Alexandru Brădut Şerban- CUXI

Gânduri la lansarea ediţiei a 2-a a cărţii „Singurătatea verticalelor” a lui Alexandru Brăduţ SERBAN – Cuxi

„Aşadar, Muntele este aceasta privelişte în care intru tot mai adânc şi care la rândul ei intra şi ea în mine”.

Acestea sunt gânduri din vara anului 1903 ale copilului de 8 ani, Lucian Blaga. Gânduri pe care le-a aşternut mai târziu pe hârtie în „Hronicul şi cântecul vârstelor”, amintindu-şi cu amănunte de acel prim contact cu Muntele – în urcuş pe Valea Sebeşului/ Valea Frumoasei spre culmile Șurianului.

Tot copil era şi Brăduţ-Cuxi când a intrat prima data în priveliştea Muntelui şi când aceasta a pătruns şi a rămas în sufletul sau, căci părintii lui şi unchiul sau, Mihai, erau pasionaţi iubitori ai Naturii.

„Noi mergem pe munte să culegem amintiri”, a scris marele montaniard şi alpinist braşovean, Ionel Coman. Cuxi culesese deja multe amintiri din munte până când acesta l-a înăbuşit din neatenţie cu îmbrăţişarea sa în 11 februarie ’83, la nici 23 de ani. De câţiva ani, intrase în Cetatea Muntelui pe o alta poartă, pe cea deasupra căreia scrie „Alpinism”. Dorea, în acest fel, să admire această operă de artă a Creaţiei, această imensă sculptura – Muntele – şi din alte unghiuri decât până atunci. Începuse să aştearnă pe hârtie aceste noi amintiri, senzaţiile, trăirile, bucuriile. Căci, urca muntele, stânca, nu doar cu muşchii, ci mai ales cu sufletul. N-a apucat să urce Everestul, cum îşi dorea, dar a urcat Everestul din el.

Guido Rey a scris ca: „Ascensiunea este o neasemuită şi de nedescris bucurie a trupului şi spiritului”. De nedescris!? Cuxi a încercat – eu spun ca a reuşit – să descrie aceste bucurii. Gândea, desigur, ca însemnările sale să vadă cândva lumina tiparului. Să ofere, la rândul sau, şi altora bucurie din bucurie, asa cum făcuseră, prin cărţile lor, Ionel Coman, Emilian Cristea, Walter Kargel şi alţi montaniarzi ai noştri sau străini.

Din păcate, destinul a hotărât ca jurnalul pe care-l ţinea Cuxi – o carte deschisa a sufletului sau mare – să apară tipărit abia post-mortem. Prima ediţie din 1990 a avut un impact puternic asupra tinerilor. Îndureraţii săi părinţi au primit (le-am oferit si eu dintre cele primite de mine) dovezi în acest sens. O fată sosită la Cluj dintr-un oraş îndepărtat şi-a exprimat dorinţa de a vedea casa lui Cuxi, de a se plimba pe străduţele pe care alerga el seara de seara. Îl cunoscuse pe Cuxi doar din carte. I-am rugat pe părintii lui Cuxi s-o primească. Poate îşi amintesc cum le-a cerut voie să atingă casca de alpinism a lui Cuxi, să mângăie pioletul lui Cuxi.

Am întâlnit pe munte tineri care îşi exprimau bucuria – nu de a da mâna cu mine – un montaniard ca si ei – ci bucuria de a cunoaşte pe unul dintre cei care au fost legaţi de Cuxi cu coarda ascensiunii şi a prieteniei. Ştiu multi tineri care au căutat cu insistenţă cartea lui Cuxi, tineri care au xerocopiat-o ca s-o aibă aproape, la îndemână. Căci, e o carte ce te incita s-o redeschizi periodic şi să-i reciteşti pasaje, pagini din care simţi cum te încarci cu energie.

Din astfel de semnale, din dragostea părinţilor lui Cuxi, din amabilitatea domnului Eugen Pop de la Editura Echinox, a ieşit de sub tipar aceasta noua ediţie. E mai frumoasa decât prima şi prin adăugiri la final făcute de părinti şi grija şi priceperea în domeniul foto a lui Tavi Bortoș şi Marius Măcicășan – prieteni ai lui Cuxi – şi prin profesionalismul celor din Tipografia Ardealul.

Prin aceasta reeditare, Cuxi, care nu era departe, revine şi mai aproape de părinti, de prieteni, de noi cei de aici, de tinerii în care arde flacăra ce ardea în el, de Maria Sa Muntele.

Noua ediţie a cărţii – semnalata de mine montaniarzilor şi alpiniştilor pe Internet – este aşteptată cu nerăbdare. Dar, ca şi prima ediţie, ea va fi citita şi de către alţi tineri si mai puţin tineri – chiar dacă nu sunt oameni de munte – așa cum se citesc cărţi despre marii exploratori.

De munte te poţi îndrăgosti „la prima vedere” sau treptat, mai ales îndrumat de un veteran, ca de către un ghid dintr-un muzeu de arta. Dar în sufletul unui tânăr se poate trezi sămânţa iubirii de munte, dorinţa de a-l cunoaşte, citind o carte despre munte. Cărţile acestea – scrise de montaniarzi – nu beneficiază de talentul, de meşteşugul oamenilor de litere. Dar au totuşi ceva care te fascinează.

O astfel de carte este cartea de faţă. Te teleportează acolo, în mijlocul acţiunii, simţindu-te pe stâncă, legat în coardă cu naratorul sau muşcând zăpada cu colțarii în urma lui. Îi vezi bucuria de pe faţă şi din priviri, simţi cum degaja energie… Peste o luna, în 19 decembrie 2003, Cuxi ar fi împlinit 43 de ani. Doamne, câte cărţi similare ale sale cu relatări din ascensiuni în ţară şi în marii munţi ai lumii am fi avut acum în bibliotecă!

În numele montaniarzilor şi alpiniştilor, aduc calde mulţumiri tuturor celor care au contribuit la apariţia acestei cărţi mult dorite, tuturor celor prezenţi şi celor care ar fi dorit să vina dar n-au reuşit. Cartea aceasta frumoasa şi plină de viaţă, ea şi impactul ce-l va avea, reprezinta un monument „In Memoriam”, pentru cel care a fost şi rămâne Alexandru Brăduţ Şerban – CUXI.

Notă: dintr-o eroare regretabilă, nici în ediţia a 2-a nu s-a precizat că schiţele unor trasee urcate de Cuxi sunt reproduse în cap. Anexe din cărţi ale lui Mihai Vasile (cele din Cheile Turzii) şi Walter Kargel (majoritatea celorlalte).

Cluj 15 noiembrie 2003 – Dinu Mititeanu

Adăugire în 15 noiembrie 2006.

Alpinistul arădean Zsolt Török s-a întors de curând dintr-o ascensiune pe optmiarul himalayan Cho Oyu. Înainte de plecare, m-a rugat să-i cer doamnei Corina Şerban ceva de la Cuxi – „să-l ducă pe Cuxi în Himalaya”. Zsolt a scris zilele trecute pentru iubitorii de munte: (redau parţial; articolul întreg şi câteva poze color puteţi vedea la adresa:

http://alpinet.org/main/articole/show.php?id=2144&lng=ro