1. Avalanşe în Carpaţi

Generalitati despre avalanse si exemple tragice din Carpati.

Motto : Natura nu stie de gluma, ea este grava, severa si are intotdeauna dreptate. Defectele si greselile sunt de fiecare data ale omului. 

Goethe

Avalansele sunt fenomene naturale care sunt reprezentate de alunecarea pe pante muntoase a unor mase de zapada, in anumite conditii si din anumite cauze. Avalansele de pietre sunt de dimensiuni mai mici, iar cele cu pamant se numesc „alunecari de teren”.

Majoritatea avalanselor de zapada nu sunt declansate de oameni. Dar despre acestea nu se scrie in ziare, nu se vorbeste, nu sunt cunoscute decat de specialistii care le studiaza. Se scrie si se vorbeste ( in fel si chip ! ) doar cand ele fac distrugeri sau cand se soldeaza cu victime. Dar este demonstrat statistic faptul ca marea majoritate a avalanselor cu victime umane ( exceptand catastrofele !) au fost declansate de oameni, de victime. Multi vor replica indignati: „iarasi mortul e de vina?” Din pacate da, acesta e crudul si tristul adevar ! Emilian Cristea spunea: „Exista o singura metoda sigura de a scapa de o avalansa: sa n-o cauti, sa n-o declansezi”. Sa n-o cauti: adica sa nu te duci pe munte cand e pericol de avalanse sau sa nu abordezi zone cu pericol. Sa n-o declansezi: sa nu rupi aderenta zapezii la sol sau aderenta intre straturi, cand aceasta aderenta e in echilibru instabil. 

1. Avalanse spontane, cu cauze naturale. 

Asadar majoritatea avalanselor nu sunt declansate de oameni. In functie de o serie de factori, sunt zile in munti cand avalansele pornesc singure una dupa alta, vom vedea mai apoi cand, de ce si cum. Daca le privim de aproape, dar dintr-un loc sigur, ele ofera un spectacol vizual -uneori si sonor- de neuitat. Si fascinant si terifiant. Privite de la distanta, mai ales cand sunt mici si silentioase, ele par banale, nepericuloase. Si de fapt sunt nepericuloase daca nu se afla oameni, animale, constructii in calea lor. 

Aceste avalanse, atat cele „de primavara” , cu zapada umeda, grea, cat mai ales cele din plina iarna, cu zapada proaspata, uscata, ninsa in cantitati mari, pot fi in general ( IN GENERAL ! ) prevazute si evitate de catre cei care au cunostinte temeinice despre iarna in munti, din carti, reviste, relatari orale sau mai ales din experienta acumulata in ture comune cu veterani in domeniu. DACA acei veterani explica, spun ce gandesc privind, zapada, sapand in ea. Caci daca de ex. cineva a parcurs Creasta Fagarasului iarna (corect e „a parcurs” nu „a traversat” ! ) -chiar si de mai multe ori- doar pe urmele unor veterani, nu a invatat mai nimic, dacă veteranii nu le explicau nimic! Nu poate spune ca are experienta, ca a devenit veteran. Caci a parcurs creasta doar cu muschii, nu si cu capul ! Nu a gandit el, nu el a „citit” zapada; au facut-o altii pentru el ! O avalansa declansata spontan (autodeclansata ) uriasa pentru muntii nostri ( au fost desigur sute, mii, dar nu le stim) a „maturat” in iarna anului 1953 cabana „Radu Negru” din Piatra Craiului, ridicata/consolidata in 1932 de entuziastii membrii ai ADMIR ( care nu doar ADMIR-au muntii, ci si construiau cabane, ca si alte cluburi montane, „campion” fiind clubul SKV !). Se afla acolo unde acum este ( in apropiere) Refugiul Grind. Din fericire , in acel moment nu se afla nimeni in cabana, dar cabanierul ( nu e banc !) a fost purtat prin tribunale pentru… disparitia inventarului ! 

Tot avalansele au distrus Refugiul de sub Moldoveanu ( din Valea Rea, era copie a celui vechi aflat la Caltun ) si posibil pe cel din Caldarea superioara a Vaii Vistea, deşi e posibil ca acesta să fi fost distrus precum cel similar de pe vf.Scara din Bucegi: de vânturi puternice  care au dislocat panourile  când uşa refugiului au lasat-o neînchisă nişte inconştienţi !  Iar mai apoi, Ref. Salvamont de la Sambata. Cel nou, refacut, se afla acum pe alt amplasament, mai sigur. Iata alte dovezi ca nici salvamontisti experimentati nu pot calcula intotdeauna care loc e sigur ! Vom reveni ! Mai jos de Cabana Turnuri din Muntii Fagarasului ( cei mai „avalansosi” ai nostri ), o avalansa mult si diferit comentata, pornita dinspre Muchia Taratei, a surprins in padure ( ! ) la traversarea unui culoar, un grup care „inota efectiv prin zapada pufoasa si adanca si peste urme de avalanse proaspete” (RP 11/’88 ). Vom reveni la ea. Un al 2-lea caz de decedat in avalansa spontana pe care-l stiu: Nicu Scurtu, in 20 febr. 2010 langa cascada Balea. In iarna anului 1963, ( eram tanar medic de tara) cand ma intorceam cu felcerul meu de la vaccinarea micutilor din catunul Valea Fiadului de sub Tibles, o avalansa trosnind cumplit pe o panta defrisata (!), ne-a obligat la o goana cu viteza disperarii. Suflul ei „cald” si numarul de zile consumate de țapinari pentru a degaja linia ferata forestiera (acum e drum auto ) , ne-au demonstrat ce noroc am avut. Dar si prezenta de spirit: i-am zis lui Nea Costineanu, tragandu-l de mana : „Hai !” Caci el privea ca prostul avalansa ce venea spre noi. Asa a relatat in ziarul regional un invatator ce aflase povestea. Gandind acum la acea prima avalansa „a mea”, o iau si o dau ca exemplu ca pericolul nu este numai la mari altitudini si ca nu doar pantele inierbate sau cu inclinatie mare sunt periculoase. Vom mai da exemple de avalanse mici si ucigase. 

2. Avalanse provocate de oameni. 

Cum spuneam. majoritatea avalanselor pornesc singure. Insa AVALANSELE SOLDATE CU VICTIME SUNT DE OBICEI DECLANSATE DE OAMENI, de regula de cei in cauza. Vom da statistici . Expresia „i-a surprins o avalansa” e de cele mai multe ori inexacta, dovedeste incompetenta celor care spun/scriu asta. Sau, daca sunt competenti, fac afirmatia asta pentru a proteja familiile celor in cauza. Daca nu vrem sa spunem adevarul, adica : ” au declansat o avalansa care le-a fost fatala”, cea mai „diplomatica”, mai neutra afirmatie ar fi: ” o avalansa a facut x victime in zona y a muntelui Z „. Termenul „i-a surprins” ar fi valabil in sensul ca nu se asteptau sa plece o avalansa cu ei, ceea ce dovedeste nepricepere. Dar nu e valabil decat in foarte putine cazuri sensul ca ” a venit de sus chiar cand ei treceau pe acolo” . Exemple de avalanse provocate de cei in cauza, din pacate sunt destule . Statisticile straine arata ca asa sunt mai toate si credem ca si la noi e asa. Numai ca, daca nu sunt supravieuitori, nu se poate intotdeauna dovedi. Se poate de exemplu cand urmele de bocanci sau de schiuri se termina brusc la o cornisa rupta.Vom da pe parcursun astfel de exemplu. Cel mai cunoscut exemplu de avalansa declansata de victime, e catastrofa de la Balea din 17 aprilie 1977, in care au pierit 23 de schiori sibieni, majoritatea tineri, care iesisera in frunte cu antrenorul lor „sa bata partie” intr-o zapada proaspat ninsa in cantitate mare. Vom reveni si in acest serial, dar e si un articol separat in acest capitol (10).

De obicei, avalansele provocate de oameni, fac doar 1-4 victime dintre alpinistii, schiorii si drumetii ce abordeaza muntii inzapeziti. Dar astfel de evenimente triste, se produc mai des decat avalansele spontane catastrofale, despre care vom scrie pe scurt in capitolul urmator. Sa ne amintim de impetuosul alpinist clujean Alexandru Bradut Serban- Cuxi. Daca ar fi studiat vara „cu ochi de iarna” culoarul de sub Vf. Pietrele din Retezat, ar fi observat ca acesta e un adevarat tobogan de piatra si iarba intr-o mare de jnepeni, iarna putand deveni tobogan de gheață, pe care zapada noua sigur va pleca daca cineva o „zgândără”. Tentativa lui de „a face o coborare ca-n Alpi” ( cuvintele lui ) pe acest culoar in 11 febr. 1983, i-a fost fatala si era sa-l coste viata si pe camaradul sau Calin C. , care plecase pe bocanci inainte, ca sa vada daca nu urmeaza vreo saritoare. Unii tineri mi-au spus ca acolo schiaza hunedorenii. Le-am raspuns ca e adevarat, dar nu oricine, ci adevarati montaniarzi si nu oriunde si oricand, ci doar in partea inferioara a acestei uriase clepsidre si doar primavara, cand/daca zona de sus este degajata de zapada amenintatoare. In timpul unei ture „In Memoriam” ce am facut-o in octombrie 2005 cu cativa tineri alpinisti clujeni, am gasit pe acel valcel o succesiune de mici cascade de gheață, care desigur favorizeaza dupa ninsoare pornirea unei avalanse. 

Si avalansele mici pot fi ucigase. O astfel de avalansa mica, pe un scoc in padure, a curmat viata salvamontistului sibian Robert Ungureanu in 13 martie 1980, in timpul unei actiuni la care au participat zeci de alpinisti si salvamontisti pentru gasirea trupului unui alpinist zarnestean – Gigi Pascu. Acesta si coechipirul sau declansasera in 11 martie o avalansa uriasa de sub Fruntea Moasei ( zona Suru ). O avalansa mica, „o carutza de zapada” au spus salvamontistii sibieni, l-a omorat in Caldarea Saratii pe Rednic Verone, in 26 dec. 2001. Un alt trist exemplu e avalansa mica din 22 febr.2004, cu 3 morti din Gutai, pe o fatza scurta dar inclinata pe care „au taiat-o” cei trei, in drum spre Creasta Cocosului, desi cu ceva mai inainte, unul dintre ei spusese la telefon cuiva „curg avalanse mici in zona „.  Tot o miniavalansa ucigasa declansase si profesorul clujean Mihai Sandru, 34 ani, in 23 noiembrie 1997, in valea Bâlea, cam in drept cu stâna, taind cu schiurile cam pe unde e poteca de vara ( ! ) la racordul pantelor (zonă critică ! ) un culoar plin cu zapada stransa de vant. S-ar putea deduce ca zona Balea e mai periculoasa ca altele. Fals ! Alte caldari alpine sunt la fel de periculoase pentru neavizati, dar acestia ajung mai rar acolo. La Balea insa, telecabina faciliteaza accesul oricui ( ca si la Babele). De aceea, ar fi utila existenta unui sistem de evaluare si informare privind riscul de avalansa, asa cum in Alpi e organizat de multa vreme. In schimb, care a fost „solutia” adoptata de autoritatile romanesti dupa catatrofa din 1977 ? S-a afisat la statia de urcare in telecabina un anunt (era acolo si in luna august a acelui an !): „Schiatul in valea Balea interzis. Pericol de avalansa !”. Mai e nevoie de comentarii? Poate: „simplu, ieftin si eficient”- or fi gandit tovarasii. 

Revenim in caldarea Bâlea, unde tot pe un astfel de valcel , in prezent barat de multiple amenajari anti-avalansa, o lavina declansata de explozia genistilor, a facut 6 victime ( din 14 acoperiti ) printre militarii-constructori ai Transfagarasanului. La Bâlea-Cascadă ploua, dar sus in Muchia Bâlii, in ceață ningea ! Cand a aflat asta Nea Toma Boerescu -seful de atunci al Salvamontului sibian- a plans pe patul lui de suferinta dintr-un spital clujean, caci constructorii militari s-au simtit deranjati de acest ” batranel pisalog” cand incercase sa le dea sfaturi, cand ii prevenise de posibile victime. In martie 1988, Gh. Petrut, inginer electronist de la statia releu TV de pe Cucurbata Mare, a pornit singur, pe schiuri, spre Arieseni. Ceața deasa l-a impiedicat sa urmeze traseul corect, jalonat pentru a nu se apropia de cornisa. Urmele schiurilor ( avem poze ) demonstrau ca virajul cu care a dorit sa evite cornisa in ultimul moment a dus la ruperea acesteia. Avalansa declansata de prabusirea cornisei si de schior, a fost incredibil de lunga si de lata pentru blanzii Apuseni. Noi, vreo 14 salvamontisti clujeni si bihoreni (echipa din Stei), colegi ai victimei si militari, am sondat sistematic doua zile pana l-am gasit. Era in pozitia normala a unui schior pe partie, cu capul la aproximativ 1 m sub zapada, cu betzele in maini si un schiu pe picior. In zapada inghetzata pe care am decupat-o de pe fata lui, o adevarata amprenta/mulaj, s-ar fi putut turna o masca mortuara. 

3.Avalanse de cauza neprecizata. 

Tot la Balea, dupa cate stiu eu, nu s-a putut stabili daca oamenii au fost surprinsi de aceasta ( n-au stiut s-o prevada) sau chiar ei au declansat-o. Indiferent cum a fost, baimarenii Gabriel Cojocaru-Kitty si Calin T., nu ar fi trebuit sa se hazardeze cu snowboardurile pe acea zapada mare si recenta. Avalansa ( 29 martie 1977 ) a fost uriasa. Calin T. ( fost student al meu ) a fost norocos ( ca si Calin C. in Retezat ) . A fost dus departe, de valul frontal al avalansei si gasit in timp util de salvamontistii sibieni, dar Kitty a fost impins/prins adanc la piciorul pantei ( cam pe unde e parcarea de langa tunel) si a fost gasit abia in 30 iulie ! Da, nu e o greșeală !

S-ar putea continua cu exemplele, dar scopul nu este de a inventaria. Acest scop ar trebui sa-l aiba/il are un for national, dar n-am citit in presa sau pe listele de discutii analize, statistici, cauze, masuri. Rolul acestui material nu este de a speria, ci doar de a atentiona pe unii turisti si schiori. A schia intr-o vale/caldare alpina implica multe diferente fundamentale fata de schiatul pe partiile clasice, amenajate. Pe de alta parte, la noi, parcurgerea crestelor montane in timp de vara este turism. Dar iarna e cu totul altceva, este alpinism. Caci „alpinismul incepe acolo unde ascensiunea unui munte devine dificila si periculoasa prin relief sau climat” scria Roger Frison- Roche. Iar in sfera alpinismului, legile muntelui sunt severe, mai ales in legatura cu avalansele. Pentru a le evita, primele ture de iarna trebuie realizate, asa cum am afirmat , in compania unor veterani. 

Eu- DM- am parcurs creste, vai, trasee de catarare inzapezite cu Misi Szalma ( care fusese doi ani membru al echipei de alpinism a clubului Armata) si cu alti alpinisti clujeni care incepusera alpinismul la 17-18 ani ( Ex. Miki Gyongyosi, Vali Craciun, Laci Moravek ) nu la 29 de ani ca mine. Ei absolvisera scoli de alpinism, tabere cu instructori competenti. Eu le puneam mereu intrebari, caci si gandeam, nu doar „munceam” prin zapada. Am ascultat cateva ( le-am provocat ! ) relatari ale unor norocosi scapati din avalanse. Am purtat multe si lungi discutii cu Toma Boerescu, ale carui sfaturi poate mi-au salvat viata pe creasta inzapezita a Fagarasilor, parcursa nu doar o data. Multumesc Nea Tomiță !, n-am mai apucat s-o fac pe vremea cand inca – in ciuda bolii- ti se lumina fața cand vorbeai despre munte. Apropo, fiind multi ani cabanier la Balea Cascada si Balea Lac, studiase si notase data, ora, frecventa avalanselor, tipul zapezii, locul ( pe diferite valcele, fetze ), exact ce am gasit in reviste ca se face si se trece pe harti speciale in tari alpine. Si ce incepuse sa faca temeinic si la noi Maria Moțoiu- care ne-a parasit in mod tragic (vezi cap 14).Speram ca cei cativa inimosi ce se adunasera pentru asta in jurul ei: Narcisa Milian, Cristian Flueraru, Anca Munteanu, Ciprian Thomas si altii vor continua. Toti montaniarzii ar trebui sa-i ajute cu observatii, e in intersul tuturor.

Am citit multe carti si reviste despre munte. Am acumulat progresiv o experienta personala practica. Cu toate acestea, de fiecare data pe munte, iarna, imi dau seama ca mai am de invatat si de la altii si de la Maria Sa Muntele. Ca uneori, in unele zone, nu stiu daca e sau nu e pericol. Nimeni nu poate afirma ca stie totul ! Ca dovada, chiar Misi Szalma ( coechipierii sai: Laci Halmagyi si Grig Bodea erau mai incepatori in ale iernii ) a fost pacalit si rapus in Caldarea Podragu de o avalansa ( el si Laci ) in 22 ian 1974. Tot dovada ca nimeni nu stie totul e faptul ca au scapat ca prin minune din avalanse elevi si instructori la scoli de alpinism si in urma cu multi ani si mai de curand. Nu identific: locuri, date, nume. Nu-mi place sa analizez oameni, sa caut vinovati, ci doar sa aflu fapte, evenimente, cauze. Din acest motiv m-a durut cand a fost comentata caustic pe lista Costila doar „avalansa lui Noaghiu” , desi nici „a lui” nu s-a soldat cu morti. A fost la fel de norocoasa ca si cele de la scoli de alpinism amintite mai sus. Iar prin zona „avalansei lui Noaghiu” (cea din cartea sa „Avalansa”), in acele zile au mai trecut si alti alpinisti, inclusiv un om stimat de toti si recunoscut pentru experienta si prudenta sa. 

Ion Preda a fost un ziarist care nu era montaniard. A mai scris si „perle „, dar a scris doua carti ( ar fi fost datoria altora sa le scrie ) din care multi tineri au invatat multe despre munte. In una dintre ele afirma: -” A pleca neinstruit intr-o ascensiune pe munte e ca si cum te-ai arunca in mare fara sa stii sa inoti”. De fapt, la mare, de obicei nu se ineaca cei care nu stiu sa inoate, acestia sunt foarte prudenti. Nici inotatorii foarte buni, ci cei de mijloc. La fel si la munte: cei total neinstruiti nu abordeaza iarna muntele, desigur sunt exceptii ! Iar alpinistii veritabili stiu cum sa pastreze echilibrul balantei curaj/prudenta, stiu „sa riste dar cu masura” cum scria Lionel Terray. Dar si aici sunt exceptii, cei care-si spun: „doar n-o sa se intample chiar acum, chiar cu mine !” Stim nume, nu le mai scriem. 

Dar victimele sunt de regula cei care au doar o spoiala de cunostinte despre muntele inzapezit, care vor sa-i epateze pe prieteni/prietene cu „experienta” lor. Atunci sunt cel mai furios, cand aflu ca au murit nevinovati, mai ales fete, care s-au increzut in auto-laudele mincinoase ale „ghidului”. Asa, din inconstienta si incompetenta, au murit in 14 febr.1999, 4 tineri studenti din Ploiesti, doi baieti si doua fete, pe piciorul Pietrei Arse. Doi in avalansa, doi de hipotermie/epuizare, dupa ce sapasera cu un ibric de cafea dupa cei din mormantul de nea!! Il avea o fata in mana. Cutremurator!. Aveau intalnire la Diham cu alti prieteni si au vrut sa mearga acolo nu din Busteni, ci facand „o tura adevarata”, urcand pe la Omu si coborand prin Hornurile Malaiesti ! Ce vina au avut fetele ce-i insoteau pe vitejii incompetenti? Devin furios si cand unii se lauda in reviste sau pe internet cu tampeniile repetate pe care le-au facut, dandu-le drept mari realizari, nu ca un „nu faceti ca mine, eu n-o sa mai fac”- ceea ce ar fi intr-adevar laudabil. Da, e o mare „realizare” s-o pacalesti repetat „la mustaţă” pe „doamna cu coasa” !) . Un fel de mers pe sarma fara asigurare. 

Totusi, de cele mai multe ori Muntele e tolerant, da mai intai avertismente, lasa ulciorul sa se intoarca de la apa la cei insetati, indeamna la prudenta la „Multumesc si iarta-ma Maria Ta, nu mai fac asa ceva !”. Muntele, cum spuneam la catafalcul lui Cuxi, nu este un ucigas, ci un urias bland si bun, care din joaca nevinovata, din prea multa dragoste, ii inabuse uneori din neatentie cu imbratisarile sale pe prichindeii prea neastamparati. 

Acest batran intelept, care ne iubeste si pe care il iubim, ne sta mereu la dispozitie- in toate anotimpurile- cu povetele sale. Ramane ca noi sa ni le insusim si sa le urmam.