3. Factori – mecanism

Factorii care contribuie la declansarea avalanselor, mecanismele.

Motto : Este adevarat ca in munti exista pericole, dar cu prevedere si intelepciune ele pot fi evitate.

Luis Trenker

In articolele precedente am vazut cat de primejdioase, cat de ucigase pot fi avalansele. Pentru a le putea evita, sa incercam sa le cunoastem mai bine. 

1. Factorii care contribuie la declansarea avalanselor. 

Acestia sunt factori naturali, multipli, fiecare dintre ei avand, de la caz la caz, o contributie mai mare sau mai mica, cumulandu-se progresiv, pana la declansarea avalansei. Dupa cum se va vedea, omul poate da „bobarnacul” final. Acesti factori, numiti de unii „conditii” sau „cauze”, pot fi incadrati in patru grupe mari:

1.zapada

2 conditiile meteo

3.relieful

4.oamenii 

1.1 Zapada: Existenta zapezii este desigur principala conditie pentru declansarea avalanselor. 

1.1.1. Grosimea stratului: Se considera ca, in medie, grosimea de peste 30 de cm este periculoasa pentru montaniarzi.Desigur nu pe teren plat, ci pe anumite pante, cum vom cedea mai jos.  Depunerile uniforme (ninsori calme) permit o corecta apreciere a straturilor pe o sectiune realizata in acest scop, cum vom arata, pe cand ninsorile cu vant produc depuneri neuniforme, extrem de periculoase. Acestea din urma produc cele mai multe victime, ii pacalesc si pe montaniarzii cu experienta. Vom reveni. 

1.1.2 Densitatea: Pe langa grosimea stratului, conteaza mult si densitateala aceeasi grosime de strat, greutatea difera mult: 1 metru cub de zapada „pulver” are sub 50 kg, in schimb 1 metru cub de gheatza are peste 900 kg. Prin urmare, un strat de zapada „firn” echivaleaza ca si masa cu un strat de „pulver” de peste 10 ori mai gros! Densitatea se observa prin rezistanta la taiere si la penetrare (in cap.5).

1.1.3. Structura microscopica (forma cristalelor, procentul de apa in stare lichida si gazoasa, variatia lor in cadrul aceleiasi paturi de zapada) are rol determinant. Ea variaza in functie de conditiile meteo din timpul ninsorii si in plus sufera transformari importante in timp.

Periculoase sunt ninsorile abundente cu zapada uscata pudroasa („pulver”), cand stratul nou nu s-a tasat si nu s-a „sudat” de baza. In 14 martie 1982, intr-o duminica insorita ce a urmat dupa o ninsoare de 48 de ore, au murit intr-o zona din Alpi 20 de schiori care erau in afara partiilor amenajate (fr:”skieurs hors piste” , germ: „Variantenfahrer”) prin avalanse declansate de ei.

Periculoasa e zapada uscata granuloasa, aparuta prin transformarea in timp, in anumite conditii, a celei „pulver”. Uneori insa, mai ales primavara, ninge direct cu zapada „uscata” granuloasa – cum a fost cazul avalansei de la Balea din 17 aprilie 1977 (23 victime).

La ninsorile cu zapada umeda, grea, cazute pe o suprafata inghetata, zapada proaspata se solidarizeaza cu aceasta. Cazuta insa pe o suprafata cu solul neinghetat, umed, desi ramane compacta, zapada proaspata nu adera, riscand „sa plece”. Periculoasa e si zapada devenita umeda, grea, prin incalzirea brusca a vremii. 

1.2 Conditiile meteo: Ele influenteaza structura intima a zapezii, a fiecarui strat, relatia dintre straturi si adeziunea zapada-sol. 

1.2.1. Temperatura.

– Frigul sub 0 gr.C nu permite realizarea unei coeziuni intre fulgii de zapada (cristale) si nici cu stratul anterior sau cu solul. Zapada e „uscata”, „prafoasa” sau „pudroasa”,(„Pulverschnee” in germana, „neige poudreuse” in franceza, „powder snow” in engleza, dar nu „prafuita”, cum gresit au tradus-o unii, caci nu e murdarita cu praf !). E caracteristica avalanselor „tip pulver” din plina iarna. 

-Incalzirea vremii, cand se produce moderat, progresiv, favorizeaza tasarea stratului nou de zapada si marirea coeziunii interne a lui (dintre cristale) precum si „sudarea” cu stratul mai vechi, reducandu-se riscul de avalansa pe interfetze.

– Cand incalzirea se produce brusc si puternic, cu vant, front cald (germ:”foehn”, engl:”chinook”) sau cu ploaie, zapada se inmoaie, devine apoasa, „grea”, putand usor aluneca pe straturile mai vechi sau pe „pat” (stanca, iarba.) Aceasta este si cauza avalanselor „de primavara” din zilele insorite, cand montaniarzii cu experienta pot aprecia pericolul in functie de insolatia pantei (ora, orientarea fata de soare). La cabana Balea (iarasi Balea!), intr-un inceput de mai, am castigat un pariu, afirmand ca zapada de pe fatza nord-vestica a varfului Vaiuga, cu multe placi stancoase tip „acoperis de tigla”, din stanga (in urcare) traseului turistic spre saua Capra, nu va pleca noaptea sau dimineata (decat daca ar veni brusc un foehn sau o ploaie) ci in jurul orei 15:00. Grupul de tineri condusi de un fost student al meu, pe care incercasem fara succes sa-i „scolesc”, ar fi fost „maturati” /ingropati de avalansa respectiva daca nu s-ar fi oprit cateva minute la coborarea din saua Capra pentru o poza de grup pe stanca de deasupra placii comemorative a celor 23 de sibieni. Fortuna i-a salvat pe ei si m-a scutit pe mine de remuscarile pe care le-as fi avut pe urma ca „nu am facut totul” ca sa-i opresc de a porni zilnic spre creasta la ora cand noi ne intorceam. 

1.2.2 Vantul – asociat ninsorii – produce depuneri inegale, dar deseori continua transportul zapezii uscate de la suprafata si dupa oprirea ninsorii. Valcelele, culoarele, vor fi umplute cu zapada, iar crestele / muchiile vor ramane de obicei libere sau doar cu stratul vechi. In plus, vantul depune zapada si in alte locuri decat adanciturile reliefului, sub forma de „placi de vant” (germ: „Windbrett”; fr: „plaque a vent”, engl: „wind slab”). Acumularea de zapada astfel adusa si depozitata in valcele sau sub forma de placi de vant este foarte periculoasa (vom reveni), fiind de obicei mai instabila decat cea depusa obisnuit, prin ninsoare linistita si de asemenea fiind mai greu de recunoscut. 

Americanii au experimentat/folosesc statii automate „Flow Capt”- care masoara cantitatea de zapada suflata de vant. Vantul actioneaza si prin faptul ca formeaza cornise pe creste (vom reveni asupra lor) care, prin rupere, pot declansa avalanse, prin „spargerea” placii de vant de sub cornisa) 

3.1 Relieful: Este cel care reprezinta „patul” pe care se asterne patura de zapada. Deplasarea zapezii, prin alunecare sau rostogolire, pe acest pat, deci ruperea stabilitatii / aderentei la sol, a echilibrului, depinde de zapada, de unele conditii meteo, dar bineinteles si de relief. 

3.1.1.Inclinarea pantei: Avalansele se declanseaza pe pante cu inclinatia intre (aproximativ) 20 si 55 grade. Pe pantele cu inclinatie mai mare, zapada nu se aseaza dar, dupa caz, acestea pot fi „maturate” de avalanse venite de mai sus ( plecarea „caciulii” de pe varf sau ruperea corniselor). Pantele mai mici de 20 o pot fi si ele periculoase cand sunt continuarea unor pante mai inclinate, sau la baza unor valcele / culoare inclinate. In functie de forta unei avalanse (cantitatea zapezii, viteza de deplasare), chiar si zone plate, nu prea apropiate de panta respectiva, sau chiar contrapantele ei pot fi periclitate. Asadar pe ele nu se declanseaza avalanse, dar pot fi acoperite sau „maturate” de acestea. O avalansa a spart geamurile si a si intrat (zapada) in Cabana Paltinu de a Balea, care se stie ca e pe o ridicatura! Veteranii o cunosc, o pot intreba pe Norica, cea care era cabaniera. Avalanse mari, ajunse in vale, pot uneori trece „peste culme” – daca nu e inalta si sa faca distrugeri in valea urmatoare. Asa  A fost in catastrofa ce a aacoperit oraselul Yungay din Peru. 

Firul vailor inguste, sub forma de „V”, vaile „de abrupt” (ex. Valea Costila, V. Alba din Bucegi) e mai periclitat de avalansele spontane venite de pe versant, decat fundul/firul vailor largi, in forma de „U” ( ex. Valea Balea ). Relieful este insa doar un aspect al problemei. 

3.1.2 Morfologia suprafetei solului. Pantele lungi, plane, convexe sau concave, sunt mai periculoase ca cele in trepte. Placile stancoase si fetzele inierbate sunt mai favorabile avalanselor. Chiar si o patura de ienupar pitic, afinis, smardar etc. poate deveni un pat propice glisarii zapezii. Pantele cu copaci, jnepenisuri, tufisuri, blocuri de stanca, denivelari, sunt mai putin periculoase, „retinand” zapada. Dar uneori ele sunt acoperite, „netezite” de zapada mai veche, care poate deveni ea insasi (vom vedea cand si cum) un pat de avalansa pentru noul strat de zapada. 

4. Oamenii. In toate cartile si articolele despre avalanse se precizeaza ca- exceptand avalansele spontane catastrofale- peste 90% din avalansele cu victime umane sunt declansate de cei in cauza. Omul- pe bocanci, pe rachete sau pe schiuri- singur sau in grup- poate rupe echilibrul dintre aderenta la sol sau dintre straturile zapezii si tendinta acesteia de a aluneca si curge pe panta. Explicatia nu e greutatea suplimentara in sine a unui om sau a 2-3 oamnei ci faptul ca acesta/acestia pot initia fractura unui strat fragil existent in patura de zapada, fractura care se propaga instantaneu in toate directiile, inclusiv mai sus de locul de impact si straturiel superioare celui fracturat pornesc la vale sub forma de avalansa.

Dar un grup mare de oameni poate declansa o avalansa prin insasi greutatea suplimentara adaugata. Asa s-a intamplat in ziua de 1 ian. 1995 pe traseul cabana Barcaciu- cabana Negoiu, cand a pornit avalansa care l-a omorat pe clujeanul Bogdan Furdui: intreg grupul numeros s-a oprit pe zapada primului valcel de la iesirea din padure !  Cu o zi inainte, doi dintre ei trecusera pe acolo dus-intors ! Un grup mare  decele mai multe ori nu e omogen, din cauza celor care inainteaza incet, ne se poate respecta planul initial, se pot lua decizii gresite, de a scurta traseul prin zone necunoscute si posibil periculoase,etc. 

 Cei care abordeaza muntele inzapezit ar trebui sa aiba cunostinte temeinice, sa stie „sa citeasca zapada’, sa aleaga traseul cu cel mai mic risc. Adica sa evite locurile in care pot exista placi de vant. Sa fie bine pregatiti si fizic- pentru a putea rezista efortul cerut la ocolurile impuse de situatia constatata la fatza locului. Sa fie  buni schiori, pentru a evita virajele buste si caderile. Sa aiba experienta necesara a gestiona corect orice situatie, orientarea in teren, sa stie  cand sa renunte a continua si foloseasca o  varianta de retragere sau sa se intoarca pe acelasi traseu. Despre „omul si avalasa” vom mai vorbi in capitole urmatoare, in special in subcapitolul 2 -„Precautii practice”  al cap.5. 

2. Mecanismul de declansare a avalanselor. 

a. scaderea aderentei (= forta de frecare, intr-o modelare mecanica a cazului). Frecarea masei de zapada se face si cu „patul” pe care s-a asezat zapada, dar exista si „ancorari” laterale ( cu versantii culoarelor)  si cu zona inferioara a pantei.

Dar importante sunt modificarile  zapezii.

 Exista o metamorfoza mecanica a zapezii, vizibila, produsa de vanturile mai puternice. Dar in declansarea avalanselor are rol metamorfoza termica. Specialistii in nivologie studiaza „gradientul” detemperatura, corelatia dintre temperatura fiecarui strat al zapezii si grosimea lui, Fara a intra in amanunte, spunem ca  in functie de marimea acestuia, cristalele initiale ale fulgilor de zapada se  modifica si ca forma si ca dimensiuni.  Fie se rotunjesc si scad,  apar cristale granuloase fine, fie prin succesiunea inghet-dezghet  apare „chiciura de profunzime” prin  procesul invers: cristale cu unghiuri evidente  si mai mari, mai ales sub forma de „cupe”.  Se se diminueaza forta de atractie/contact intre cristale.  De asemenea scade aderenta prin  aparitia unei pelicule de apa intre stratul de zapada si „pat”. 

b. cresterea greutatii masei de zapada dincolo de limita in care o poate compensa aderenta la sol sau intre straturile zapezii depuse succesiv. Cresterea greutatii poate fi o crestere propru-zisa de greutate a stratului de zapada (de regula prin noi depuneri), cand se autodeclanseaza (avalanse spontane). Se enumerau aici si  caderile de cornise, trecerea unor turisti, schiori, capre negre care ar putea produce avalanse provocate. Dar asa cum spuneam mai sus, acum se considera ca greutatea adaugata de o cornisa cazuta, om sau animal e nesemnnificativa. Explicatia este  provocarea ruperii unui strat fragil din cele existente in patura de zapada.  In materiale mai vechi se includeau aici si strigate, zgomote puternice, explozii. Se recomanda încă din vechime hilara indicatie ca  in zone dubioase sa se vorbeasca in soapta !! De ineficienţa acestei „măsuri de precauţie”  găsim scris încă din 1946 când Edouard Frendo afirmă că mersul în linişte are ca scop să poată fi auzite zgomotele suspecte care pot precede o avalanşă.  La „Stagiul de formare in domeniul zapezii si avalanselor” din 28-29 noiembrie 2008 care a avut loc la Balea, Francois Sivardiere- un reputat specialist francez- fost director al prestigiosului institut ANENA din Grenoble, ne-a relatat ca experiente din Alpii Francezi cu zbor in caldari alpine al unor avioane militare nu au produs avalanse ! Nu stim cate astfel de teste s-au facut si care era starea zapezii acolo. 

Locul/planul de alunecare este de obicei o interfata dintre straturi, dar uneori fractura si glisarea se poate produce chiar in interiorul unui strat  fragil. De asemenea, nu intotdeauna fractura paturii de zapada se produce la locul de trecere a turistilor, schiorilor. Se poate produce si la distanta, dar nu mare, zeci de metri, „stres”-ul indus de acestia in stratul fragil din zapada propagandu-se aproape instantaneu. Asa se explica de ce uneori nu a pornit avalansa sub schiuri (suprafata mai mare de contact), dar s-a declansat dupa ce schiorii si-au dat jos schiurile, caci aceeasi greutate a apasat acum pe o suprafata mai mica. Eu imi imaginez asta  ca  o sticla de geam pusa pe covor si sub o saltea pe care omul sa apese cu schiuri sau de ex.cu carje!.  De aceea acum se considera ca e mai putin periculos a urca o panta pe schiuri decat a o urca pe bocanci.  Si de aceea, cand stratul fragil e situat mai in adancime, riscul de a fi spart de schiori e mai mic. Dar un viraj brusc sau o cadere e un soc ce poate provoca spargerea stratului fragil !

 Zona de plecare a avalansei va fi lineara, nu punctuala (cum o au de obicei cele umede) si ea va fi  la distanta de locul punctului „stresant”, caci din punctul de impact, fisurile din stratul fragil radiaza instantaneu in toate directiile. In acest caz linia de plecare apare de ex. la racordul pantelor, mai ales in zonele convexe, cel mai adesea sub creasta respectiva, sub cornisa . Ceea ce ii determina pe cei nepriceputi sa spuna ca nu cei in cauza au declansat avalansa, ci ca aceasta „a pornit spontan de sus” ! Se intelege din cele explicate anterior ca greutatea suplimentara reprezentata de oameni pe patura de zapada nu actioneaza ca atare, ci marind tensiunile interne, producand fractura stratului fragil . Un articol din revista N&A nr 113 (martie 2006) explica detaliat cum se declanseaza „avalansele in placi”. Dar atunci cand cele doua forte contrare – cea care mentine zapada pe „pat” si cea care vrea s-o trimita la vale sunt cvasi-egale,  e posibil ca si doar un om sau animal, chiar daca nu sparg un strat fragil, pot fi „picatura care umple paharul” !

Pe pantele cu inclinatie mare – in jur de 45 grade – autodeclansarea se produce la cantitati mai mici de zapada si prin urmare se „descarca” mai des. Pe pantele mai line e necesara o cantitate mai mare pentru a rupe echilibrul, dar potentialul distructiv este mai mare din cauza energiei potentiale mai mari. 

Avalansa pornita, evolueaza nu numai in functie de inclinarea pantei si masa de zapada, ci si de morfologia pantei, de tipul zapezii si de multi alti factori. Evolutia depinde si de procesele interne ce se petrec in masa de zapada in alunecare. Cristalele de zapada se modifica, devenind in majoritatea tipurilor de avalanse o pudra fina, cu forta de frecare redusa intre particule si deci cu o mare „fluiditate”, ce duce la o mare viteza de curgere a avalansei. Dar detalii despre fiecare tip de avalansa afla intr-un capitol viitor. 

De retinut 3 situatii cand pericolul de avalanse e maxim si se indica „sa stam cuminti”: 

1. Dupa ninsori recente in cantitate mare 

2. Dupa incalzirea brusca a vremii 

3. Dupa ninsori mici, dar cu vant ! 

In situatiile 1 si 2 curg avalanse spontane, dar desigur ca e foarte usor de a fi provocate de imprudenti, caci raportul greutate-aderenta e la limita echilibrului. Aceste doua situatii sunt in general cunoscute de catre montaniarzi si evitate, caci sunt mai usor de recunoscut . 

Regretatul  Ionel Coman intr-una din cartile sale reda  ce se spune in Alpi despre prima situatie: „Pericolul avalanselor persista cat timp crengile copacilor sunt incarcate” ( am adauga: daca nu le scutura vantul ! ). 

In a doua situatie, cand in satele de munte curg stresinile, in munti curg avalansele de primavara. 

In situatia a 3-a, se produc foarte rar avalanse spontane, dar se produc frecvent cele provocate. 80% dintre oamenii angrenati in avalanse sunt victime ale situatiei a 3-a !Vom reveni.