cei care au defrisat-o intr-o zona. Poteca asta ne-a scos chiar in Vf.Pietrele Rosii- loc cu multe alte amintiri. Si cu acea „dolina” antropica care la nevoie te poate feri de vant in timpul pauzei. Coborand mai apoi spre Saua Diecilor, facem din nou o demonstratie de trecut pe langa turma si stana, dar prin haita de caini fiorosi.

La ora 19.30, amicii nostri s-au hotarat sa monteze cortul in saua dintre Sveitzaria si Batca Tarsului. Iar a doua zi sa coboare spre Ciocanesti pe la Schitul Recele aflat cam la nici 2 ore de acolo. Schit pe la care eu si Marlene am trecut si ramas de doua ori: de Pasti si de Craciun ( vezi daca vrei : „De Pasti prin zapada mieilor ” si „Cautand Craciunul prin viscol” in cap 8 si 9 al site-ului meu ).

Dupa ce ne-am despartit, racoarea ne-a indemnat sa intindem pasul, sa ajungem la bogatul izvor de sub Faraoane, aflat in poteca. Era ora 20.45. Stiam ca ar trebui sa rasara luna si speram sa imprastie norii, sa mai facem o romantica tura pe luna plina ca si in alte dati. Dar n-a fost sa fie asa. Am mai mers la frontale pana la ora 21.45, montand cortul pe un platou fain de pe creasta dintreVf. Tarnita si Vf. lui Iacob, dupa 14 ore de cand am luat rucsacii in spinare.

 Dar sa nu credeti ca am mers 14 ore ! GPS-ul ne indica doar 9 h 40 min de „time mooving”. Desi eu cred ca vitezele mici nu le inregistreaza- cum mai scria un coleg de lista Alpinet. Am mers si la frontale, caci asta dorisem: un alt loc de cort de neuitat, cum incercam sa gasim de fiecare data. Il cautam de obicei chiar pe creste – cand seara nu e vant si nu sunt nori de furtuna – sa beneficiem si de razele apusului si de ale rasaritului. Pentru asta marsaluisem prin noapte si de data asta, vorbind si fluierand prin zona de padure a muntelui Tarnita. Nu de frica, ci ca asa e bine pentru ca era ora cand Mos Martin merge „sa le faca curte gagicilor cu haine de blana” din tzarcul stanelor. Inca mai gateam cand luna victorioasa in disputa cu norii de la rasarit, ne-a chemat la intalnire.Nu eram suparati pe ea, asa ca i-am acceptat o vreme invitatia: luminase „‘a giorno” tot peisajul… Am intrat apoi in cort la intalnirea cu Morfeu.

Duminica de poveste cu un haiduc si a lui iapa in spume…

10 sept. Dimineata de vis ! Soare pe cort ( asta speram de fiecare data cand il montam). Soare pe munti, soare pe marea si golfurile de ceatza din vai. Nu ne grabim, avem suficient timp sa ajungem la trenul de 16.50. Inregistram peisajul pe card , pe retina si in suflet. Ne bucuram ca si acei prieteni clujeni, pasionati montaniarzi din Clubul EKE, intalniti ieri dimineata in autogara Vatra Dornei au vreme buna in Calimani. Ne gandim ca si voi dragi confrati intru pasiune aveti aceeasi vreme bine meritata pe unde sunteti !

Abia la ora 9 pornim agale. Din nou cateva turme de oi cu caini dornici a-si impresiona stapanii prin „harnicie”. Dar nu reusesc sa ne impresioneze si pe noi. Dupa stanele de pe Muntele lui Iacob, urmeza o lunga traversare prin padure, pe sub Ousorul ce ramane in dreapta. In fine, poiana binecunoscuta noua Comarnice (pe harti Saulele sau Capu Muntelui )- cu cateva stane. Stiam ca aici sunt doar cai si vaci. Intram in vorba cu o femeie – de loc din satul Poiana Negri. Ne spune ca acea constructie atat de curata si primitoaree in interior in care am dormit intr-o seara de Vinerea Mare – e chiar a lor.(Pare-mi-se a dormit in acel „refugiu” si Dl.Petre Goja cu tatal si prietenul sau). Ne spune ca ei folosesc acea casuta doar ca si casherie. Ne intreaba daca nu dorim niste smantana si urda. Multumim, dar refuzam de teama ca ne va curge prin rucsaci.

-Doamne-ajuta !

-Mergeti cu Dumnezeu….

Nu banuiam ca peste vreo ora voi fi din nou aici…

Urcam si coboram varfuletul impadurit din fata. Pe gardul ce flancheaza o zona de drum observam un porumbel calator cu inel de identificare. Ne lasa sa ne apropiem la 2 m de el ! (vezi foto !). Nu e ranit, dar zboara doar cativa metri. O fi doar epuizat sau e bolnav? Undeva stapanul il asteapta… Poate va ajunge totusi acasa langa ceilalti, unde e hranit si lasat/indemnat sa mai zboare… Ne oprim apoi intr-o poienita sa mancam si sa mai culegem cateva boabe de zmeura (erau putine). Apare un om care ne intreaba daca n-am intalnit un cal pe care-l cauta disperat si ni-l descrie. Ii vazuse o vreme urma potcoavelor pe poteca spre Argestru; ii era teama ca i-l furase cineva. ( e si asta un „sport” prin sate de munte; o stiu din copilarie!) Nu-l vazusem. Dar dupa inca vreo jumatate de ora de mers pe acel drum inierbat, auzim un clopot si vedem iapa ce o cauta omul, pascand in drum. Era frumoasa, roscata si avea nu picioarele impiedicate, ci…capul ! Legat sa nu-l poata ridica prea mult; nu vazusem inca asa ceva. Incercam sa-i dam directia buna, s-o alungam, dar se opreste. Dupa un timp ne dam seama ca vine dupa noi ! Marlene imi citeste gandurile: -„Nu ne grabim, hai sa facem o fapta buna !”. Prind de acel „capastru” si incerc s-o trag dupa mine; Marlene o indeamna c-o nuia . La inceput ne intelegem cam greu. Dar mai apoi mergem alaturi in pas normal. Ma gandisem sa incerc s-o incalec, dar amintirea acelor dureri atroce de coaste dupa cazatura din Parang, m-a facut sa renunt. Cand dupa cam 30 de minute a zarit stana si caii- a nechezat fericita si a luat-o la trap ! Nechezau si ceilalti cai din poiana. Femeia era pe langa stana. Am strigat : -” Am adus iapa pe care o cauta un om”. „-E a noastra, multumim, haideti pana aici ! „. -„Nu vin ca sunt grabit !” Si am luat-o inapoi in pas alert…

Nici nu terminasem de povestit Marlenei acel hapy-end, cand auzim tropote si clopot. Apare un haiduc mustacios calare pe iapa „mea”, acum „in spume”. Aflam ca mandretea de iapa este Ramona, ca „haiducul’ e Toader Nacu „al lui Niculai”. Gonise ca „sa ne omeneasca”, aducandu-ne smantana si urda ! ( luni seara am facut mamaliga; aseara, marti clatite cu urda… !) Si stand de vorba aflu ca are celular ! Pai daca imi spunea la prima intalnire… ! Ne spune ca acum e asfalt pana in satul lor si le promitem sa-i vizitam sau sa urcam data viitoare spre Apostoli pe la ei si pe la manastirea de mai sus, pe care o vazusem candva in constructie. Ne spune ca va fi sfintita intr-o duminica din luna asta, cum ne spusese si sotia lui. Ii multumim acum pentru acea noapte dormita in „refugiul” lui si il felicitam penrtu curatenia neobisnuita ce o gasisem. Ne despartim ca si cand ne cunoastem de mult ….

Dupa inca vreo ora, in care gasim tot mai multe semne de „civilizatie” pe poteca, inainte de primele case si vile ne oprim sa ne sorim si sa ne indopam cu urda. Un SMS de la Mircea si Laura ne anunta ca ei sunt in VD si asteapta la ocazie spre Tg.Mures. La poarta campingului „Runc” oprim GPS-ul. Ne arata 49,6 km. De fapt am parcurs mai multi,caci in unele zone GPS-ul isi pierduse satelitii. Ajunsi apoi in centru, renuntam la traditionala pizza de sfarsit de tura din motive de… urda. Ne multumim cu desert si cafea. La gara ne reintalnim cu clujenii se se intorceau din Calimani. Revistele 22 si Dilema, care „vazusera” si ele creasta Suhardului, ne ajuta ca drumul spre casa sa ne para mai scurt. Desigur ca din ferestrele codrilor prin care treceam, mai salutam inca o data varfuri din culmea pe care o parcusesem; se vedea si locul unde am avut cortul… Mai apoi am vazut si trio-ul estic rodnean Rosu-Ineut-Ineu. De pe la Beclean am salutat un alt trio : vechii prieteni Bran-Tibles-Arcer pe care i-am vizitat nu de mult…

Si desigur ca – la fel ca si voi- am facut planuri pentru ture viitoare…

Concluzie: Au fost doua zile superbe ! Nici cuvintele, nici pozele nu pot reda ce am vazut, ce am simtit. Poate simtiti imboldul sa calcati si potecile Suhardului. Caci asa cum spunea marele Rodin; „frumusetea exista oriunde; doar ochiul nostru trebuie sa stie si sa vrea s-o vada…” 

Info: Autogara Vatra Dornei : tel.0230-37 12 52.

Cabana  Rizea din pasul Rotunda: 0727-37 27 94.

Cabana Liviu Croitor  din pasul Rotunda: Telefon: 0263 372149; 0743 585770

Marcaje: refacute. Inclusiv poteca prin jungla de jnepeni a Vf.Pietrele Rosii. Defrisata unde jnepenii erau mai de netrecut.

Surse de apa langa poteca sau mai apropiate : -In curtea cabanei din Pasul Rotunda

– cam dupa o ora de urcus, ciurgaie cu valaie in dreapta

– langa stanele din saua Diecilor

– Sub Vf. Faraoane,

-La Comarnice-Saulele (sub Ousoru).

Semnal telefon: E cam pe toata creasta ! Mici zone fara .(avem Orange). Ex. din Pasul Rotunda trebuie urcat 10 min.spre est. Asa spune Radu al meu care a trecut pe acolo cu cicloturistii nemti.

Creasta se poate parcurge in doua zile. Se poate face si fara cort daca va asigurati/anuntati cazarea in Pasul Rotunda (mai e o cabana recenta-Montana- la 10-15 min mai sus, unde era candva una silvica). La mijlocul traseului se afla Schitul Recele (aflat la limita padurii, spre Ciocanesti, drum auto 8 km). Se poate incepe/intrerupe aici tura.

Excelent munte pentru parcurs cu schiuri de tura. Dar pentru trecerea peste Pietrele Rosii trebuie zapada mai multa. Daca n-ar fi acea zona, ar fi excelent si pentru MTB.