Aureole

Relatarea unui fenomen montan intâlnit de mine o singură dată în viaţa mea de montaniard, in ian. 1973 pe Vf.Vânătoarea lui Buteanu.

MOTTO:

Oricate am face in gand, in gest, in fapta, nu vom putea fi niciodată suficient de recunoscatori Muntelui pentru toate bucuriile pe care ni le oferă.

 Dinu Mititeanu.

Pe langa bucuriile obisnuite, Muntele ofera celor indragostiti de el cadouri-surpriza foarte variate. Unele „spectacole” le intalnim mai frecvent: noaptea instelata, rasarituri aurite, covoare de flori inrourate, baletul norilor, chiar si ploaia ( cand spectacolul pe care-l ofera e „intr-un act” si nu prea lung), curcubeul, apusurile insangerate … Alte spectacole ale muntetui sunt mai rare: marea de nori, spectrul din Brocken, luminile Sf. Elm. 

Voi relata un spectacol, un fenomen al naturii infinite, pe care l-am intalnit o singura data, pe care l-am denumit „Sfântul”. Era în 27 ian 1973 pe vârful Vanatoarea lui Buteanu. Am reţinut data, căci în acea sâmbătă ar fi trebuit să fiu prezent la o căsătorie. Era o zi insorită, geroasă.. Privelistea magnifica, atat de cunoscuta si fotografiata pe care o ofera, ne fixase pe loc ca un magnet. Ultimele pozitii din filmul foto mi le-au „furat” caprele negre aparute pe creasta dinspre Turnul Plecat. Cand ma intorceam spre varf, unde ramasese Mitică, amicul meu, privirea mi-a fost atrasă de soarele care se juca „de-a v-ati ascunselea” dupa fesele sale ! Cu cateva mici exercitii de echilibristica pe un ghimpe de stanca din cocoasa de arici alb a coamei, am reusit sa ascund soarele in dosul capului „Sfantului”. Cu capul descoperit, putin plesuv si indoit de spate, Mitica parea Sf.Petru ! Era a 37-a pozitie a filmului foto, dar am avut noroc sa poata fi salvata la developare. Premiul pe care l-a luat diapozitivul „Aureola” (titlul „Sfantul” n-a fost admis in acele vremuri!) la un concurs foto s-a datorat muntelui generos si hazardului, nu fotografului care a facut doar efortul de a urca pe un pietroi, a incadra si a declansa !

Discutiile cu montaniarzi-fotografi si cu meteorologi au concluzionat ca „cheia” consta in microcristalele de gheaţă din atmosfera, luminate contre-jour de soarele iernii fagarasene. Asadar explicatia este „optica” si nu „electrica”, asa cum se stie ca o are fenomenul „flăcările Sfantului Elm” (vezi alături articolul „Albinele” ).

Am mai ascuns de atunci multi sori dupa capetele coechipierilor de ascensiune. Voiam si un „sfânt tânăr”, cu rucsac si piolet, in chip de invingator. Au incercat si prietenii care mi-au vazut „Sfântul”, dar in zadar ! Ori de cate ori am proiectat acel diapozitiv ( de obicei ca imagine finala ), starnea rumoare in sala. Tulburator, straniu ! Pacat ca reproducerea lui in revista Muntii Carpati nr. 12 nu e prea reusita şi nici imaginea scanată anexată .

Pentru mine insa – si desigur nu numai pentru mine – exista inca multi montaniarzi cu aureolă:

– Nestor si Alceu Urechia, Nicolae Bogdan, Bucura Dumbrava, Mihai Haret, fratii Titeica si ceilalti „parinti” ai drumetiei romanesti; 

– Intemeietorii primelor asociatii alpine: Clubul Alpin Roman (CAR), Societatea Carpatina din Transilvania (SKV), Asociatia Drumetilor din Muntii Inalti/Iubiti (!?) ai Romaniei (ADMIR), Turing-Clubul Romaniei (TCR), Fratia Munteana, Societatea Carpatina Ardeleană (EKE), Societatea Carpatina Sinaia, Hanul Drumetitor, Societatea Turistilor din Romania (STR), Societatea „Romania Pitoreasca”, „Hai la Drum”, s.a. si toti cei care au intemeiat, au condus sau au sprijinit asociatii montane,

– Toti marii montaniarzi trecuti in lumea umbrelor: Karl Lehmann, Ion Udriste-Olt, Aurel Irimia, Toma Boerescu, Erwin Csallner, Emilian Cristea, Ion Ionescu-Dunareanu, Gh. Epuran, Ovidiu Stoian, Maxim Pop, Nae Anghelide, Ana si Emilian Iliescu,  Robert Ungureanu, Aristide Stavros, Gyurka Laszlo, Ovidiu Manitiu, Gh. Iacomi, Niculae Baticu, Mircea Florian, Alexandru Goja, Walter Gutt, Ionel Coman, Eugen Seracin si multi altii;

– Au aureola toti cei care, cu sau fara carnet de antrenor-instructor, au invatat pe tineri tainele alpinismului si catararii, dar i-au invatat totodata si sa iubeasca, sa respecte muntele ca un intreg armonios, nu numai stanca verticala;

– Toti cei care – cu sau fara ecuson Salvamont – au salvat vieti pe munte, uneori in conditii incredibite. Si aici ma gandesc la Nelu Brenciu, in fata caruia ma inclin inca o data pentru uluitoarea actiune de salvare de sub surplombele Santinelei de Ia Gatul Iadului ( a se citi „Atarnand in coarda” la cap.12) și la Robert Ungureanu.

– Cei care si-au dedicat zile de concediu si vacante pentru a aduna si evacua gunoaie din munti, pentru refacere a marcajelor turistice, cei care le-au sprijinit, cei care onoreaza numele de cabanier si cei care au construit si ingrijesc refugiile montane;

– Au aureola Ionel Coman, Walter Kargel, Sorin Ciulli, Virgil Ludu, Andrei Pandrea, Mircea Noaghiu, Valentin Borda, Aristide Stavros, Cuxi Serban si altii pentru incantatoarele si emotionantele lor carti, toti cei care au scris sau realizeaza cu suflet emisiuni radio sau TV despre munte;

-Au aureola vesnica cei sase alpinisti romani care-si au mormintele in zapezile Himalayei: Cezar Vărgulescu (15 mai 1985, Konabon), Taina Duţescu -Coliban si Sanda Isăilă (mai 1992 -Dhaulaghiri) Răzvan Petcu si Gabriel Stana (1996 – Nanga Parbat); Mihai Cioroianu ( 10 iulie 1999, in urcarea spre K2.) 

-Aurola binemeritata de la Munte si de la noi, montaniarzii, au Ticu Lacatusu, Fane Tulpan, Lucian Bogdan, Marius Gane, Horia Colibăşanu,  Alex Găvan, Emil Coliban, Andrei Beleaua,    Török  Ianos,    Török  Zsolt, Cristian Ţecu, Leslie Fucsko si toti ceilalti alpinisti care, cu mari eforturi fizice dar si materiale, cu renuntari si sacrificii – multe nestiute de noi – implinindu-si visul de a escalada marii pereti ai Europei si de a urca pe uriasii Terrei, au implinit si visul multora dintre noi. 

-Pentru mine este aureolata amintirea celor cu care am fost legat in coarda si au murit in munte sau cu gandul si la munte: Misi Szalma, Rică Enăşel, Petrică Stanciu, Mircea Nicoară, Horia Pantea, Nelu Frăţilă, Sanyi Schonberger, Philippe Folch, Ghighi Hoştiuc, Cuxi Şerban, Imre Ferenci, Gimi Meltzer, Ştefan Hamza, Mihai Petruţ, Vasile Atomi, Andrei Moldovan,Tavi Brătilă-Bulinel…

-Pentru mine au aureola cei care au pitonat trasee alpine in Carpati si prietenii cu care am trait bucuria de a urca zeci si zeci din aceste „poteci verticale”: Vali Craciun, Miki  Gyöngyösi, Laci Moravek, Doru Oros, Gaspar Istvan, Roli Omer, Gyuri Szarka, Dinu Bucur, Gelu Stoica, Engi Lajos, Tavi Bortos, Döme Hargytai, Mihai Popovici, Ilie Opris, Doru Iuga, Istvan Nagy, Grig Bodea, Silvius Iorga, Gabi Saplacan, Sanyi Szalma, Nelu Bucur, Istvan Gaspar, Marius Poliac si multi altii. 

-Pentru mine au aureola cei care au editat sau editeaza reviste despre munte.

Chiar daca in muntii nostri n-am mai vazut in realitate „Aureola” de la acea zi de duminică – 27 ianuarie 1973, cu ochii mintii am vazut-o in jurul capului celor mai sus amintiti, in jurul capului celor mai statornici coechipieri cu care am parcurs an de an si poteci noi si altele cunoscute, pe vai si creste, prin paduri, poiene si caldari carpatine, cu care am dormit in cort sute de nopti vara si  iarna, cu care am strabatut pe schiuri sute de km in Carpati. Am vazut aureola in jurul capului majoritatii (din pacate nu a tuturor) celor intalniti pe munte.

Doresc din tot sufletul ca toti cei care urca pe crestele si varfurile Carpatilor sa se comporte in asa fel incat sa fie decorati cu „Ordinul Aureola clasa I-a” de catre Maria Sa Muntele.