Toamna pe Via Transilvanica – episodul 1

Motto: O călătorie de o mie de mile începe cu un pas.

Lao Tzu

Noi Doi – Dinu și Marlene – am făcut primii paşi pe superbul traseu de drumeţie de 1400 km cu deja nume de legendă – VIA TRANSILVANICA – în ziua de sâmbătă 9 octombrie 2021, ieşind la ora 11.00 pe poarta Mânăstirii Putna. Dar, desigur, noi n-am ajuns la Drobeta (dar vom ajunge cândva!), ci doar până la Sovata (365 km), unde am sosit miercuri 27 octombrie la ora 15. Am mărşăluit cu rucsaci de 18-19 kg în spinare timp de 18 zile, cam 20 km/zi (recordul 27 km), cu o zi de pauză la jumătatea perioadei la bunii prieteni și colegi de club, Călin şi Olga Musteață, la Bistriţa Bârgăului. Pauză, nu cerută de trupurile noastre de mult obişnuite cu ture lungi, ci necesară pentru spălat şi uscat hainele folosite până acolo şi de vizitat şi familia Doru Munteanu din vecinătate, din Colibița. Am dormit 14 nopţi în cortul nostru drag , dar și patru în pensiuni sau la prieteni!

Știm că au mai parcurs şi alţii anumite etape ale VT dormind în cort. Într-un sat chiar ne-a spus o femeie că unii au montat corturile la ea în grădină. Noi am cam evitat asta de teama câinilor care ne-ar fi lătrat toată noaptea. Ieşeam din sate, căci nu ne temem de sălbăticiuni şi nici de „bau-bau”! Pentru cei care fac VT cu cortul, precizăm că nu trebuie să care multe alimente, se pot aproviziona chiar zilnic din magazinele existente în toate localităţile, cu excepţia celor foarte mici. Magazine destul de bine aprovizionate: pâine, lapte la cutie, zacuscă, gem-dulceaţă, zahăr, caşcaval, ouă, jumări şi chiar legume-fructe. Dar de reţinut că cele mai multe sunt închise cam între orele 10-17.

Credeţi-ne că n-am evitat a merge „clasic” din pensiune în pensiune din motive de zgârcenie! Ci din dorinţa de a savura „din plin” acest traseu de vis! Adică, nu doar ziua. N-am dorit să ne lipsim de a fi în natură şi serile „când se îngână ziua cu noaptea”, şi nopţile când se aude „acea muzică numită Linişte” care ne lipseşte între betoanele unde ne-a aruncat Viaţa şi dimineţile „când se crapă de ziuă”. Ne era dor nu doar de melodia Linişte, ci şi de alte muzici ale naturii: sunetele arcuşului vânt pe harfe de cetini, ritmul picăturilor de ploaie pe pânza cortului, tânguirea tălăngilor pe căi, susurul pârâului vecin, chemări tainice ale animalelor pădurii sau şi banalul „sforăit” al primusului care pregăteşte cina caldă… Acele seri, nopţi şi dimineţi îmi aminteau de copilărie când pe drumuri şi poteci înierbate, bunicul obişnuia să hotărască să mergem desculţi: „Numai aşa simţi ce-ţi spune Pământul!”, referindu-se la acesta ca la un înţelept! Dormind în cort, parcă simţeam şi noi mai clar ce ne spunea Via Transilvanica!

365 km cu cort cu toate cele necesare în spinare și eu, Dinu, intrat bine în deceniul 9 al vieţii? Da, se poate, sunt sănătos „tun” şi dacă pot încă merge pe munte, ar fi păcat să joc şah sau să stau la „tembelizor”! Am făcut multe ture lungi cu bagaj mare în spinare, chiar şi în ultimii ani. De exemplu, în 2017, la 78 de ani! Creasta Meridionalilor de la Herculane la Valea Prahovei – ce coincidenţă – tot 365 km dar cu mai mare diferenţă de nivel pozitivă: 20.000 m D+ şi tot în 19 zile. Iar în săptămâna de după mult aşteptata relaxare a carantinării – 190 km în 8 zile prin blânzii Apuseni. În plus, din 2014 încoace am parcurs multe dintre renumitele «Grandes Routes» din Alpi, ture de lung parcurs, fie în circuit, fie ca VT-ul. Primul, în 2014, a fost celebrul TMB-Tour du Mont Blanc, apoi alte vreo cinci similare, de cam 200 km. Și tot cu cortul, deşi puţini fac asta, de fapt teoretic nu e voie, dar se tolerează! Vedeţi la: https://dinumititeanu.ro/tour-du-mont-blanc-part-1/. Deşi acolo se merge din cabană în cabană, ceea ce e altceva decât la noi! Căci, ştii că la toate cabanele găseşti doar oameni veniţi „să facă munte”, nu să facă un chef la înălţime. Confraţi întru pasiune care după limbaj ne credeau italieni, se mirau apoi aflând că suntem români şi mai ales se mirau de ce ture şi de ce ascensiuni am făcut noi prin „munţii lor”! În Alpi mergeam cu cortul în ture de lung parcurs. Dar în ascensiuni pe patrumiari dormeam desigur în cabane, unde ne simţeam „acasă”, aşa cum am dori să ne simţim şi în cele din Carpaţi pe care le evităm de câteva decenii. Marele alpinist, poet al Alpilor, care a fost Gaston Rébuffat, scria „Serile petrecute în cabane sunt printre cele mai plăcute momente ale unei ascensiuni în Alpi”. Și aşa este, de la toate cabanele din Alpi (numite de francezi, italieni şi spanioli „refugii”), clasice sau moderne, avem plăcute amintiri.

La noi nici în pensiuni nu poţi şti ce vecini de apartament vei avea, căci mulţi vin în grup „să se simtă bine”. Am telefonat de exemplu la pensiunea Poieniţa din Deleni, recomandată în ghidul Via Transilvanica. Doream să dormim la ei şi să facem câte un duş. „Duş aţi putea face, dar de dormit nu cred că veţi putea, avem un grup (era sâmbătă seara!) care vor face chef până spre dimineaţă”. Așa că ne-am oprit la Casa Parohială a bisericii reformate din Brâncoveneşti, unde am făcut şi duş, unde am avut linişte şi unde se afla şi ştampila. Într-o seară anterioară montaserăm cortul pe gazonul din curtea bisericii evanghelice din satul Jeica. Și acolo am putut face duş și tot acolo se afla ştampila! În Monor însă se afla la Primăria care era încuiată şi am avut noroc cu o vânzătoare de la un magazin alimentar din vecinătate care era rudă cu viceprimarul. Însă, dacă n-am fi găsit 1-2 ştampile, am fi apelat la Tășuleasa care le au pe toate şi ni le-ar fi trimis scanate sau în plic pe o hârtie de unde să le decupăm şi să le lipim în carnet!

Poate că în acest stil de mers sute de km cu bagaj mare în spinare e şi puţin masochism! Asta îmi aminteşte de o zicere a lui Mişi Szalma: „La alpinistu place să chinuie la el”! Dar dacă acest fel de a merge pe munte e un mod de viaţă, e simplu: rucsacul e parte anatomică a corpului unui montaniard, ca ficatul sau splina! În plus, noi afirmăm că trupul trebuie să fie sclavul sufletului! Oboseala trece, frumoasele amintiri rămân!

De ce octombrie? Trebuia să mergem o lună – în septembrie – în Pirinei, dar n-a fost să fie. Pe de altă parte, în octombrie, deşi zilele sunt mai scurte, vremea e mai stabilă, nu aşa de capricioasă ca vara. Nu riscam călduri mari, pâraie de transpiraţie pe spinare, sete și ploi torenţiale, noroaie scârboase. Iar temperaturile nocturne negative cu doar –2, –4º C din câteva nopţi, n-au au fost o problemă pentru noi care în multe ierni am dormit în cort şi când afară erau –15, –22º C! Vedeţi dacă vreţi: http://www.dinumititeanu.ro/Cu-cortul-iarna. În plus, peisajele erau îmbrăcate în fainele haine colorate ale toamnei! Am beneficiat de vreme mai ales bună, cu excepţia celei de a 3-a zile, miercuri 13 octombrie, când era prognozată ploaie. Am aşteptat-o în cort după ieşirea din satul Sadova, pe o pajişte de pe valea Plaiul Ioanei, dar nu mai venea! Așa că pe la prânz l-am strâns și am pornit, ceea ce a dus la decalarea etapelor, treceam pe la prânz prin localităţile destinate în ghid a fi „halte de noapte”: De exemplu, în Vatra Dornei unde ne-am bucurat ca „omul cu ştampila” să fie vechiul prieten Petru Ariciuc, şeful Salvamontului! La fel, tot la prânz am ajuns la Sediul Tășuleasa unde am făcut doar o plăcută şi instructivă pauză de două ore. Am avut norocul să-i găsim acasă şi pe cei doi „uriaşi” Alin şi Tibi Ușeriu! Ceaţă era uneori doar în primele ore. Apoi, vremea se îmbunătăţea treptat, devenind excelentă. Nu ne-a plouat mai deloc. Deşi în poze ne veţi vedea cu protecţiile de rucsaci, ele erau folosite mai ales ca pete de culoare cerute de aparatul foto! Brumă în cam jumătate dintre dimineţi, căci temperaturile erau noaptea –2, –4 grade.

Două serii de puternice sentimente ne-a produs acest periplu:

– O imensă admiraţie pentru cei care au gândit şi realizat acest traseu: fraţii Ușeriu şi cei din jurul lor. Admiraţie pentru munca imensă depusă, pentru strădania ce am constatat-o zilnic de a ne purta cât mai mult posibil pe drumuri clasice de munte, pe poteci şi cât mai puţin posibil pe drumuri forestiere şi pe şosele asfaltate. Ne-au purtat şi prin sate faine, cu case moderne, dar şi prin sătuce şi cătune „rupte din poveşti” în care constatam mereu dovezi de omenie. Îndrăgitele semne T ne ghidau fără greş, iar în puţine locuri unde am avut mici probleme de orientare, de vină erau acele „uscături din orice pădure”, acei neoameni care au vandalizat marcaje, mai ales săgeţile de pe stâlpi. Acele T-uri şi borne ne aminteau de faina impresie ce ne-o făcuse sediul Tășuleasa de la Piatra Fântânele şi de calda primire. Ne-au impresionat zecile de borne de andezit – multe dintre ele fiind şi câte o mică operă de artă – care aşteptau a fi duse şi montate în zona încă „în lucru” – Terra Dacica. Aceste borne ne deveniseră dragi prieteni, le consideram ca pe voluntarii de pe traseul unui maraton care aplaudă şi încurajează concurenţii, le alungă singurătatea… Ne uimea tenacitatea cu care le-au dus în locuri incredibile, unde nu avea acces niciun vehicul, eventual doar „un cal-putere”, cum ne explicase Alin la sediul Tășuleasa Social. Acel fain „Base camp” al acestui „Everest” care nu e situat la debutul „ascensiunii”, ci după 8 etape, să le putem mulţumi, să îi putem felicita, să putem discuta despre traseu în cunoştinţă de cauză!

– A doua serie de sentimente puternice ni le-au produs frumuseţea peisajului prin care ne purta acel „fir al Ariadnei” reprezentat de dragele T-uri, de borne, de aplicaţiile din telefon şi de explozia de culoare a Toamnei. Numeroasele păduri de fag şi de stejar, mestecenii, scoruşii, cireşii, blândele raze ale soarelui, ofereau zilnic adevărate spectacole de lumină şi culoare. Regretăm că n-am văzut decât 2-3 zade şi nici acelea nu erau încă în culoarea care arată „gelozia” lor pe celelalte surate conifere! Noi, care nu ne temem de câinii ciobanilor ( vedeți http://www.dinumititeanu.ro/Cainii-ciobanilor) ne-am bucurat să întâlnim multe turme pe acele faine păşuni aflate la mică altitudine. Nouă ne place să ne oprim de vorbă cu ciobanii; erau şi dornici a mai vorbi cu cineva, erau curioşi de unde venim şi unde mergem şi mai ales „de ce”! Mulţi mai văzuseră „domni” pe traseul de care le povesteam. Și sătenii, mai ales cei din sate mai mici, mai depărtate de tăvălugul globalizării, erau curioşi, prietenoşi, ospitalieri. De exemplu, familia Daniel Pop din satul Toaca şi proprietarul pensiunii „Cașva Village Guesthouse”, ne-au oferit borcane cu zacuscă sau dulceaţă, fructe. Apropo de aceste cadouri: ne-am amintit că zacusca a fost principalul aliment în timpul fenomenalei curse a irlandezului Peter Hurley dintre Săpânța şi Bucureşti, cu cazare și mâncare bazate doar pe ospitalitatea românească! (https://dinumititeanu.ro/un-irlandez-cu-suflet-de-roman/). Dl Gavril Oltean şi soţia sa, patronii pensiunii „Casa Ţărănească” din Petriş pe iarba cărora ne montasem cortul, au refuzat să le plătim laptele „adevărat” de la vacile fermei lor, lapte pe care ni-l şi fierseseră. Alții ne-au dat apa necesară seara: familia Lucian Morărescu din Tătaru și familia Toader Galben de la obârşia văii Lăzăroaia. Cu unii am făcut schimb de numere de telefon, le vom mai da semne de viaţă, le vom mai mulţumi că ne-au dovedit că „nu suntem americani să facem totul pe bani”, cum le spun eu unora care, pe marginea şoselelor, îmi fac semn „ia-mă nene” şi vor la coborâre să se revanşeze cu câţiva leuţi! Apropo, nici doamna Suceava, proprietara pensiunii Casa Andreea aflată amonte de Brădăţelu şi proprietarul pensiunii Vandor din Câmpul Cetăţii nu au acceptat plata pentru montarea cortului pe gazonul lor. Foarte amabil cu noi a fost şi patronul Restaurantului Mestecăniş (Marius?) unde am mâncat de amiază. Aflând de la chelnăriţă că parcurgem Via, a venit să stăm la poveşti şi ne-a oferit reducere de 10% cum e scris şi în Ghidul Viei! Ospitalieri erau şi merii şi nucii, care în multe locuri nu mai aveau stăpâni, parcă ne rugau să ne servim. Confraţii întru pasiune care au parcurs tronsoane ale VT în alte anotimpuri au avut alte bucurii, cum aflam din entuziasta şi poetica descriere a traseului pe care o aveam în telefon: acel verde bacovian, flori în iarbă, pomi înfloriţi, răcoarea din păduri, apă din ciurgaie (acum multe secate), frăguţe, zmeură, mure… verii, „verde crud, verde crud, te mai văd, te mai aud…”, oameni la muncile câmpului…

Toate etapele VT sunt faine sau cu tronsoane faine. Nouă ne-au plăcut cel mai mult etapele: Suceviţa – Vatra Moldoviței – Sadova, zona Poiana Stampei – Pasul Grădinița, Drumul Roman dintre Sediul Tășuleasa şi Valea Lăzăroaia, Bistriţa Bârgăului – Petriş – Cașva – Brădățel. Cele mai faine locuri de cort, au fost cele de la înălţime: Vf. Tătaru de dinainte de coborârea spre Pasul Grădiniţa şi cel de pe o faină păşune şi de lângă un binefăcător izvor dintre satele Poiana Cătunenilor și Ciosa, sub Vârful Păltineasa, înainte de a ajunge la Sediul Tășuleasa. Căci, majoritatea locurilor de cort erau în fânaţe de după satul în care Marlene căuta pensiunea sau alt loc unde era ştampila de aplicat în „Carnetul drumeţului pe Via Transilvanica” achiziţionat în Putna și în „jurnalul de bord” al ei în care scria ceva în fiecare seară.

Desigur, n-am avut timp de vizitat castele, muzee. Am admirat şi fotografiat vechile bisericuţe de lemn din Petriş şi din Săcalu de Pădure . În Petriş am intrat în fosta biserică săsească, cumpărată şi folosită acum de comunitatea ortodoxă, dar păstrată intactă şi în cea evanghelică din Jeica, lângă care ne-am montat cortul! Pe unele „obiective turistice” le ştiam din alte treceri pe acolo, altele le-am amânat pentru ture auto speciale, mai ales pe Valea Gurghiului pe care nu fuseserăm până acum. Dar ne-am bucurat să revedem vechi şi dragi prieteni: huțulul de poveste Casian Balabasciuc din Moldovița – fost inginer silvic, scriitor, poet, etnograf, cu intervenţii interesante pe Facebook şi videoclipuri pe YouTube, la care în „Casa cu meri” am dormit în a 2-a noapte, pe Olga şi Călin Musteață, amintiţi la începutul relatării, pe Doru Munteanu din Colibița care a venit după noi în ziua noastră de pauză și la care – în superba sa casă-pensiune „ca din Muzeul Satului” – ne-am reamintit de faine ture pe schiuri prin zonă cu el, cu soţia sa Mirela şi cu prietenii Liviu Nechiti, salvamontist din Năsăud şi geograful ghid montan clujean Arnold Kadar. Doru ne-a povestit (și ne confirmaseră asta şi cei de la Tășuleasa) că pentru etapele din Bucovina ale VT a oferit multe sfaturi organizatorilor, el cunoscând bine zona Obcinelor şi Bârgaielor, din vacanţe de iarnă cu englezi pe schiuri de tură cu plecare din Putna. Mai amintim de un prieten pasionat montaniard, tizul meu Dinu Boghez din Vâlcea, pentru care, luni 25 octombrie între orele 9.30-10 am aprins două lumânări şi am păstrat momente lungi de reculegere lângă o bornă de pe VT, într-un loc care i-ar fi plăcut şi lui! Atunci, cum aflaserăm de la draga sa fiică Floriana, trupul lui Dinu era condus pe ultimul său drum pământean. Însă, sufletul său plutea deja pe deasupra Carpaţilor pe care i-a iubit atât de mult! Iar CV-ul său montan de pe blogul meu, din păcate, trebuie să-l mut de la „Veterani ai muntelui” la „In Memoriam”! http://www.dinumititeanu.ro/Dinu-Boghez. Cei care i-am citit frumoasele relatări de ture risipite cu dărnicie prin reviste sau pe captivantul său blog http://dinuboghez.blogspot.com/ nu-l vom putea uita!

Câţiva buni prieteni cărora le anunţasem „temerarul plan”, „ne însoţeau”, le comunicam mereu pe unde suntem şi ne încurajau cu sms-uri. Pe unii i-am amintit mai sus. Printre ei a fost și dragul nostru naş Gheo Sînpetrean, care şi el ne urmărea zilnic cu gândul şi pe harta VT şi ne trimitea şi el sms-uri care ne bucurau. El ne-a aşteptat la Sovata şi ne-a făcut „poze de vârf” în faţa biroului Centrului de Informare Turistică, dar pe care nu figurează şi numele Sovata! Ne aştepta să ne ducă acasă, nu la reanimare! Căci, eram „în formă”, am mai fi putut face câteva etape din Terra Siculorum din care făcuserăm doar una, mai ales că vremea era super-faină. Dar eram setaţi să ne oprim la Sovata, căci concediul Marlenei se termina. Gheo, fără să-l rugăm noi, ne-a promis că atunci când vom dori ca din Sovata să continuăm VT prin Terra Siculorum și prin Terra Saxonum, ne va readuce aici! Îşi dăduse şi el seama că Via Transilvanica creează dependenţă!

La ducere am folosit trenul de noapte, vagon de dormit Cluj-Suceava, apoi un tren personal (frigider!) până la Putna. Am revizitat a „n”-a oară ctitoria lui Ştefan cel Mare şi apoi am plecat optimişti în lungul nostru periplu, convinşi că vom ajunge la final. Căci, niciodată nu ne-am făcut planuri irealizabile, iar turele noastre nu sunt „aventuri”, cum îşi numesc unii chiar banale drumeţii pe munte, deoarece nu ne bazăm pe noroc! Și n-au nimic cu adrenalina din turele cu care se laudă unii, noi nu riscăm, nu vrem s-o provocăm în vreun fel pe „doamna cu coasa”! Și deceniile de mers pe munte ne ajută să nu ne temem de câini, de urşi, de alte animale. Știm prea bine că deşi despre urşi se scrie că sunt omnivori, acest termen nu indică faptul că se hrănesc cu carne de om! Ei caută doar alte alimente şi mai ales noaptea, cum ne spuseseră unii localnici Nu ne dotăm cu spray-uri şi alte asemenea „diazepame”, sau cu „pocnitori”, ci doar evităm „a da nas în nas” cu ursul, ceea ce l-ar face să creadă că e atacat! Vedeţi: http://www.dinumititeanu.ro/Ursii-si-lupii-un-pericol-in-munti/ articol de pe blogul meu citit de peste 35.000 de oameni!!! Dovadă cât de frică le e multora de urşi și lupi! Cum le e frică unora şi de vaccin…

N-am avut pe traseu întâlniri cu urşii (am văzut doar urme în noroi), ci doar cu desele avertismente de pe traseu de riscul întâlnirii cu ei: ”Beware of bears after sunset”! Avertismente care îi stresează şi mai tare pe cei fricoşi! Și argument ca ei, care parcurg VT fără a vedea vreun urs, să se laude mai apoi ce „curajoşi” au fost sau câtă adrenalină „au simţit”! Dar am avut unele întâlniri-surpriză. Un exemplu: În broşura-ghid Via Transilvanica, la descrierea etapei Vatra Moldoviței – Sadova e scris: „…se ajunge la golul alpin (plin de tranşee nesemnalate în descriere) unde se înalţă o cruce ridicată în memoria unui soldat necunoscut căzut în al 2-lea război mondial și al cărui trup a fost găsit de un ţăran din zonă şi reîngropat în acest loc”! Noi urcaserăm din sătucul Spărturi prin păşuni de vis, iar înainte de a intra în pădure, l-am cunoscut pe un sprinten huțul din satul Paltinu în vârstă de 89 de ani (îl puteţi vedea într-o poză), care ne-a povestit că el era „băietan” când în anii ’50, în golul alpin al Vf. Cremenești (aflat nu departe de Vf. Jorești al Obcinei Feredeului) în care vom ieşi după traversarea pădurii, el şi bunicul său au dat de oasele dezvelite de vreme şi poate de animale ale acelui soldat înmormântat probabil în grabă de camarazi. Au cărat bolovani şi pământ să repare mormântul şi i-au pus o cruce de lemn, care – spunem noi – acum ar trebui reabilitată! Lângă ultima gospodărie de vară (căsuţa + grajd) unde l-am cunoscut şi pozat pe „băietanul” din anii ’50, huțulul Nicolae Macovei, zis Nițucă, am remarcat ca fiind ceva deosebit o… fântână funcţională, cu găleată – lanț – roată, fântână destul de adâncă şi bine „clădită” cu lespezi de piatră! Ne imaginam câtă muncă a fost depusă pentru acea sursă de apă! Cum ne-am imaginat și munca efectuată şi viaţa grea a soldaţilor care în primul război mondial, în golul alpin de lângă crucea amintită, au muncit săpând tranşee în acel sol pietros şi au trăit săptămâni în ele. Tranşee existente pe toate culmile din Obcine şi nu numai, multe „reabilitate” sau realizate şi folosite în al 2-lea război mondial.

Câţiva români, drumeţi pasionaţi, chiar şi străini, au parcurs în întregime Via Transilvanica. Dovadă „că nu s-au plictisit”, nu au găsit motive să renunţe! Și în mod sigur numărul „finaliştilor” va creşte din an în an. Deocamdată expresia „în întregime” are 3 înţelesuri:

– Tot traseul conceput: Putna – Drobeta = 1.400 km – Tibi Ușeriu, Răzvan Sprivac, Cristian Ştefănescu, Gabriel Bogdan, apoi nemţoaica Christine Thürmer!

– Tot traseul marcat deja Putna – Micăsasa + Terra Banatica = 1.050 km – Cornel Vişan, Daniel Moise și?…

– Prima jumătate continuă: Putna – Micăsasa = 750 km. – Ionuţ Cocoloş , Anca Iosif , Claudia Opriş şi…

Ar fi bine ca organizatorii să aibă undeva o evidenţă a finaliştilor, accesibilă curioşilor, aşa cum este una cu alpiniştii care au urcat pe Everest, cum este cu cei care au urcat pe toţi cei 82 patrumiari ai Alpilor etc. Și sperând că nu va trişa nimeni (etape neparcurse, folosirea de mijloace motorizate…), gesturi care l-ar descalifica pe mincinos în faţa propriei lui conştiinţe.

Noi ne dorim desigur să parcurgem toţi cei 1400 km ai Viei! Dar, deocamdată, ne gândim la următoarele două etape: Terra Siculorum și Terra Saxonum – 340 km, cortul nostru drag. Probabil „în două reprize”. Când? Probabil în iarna asta, cu dormit tot cortul nostru drag, din păcate nu pe schiuri din lipsa zăpezii suficiente!

Porniţi pe Via Transilvanica cu inima curată, cu sufletul deschis, avid de frumos şi nu veţi fi dezamăgiţi! Noi ne imaginăm deja şi ne planificăm viitoarele tronsoane, căci „mai e mult până departe”, bucuroşi că încă nu putem spune: „A fost foarte fain, păcat că s-a terminat”! În mod sigur imaginile de pe carteluța foto nu vor putea fi la fel de faine ca cele pe care le-am cules în suflete. Am admirat întotdeauna pe pasionaţii „care fac mult munte”! Dar recunosc acum că admiraţia pentru cei de la Tășuleasa – care şi fac mult PENTRU MUNTE, pentru noi care iubim cu pasiune Muntele – e mult mai mare! Pentru ideile, pentru munca lor, pentru altruismul lor, mă înclin adânc în faţa acestor OAMENI!

Șase albume foto, cam 200 de imagini la : https://foto.dinumititeanu.ro/2021/11/30/via-transilvanica/

10 ianuarie 2022: În 2 ianuarie am sosit dintr-o nouă parcurgere pe Via: Terra Saxonum – 220 km în 13 zile între Archita și Blaj, cu 8 nopţi în cort şi 4 în pensiuni. Relatare şi albume foto, alături!

30 apr.2022: În vacanţa de Paşti, 22-28 aprilie, în 7 zile am parcurs Terra Siculorum: Sovata- Archita – 142 km. Prima etapă din Terra Siculorum: Câmpu Cetăţii – Sovata o parcurseserăm în tura din toamnă! Relatare şi albume foto, alături!

Acum avem parcurşi 727 km de la Putna la Blaj, în 38 de zile. Deci, cam jumătate din Via Transilvanica. Sperăm ca peste un an, după vacanţa de Paşti, 2023, să figurăm şi noi printre „integralişti”.

Notă din 2024: Vedeţi lista finaliştilor:

https://www.viatransilvanica.com/ro/drumeti-1400km/