Relatarea unei ture de o saptamana in Muntii Tatra in sept.2007, unde la peste 2000 m era deja iarna. Si cateva cuvinte despre minunatul oras Cracovia.
Motto: E firesc sa dorim a strabate munti prin care inca nu am fost; dar e la fel de firesc sa ne fie dor de munti care ne-au deveni dragi in vizite anterioare… …
Ne era dor de Tatra ! Munte in care eu am mai fost de 5 ori. Prima data singur, in 1970. De doua ori cu prieteni alpinisti din Cluj si Kosice. In 1985 cu familia: Radu avea atunci 13 ani. Marlene a vazut Tatra doar o data, cu mine, in 2002. Atunci cu trenul. Acum cu al nostru CJ-36-TOM si insotiti si de Cristina- una din dragele verisoare ale lui Radu.
Previziunile meteo erau cam sumbre, dar nu ne-au putut determina sa renuntam. Asa ca spunem de la inceputul relatarii ca suntem multumiti de tura. Putea fi si mai bine, dar e bine ca nu a fost mai rau.
Plecam din Cluj vineri 7 sept. 2007 la ora 5 dimineata. In Slovacia vizitam doua pesteri frumos amenajate: Domica (care comunica pe sub granita cu pestera Aggtelek din Ungaria) si Gombasecska. In apropiere de Tatra, ne intampina vremea rea: cer innorat, apoi ploaie tot mai inversunata. Asa ca nu ne oprim la Zakopane, ci continuam pana la periferia sudica a Cracoviei. La ora 22 intram in campingul Korona unde mai sunt doar cateva rulote. Nu au bungalow-uri. Asa ca folosesc tehnica exersata in prealabil (iti amintesti prietene Eugen Roman?!): imbracat cu pelerina, montez mai intai scheletul metalic si supratenta, intrand apoi sub acest „acoperis”, dau jos pelerina, intind folia de nylon 2/2 m si asezat in genunchi pe ea, despachetez cortul interior si il agat cu carligele de arcele metalice. Apoi, protejati de umbrele, caram lucrurile din portbagaj in cort. …
Sambata ploaia se oprise. Plecam sa vizitam orasul despre care aflasem din multe relatari ca e frumos. Inca din prima ora ne dam seama ca depaseste orice asteptari ale noastre! E un oras superb !! In centrul vechi (Stare Miasto) cladiri frumos decorate, parcuri, statui, strazi si stradute si mai ales biserici…biserici ! Ni s-a spus ca in fiecare dintre ele, fostul episcop apoi cardinal de Krakowia- Karol Wojtyla – devenit apoi Papa, a tinut macar o slujba. Ne impresioneaza numarul mare de turisti cu alura ( ca si noi ! ) de „Alice in Tara Minunilor” , multi per pedes dar si in zecile de trasuri cu cai frumos impodobiti si conduse de vizitii in costume nationale sau in imbracaminte de epoca si in taxiuri electrice- ca cele din Zermatt. Prin oras, dar mai ales in superbul palat regal Wawel situat pe o colina, multe perechi de tineri casatoriti „dirijati” de „regizori ” ( fotografi )…
Seara ne intalnim pentru scurta vreme, in Rynek Glowny (superba Piata Centrala), cu cativa montaniarzi din Arad cucare ne stiam doar de pe Alpinet.
Duminica dimineata vizitam impresionanta salina (Kopalnia Soli) de la Wielicka, in apropiere de Cracovia. Un adevarat oras subteran cu 3.000 camere aflate pe 9 nivele intre 64 si 327 m adancime si legate prin 300 km de tunele ! Se viziteaza doar 22 de camere, legate prin 2 km de galerii. Vizita dureaza 2 ore: muzeu al mineritului, grupuri statuare in sare, capele, magazine, restaurant, sali de conferinte… Se tin aici concerte, alte spectacole, simpozioane, banchete, nunti…. Totul e foarte curat si placut, nu e umezeala, temperatura + 14 gr.C. .
Dupa masa vizitam cartierul evreiesc Kazimierz cu ale sale sinagogi-muzee si stradute si magazine de epoca. In acest timp… ne-a fost violata masina care era parcata pentru cca o ora pe o strada circulata. Hotzul a spart cu un bolovan un geam de la o portiera din spate si a furat un rucsacel de tura cu haine al nepoatei mele- Cristina. Greseala noastra ca nu am incuiat totul in portbagaj si in box cum facem de obicei ! Oameni extrem de amabili ne ajuta: o doamna da telefon la politie, un locatar din blocul vecin ne aduce folie si scotch si ne ajuta sa „reparam” geamul.
Regretam ca nu mai avem timp sa vizitam si Fabrica lui Schindler.. si sa admiram Cracovia si de pe macar una din acele 4 movile artificiale (kopiec) cu inaltimi intre 14 si 34 m, ridicate in diferite perioade ale istoriei Cracoviei.
Dupa ce rezolvam formalitatile le Politie, plecam spre Zakopane. Si aici campingul Pod Krowkia, aflat in zona sudica a orasului, sub munte (in care am stat si in 2002) este cam pustiu, asa ca ne cazam ca domnii, intr-un bungalow cu paturi comode, baie, apa calda, frigider, televizor … De la internet-ul de la receptie aflam prognoza pe ziua urmatoare, ne-o si listeaza, dar era si afisata. Prognoza pe luni si marti este sumbra.
Luni vremea este totusi cu ceva mai blanda decat anuntau prognozele. Parcurgem pe jos cei 3 km. de sosea asfaltata pana la Kuznice, caci tocmai plecase un microbuz , iar urmatorul astepta sa se umple (4 zloti/persoana= 4 lei ). Aflasem ca telecabina cu care intentionam sa urcam pana sub Kasprowy Wierch- 1985 m nu functioneaza. Platim taxa de intrare in Parc si pornim mai departe per pedes pe marcajul banda galbena de pe Dolina (valea) Jaworzynka. In 2 ore ajungem la frumoasa Cabana (Hala) Murowaniec (1500 m) ,veche cunostinta a noastra. Urcam apoi pana la Czarny Staw (Lacul Negru) Gasienicowy. Continuam pana la Zmrlzy Staw (Taul Inghetat). De acolo incepea a fi zapada continua si am fi intrat in ceatza, asa ca facem cale intoarsa. La ramificatia traseelor de coborare de la Kopa Krolowa,urmam alt traseu spre Kuznice: cel marcat cu banda albastra.
Marti 11 sept. dimineata ploua. Eram hotarati sa facem o tura si pe ploaie, dar nu si pe ceatza. (Ne-a impresionat in aceste zile numarul mare de oameni care urcau pe potecile muntelui prin ploaie si ceatza !). A sunat alarma la ora 6, dar vazand ceatza si ploaia de afara, intram iarasi in paturi. Dupa masa ploaia s-a mai potolit, a facut pauze mai lungi, a mai iesit si soarele, asa ca vizitam Zakopanele, facem cumparaturi, mai schimbam euro in zloti.
Miercuri dimineata parasim Zakopane, dar mai aveam in plan macar o urcare la marile lacuri poloneze. De la punctul de frontiera Lysa Poliana, se mai urca cu masinile inca cca 1-1,5 km pana la o mare parcare. De acolo se merge pe jos inca 8 km pe sosea asfaltata pana la Morskie Oko (Ochi de Mare) – aflat la 1.395 m, avand 34 ha si 51 m adancime. Cei mai comozi si mai in bani urcau din acea parcare inca 6 km cu trasuri cu cai. De la Morskie Oko mai urcam inca 200 m. diferenta de nivel pana la Czarny Staw pod Rysami. Varful Rysy, aflat pe granita cu Slovacia- al 12-lea din Tatra (dupa cate stiu eu ), dar cel mai inalt din Polonia (2.499 m) aflat „deasupra” noastra este in ceata. Asa ca am facem cale intoarsa, dar ocolind Morskie Oko pe poteca de pe celalalt mal. Din cauza vremii nefavorabile a cazut din plan si o tura in ” Caldarea celor 5 Lacuri Poloneze” aflata peste culme, spre nord-vest, pe care o mai vizitasem in 2002.
Seara pe la ora 18 trecem inapoi in Slovacia. Trecerea dureaza sub 1 minut, ca la toate celelalte puncte de fontiera din excursia asta. Mare minune, fatza de ce era candva, fata de cozile de multe ore (in 1985 am asteptat 7 ore ca sa intram inapoi in Ro !), fata de umilintele la care ne supuneau vamesii. Ne instalam intr-un bungalow din campingul Eurocamp, camping cam pustiu, ca si cele vecine Tatranec si Sportcamp. Conditii mult mai „romanesti” fata de Polonia.
Joi 13 sept. Stiam ca vremea se va indrepta. Ne deplasam cu TOM pana in parcarea de sub/pentru Popradske Pleso (pleso = lac) unde ajungem printre primii. Platim parcarea(160 coroane/zi = 16 roni).Nota Bene: un bon de parcare e valabil in ziua respectiva in oricare parcare din statiunile de la poalele Tatrei. Constatam apoi cu bucurie ca in Slovacia nu e „taxa de intrare pe potecile Tatrei”. Vom parcurge un traseu in Y, cu capetele in Rysy (est) si Hincovo Pleso (vest). De la ramificatie in sus e zapada tot mai multa. Dar in zona cu lanturi, acestea sunt afara din zapada. Cand ajugem la Cabana de sub Rysy (Chata pod Rysy), iese soarele si alunga norii. Toate varfurile si custurile tapetate cu zapada de cca 50-60 cm din jur sclipesc feeric. Nu se poate sta fara ochelari de protectie. Toata lumea pozeaza. Grupuri-grupuri pleaca spre Sedlo (saua) Vaha . Pana la ea si mai ales de la ea spre Rysy, ar fi fost bine sa avem pioleti. Ciudat e ca nici slovacii nu au, multi nu au nici macar betze, unii sunt chiar in adidasi. Au deci si ei „pantofarii” lor. (care se deosebesc totusi de ai nostri prin faptul ca nu lasa gunoaie !). Si urca/coboara cu curajul inconstientei, fara sa-si dea seama ca o alunecare in locul cu panta mai abrupta ar fi urmata de o nenorocire. Caci doar un strat superficial al zapezii este moale, mai adanc e tare. Urme sunt doar pana la vreo 100 m sub vf. Rysy, unde toti au constientizat riscul de a continua. De acolo se intorc toti, desigur si noi. Mai ales ca pe versantul polonez este ceatza, deci nu am putea poza de sus cele doua mari lacuri vizitate in ziua anterioara.
Revenind de pe Rysy la intersectia potecilor, Cristina mai sta o vreme la soare si apoi va cobori agale. Eu si Marlene urcam in ritm alert pe ramura stanga a potecii „Y”, spre Hincovo Pleso, cel mai mare lac din Tatra slovaca (17 ha, 53 m adancime). Reusim sa ajungem la el si la vecinul mezin al sau inainte de a intra in umbra.
Coboram apoi in goana, o recuperam pe Cristina de la cabana Popradske Pleso si in lumina amurgului vizitam si facem cateva poze in Cimitirul Simbolic, aflat la 10 minute de lac. Un loc cu sute de placute fixate pe stanci, cu o capela mica, cu cruci pictate de lemn risipite printre brazi, stanci si jnepeni. E un cimitir al celor care au murit in Tatra sau in alti munti (Alpi, Anzi, Himalaya), dar fara morminte. Acolo e si placuta lui Jozef Psotka din Bratislava. L-am cunoscut in 1970, era cu sotia lui si cu cei doi copilasi pe Vf. Janaci stit. Am si corespondat apoi am cu el. A murit in 18 oct.1984,cand cobora de pe Vf.Everest pe care il urcase (el fara oxigen, la varsta de 50 ani !) alaturi de Zsoltan Demjan (primii slovaci pe Everest) si de serpasul Ang Rita Sherpa. Amintesc ca primii slovaci pe un optmiar au fost Ivan Fiala si Michal Orolin – pe Nanga Parbat in 1971, expeditie in care a fost si Jozef Psotka.
Vineri 14 sept. Se anunta a fi cea mai faina zi ! Si asa a fost ! Panuisem a parcurge doua vai renumite prin frumusete. Mala Studena Dolina (Valea Rece Mica) si Velka Studena Dolina (Valea Rece Mare). Ca sa castigam timp si inaltime, din orasul Stary Smokovec urcam pana la Hrebienok cu prima cursa (7.30 ) a unui tramvai tras de cablu (Lanovka). Deschid un geam si fac cateva poze cu dezastrul de la poalele Tatrei. In noaptea de 19 noiembrie 2004, un vant violent a rasturnat, rupt, dezradacinat brazii din falnica padure -brau la poalele muntelui pe o lungime de cca 50 km si latime 2,5-5 km ! Iar in 30 iulie 2005 a avut in zona si un incendiu imens al crengilor, cioatelor si trunchiurilor inca neevacuate dupa „Kalamita” din toamna precedenta. Pompierii au luptat mult cu flacarile; s-au folosit si avioane pentru stoparea noului dezastru. Dupa 45 minute de mers, facem un scurt popas la Zamkovskeho Chata. Dupa inca cca 30 de minute iesim din padure si ne desfatam privirile cu peisajul vaii celei mai dragi noua. Cerul albastru e cadoul ce ni-l ofera Tatra pentru rabdare si perseverenta. Pozam, pozam. Bolovani, grohotisuri, jnepeni, scorusi deja in culori de toamna, zambri vigurosi ( pinus cembra), creste, piscuri. Mai sus, cele doua fire subtiri dar lungi ale cascadei ne indeamna si ele sa declansam. Ajungem apoi pe alta treapta glaciara, unde e cabana Teryho (2015 m) si trei lacuri minunate in care se vad pietrele de pe fundul lor, dar in care se oglindesc si crestele din jur si cerul albastru. E un peisaj de vis in care stim ca ne vom „teleporta” deseori.
E lume multa. Unii vor face cale intoarsa, dar multi au inceput sa urce spre Priecne Sedlo, pe poteca cu sens unic ! ( sa nu se faca „ambuteiaje” in zona cu lanturi !). Pornim si noi. Zapada tot mai multa, dar e poteca. Ne intalnim cu o pereche de tineri ce se intorc caci au rucsaci mari si le-a fost teama de zonele in care lanturile n-au putut fi scoase din zapada intarita. Cu ceva emotii continuam totusi, caci au trecut deja pe acolo multi ce nu aveau nici macar betze ! Urcarea merge bine; in zonele cu lanturile sub zapada, urmele sunt adanci si sigure. Emotii are Cristina (si noi pentru ea ) in prima parte a coborarii din sa. E abrupta, cu urme nu prea bune, nu suficient de adanci. Ne-au depasit multi ce coborau „normal”, pe calcaie, ca si cand totul era OK. Au avut noroc, dar unii dintre ei puteau pati ce a patit o cehoaica in Retezat in acele zile: sa devina bob uman si sa se accidenteze grav. Noi coboram mai incet, dar mai sigur: cu fatza spre zapada, eu- primul – incercand sa adancesc urmele pe care le stricase singurul ce l-am vazut cu coltzari si cobora fara a se gandi la cei de dupa el. Si cu betzele telescopice tinute unul langa altul cu ambele maini, in pozitia de franare imediata a unei posibile alunecari. Regret ca n-am macar eu bocancii de iarna, piolet si o codelina…
Ne bucuram (mai ales Cristina) cand ajungem in zona mai blanda, o lunga traversare mai pe curba de nivel, mai in coborare lina. Devenim mai relaxati, facem poze si admiram iarasi peisajul . Zarim apoi Zbojnicka Chata (Cabana Haiducilor). Pauza in cabana frumos renovata de curand, fac si aici ca si in altele si poze de interior, amenajat foarte placut pentru ochi.
Velka Studena Dolina pe care coboram e deja in umbra, dar versantul ei stang e in soare. Inainte de a ajunge la Hrebienok , facem un mic ocol pe la cabanele Rainerova si Bilikova , unde fetele isi mai adauga in carnete cate o stampila frumoasa, asa cum e moda aici (si cum e si in Dolomiti).Continuand per pedes spre oras, constatam ca s-au plantat braduti in zona calamitata. Nu stim daca au reusit deja in toata zona. Mai prindem deschis la Potraviny (Alimentara) ca sa mai facem unele cumparaturi. Apoi il recuperam pe TOM din parcare . „Acasa” urmeaza dushul fierbinte, cina, descarcatul pozelor pe laptop si somnul binemeritat.
Sambata 15 sept. E ultima zi si desigur ne-o dorim tot ca cea de ieri. Dar din pacate nu va fi asa: crestele si varfurile sunt iarasi in nori, vom mai imbraca si pelerinele, nu vom putea face poze faine. Ne deplasam la extremitatea vestica, in statiunea Strbske Pleso . De acolo urcam pe Mlynicka Dolina pe la Cascada Skok si mai sus, pana la Capie Pleso. Ajunsi la limita cetzii si zapezii, facem cale intoarsa, ca sa n-o mai stresam pe Cristina cu trecerea prin Bystre Sedlo spre Furkotska Dolina. Ajunsi la Tom, o ducem pe Cristina la camping, apoi eu cu Marlene urcam cu telegondola pana la Skalnate Pleso, de unde plecam la 15.30 si facem o urcare si apoi o coborare in goana pana la Zelene Pleso ( 1.50 ore in loc de pe 2.45 cat era pe indicator). Coboram apoi tot in goana pe Biela Voda. La 19.30 suntem iarasi in Tatranska Lomnica.
Duminica, pe vreme faina (!!!) la 6.30 plecam spre casa. Drum fara evenimente, fara sa vizitam alte pesteri, chei, castele, etc . La ora 16.30 suntem in Cluj, convinsi ca vom mai vizita Tatra. Nu vara viitoare, caci ne asteapta mai intai zone inca neparcurse din Dolomiti. Acum, dupa ce am simtit „mirosul” iernii, ne gandim deja la turele pe schiuri. Dar pana atunci, vor mai urma ture pe bocanci prin munti mai blanzi, sa ne desfatam privirile si sufletele si sa captam in aparatul foto culorile toamnei…