Capricioasele Obcine

Trei zile de inceput de martie 2013 pe culmile a doua obcine bucovinene printre care curge valea Carlibaba, afluent de stanga al Bistritei Aurii. 55 de km pe schiuri, doar noi doi, pe o vreme capricioasa.

Capricioasele Obcine

Alegerea unei destinatii de week-end, este de obicei răspunsul la intrebarea: ” unde n-am fost in ultimii 2-3 ani ?”. Prin Obcine, mai ales prin cele mai faine: Ţibau si Mestecaniş, mai fusesem de multe ori si vara si iarna pe schiuri. De Crăciun 2010 pe bocanci, căci era prea putina zăpadă pentru mers pe schiuri. Eram hotaraţi s-o repetăm in iarna asta; am amânat-o de câteva ori din diverse motive, mai ales de vreme. Căci doream vreme bună, să se bucure de acele peisaje din această „Dulce Bucovina- veselă grădină” si colegii care ne-ar fi insoţit. Nu s-au putut totuşi bucura, căci acest w-e s-a suprapus cu alte două ture-scoala, conduse de colegi de club: a lui Mihnea-12 oameni in Fagaraşi (zona Sâmbata) şi a lui Csaba- 13 oameni in Pasul Rotunda. Au mai fost vreo 15 intr-o tura de o zi in Scărita, alti sapte pe dealurile Căpăţânilor si Răchitelor, altii prin alte părti, căci în club suntem cam 200 !! Mai era si impedimentul reprezentat de a avea liber si ziua de vineri si de a avea echipament de schi de tură şi de bivuac de iarna… Si urmează si altă tura de 3 zile- creasta Rodnei pe schiuri condusă de Akos…

Aşa ca vineri 1 martie 2013, la 4 dimineaţa eram deja prin Someseni. După 242 km de la Cluj, cu 10 minute inainte de ora 8, il parcam pe ALP în Cârlibaba, în curtea dr.-lui Gordan. La 8.15, la colţul primei ulicioare care părăseşte asfaltul, ne urcăm pe schiuri . Vârfurile Ieduţu, Iedu, Ţapu Mare -1.661 m din Obcina Ţibălui pe care vom urca, au căciuli de nori. Zăpada e ingheţată. Folosim intens şi braţele, căci făcusem prostia de a lăsa in maşină colţarii de schiuri. Urcăm totuşi cu spor spre vf.Fluturica- 1.345 m; el e fără „căciulă” ! Coborâm apoi spre cătunul cu acelaşi nume, unde suntem stiuţi din alte ture. Dar aflăm de la nenea Tironeac, venit din Cârlibaba sa elibereze de zăpada acoperisul casei unei mătuşi a lui, că unii localnici cărora le urasem de fiecare dată ” Să vă regăsim sănătoşi !” , au plecat „spre loc de odihna , loc de verdeaţă ” ! Aşa că trecem trişti printre cele câteva case, la fel şi prin următorul cătun- Pletea.

Urmează lungul urcuş spre Ieduţu, unde intrăm in ceaţă .Ne ia in primire şi viscolul, vântul e turbat, chiar ne trânteşte de câteva ori ! Începe şi ninsoarea . Ne e ciudă ca nu putem face poze pe aceste următoare faine vârfuri, decorate cu clipe de calcar. Ştim că aici culmea şerpuieşte, GPS-ul ne ajută mai mult decât amintirile. O scurtă pauză de masă facem în pădure, unde nu e vânt, înainte de a ieşi în lunga poiană Măgura, în care nu mai e ceaţă ci doar vânt. Trecem de locul unde puseserăm cele 3 corturi când am mai fost cu schiurile pe aici cu Doru Munteanu, Liviu Nechiti, Sabin Mureşan şi Nicu Iordache. Mai avem cam două ore de lumină. Înaintăm pe lângă liziera din dreapta. La ora 18 căutăm un loc de cort în pădure, să fim feriţi de vânt. Zăpada multă, adusă aici de vânt, e făinoasă şi ne dă de lucru s-o tasăm cu clăparii, apoi cu schiurile. Ceaiul făcut din zăpadă conţine şi ace de brad, aşa ca îl strecurăm printr-un tifon din trusa medicală. Semnal pe telefon nu avem… GPS-ul ne anuntă că am parcurs aproape 18 km, deci suntem „în grafic” !

Sâmbăta 2 martie. La 8.30 suntem cu rucsacii in spinare. Cerul e mai „prietenos” ca ieri. Apar chiar câteva petice de cer albastru. Zăpada depusă ieri si astă noapte ne ajută la mers, nu mai derapăm ca ieri pe stratul ingheţat . La micul monument şi crucile care amintesc de soldaţii căzuţi aici la datorie, facem primele poze; ieri nu făcusem . Apoi, după „scheletul” de beton al unei foste construcţii, cotim la dreapta şi coborâm printr-un „buzunar” al poienii. Pădure, iar poiană la obârşia unui pârâu ce curge spre stânga, apoi urcăm lin prin alta poiană. GPS-ul ne e foarte util, deşi am mai trecut pe aici. Ne conduce şi el si H-urile silvice de pe brazi până in drumul forestier ce trece din valea Ţibăului spre valea Cârlibaba. Drumul e curăţat, avem de coborât lin pe el 6 km până la podul Bobeicii. Celor dintr-o dubă care ne-a depăşit, le-am părut ciudaţi; nu le-am cerut să ne ia şi pe noi ! Începe să ningă tot mai tare.

De la podul Bobeicii, incepe urcuş lin spre satul al carui nume şi ale carui case risipite m-au fascinat cândva demult, când am studiat prima hartă a Obcinelor. Ninge cu fulgi tot mai mari şi mai deşi, vântul e mai blând. Intrând în sat, parcă intrăm într-o poveste. Sat „aerisit” ( cu case răsfirate) , aflat la altitudinea de cca 1.200-1.250 m. E atâta linişte şi pace. Satul pare pustiu, vom vedea doar 2-3 oameni care duc câte un braţ de lemne de la magazie spre casă. Găsim o streaşină mai lată, de unde Marlene să faca 2-3 poze, fără a risca fulgi de nea pe preţiosul obiectiv al Canon-ului ! Nici câinii pe care-i stârnim noi cu mirosuri străine, nu fac decât să apară câte un nas lipit de un geam… Părăsim apoi „drumul mare” care duce parale cu graniţa cu Ucraina in satul Izvoarele Sucevei, cotim la dreapta pe o ulicoară pe care am coborât cândva tot pe schiuri. Se mirase atunci un localnic că suntem români nu polonezi !

Pe la ultimele case, ninsoarea se opreşte. Depusese deja un strat de cca 25 cm.
Pe frumosul vf.Hrobi – 1.507 m, cel mai nordic al Obcinei Mestecanişului, nu mai exista crucea de lemn ce-o ştiam. Dar ne bucurăm că nu e ceaţă, că vedem până destul de departe. E ora 15. In mica şa care urmează, facem a 2-a pauză de masă. Apoi intrăm în pădure pe drumul ştiut. Ieşind în golul Lucinei (varful de 1.588 m ramane in stanga), ne bucurăm că urmează o lungă şi plăcută coborâre spre dreapta.Traversăm obârşia pârâului Lucina şi urcăm în culmea care e limita intinsei păşuni a renumitei herghelii de cai huţuli Lucina. Ale carei grajduri le vedem mai spre vale. In amurg, la ora 18, ne montăm cortul în culme, lângă pădure, dar nu în pădure ! Căci nu bate vântul şi sunt semne că mâine va fi senin, deci favorabil a face poze… Azi am parcurs aproape 21 km.

Duminică 3 martie. Am dormit bine. Termometrul arata afară -12 gr.C, ca ieri. In cort – 4 (in saci + 18), dar „încălzirea centrală” ( cele două lumânări) , in 20 minute, ridică temperatura la + 9 gr. C. Ne trezise nu doar soarele, ci şi vântul ! Care suflă din ce în ce mai tare, spulberând zăpada căzută ieri. Impachetăm lucrurile din cort, le bagam in rucsaci si ii ducem lângă pădure, la adăpost de vânt. Marlene iese să facă poze. Eu ancorez cu schiuri cortul exterior, apoi il demontez pe cel interior. In final, il demolăm si pe cel exterior, rapid si cu grijă sa nu ne fie sfasiat de vreunul din segmentele arcelor. Abia la 9.30 pornim. E soare, e vizibilitate. Obcina Ţibăului e asa cum am fi dorit să fi fost vineri, ne „zâmbeşte” în ciudă ! La 9.30 pornim. Zăpada de ieri, spulberată de vânt, ne aminteşte de renumita „ceaţă padişana” pe care eu am avut norocul s-o vad de două ori: un strat de cca 50-70 cm de ceaţă perfect orizontala si paralelă cu solul ! Depărtările ne delectează ochii.

La ora 13 suntem in şaua Obcioara. Ne amintim de alte dăţi in care de aici am plecat pe Obcina Mestecaniş spre sud, spre poiana lui Mănăila- Deluţ- Orata-Delniţa- Smida Ungurenilor- pasul Mestecaniş sau satul Ciocaneşti. Acum insă părăsim Obcina. Cotim la dreapta in lunga şi plăcuta coborare spre valea Tătarca, apoi alunecăm pe schiuri pe drumul forestier incă 8 km până la intrarea in satul Cârlibaba. Dăm jos schiurile, mai mărşăluim incă 1 km pe asfalt pana la ALP, in curtea doctorului. In vecini, un grup de localnici aflaţi lângă un grătar, ne salută; unul ne zâmbeşte şi vine de mă imbratiseaza ! E nenea Tironeac, care ne invită să ne servim cu mici şi vin fiert. Mici servim cu plăcere şi foame. „Vin” făcut din zăpada mai avem in termos ! Suntem felicitaţi si asaltaţi cu intrebari. Se miră ca ştim atâtea denumiri şi alte amănunte despre meleagurile lor, dar tot ei recunosc: „v-am mai văzut pe aici !”.

In Vatra Dornei facem obisnuita pauza de „reanimare” la cofetaria Bristena. In Bistriţa încasăm o amendă de depaşirea vitezei, pe o stradă fără case, slab circulată, cu doar garduri de depozite. Dar „legea e lege” au afirmat tovarasii, căci domni şi apărători ai vieţilor cetăţenilor nu erau, ci doar hoţi la drumul mare.

Am avut aşadar o tură cu de toate. Muntele nu ne-a dezamăgit nici de data asta si sperăm că nici noi pe el !