Cu Arcanu, la Oslea

Arcanu datorita caruia am parcurs recent creasta Oslei iarna, nu e arcanul cu care erau candva prinsi tinerii pentru a fi dusi la oaste. E vf.Arcanu din munţii Vâlcan spre care am plecat din Câmpu lui Neag şi apoi de la el spre Frumoasa Oslea aşa cum am spus candva in faţa preotului: „de bună voie şi nesiliţi de nimeni!”

Oslea e o bijuterie a muntilor Vâlcan. Am parcurs-o vara de două ori, venind pe creastă de la confluenţa Jiului de Vest cu Jiul sau de la Lupeni-Straja. Tot de la Straja am plecat spre Oslea pe schiuri în 29 dec. 2007, cu planul să ajungem până în pasul Jiu-Cerna. Dacă veţi răsfoi relatarea

Revelion cu… arcanu

http://www.dinumititeanu.ro/Revelion-cu…-arcanu

veţi afla că vremea excelenta pană în 31 decembrie seara, cand am ajuns conform planului pe vf.Arcanu, a devenit sinistră în acea noapte de Revelion şi ne-a obligat a întrerupe tura, a folosi unul din planurile de rezervă.

Aşadar tronsonul Arcanu- Groapa Nedeuţii- Creasta Oslei – pasul Jiu-Cerna ne era dator şi în acelaşi timp îi eram noi doi datori !

La invitaţia de a ne însoţi a răspuns doar Liviu Faur -coleg de club. Vineri 15 martie 2013 la ora 19.30 sosim la pensiunea Lazărul din Câmpu lui Neag, conform întelegerii telefonice prealabile cu proprietarul. Descărcăm toate bagajele iar eu şi dl.Manta, fiecare cu maşina sa , urcăm incă 13 km pe „drumul lui Băsescu” până la cabana silvică Câmpuşel, până unde şoseaua e curăţată de zăpadă cu plugul. Îl las pe ALP (Duster-ul nostru) să ne aştepte până duminică, îmi încalţ clăparii şi cu maşina amabilei gazde ne întoarcem la micuţa, eleganta şi confortabila pensiune. Suntem lasaţi singuri, domnul Manta va reveni mâine pentru o reuniune de familie până duminică. Ce bucurie ! Fără gălăgie până târziu în noapte cum se întâmplă de multe ori în camere vecine din pensiuni. Dacă ar fi fost aşa, ne montam undeva cortul, ca altă dată când era mare petrecere la pensiunea Cheile Buţii ! Am dormit excelent !

Sâmbătă 16 martie. La ora 5.30 sună alarma. Ne bucurăm că cerul e senin. La 6.35 suntem cu bagajele în spinare şi mărşăluim doar 20 minute până la asfalt, la 7.03 apare microbuzul -cursă Cheile Buţii-Lupeni, care spre norocul nostru circulă şi iarna din oră în oră. El ne „salvase” si in 3 ian.2008 de la Valea de Peşti şi ne dusese în Lupeni unde ne aştepta Fordul de atunci- TOM.
După cca 4 km, in „centrul” satului Câmpu lui Neag, GPS-ul ne indică să coborâm. Ne montam schiurile pe rucsaci si la 7.20, un pod ne permite sa trecem Jiul de Vest, sa urmăm o ulicioară şi apoi un drum forestier de pe o vale (Strugu ? ). După o oră, cantitatea de zăpadă de pe drum ne permite să ne urcam pe schiuri şi un pârâu ce a curs pe drum în perioada mai caldă, ne mai dă de lucru să-l tot trecem de pe o parte pe alta. Apoi părăsim valea spre stânga, pe nişte drumuri de exploatare, pe care le văzusem când am făcut track-ul pe Google Earth . Pădure-poiene-pădure. Câştigăm rapid înălţime, la ora 11 ajungem in golul de munte şi facem prima scurtă pauză de masă, lângă pădure, ascunşi de vânt. In faţă e „căciula” vârfului Rostovanu care ascunde pentru o vreme Arcanu. Zăpada e ingheţată „bocnă”. E soare, dar e frig, foarte frig. Ne blindăm feţele cât de bine putem, dar tot vom constata acasă că au ramas câţiva centimetri patraţi neprotejaţi. Înaintăm cu spor, lasând în stânga vârfurile amintite. Deja putem saluta Retezatul, Parângul şi mult dorita Oslea. Urmează o lungă succesiune de sus-josuri dintre Arcanu din spate si Groapa Nedeutii din faţă.Acest ger şi acest vânt tăios, nu ne îndeamnă sa tot dăm jos focile si să le punem iarăsi. Deşi…ne e milă de părul lor, pe care îl răşpăleşte zăpada îngheţată. Ne consolează doar faptul că putem coborî fără teamă, ca ne simţim aşa de confortabil cu rucsacii mari şi grei. De multă vreme, nu am făcut viraje atât de relaxaţi cu astfel de rucsaci !

Pe unul din vârfurile Prisloapele şi pe vf.Nedeii, găsim niste antene metalice foarte înalte , ancorate fiecare în trei puncte cu câte patru cabluri metalice. Se pare că pentru studierea vânturilor în vederea unei posibile ”păduri” de antene eoliene. Găsim şi câţiva stâlpi metalici de marcaj şi săgeţi, având şi numerele necesare în caz de nevoie ale Salvamontului Gorj.
În plan era să montăm seara cortul în Şaua Nedeuţii- 1485 m, la baza lungului urcuş spre creasta Oslei. Dar zăpada dură şi frigul, ne-au ajutat sa ajungem în acest fain loc la ora 14.45 ! Aşa că facem doar o pauză de 30 minute, ne montăm colţarii pe clăpari şi schiurile pe rucsaci. Lui Liviu, care are nişte temeri, îi explicăm că … necuratul nu e chiar aşa de negru cum arata de departe şi creasta nu e foarte îngustă , zăpada e excelenta pentru colţari. Prognozele ce anunţau ninsori mari, aşadar risc de avalanşe, din fericire nu s-au adeverit. Aşa că..dă-i la deal ! Ocolim prin dreapta Piatra Roşie, urmează o pantă mai moderată, apoi tot mai abruptă înainte de vf.Coada Oslei- 1899 m. E ora 17, suntem fericiţi ca Oslea ne primeşte cu prietenie, vântul e moderat. Creasta arată superb in lumina amurgului . E o mai mică Piatra Craiului. Marlene începe să „fure” imagini înspre toate direcţiile. Îi teleportăm aici pe aripi de gând pe colegii de club cu care într-o minunată zi a toamnei trecute, ajunsesem aici dinspre Câmpuşel- pasul Jiu-Cerna- vf.Şarba- vf.Oslea. Doamne, ce s-ar bucura ! Parcă auzim exclamaţiile Diei şi schimburile de sfaturi foto şi de filtre intre ea, Marlene, Florin Munteanu…

Dar toate astea în câteva secunde, căci frigul ne pătrunde ! Lăsăm rucsacii şi schiurile şi plecăm doar cu beţele să căutăm un loc de cort, care să necesite cât mai puţină muncă pentru nivelare şi să fie cât mai adăpostit de posibila şi nedorita creştere a vitezei şi forţei vântului. Îl găsim curând, cu ceva mai sus de şaua Coada Oslei. Dar constatăm mai apoi că amenajarea micii platforme e mai dificilă decât estimasem: zăpada e atât de dură încât nu putem folosi lopata, iar pioleţii trebuie manevraţi cu forţă pentru a degaja câte un mic bulgăre. Iar braţele nu ne sunt antrenate pentru aşa ceva, le simţim la limita epuizării ! Dar macar ne încălzim bine, iar ţăruşii înfipţi in zăpada dură au valoare de pioleţi sau schiuri ! Asta însă nu e dovadă ca ne dorim vânt, ne-ar deranja somnul, deşi suntem destul de obosiţi.

Duminică 17 martie. Am dormit bine, afară e deja lumină. Nu ne grăbim, suntem în avans faţă de „grafic”. Deschid fermoarul cortului şi constat că soarele ne ceartă că nu am procedat ca de obicei, că nu i-am aşteptat apariţia afară din cort şi cu aparatele foto gata de acţiune. Frig- frig, dar să ştim şi noi cât ! Aşa ca ne uităm la micul termometru-busolă-fluier din hamacul cortului. – 7 gr. C ! Brr !, cum să ieşi din sac ? Fac efortul de a scoate termometrul afară. Marlene mă atenţionează: „grijă la condens !” Ca de obicei, ca prim gest pornim „încălzirea centrală”, treabă dificilă cu trei oameni în cort. Lumânările din suportul dedicat îşi fac încet-încet datoria. Aduc termometrul de afară şi constatăm că arată -18 gr.C ! În cort temperatura are deja la valori pozitive; s-a înmuiat chiciura de pe pânza cortului, o putem aspira/şterge cu lavetele, înainte de „ritualurile dimineţii” !

Pe la ora 9 facem o plimbare fără bagaje spre înapoi, până pe vf. Coada Oslei. Blândele locuri prin care evoluasem ieri, par doar nişte dealuri. Cerul e senin, dar decorat cu unele formaţiuni noroase. La 9.30 suntem cu rucsacii şi schiurile în spinare, în mâni avem pioletul şi un băţ. Acum, luminat de soare e versantul sud- estic. Colţarii ne sunt cele mai preţioase „scule” pentru a nu cădea de pe „bârna ” care urmează ! Care nu e chiar aşa de îngustă cum se temea Liviu. Iar avalanşele ce le vedem, au ca puncte sau linii de plecare mult mai jos decât creasta. Creastă pe care găsim urme de râs, aşa cum am găsit în multe alte dăţi pe creste similare. Despre parcurgerea mult doritei creste a Oslei, despre bucuria privirii şi sufletului, lăsăm imaginile să povestească.
Înaintăm agale, să savurăm superbul peisaj ! Cu o pauză pe top-ul ei, la 1946 m. De unde admirăm îndelung Retezatul şi toate minunile din jur. Caut şi acum cu privirea micuţa stână Cuiu Popii de pe versantul sud-estic, dar e desigur troienită, invizibilă . Ştim că de pe ultimul vârf al crestei-Peştişanu 1930 m. urmează o coborâre abruptă . Atenţia cu care o facem, ne încălzeşte. Unde panta devine rezonabilă, înainte de stâncile Piatra Trăznită şi Apostolii, ne urcăm pe schiuri. Ce plăcere ! În curând , pentru lunga şi binemeritata coborâre pe platourile La Suliţi şi Şarba și din Pasul Jiu Cerna până la ALP care ne aștepta la Cantonul Câmpușel, descălţam schiurile de foci ! Ne vine să chiuim de plăcere ! Parcă suntem pe pârtie preparată cu ratrak-ul, deşi există nişte valuri produse de vânt. La ora 14 suntem in Pasul Jiu-Cerna. Cei cca 5 km pe drum, sunt şi ei o plăcere; nu trebuie nici frânat, nici dat din beţe ! Lângă ALP mai sunt acum câteva maşini. La ora 15 facem o scurta vizită la pensiunea Lazăru să recuperăm o frontală uitată acolo şi sa le spunem c-am terminat tura cu bine. La 19.30 intrăm în Alma Mater Napocensis cu aceeaşi senzatie de „dilatare a timpului” ce-o simţim la întoarceri din ture de week-end: parcă am fi plecat din Cluj în urmă cu o săptamâna !

Imagini:

Arcanu

Oslea

Suntem cu sufletele pline de bucuria celei mai faine ture din iarna asta ! Vor urma ture printre flori şi muguri, prin verdele de care ne e dor, pe lângă pâraie cu căscăduţe zglobii. Dar – la început de lună mai- mai avem în plan o ultimă tură de patru zile pe schiuri sau pe rachete prin Țarcu și Godeanu care vor fi îmbrăcați ”în blană de leopard”. Va fi un „bun rămas” de la zăpada care va dăinui şi in aprilie pe crestele carpatine mai înalte…